Contemporanul » Eseu – Publicistică (pagina 20)

Eseu – Publicistică

Dumitru Radu Popescu şi est-etica „anticomunistă”

Cum a abordat chestiunea în Istorie Nicolae Manolescu? El trebuia să îmbine exigenţele esteticului (pe care îl proclamă normă centrală a demersului său) cu cele ale est-⁠eticii, declarată de „dreapta” („anticomunistă”), cale deloc lesnicioasă, cu atât mai mult, cu cât se afla, totuşi, în faţa unui mare scriitor. Exegeza derepopesciană s-⁠ar putea spune că se află pe culme cu finalizarea ...

citește »

Opera ca unitate muzicală

Spre deosebire, însă, de Faust, care s-⁠a bucurat de redări scrise în cursul Evului Mediu, Don Juan nu a avut acest trecut. Explicaţia dată de Kierkegaard este că, în vreme ce Faust putea fi reprezentat ca individ concret, Don Juan rămânea undeva între individ şi idee. Kierkegaard consacră, deja în prima sa scriere, Entweder – Oder. Ein Lebensfragment herausgegeben von ...

citește »

William Blake, demiurgul de Aloisa Şorop

Sfinţii şi profeţii sunt a treia categorie de agenţi externi cu care Blake intră în relaţie de comunicare, deşi nu-⁠l ajută nici Isaia şi nici Iezechiel prea mult în încercarea de a-⁠l defini sau, măcar, caracteriza pe Dumnezeu. Tânărul şi prolificul critic şi universitar craiovean, proaspăt abilitat să conducă lucrări de doctorat, Cătălin Ghiţă publică la Editura Institutul European din ...

citește »

Ce ne spune opera lirică?

Hegel aparţine în chip evident muzicii epocii sale (fiind un „corespondent” filosofic al lui Beethoven, cum înclina să-⁠l vadă Mihai Ralea!) prin poziţia privilegiată în care plasează muzica instrumentală. În memoria lui Nicolae Herlea, care a dezvăluit, prin interpretare, profunzimea operei După Al Doilea Război Mondial, opera lirică a fost socotită a fi prea convenţională şi în contrast prea direct ...

citește »

Istorismul şi filosofia

Strauss a văzut în filosofia profesorului său Heidegger culminaţia istorismului, atinsă chiar în efortul de a-⁠l transcende, şi a căutat să elaboreze o alternativă. La autorul lucrării Fiinţă şi timp constelaţiile culturale sunt istorizate, dar se caută, într-⁠adevăr, o contrapondere la dizolvarea lor în istorie. În 1953, Strauss a publicat Dreptul natural şi istoria, care este socotită justificat cea mai ...

citește »

Un poet „zgârcit la vorbă”

Să nu sărim peste mârţoagă şi să rămânem mai degrabă la adevăr, adică la faptul că universul liric contorsionat, negru şi câteodată de-⁠a dreptul atroce al lui Mihai Pascaru invită, subiacent, la responsabilitate: la una corectivă, etică, umană, politică, chiar metafizică. Binele poate fi peste tot, chiar şi printre molozuri… Cu condiţia să fie exprimat bărbăteşte, nu sentimentaloid sau edulcorat. ...

citește »

Bucureştii de la periferie. Romanţuri şi romane de veac XIX de Alexandru Farcaş

Romanul de aventuri reprezintă relaţiile dintre indivizi din perspectiva ideologiei mic-⁠burgheze, se caracterizează prin viziunea antiaristocratică, bunul-⁠simţ comun şi simpatia pentru cei din clasele de jos. Pe fondul maniheismului violent – reflex al tipologiei basmului, nu al romanului realist – dintre personaje, toate acestea se regăseau, în forme specifice societăţii franceze, şi la Sue, Dumas, Féval şi toţi ceilalţi. Cu ...

citește »

Caragiale. Fantastic şi ocult de Carmen Duvalma

Nuvelele lui Caragiale se termină într-⁠o ambiguitate specifică fantasticului, deoarece eroul nu este sigur de caracterul supranatural al întâmplării, căutând în timpul povestirii sale câte o explicaţie raţională pentru fiecare lucru ce la început i se părea anormal, deşi socrul lui susţinea că Mânjoloaia îi pusese farmece în „fundul căciulii”. În ultimii ani ai vieţii sale, în perioada petrecută la ...

citește »

Istoria filosofiei ca filosofie la Leo Strauss

Morala se transformă în oportunism, ştiinţa devine abstinentă, ideologiile îşi fac jocul, iar ceea ce a mai rămas din filosofie se pune în serviciul puterilor existente. Proba este, de pildă, împrejurarea că naţional-⁠socialismul german şi-⁠a anexat repede, după instalarea la putere din 1933, filosofiile lui Nietzsche şi Heidegger, pe fondul pe care filosofia politică încetase mai devreme. Extraordinar de influent ...

citește »

Doar ce se vede…

O Românie interioară traduce, în esenţă, o utopie retorică solitară, de tip marginal sau melancolic: cum ar putea fi România politică de azi „schimbată”, dacă substanţa ei ar fi altfel de cum este în momentul de faţă – şi dacă oamenii care se înfruptă din această „substanţă” ar fi mai puţin primitivi şi mai puţin gregari de cum sunt acum ...

citește »
Anticariat online

Pin It on Pinterest