Modele

Imperiul lui Alex

Vestea e năucitoare. A murit Alex, Alex Ştefănescu. Admirabilul critic, prieten, felinoman consacrat, un de neîntrecut iubitor de literatură română… Membru al „tribului Conte”. Laureat al Premiului „Criticul anului” (2010), care a dăruit literaturii române un raft de cărţi.

Cred şi sper că Alex cutreieră şi acum, laolaltă cu îngerii şi armiile de heruvimi, prin paradisul lui de culori, litere, poeţi, abori şi fluturi. Reproduc, aici, în lumina vie a lui Alex, câteva rânduri din cele peste o mie de pagini de însemnări de scriitor, majoritatea inedite.

Când se retrag în lumină unii prieteni, mulţumeşti, în primul rând, că asemenea oameni există. Drum lin în lumină, Alex!

„Ieri am admirat familia lui Alex (Ştefănescu), unde am fost invitaţi la masă. Domniţa, doamna casei, este de o căldură formidabilă, ca şi Mama ei, rămasă văduvă la patruzeci şi şase de ani. Ne‑am lăsat răsfăţaţi de criticul‑prieten şi soţia lui. Am colindat prin livada lui Alex şi a Domniţei; Nicolae şi Cristina (Breban) rămăseseră în casă pentru a pune ordine în lumea noastră literară. În imperiul lui Alex şi al Domniţei totul e făcut cu bun-gust; lucrurile nu se sufocă, din contră, sunt lăsate să respire în voie. Livada e divină; ca şi brazii – sunt peste două mii, precizează Alex, puşi aproape unul de altul, ca să reziste arşiţelor din câmpie, arborii sunt bine îngrijiţi. Alex are trei feline frumoase, bine întreţinute. Sus, în biroul lui, ne‑a arătat un seif, unde, îmi spune instinctul, păstrează Istoria secretă a literaturii române. Din acest motiv surâdea galeş, şmecheros, în colţul buzelor, şi ne explica răbdător şi atent cum se face o casă. (…)

Nicolae (Breban) e într‑o formă formidabilă. Nu ne‑am săturat, ascultându‑l. La un moment dat, a vrut să o luăm din loc, dar Domniţa şi sfânta ei Mamă au izbutit să ne tragă pe sfoară. Plăcinta cu mere şi gutuie era delicioasă!

(…) O istorie captivantă şi tristă, un basm amar ne povesteşte Alex Ştefănescu în revista Familia (nr. 5, mai 2009) – una dintre cele mai bune reviste ale Ardealului literar. Familia e o revistă sobră şi densă, aşa cum se cuvine la casele mari; e un pic scorţoasă în sensul că îşi urmează, în pofida zgomotelor cotidianităţii manelizate, drumul, cum îi dorim să facă şi în continuare. (Avem prea multe ziare axate pe faptul divers, texte scurte, săltăreţe ce vizează evenimentul de calitate îndoielnică, manelisme sau evenimente pliate pe dorinţa şefului statului de a reduce consistent numărul filosofilor, multiplicând pe cap de locuitor, în ritmuri susţinute, numărul tinichigiilor şi al ospătarilor. De la o vreme, în România s‑au înmulţit filosofii!)

În 1997, împreună cu Eugen Uricaru, Ion Mircea, Cornel Ungureanu (am citit excelentul său jurnal) şi Vasile Dan, Alex a călătorit în China. Colegii noştri au fost primiţi pretutindeni regeşte: cu mese, invitaţi, inclusiv, se înţelege, chinezi, discreţi, eleganţi, de o ospitalitate reală. Din noianul invitaţilor, se desprindea mai tot timpul silueta unei bătrâne chinezoaice: femeia era mereu ultraveselă, dansa, adesea, singură, chefuia şi părea că nimic nu este în stare să‑i bruieze buna dispoziţie şi să‑i aducă pe chip norii amărăciunii. Ei bine, la un moment dat Alex află că Liu Xi – aşa se numea scriitoarea chineză – „în timpul revoluţiei culturale făcuse temniţă grea, din motive politice, şi avusese în continuare domiciliu obligatoriu, astfel încât lipsise din familia ei peste douăzeci de ani. În momentul arestării era o scriitoare cunoscută, avea un soţ şi doi copii – un băiat şi o fată – care abia învăţau să vorbească. La întoarcerea acasă, nu mai însemna nimic ca scriitoare, iar fiinţele dragi de altădată se înstrăinaseră complet de ea”. Cei apropiaţi s‑au înstrăinat atât de tare, încât n‑au mai acceptat‑o. Liu Xi n‑a ezitat să‑şi reia viaţa de la zero, redevenind scriitor.

