Contemporanul » Articole scrise de Aura Christi

Articole scrise de Aura Christi

Aura Christi, poet, romancier, eseist și traducător român. S-a născut la Chişinău (Republica Moldova), la 12 ianuarie 1967. Este absolventă a Liceului teoretic român-francez „Gh. Asachi” din Chişinău (1984) şi a Facultăţii de Jurnalism a Universităţii de Stat (1990). Debut absolut – 1983. Cărţi de poezie: De partea cealaltă a [...]

Forţa poeziei. Un mecanism abisal

Poezia e fasta consecinţă a întâlnirii cu tine însuţi, mai exact cu partea sacră din subterana fiinţei, la care ajungi purtat de o mână străină şi apropiată, în egală măsură, în momentele de vârf ale intensităţii lăuntrice, când te înalţi în spirit şi redevii tu însuţi, sufletul devenind o magică curea de transmisie… De fiecare dată se întâmplă la fel, ...

citește »

Trianon după 100 de ani. România văzută prin ocheanul poeziei

Aura Christi Lecţia de libertate Sfinţi trişti, cu aure negre, ciuruiţi de gloanţe, sudalme, transformaţi în paznici ai grânelor, apoi în paznici ai armelor şi soldaţilor; trataţi cu evlavie de păsări şi câini, sfinţi trecuţi prin furcile caudine, nefiresc de senini, apropiaţi şi străini… Învăluiţi în aburul unui surâs abia înţeles, admiraţi în tăcere, strânşi unii în alţii, ca sufletul ...

citește »

O experienţă spirituală

Conştientizând faptul că valul de negativitate riscă să te clatine, începi să cauţi lucrurile frumoase înlăuntrul tău, în existenţa ta, în viaţa celor dragi inimii; şi le scoţi în faţă ca pe nişte borne… Aflându‑se în posesia unei comori inestimabile şi vrând s‑o ascundă de oameni, zeii convocaţi în Olimp – reşedinţa lor familiară şi, totodată, plină de mister – ...

citește »

Rezistenţa prin Vocaţie. Restul… tot literatură e!

Niciodată nu voi uita acea boare simţită relativ recent în timp ce traversam strada Mircea Vulcănescu din Bucureşti, surâsul iscat la vederea inscripţiei cu acest nume ce face parte din panteonul culturii române de vârf, căldura vie, tot mai vie care‑mi inundase corpul psihic şi care îmi îndreptase şi mai tare spatele, mai exact coloana… Conte(mporanul) e turnul de fildeş ...

citește »

Belşug, har, bucurie…

Se cuvine să aştepţi şi să ai răbdare, căci dacă stă scris să ajungi unde ţi‑ai propus, vei ajunge în mod cert. Şi nici un regulament din lume nu‑ţi va sta în cale. Exact atunci când se cuvine, se va forma culoarul propice şi… Se întâmplă parcă mereu la fel şi de fiecare dată am o senzaţie inexplicabilă. La primul ...

citește »

Manualele în vremuri tulburi

Auzind, la un moment dat, atunci, în adolescenţa ei, în anii ’80, la radio, că Mihai Eminescu e poetul naţional al românilor, previzibil, a reacţionat prompt: „Сe tari sunt românii! Ni l‑au şterpelit pe poetul nostru naţional! Eminescu e poetul naţional al moldovenilor!”   Necunoscute sunt căile istoriei   În anii de studii m‑am apropiat temeinic, prin intermediul programei şcolare ...

citește »

Masculinitate versus feminitate. Un plonjeu în iraţionalitate

E ca şi cum ai încerca să închizi un fluture croit din aburi, culori, forme, linii şi oceane de fantasme, într‑o colivie! E ca şi când ai face eforturi disperate să încarcerezi un pegas cu aripile‑i deschise amplu într‑un ţarc! În straniul său volum Decoct de femeie (Editura Ideea Europeană, 2019), Sorin Lavric tratează în cheie polemică una dintre cele ...

citește »

Prietenul meu, Conte

Arde; grăbeşte‑te să arzi. Să nu faci economie de tine însuţi: oferă tot ce poţi, oferă totul, totul, totul; restul aproape că nu contează. Când eşti obosit, retrage‑te printre ruinele templului care ai fost: fă‑te colăcel şi respiră, respiră, respiră. Ai grijă să rămâi viu, să conservi viul din tine. Răsfaţă‑te… Adunând membrii familiei mele în jurul lui, prietenul nostru, ...

citește »

Cum iubesc poeţii. Ţara sufletelor gemene

Poezia e ardere de tot, murmur din abisul fiinţei, care îţi aparţine şi, totodată, e departe de a fi a ta. În faţa forţei uriaşe care se înstăpâneşte asupra ta, transformându-⁠te în instrument prins în iureşul unei stări de graţie, al unei tornade de graţie, totul e redus la smerenie şi supunere… „Eu (tu), în orele noastre cele mai bune, ...

citește »

Cum iubesc poeţii. Poezia abisală

Nu orice tip de poezie, ci corolarul, vârful ei imposibil, locuit de câţiva aleşi ai lumii, în aerul tare, îmblânzit de condori şi culmi veşnic înzăpezite, veşnic însingurate: poezia abisală, rădăcinile-⁠i luxuriante trăgându-⁠şi sevele din realitatea abisală – aparent obscură – a fiinţei. Realitatea arheică, realitatea guvernată de Arheus, i-⁠ar fi spus, probabil, Mihail Eminescu, în ale cărei pământuri nevăzute ...

citește »
Anticariat online

Pin It on Pinterest