Trepte în octombrie Se dedică prietenului meu, Gabriel Andreescu Şarpele morţii a plecat de veacuri şi toamna ţi-a crescut abrupt din tâmple. Soarele-i sus de tot; îl ţii galeş pe creştet ca pe o amforă. Moirele frunzelor ştiu ce o să se-ntâmple. Fiindcă te-ai întors din depărtări, grădina ta surâde în măceşe, octombrie aprinde ruguri printre nori, în ...
citește »
Poate din caracterul teribil al morţii se hrăneşte un zeu; urmărind felul în care ne locuieşte moartea, acea zeitate cioplită din granitul măreţiei nu face decât să se amuze. Pentru că, aidoma suferinţei, moartea însăşi – reprezentată în celebra gravură a lui Albrecht Dürer sub înfăţişarea unui bărbat –, nemiloasă cum e, atroce, blândă, dizgraţioasă, vie şi totodată salvatoare, în ...
citește »
În subterană acest copil al abisurilor îşi găseşte patria, epicentrul creator al vocilor interioare, craterul fiinţei, pe care nu-şi doreşte să-l mai părăsească, deşi e conştient de dramatica realitate abisală, în care învăţând să-şi asculte instinctele, ştie; altfel nici că se poate: „În rest, am încă în faţă tot greul şi foarte greul” Contelui Lev Tolstoi îi displac potecile bătătorite. ...
citește »
Şi, totuşi, ceva profund din sângele meu – mai puternic şi mai încăpăţânat decât sunt eu însămi – e convins de faptul că atât timp cât lucrez la o carte, orice rău, oricât de mare, mi s-ar întâmpla, Dumnezeu mă va întârzia aici ca să termin lucrul început şi să-l fac – sau cel puţin să încerc tot ce omeneşte ...
citește »
Poezia figurează printre puţinele lucruri cu adevărat importante; prin urmare, ea conţine, firesc, o parte din cer. Şi-atunci, stă în legea lucrurilor ca poezia să fie asemuită cu respiraţia îngerilor sau a zeilor. Cu mintea cuprinsă de un fel de ceaţă, înainte de a-i mulţumi lui Dumnezeu pentru darul de a mă regăsi, iarăşi, vie – cum procedez, dimineaţă de ...
citește »
Aura Christi Casa altcuiva Se dedică lui DRP Dar poate totul este infinit mai simplu. Poate, nu suntem decât casa altcuiva – o casă stranie, ce se mişcă de colo-colo, fără să aibă puterea de a deveni altceva decât în somn sau în visele pe care le uiţi de cum te-ai trezit dimineaţa devreme şi urmăreşti cu respiraţia tăiată felul ...
citește »
Dar mereu va fi la mijloc şi altceva; în timp vei înţelege că în acel altceva e ascuns totul. Ce noroc e că ni se dezvăluie exact ce şi cât trebuie să aflăm acolo, adânc, nebănuit de adânc, în „măruntaiele fiinţei”. Înainte de a mi se face cele două intervenţii, care mi-au schimbat viaţa şi – nu ezit să mărturisesc ...
citește »
Încep să cred din ce în ce mai ferm că pentru unii români libertatea e o prăpastie. Relativ nu de mult, un prieten a făcut o metaforă, care mi s-a părut iniţial cvasisinistră. După 1990, românii au înaintat printr-un culoar; la capătul acelui culoar era o uşă, pe care scria Libertate. Românii au deschis-o şi s-au prăbuşit într-o prăpastie. Cum ...
citește »
Din sumarul Contemporanul nr. 6/ 2015 Polemice Intelectualii „recenţi” şi prăpastia libertăţii (II) ■ Prin politica culturală dusă de ICR-ul patapievician şi de acoliţii săi, valorile de vârf ale culturii scrise româneşti au fost, aşadar, tăiate cu brutalitate. După activitatea echipei Patapievici la ICR, imaginea culturii române peste hotarele ei este preponderent mizerabilistă; atunci, desigur, când se poate vorbi de o ...
citește »
Din sumarul Contemporanul nr. 6/ 2015 Polemice ■ Sângele tinerilor vărsat în 1989, în zilele Revoluţiei, a fost zadarnic? A fi un bun român, în România anului 2015, când scriu aceste rânduri, înseamnă a fi comunist etc.; nu sunt comunistă, nici n-am fost vreodată, dar ţin la originile mele şi ale neamului, din al cărui trunchi am crescut şi m-am ...
citește »
Contemporanul Revista Contemporanul. Ideea Europeană
