Contemporanul » Articole scrise de Nicolae Breban

Articole scrise de Nicolae Breban

Nicolae Breban, romancier, eseist, poet, dramaturg, publicist (n. 1 februarie 1934, Baia Mare), unul dintre cei mai importanţi romancieri români. Familia Breban se refugiază la Lugoj, unde tatăl scriitorului va funcţiona în cadrul Episcopiei Unite (1940-1941). Nicolae Breban îşi începe, în acest oraş bănăţean, studiile gimnaziale şi liceale. Este exmatriculat, [...]

Ideile Renaşterii şi ale vechilor greci

Unii amabili comentatori ai volumelor mele de memorii cred că au descifrat prin moartea subită, brutală a tatălui meu, în toamna lui ’62, această… erupţie, acest salt, această reală ruptură în zona aceea încă tulbure a reflexelor profunde, abisale, ale psihicului unui tânăr în formare. Da, încă în formare, o gestaţie însă extrem de prelungită, semănând a ceea ce s‑ar ...

citește »

Un adevăr al fiinţei

Am fost, cu siguranţă, fascinat ca mulţi, ca o cohortă de adolescenţi şi post‑adolescenţi, şi apoi adânc marcat oarecum, în pustia şi rotitoarea maturitate, fertilă în felul ei, o, deloc ingrată cu subsemnatul, de cunoscuta deviză înscrisă pe arhitrava templului de la Delphos şi devenită canon al universului universitar european şi nu numai: gnostos seauton/ cunoaşte‑te pe tine însuţi! Acum ...

citește »

Excesul de radicalism

Neavând încotro, mă analizez, mă privesc pe mine însumi, cel tremurător şi, nu rareori, nesigur de adevărurile, puţine, pe care le conţine, cel apt uneori…, o, nu‑nu, de a se sinucide… Nu îndrăznesc să mă apropii de propriul meu trecut, deoarece mă sperie excesul meu de radicalism, mă sperie înclinaţia spre un fel de tiranie, cea de a‑mi absolutiza existenţa. ...

citește »

Prestigiul unui timp

Aş avea, se pare, prestigiul unui timp lung, încărcat de tot felul de evenimente, din care eu pot alege, după voia, temperamentul sau aroganţa mea firească… Ce‑am făcut eu cu trecutul meu? Qu’est‑ce que vous avez faites des vos vingt ans? Nu ştiu; nimic. Am trăit, j’ai vecu. Şi… nici asta nu e adevărat! Am fost împins de colo‑colo şi, ...

citește »

Ziua unei mari victorii

Da, să afirmăm decis şi să credem ca fierul, cu o bucurie şi o forţă, da, asemănătoare cu una semi‑zeiască, că, în fapt, tot ce am trăit, suferit şi acţionat a fost, pur şi simplu, propria şi unica noastră voinţă! Propria noastră creaţie… Pentru că vechea, încercata mea pricepere, conştiinţă de real, de bun meseriaş al romanului mă fac să ...

citește »

Catastrofă sau destin

Scriitorul pătruns de o reală vocaţie şi capacitate ficţională este sincer, mai ales, nu în confesiuni, ci cu mult mai mult, mai adânc, mai real sincer, în ficţiunile sale, numite generic roman… După atâtea divagaţii şi, evident, apercepţii şi aproximări nu lipsite de risc, e timpul – mi‑o spune cântarul meu interior, cel rutinat şi cel de meseriaş, autor al ...

citește »

Sensul uimirii

Unii amabili comentatori ai volumelor mele de memorii cred că descifrează prin moartea subită, brutală a tatălui meu, în toamna lui 1962, această… erupţie, acest salt, reală ruptură în zona aceea încă tulbure a reflexelor profunde, zise abisale… Am fost, cu siguranţă, atras, ca mulţi, ca o cohortă de adolescenţi şi post‑adolescenţi, iar apoi, adânc, în pustia şi rotitoarea maturitate, ...

citește »

Învăţătoarea mea, Mia Pop: dacii şi romanii

Am trăit atunci, pentru prima oară – poate, în acurateţea, în totalitatea ei, poate şi pentru ultima oară! – mândria de a fi Român, mândria, emoţia adâncă comparabilă cu puţinele de acest fel… Acum, la sfârşitul – sau aproape la sfârşitul! – unui lung, amplu periplu existenţial, mi se dă dreptul de a vorbi nu numai despre propriul trecut, dar ...

citește »

Amor fati

Iar… Ariadna? A apărut şi ea, e drept, cea a Maestrului, dar şi cea care‑mi aparţinea, ce‑mi fusese trimisă, sub un alt nume. Şi eu am recunoscut‑o suficient de iute… Mama mea, sfântă, nemuritoare, cum am numit‑o eu într‑o dedicaţie pe o carte, deşi nu a fost niciodată prea entuziasmată de profesiunea pe care am ales‑o, pentru că m‑a iubit ...

citește »

Vocaţia ca privilegiu

Scriitorul pătruns de o reală vocaţie şi capacitate ficţională este sincer, mai ales, o, nu în confesiuni, ci cu mult mai mult, mai adânc, mai realmente sincer în ficţiunile sale… După atâtea divagaţii şi, evident, apercepţii şi aproximări nu lipsite de risc, e timpul – mi‑o spune cântarul meu interior, cel rutinat, ca şi cel de meseriaş, constructor al unor ...

citește »
Anticariat online

Pin It on Pinterest