Contemporanul » Profil

Profil

Referențialitatea poeticii lui Leonid Dimov

Doza de referenţialitate şi autoreferenţialitate rămâne de stabilit privitor la textele poetice ale lui Leonid Dimov (11 noiembrie 1926 – 5 decembrie 1987). Comentatorii l‑au proiectat şi executat în estetica autoreferenţială, anti‑ sau non‑mimetică. Termenul incriminator, neestetic, ideologic, era „evazionism”, aplicat tuturor „oniricilor”. Care fugeau doar de „realitatea” de propagandă, nu şi de realitatea curentă, evident mai cu seamă personală. ...

citește »

Ficțiunile gratuității

Despre morală, filosofie şi religie personajul predilect bavardează laborios dincolo de noimă despre „prejudecata prieteniei”, dar fără clipire deopotrivă despre trădarea prieteniei, folosirea sentimentelor şi ideilor fostului prieten, faptul că doar elitele cunosc prietenia, restul doar o simulează; prietenia e ca un templu, iar pe lângă ea istoria e numai o vorbă bună de şters mizerii. Dar nimic nu e ...

citește »

Anton Kaindl în România

Biserica Sfântul Anton Bucureşti apare într‑o imagine în care se desprinde silueta celei mai vechi biserici din Bucureşti, ce păstrează în partea de jos tencuiala înlăturată în urma restaurării executate… Contemporan cu regina Maria şi regele Ferdinand I de Hohenzollern‑Sigmaringen, Anton Kaindl venea în România în anul 1921 la invitaţia familiei regale. Din toate menţiunile existente până acum se poate ...

citește »

Creaţia realităţii

Circum‑scrierea sensului   Continui să mă refer la dificultăţile sensului, ajunse până la dispariţia acestuia, în nuvele din Act gratuit de N. Breban. Trei aspecte mai am să adaug. Bolnav de mania grandorii, Vlad Negreanu (Romanţă neagră într‑o ţară roşie) nu doar că nu ignoră înţelegerea, dar pare că o consideră într‑un mod excesiv, strict individual, şi crede că el ...

citește »

Lirica elegiacă

Promotor al avangardismului românesc, Ion Vinea nu rămâne un simplu teoretician al curentelor de avangardă. Caută să inoveze în profunzime expresia poetică, conştient de artificialitatea şi limitele esteticii dadaiste, impuse de Tristan Tzara, care nu inovează lirismul decât la suprafaţă, prin procedee mecanice, sterile. În viziunea sa, dadaismul nu e decât un spectacol prea zgomotos şi artificial în formele sale ...

citește »

O miză istorică

Actele eroice ale poporului român au reuşit să influenţeze parcursul istoric doar în măsura în care au fost făcute cunoscute şi înţelese din exterior; în măsura în care au fost coborâte în Istorie… „Încă de la începutul marelui război în curs, noi, românii din Transilvania, o populaţie de patru milioane de locuitori oprimaţi de politica şovină a guvernelor ungare, ştiam ...

citește »

Citindu‑l pe Nicolae Breban

Credinţa sa e într‑o apocalipsă mortală, de vreme ce moartea „e şi ea eternă”. Perspectivă în care, constată Monseniorul Deliman, „toate sensurile dispar”… Nu e prea greu să‑l citeşti pe Nicolae Breban, mult mai dificil devine să‑l „critici”. Prozatorul nu poate fi comentat, reexpus, decât simplificat, dar şi oarecum trădat ori mistificat, deopotrivă în fapt şi cuvânt. Scrisul lui este ...

citește »

Duhul religios adia peste duhoarea politică

Romanul Cartea fiilor, fără apropiere sau corespondent estetic în literatura română, este unul religios, enigmatic, între pastişă creatoare şi înscenare onirică, dar nu şi ironic. A fost lucrat într‑un registru comic, paradoxal, totuşi, serios, dacă nu chiar grav. Oamenii locului nu‑l privesc pe străinul din Cartea fiilor ca pe un seamăn, ei nu doar că „priveau la bătrân cu teamă”, ...

citește »

Din zona recunoscută a Scripturilor

Enunţată de un locutor care se arată, revelator, apocaliptic ori ascuns, aşadar mistic, poezia tratată religios (integral, de la tematic la stilistic), a lui Mircea Ciobanu, se iniţiază şi se construieşte ca hipertext singular, de o captivantă expresivitate… Din Versuri‑le lui Mircea Ciobanu se desprind două poeme ale enunţătorului. În Melissos, oficiază văzătorul‑vizionarul‑visătorul de făpturi amestecate (îngeri, fiinţele asemenea îngerilor, ...

citește »

Ochiul mioritic al lui Ion Moldoveanu

Trăim într‑o epocă bazată pe „stimuli”, pe „hormoni de creştere”, pe excitare, aţâţare, inflamare, ademenire. Este epoca interjecţiei „wow!”, acest schelălăit al spiritului. Este epoca eforturilor uriaşe (călătorii, selfies, vânătoare de „celebrităţi” umane sau arhitecturale) depuse de marile mase pentru a‑şi provoca insignifiante juisări, turbioane emoţionale de intensitatea şi limpezimea apei care se scurge din chiuveta de la bucătărie, numai ...

citește »
Anticariat online

Pin It on Pinterest