Despre modul în care a reuşit chinezoaica, veţi afla din paginile aceleiaşi excelente reviste. Iar de ce scrie Alex Ştefănescu… veţi afla din România literară, consultând colecţia din primăvară.

În acelaşi număr al Familiei… o incitantă anchetă: blogging‑ul şi literatura, care se citeşte cu pasiune şi amuzament. (…)

Toamnă plină de rod şi cărţi la Palatul Şuţu din centrul capitalei, una dintre cele mai frumoase clădiri ale Bucureştilor. Expoziţie de carte, pictură, bijuterii, afişe, pasiuni de litere şi… culori. Printre invitaţi, festivalul a avut mari personalităţi: N. Breban şi Alex Ştefănescu, care a vorbit despre chinezoaicele lui şi despre farsele scriitorilor din timpul dictaturii. Evenimentul festivalului: lansarea volumului Trădarea criticii de Nicolae Breban, despre care au vorbit, în prezenţa autorului, Eugen Negrici şi Gabriel Dimisianu. În curând, o masă rotundă dedicată acestui eseu‑eveniment. Festivalul Carte şi Arte intenţionează să‑i invite şi pe cineaştii Sergiu Nicolaescu şi Ioan Cărmăzan. Aşa crede autorul romanului Bunavestire, deci, aşa e!

Premiile Contemporanul. Omului‑Munte: Alex Ştefănescu – Premiul „Criticul Anului 2010”. Alex Ştefănescu, unul dintre cei mai importanţi critici români din perioada postbelică, este bucovinean… născut la Lugoj. În ciuda faptului că s‑a născut, a fost crescut şi şcolit în România, Alex Ştefănescu este, după cum declară ritos el însuşi, un om serios. E un profesionist de prim rang, are cultul lucrului bine făcut, îi sunt străine lenea şi lucrul lăsat la jumătatea „facerii”. Ca şi Adrian Marino, detestă fuşereala şi atacurile la persoană. Alex adoră singurătatea şi are mulţi prieteni. Criticul cu vână de poet ar face statui din oceanul de cireşi înfloriţi în faimoasa sa grădină. Îngrijeşte punctual, ca englezii, gardul viu din jurul casei sale, un gard alcătuit din peste două mii de brazi divini, mai ales, iernile, când aceştia se transformă într‑un zid de un alb incredibil. E fermecător ca o hetairă, este inteligent, fin, puternic şi, totodată, de o fragilitate care ar concura‑o, fără complexe, pe cea a poeţilor cu o sensibilitate morbidă. Îi plac femeile, şi spune în gura mare aceasta; spre surpriza lui Sorin Roşca Stănescu, i‑a făcut o declaraţie de dragoste fermecătoarei Zexe. Dar o iubeşte exclusiv pe femeia vieţii sale, Domniţa. Spre deosebire de N. Manolescu, care, în pofida aparenţelor ce sugerează contrariul, a părăsit terenul literaturii române vii, Alex Ştefănescu iubeşte literatura română. N. Breban susţine că Alex Ştefănescu este cel mai talentat critic şi istoric literar român din ultima jumătate de secol.

Eu l‑am botezat Omul‑Munte şi i‑am făcut un elogiu, mulţumindu‑i pentru darul făcut tribului Conte. Acest ferment al literaturii române a creat emisiuni literare, a sprijinit şi lansat zeci de tineri. A scris şi a citit tot timpul, dăruind literaturii române un raft de cărţi, dintre care menţionăm: Preludii, Dialog în bibliotecă, Jurnal de critic, Introducere în opera lui Nichita Stănescu, Întâmplări, Ceva care seamănă cu literatura.

Corolarul operei sale este, fără îndoială, Istoria literaturii române contemporane (1941‑2000). Cartea a văzut lumina tiparului la Editura Maşina de scris în anul 2005 şi a fost distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor. Este una dintre cărţile de succes ale literaturii române. E o carte admirată, contestată şi atacată în presa literară, despre care am scris şi alte dăţi. (…)

Îi mulţumesc lui Alex Ştefănescu, un mare critic, care are ceva ce au puţini scriitori: el iubeşte literatura. În tot ce face, până şi în modul în care se supără câteodată pe literatură sau pe unii colegi – uneori, pe bună dreptate – se vede că o iubeşte şi această dragoste rămâne de nedepăşit. Istoria literaturii… scrisă de acest critic rămâne o carte esenţială peste care mă îndoiesc de faptul că o să se treacă vreodată. Îi admir curajul şi acribia cu care s‑a aruncat în literatura postdecembristă – aici îi dau dreptate – rău cunoscută acasă. Publicul român nu‑i cunoaşte pe scriitorii ţării sale. Ceea ce este grav.

