Românii de pretutindeni

Un martor al timpurilor noastre

Recitind azi adunată în cărţi jurnalistica, paginile polemice, eseurile politice din ultimii treizeci şi mai bine de ani ale lui Vasile Gogea apărute la timpul lor în publicaţii cu o circulaţie restrânsă, descoperim o voce profundă, de o rectitudine morală ireproşabilă, care ar fi meritat în 1990 şi după să ocupe prima pagină a cotidienelor şi revistelor centrale ale României. O apariţie editoriala recentă aduce o closure, o închidere lirico‑reflexivă a operei unei vieţi trăite într‑o provincie a ţării, în Transilvania. Din caietul melcului. Poezii din cochilii (Dota, 2023)  invită la trecerea în revistă fie şi parţială a operei autorului (însumată în peste douăzeci de cărţi şi sute de articole) puţin cunoscute de cititori şi de colegii scriitori din Bucureşti sau Iaşi, pentru că Vasile Gogea nu a beneficiat de tiraje mari cu distribuţie naţională sau campanii publicitare. El s‑a revendicat tăcut nordului cultural românesc, asumându‑şi o independenţă – plătită ca atare, pentru că a fi independent înseamnă a fi marginalizat – ferită de compromisuri fundamentale. Vasile Gogea este autorul reportajului trimis sub supravegherea securităţii unei reviste franceze despre revolta din 15 noiembrie 1987 de la Braşov, revoltă la care a participat.

Filosofia politică modernă aplică morala în politică. Moraliştii politici îşi imaginează cum ar arăta politica redesenată din perspectiva moralei. Numai că morala la Gogea nu se trage sau răspunde raţiunii abstracte, ci istoriei poporului român şi lui Dumnezeu. În 1990 el scria într‑un articol publicat în revista 22 (nr. 35) – despre  „legea morală. Fără această lege, pe care numai solidaritatea fundamentată pe adevăr o poate institui, nici un parlament, oricât de «harnic» ar fi el şi oricâte legi ar adopta, nu va face decât să legifereze, mereu şi mereu, nelegiuirile”. Ca şi la Cioran, fragmentarismul sau fragmentarea pare de la un moment dat nu doar un stil, ci şi o formă de viaţă.  Cioran s‑a numit pe sine un homme de fragment. Şi tot ca la Cioran, scrisul este pentru Vasile Gogea o formă de supravieţuire, de depăşire a tristeţilor imense provocate de moartea prietenilor sau dezamăgirile personale şi politice. Într‑o conversaţie cu filosoful spaniol Fernando Savater, Cioran a explicat: „O carte este o sinucidere amânată”. („The Philosopher of Failure: Emil Cioran’s Heights of Despair” Los Angeles Review of Books. Costica Bradatan, November 28, 2016) Şi cărţile lui Vasile Gogea îmi par, în mare parte, la fel.

Scene din viaţa lui Anselmus (Limes, 2008), revizitat azi, pare mai mult o expunere de dezbateri abstracte decât o lume de caractere cu viaţă, şi cred că asta se datorează faptului că romanul a fost scris înainte de 1989. Mofteme (Charmides, 2012) este un exerciţiu de sociologie culturală prin intermediul lui Caragiale. Autorul defineşte aici memorabil rezistenţa la români şi pe români drept „tipul aproape exclusiv estetic de raportare la «lupta vieţii». Nu eroic, nu etic, nu pragmatic. Estetic. «Rezistenţa prin cultură!» Românul, ca individ (în viaţa lui particulară), dar şi ca naţiune (în acţiune istorică), mai totdeauna când s‑a aflat în situaţia de a da «replici tari», s‑a mulţumit cu replici «frumoase»”.

