Contemporanul » Eseu – Publicistică

Eseu – Publicistică

Atributul excelenţei (III)

(Continuare din numărul trecut)   Încorporând un vast areal de timp, de la 1945 până în 1989, şi o serie de mutaţii structurale, de ordin generaţional şi ideologic („obsedantul deceniu”, scrisul anilor ’60 şi ’70, respectiv optzecismul, care e receptat în general unidimensional, prin recurgerea la umbrela uniformizantă postmodernă, specifică regăţenilor grupaţi în jurul Literelor bucureştene), volumele III şi IV ...

citește »

„Cei care dansează”

Descifrarea clinic‑hermeneutică a maladiei generate de „morbul cărţii” se ordonează, în cazul volumului de eseuri publicat de Andrea H. Hedeş în 2022 la Editura NEUMA din Cluj‑Napoca, în trena unui motto nietzschean, „cei care dansează sunt consideraţi nebuni de cei care nu aud muzica”, din care autoarea decupează, inspirat, şi titlul volumului său – Cei care dansează. Adunând scrieri publicate ...

citește »

Despre demnitatea naţională

Unii intelectuali recenţi, aşa‑zis publici, recurg la partizanatul politic şi instrumentalizează, în continuare, lupta anticomunistă, practicând un tip jenant de „bolşevism anticomunist”; atât expresia aceasta contondentă, sugestivă, cât şi diagnosticul îi aparţin disidentului polonez Adam Michnik. Nu sunt singurii în această perioadă stranie şi tulbure, numită ba epoca postadevăr, postumanitate, ba epoca postmodernă, globalistă, politic corectă, ba epoca confortului devenit ...

citește »

Relecturi în două euforii

Mai avem istorici literari?   Dintre nesfârşitele paradoxuri postrevoluţionare, unul care interesează pe toţi filologii îi priveşte pe istoricii literari: cu mii de teze de istorie literară produse de şcolile doctorale (care ar fi trebuit să dea măcar un procent de istorici literari pe termen lung, profesionişti, în mai bine de trei decenii), avem mai puţini istorici literari decât înainte ...

citește »

Istoriile literaturii române

Orientat în perspectivă universală (se mai foloseşte termenul nespecific istoriei literare, potrivit istoriei generale şi nu domeniale: globalistă), Ion Simuţ salută fără restricţii înnoirile pe care, după cutuma „progresistă”, le doreşte adoptate, nu şi neapărat adaptate, ca în trecut. Criticul face profesie de onestitate, mai degrabă de învăţăcel decât de învăţător, şi ca atare recunoaşte cât şi pe ce e ...

citește »

Gabriela Melinescu, între viaţă şi scris

„Cu simţurile‑n flăcări”, la nici 23 de ani, intra în arenă Gabriela Melinescu, dezvăluindu‑şi cu francheţe adolescenţa tulbure şi, mai apoi, în alt anotimp, zvâcnirile feminităţii, în clocot senzorial. Lirismul ei confesiv‑jubilativ „transcria” frenetic (nota Mircea Martin), cu sinceritate şi ingenuitate, un cumul de stări, întârziind pasul spre problematizare. Se consuma, mai degrabă, un „ceremonial eterat” al iubirii, sesiza şi ...

citește »

Antistructura necesară

Dacă ar trebui să ne imaginăm unul, care ar fi Graalul antropologilor? Citind pe ultimul Sorin Stoica, tânărul antropolog şi prozator plecat prea curând dintre noi, cred că pot răspunde aproximativ: a reprezenta raţiunea unei lumi, dar visând în secret la realizarea idealului prin suceala ei. Din textele cuprinse în cel din urmă volum, din agende şi inedite, reţinem că ...

citește »

Atributul excelenţei (II)

(Continuare din numărul trecut) Încheiam secţiunea precedentă a cronicii mele dedicată seriei de patru volume a Scriitorilor români de azi, de Eugen Simion, prin relevarea unor constante atitudinale, trei la număr, pe care criticul le urmăreşte consecvent în actul său de valorizare comprehensivă. Două sunt prejudiciante în raport cu opera unui scriitor – subiectivitatea exacerbată, echivalentă cu un cult necontrolat al ...

citește »

Din analele demnităţii naţionale

În circumstanţe la limită, un om puternic îşi face autoscopii ca la carte şi caută unde a greşit; el, în primul rând, găseşte eroarea şi apoi îşi asumă vina, cerându‑şi iertare şi având grijă să nu fie înhăţat de îndată de spiriduşul mândriei, căci ceea ce tocmai a făcut – adică a găsit unde a greşit şi a asumat eroarea – intră ...

citește »

Misterul comorii din turn

Călugărul îşi făcu de trei ori semnul crucii şi se întinse peste pajiştea uscată de la piciorul turnului. Era prea obosit să înceapă imediat urcuşul. Plecase de cu seară din sihăstria lui aflată la poalele Ceahlăului însoţit de doi câini pe jumătate sălbăticiţi şi sprijinind pe spinare o desagă în care înghesuise câteva fructe şi bucăţi de pâine. La lăsarea ...

citește »
Anticariat online

Pin It on Pinterest