■ Poet, romancier, eseist şi editor

Aura Christi

Total 1 Votes
0

Aura Christi

Aura Christi, poet, romancier, eseist și traducător român. S-a născut la Chişinău (Republica Moldova), la 12 ianuarie 1967. Este absolventă a Liceului teoretic român-francez „Gh. Asachi” din Chişinău (1984) şi a Facultăţii de Jurnalism a Universităţii de Stat (1990). Debut absolut – 1983.

Cărţi de poezie: De partea cealaltă a umbrei, 1993; Împotriva Mea, 1995; Ceremonia Orbirii, 1996; Valea Regilor, 1996; Nu mă atinge, antologie, 1997, 1999; Ultimul zid, 1999; Crini Imperiali, antologie, 1999; Elegii Nordice, 2002; Cartea ademenirii, antologie, 2003; Ochiul devorator, antologie, 2004; Grădini austere, 2010; Sfera frigului, 2011; Tragicul visător, antologie (2013)

Cărţi de eseuri: Fragmente de fiinţă, 1998; Labirintul exilului, 2000, 2005; Celălalt versant, 2005; Religia viului, 2007; Trei mii de semne, 2007; Exerciţii de destin, 2007; Foamea de a fi, 2010; Nietzsche şi Marea Amiază, 2011; Dostoievski – Nietzsche. Elogiul suferinţei (2013)

Roman: tetralogia Vulturi de noapte: Sculptorul, vol. I, 2001, 2004; Noaptea străinului, vol. II, 2004; Marile jocuri, vol. III, 2006; Zăpada mieilor, vol. IV, 2007; Casa din întuneric, 2008; Cercul sălbatic, 2010

Albume de fotografii comentate: Europa acasă (2010); Planeta Israel (2010); Uriaşul Gorduz (2011)

Traduceri: Anna Ahmatova, Poezie și destin (2001)

Cărți în format electronic (eBook):

Seria de autor Aura Christi, lansată de www.librariapentrutoti.ro și Editura Ideea Europeană: Tragicul visător, poeme (1993 – 2013), antologie (2013); Dostoievski – Nietzsche. Elogiul suferinței, eseu (2013); Mitul viului, eseuri (2013); Cercul sălbatic, roman (2013), Casa din întuneric, roman (2013); Trei mii de semne, jurnal de scriitor (2014)

La prestigioase edituri din străinătate i-au fost publicate volumele de poeme Geflüster/Şoptirea, antologie bilingvă, traducere în germană de Christian W. Schenk, Dionysos Verlag, 1994 (Germania), Elegien aus der Kälte/ Sfera frigului, traducere de Edith Konradt, Pop Verlag, 2008 (Germania), Arkitektura e natës/ Arhitectura nopţii, antologie, traducere în albaneză de Kopi Kyçyku, 2008 (Albania).

A publicat, cu titlul Banchetul de litere, o carte de dialoguri cu personalităţi de seamă ale culturii române. A alcătuit şi a îngrijit numeroase ediţii ca, bunăoară, Romanul Românesc în Colocvii (2001), Breban · 70 (2004), Şocul crizei (2011), Sub semnul Ideii Europene (2011), București în șapte mii de semne (2013) etc.

Premii literare: Premiul pentru poezie al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional din România, 1993; Premiul pentru poezie al Academiei Române, 1996; Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România şi al Editurii Vinea, 1997; Premiul pentru eseu al Uniunii Scriitorilor din Moldova, 1998; Premiul pentru poezie „Ion Şiugariu”, 1999; Premiul pentru roman al revistei Tomis şi al Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor, Sculptorul, 2001; Premiul pentru poezie al revistei Antares, 2003; Premiul pentru roman al revistei Convorbiri literare, Noaptea străinului, 2004; Premiul „Autorul anului”, decernat de Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România, 2007; Premiul pentru roman al revistei Poesis, Casa din întuneric, 2008; Premiul „Opera Omnia pentru poezie” acordat în cadrul Festivalului româno-canadian „Roland Gasparic”, 2009

Poemele sale au fost traduse şi publicate în Germania, Franţa, Belgia, Italia, Suedia, Federaţia Rusă, SUA, Bulgaria, Albania. Este redactor-şef al revistei Contemporanul. În 2003, înfiinţează – împreună cu Andrei Potlog, editorul şi fratele Aurei Christi – Fundaţia Culturală Ideea Europeană şi Editura Ideea Europeană; este unul dintre iniţiatorii Asociaţiei EuroPress şi al Editurii EuroPress – instituţii de un real prestigiu naţional, care au menţinut în peisajul literar revista Contemporanul. (2003 – 2010) Este unul dintre fondatorii Asociaţiei Contemporanul. (2010)

Membru al Uniunii Scriitorilor din România, al PEN Clubului Român și al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova.

Mai multe informații: http://aurachristi.ro/

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește și
Close
Back to top button