Singur cu Hegel (un autoportret ascuns, Eikon 2013), teza de licenţă în filosofie susţinută în 1983 după multe amânări (datorate puternicilor zilei), descifrează dificultatea textelor hegeliene provenită dintr‑un stil de gândire dictat de viziunea asupra lumii. Ceea ce conduce la abstracţie şi concizie maximă cu rolul de a‑i ţine pe neaveniţi departe de semnificaţiile adevărate ale textului. La scara blogului. Jurnal dedus (Charmides, 2014, prefaţă de Dorin Tudoran) îl reprezintă deplin pe gânditorul, jurnalistul, criticul de o rară fineţe analitică. Asemenea lui Paul Goma, Vasile Gogea are probleme cu amnezia, memoria şi uitarea la români, şi defineşte „15 Noiembrie 1987: un exerciţiu, recunosc: pentru mulţi inconfortabil, de anamneză, şi individuală, dar şi colectivă”. Citindu‑şi dosarul de urmărire întocmit de securitate încă de pe când se afla în facultate, el este numit drept „obiectivul”, omul trebuia deposedat de nume, se prezintă drept un om al Nordului românesc, cu multe în comun cu neo‑platonicianul Pico della Mirandola: „«Obiectivul» s‑a născut şi el într‑un oraş din nord, dar din nordul României, la câţiva paşi de sinistra închisoare de la Sighet, în anul în care mureau Stalin, dar şi Iuliu Maniu şi I. Gh. Brătianu. Ca student, a considerat şi el, ca şi Pico della Mirandola, în plus având ca model intelectual şi acţiune culturală pe corifeii Şcolii Ardelene, că filosofia nu are decât un rol pregătitor, pentru alte, mai înalte adevăruri. (…) A scris (doar) două «teze» sub identitate falsă şi a fost arestat, amnistiat, apoi, la intervenţia unor «de Medici» ai burgului universitar, i s‑a permis să‑şi încheie studiile, dar obligat  să se retragă un timp pentru «reeducare» şi, astfel, s‑a dedicat studiului…”

Şi în Anamteme. Exerciţii de anamneză (postfaţă de Andrei Zanca, Eikon, 2015) Vasile Gogea este preocupat nu doar de chestiunea complexă a amintirii trecutului la români, dar şi de conceptele de libertate, sclavaj politic, operele marilor scriitori români supuse citirilor nedrepte precum aceea a lui Mircea Eliade şi Mircea Vulcănescu. La un moment dat, el îi descrie pe români drept un popor de mankurţi: „Nu mai ştiu cui ar trebui să‑i fie ruşine: «clasei politice» din ţara printre ai cărui Părinţi Fondatori se numără, în frunte, şi Iuliu Maniu, sau celor care i‑au trimis pe mankurţii ăştia în parlament, nemaiştiind nimic despre istoria propriei lor ţări?”.

Fragmente salvate (1975‑1989) Un jurnal din sub‑estul Europei (Charmides 2019) aparţine unui intelectual anticomunist care realizează că „dictatura nu se manifestă ca voinţă a unuia singur, ci ca lipsă de voinţă a tuturor”, iar „suprarealismul socialist” înseamnă a nu trăi în lume, ci împotriva ei. Relaţia învingător‑înfrânt ocupă scena reflexivă. Scriitura fragmentară evită dominaţia retorică pentru că nu are trebuinţă să demonstreze ceea ce se vede manifestat în real cu ochiul liber.

Cuvinte împotrivite. 30 de ani de iluzii şi speranţe 1989‑2019 (Dota 2019) avertizează că „Autorul a strâns în acest volum o parte însemnată din publicistica sa «de baricadă»”. Ziaristul, activ în zilele lui ianuarie 1990, scrie despre ce se petrecea mai cu seamă la Braşov, apoi despre evenimentele din martie 1990 de la Târgu Mureş, cu o claritate validată de timp. Articolele publicate în 1990, în revista 22, Suplimentul Astra, Libertate cu Dreptate, Convorbiri literare, Dreptatea, ar fi meritat să ocupe prima pagină a ziarelor centrale.

Am făcut această introducere la ultima carte a lui Vasile Gogea, Din caietul melcului. Poezii din cochilii, prin câteva dintre cărţile apărute în ultimii 15 ani,  pentru a o situa în context. Aici este practic postulată, printr‑o metaforă, filosofia ultimă a lui Vasile Gogea, claustrarea autoimpusă, ca răspuns sau atitudine existenţială. Dacă în dictatură alegerea sartriană era imposibilă, pentru că nu poţi alege când eşti împiedicat să o faci, după 1985 el a ales forma extremă a alegerii: „În casa melcului/ nu intră nimeni./ Doar umbra lui.” (Casa melcului şi umbra) Poetul gânditor sau gânditorul poet se simte în exil: „Pe‑un drum roman,/ pavat cu pietre de granit/ şi străjuit de flori şi iarbă grasă/ se‑anevoia/ ca din exil să vină acasă/ un melc‑poet,/ de o iarnă grea/ şi de barbari rănit”. (Întoarcerea melcului) Visarea unei lumi libere are loc în hibernare şi secretă cochilia conceptuală: „Ce duce melcul în spinare/ de‑i aşa de cocoşat?”/ „Nu‑i aşa o taină mare” –/ i‑a răspuns fără ezitare/ furnicuţa cea isteaţă –/ «visele din hibernare,/ visele din altă viaţă»”. (Întoarcerea melcului)

