Aş avea, se pare, prestigiul unui timp lung, încărcat de tot felul de evenimente, din care eu pot alege, după voia, temperamentul sau aroganţa mea firească… Ce‑am făcut eu cu trecutul meu? Qu’est‑ce que vous avez faites des vos vingt ans? Nu ştiu; nimic. Am trăit, j’ai vecu. Şi… nici asta nu e adevărat! Am fost împins de colo‑colo şi, ...
citește »
Da, să afirmăm decis şi să credem ca fierul, cu o bucurie şi o forţă, da, asemănătoare cu una semi‑zeiască, că, în fapt, tot ce am trăit, suferit şi acţionat a fost, pur şi simplu, propria şi unica noastră voinţă! Propria noastră creaţie… Pentru că vechea, încercata mea pricepere, conştiinţă de real, de bun meseriaş al romanului mă fac să ...
citește »
Scriitorul pătruns de o reală vocaţie şi capacitate ficţională este sincer, mai ales, nu în confesiuni, ci cu mult mai mult, mai adânc, mai real sincer, în ficţiunile sale, numite generic roman… După atâtea divagaţii şi, evident, apercepţii şi aproximări nu lipsite de risc, e timpul – mi‑o spune cântarul meu interior, cel rutinat şi cel de meseriaş, autor al ...
citește »
Unii amabili comentatori ai volumelor mele de memorii cred că descifrează prin moartea subită, brutală a tatălui meu, în toamna lui 1962, această… erupţie, acest salt, reală ruptură în zona aceea încă tulbure a reflexelor profunde, zise abisale… Am fost, cu siguranţă, atras, ca mulţi, ca o cohortă de adolescenţi şi post‑adolescenţi, iar apoi, adânc, în pustia şi rotitoarea maturitate, ...
citește »
Am trăit atunci, pentru prima oară – poate, în acurateţea, în totalitatea ei, poate şi pentru ultima oară! – mândria de a fi Român, mândria, emoţia adâncă comparabilă cu puţinele de acest fel… Acum, la sfârşitul – sau aproape la sfârşitul! – unui lung, amplu periplu existenţial, mi se dă dreptul de a vorbi nu numai despre propriul trecut, dar ...
citește »
Iar… Ariadna? A apărut şi ea, e drept, cea a Maestrului, dar şi cea care‑mi aparţinea, ce‑mi fusese trimisă, sub un alt nume. Şi eu am recunoscut‑o suficient de iute… Mama mea, sfântă, nemuritoare, cum am numit‑o eu într‑o dedicaţie pe o carte, deşi nu a fost niciodată prea entuziasmată de profesiunea pe care am ales‑o, pentru că m‑a iubit ...
citește »
Scriitorul pătruns de o reală vocaţie şi capacitate ficţională este sincer, mai ales, o, nu în confesiuni, ci cu mult mai mult, mai adânc, mai realmente sincer în ficţiunile sale… După atâtea divagaţii şi, evident, apercepţii şi aproximări nu lipsite de risc, e timpul – mi‑o spune cântarul meu interior, cel rutinat, ca şi cel de meseriaş, constructor al unor ...
citește »
Nu bănuiam, când mă pregăteam să aştern pe hârtie textul acesta aniversar, pentru mine şi pentru revista pe care am preluat‑o, atunci, în aprilie 1990, Contemporanul – căruia i‑am adăugat un al doilea titlu, Ideea europeană – că peste noi şi peste întreg continentul se va abate o furtună, o molimă de proporţii planetare, care ne pune în umbră şi ...
citește »
Vezi nepăsarea până la dispreţ care i se aduce Poeziei, altar, instanţă şi forţă, credem noi, care a pardosit şi creat ceea ce numim Europa – cea Antică, a Renaşterii, a Luminilor, a Romantismului, aptă de o incredibilă capacitate de a sărbători, de a descoperi fiinţa umană… Da, se pare că sunt legate, poate chiar condiţionate aceste două noţiuni. Eu ...
citește »
De la început, de la primele rânduri, voi lega cuvântul, conceptul de cultură de cel de identitate, uitat se pare, azi, de fantomaticul Minister al Culturii. Iar ambele – de limbă, de idiomul nostru latin, în jurul şi sub pavăza căruia ne‑am adunat prin secole şi am îndurat, cum spun unii cronicari, dar şi Octavian Goga, luptând cu arma celor ...
citește »
Contemporanul Revista Contemporanul. Ideea Europeană