Deşi melcul este androgin, i se inventează o pereche feminină, la fel de imposibilă în realul biologic ca şi libertatea în plan existenţial, doar visată. Ochii veziculari de pe protuberanţele melcului, înzestraţi cu proprietăţi vizuale excepţionale, vederea monstruoasă sunt metafore care apropie de formularea „Simţ enorm şi văz monstruos” a lui Caragiale. Hibernarea şi visul fac posibilă viaţa, de fapt o iarnă perpetuă: „Strâns în casa‑i din spinare/ va intra în hibernare./ Fără sobă sau bucate/ va visa pe săturate./ Până‑n primăvară când/ iar se va trezi flămând./ Iarna vine, viaţa trece/ melcul – visul îl petrece”. (Melcul în iarnă) Moartea melcului devine o evanescenţă nirvaniană, urma lui pe pământ va fi cochilia gândurilor şi viselor: „Când moare melcul, nu se ştie – / poate în somn, sau poate‑n vis –/ şi cripta i‑o găsim mereu pustie/ căci el, deja, e‑n paradis”. (Misterul melcului) Vasile Gogea îşi mai scrie în final propriul recviem. Ultimul poem, Mel(c)opee, este autobiografia ironică a unui spirit tragic care se descrie „biet melc cu cochilia spartă/ cerşind o stea din poartă‑n poartă…”

Disperarea şi dezamăgirea filosofului poet şi jurnalist trăind în timpul istoric dat de Dumnezeu, ca şi crucea însingurărilor îndurate, la care se adaugă permanenta anxietate trăită în marginea relaţiei artei şi moralei (sau imoralităţii) în timpuri cruciale, când artistul sau scriitorul are menirea de a lua spada în mână, sunt zguduitoare prin persistenţă şi consistenţă. Absenţa remuşcării, laşitatea, autoabsorbirea scriitorului român în estetism în timpuri grele aduc aminte că morala este incompatibilă cu estetismul. De aici imoralitatea unei epoci pe care Vasile Gogea a trăit‑o şi a încapsulat‑o în scrisul lui pentru viitorime.

■ Profesor, critic, teoretician şi istoric literar

Mirela Roznoveanu

Total 3 Votes
0

Mirela Roznoveanu

Mirela Roznoveanu (n. 1947, Tulcea), scriitor, critic, istoric și teoretician literar. Profesor Asociat în știința informației, New York University, Facultatea de Drept, New York (1996-2013). Membru fondator și editor al publicatiei Globalex (2005-2015), membru fondator onorific al Globalex (2016-prezent). Absolventă a Facultății de Filologie a Universității București, 1970. Master degree, facultatea de Information Science, Pratt University, New York, 1996. Certificat in Tehnologiile Internetului, 1997. A fost redactor de rubrică și cronicar literar al revistei „Tomis” din Constanța (1971-1974), bibliotecar la Biblioteca din Constanța (1974-1975), colaborator permanent al Televiziunii române, secția culturală, București (1975-1978), titular de rubrică la revista „Magazin” („România liberă”, 1979-1989), redactor fără drept de semnătură la publicația „Muncitorul sanitar” (aprilie 1989-decembrie 1989), publicist comentator, secția culturală, „România liberă” (decembrie 1989-1991), bibliotecar asistent, Facultatea de drept, NYU (1992-1995).
În Romania a onorat misiuni speciale la Versoix, Elveția (mai 1990), unde Regele Mihai îi acordă un interviu pentru ziarul „România liberă”. Innsbruck, Austria (iulie 1990), e invitată a Consiliului Europei pentru audieri privind situația României după invazia minerilor din iunie 1990. New York și Washington (iulie-august 1990).
A fost invitată să predea cercetare în dreptul internațional, străin și comparat la Facultatea de Drept din Yerevan, Armenia; la Constitutional and Legal Policy Institute of the Open Society Institute în Budapesta; la Moscova și la Riga Graduate School of Law, Latvia, într-un program organizat de Constitutional and Legal Policy Institute din Budapesta; la International Legal Institute/ The Open Society Justice Initiative în Budapesta; în Brazilia la Federal Senate Legal Information Services.
A publicat critică și istorie literară, critică comparată, critică de teatru, proză, poezie, jurnalistică în revistele importante din România. A publicat articole de critică literară și articole politice în publicațiile importante ale exilului românesc din US. Colaborator permanent al Romanian Television from New York. A scris articole și eseuri despre informația digitală de drept internațional pentru revistele americane de specialitate, a fost editor și membru fondator al publicației Globalex https://www.nyulawglobal.org/globalex/about.html (2005-2015), cea mai importantă revistă de cercetare din lume în dreptul internațional, străin și comparat. În prezent este editor onorific (2016-).
A făcut parte din grupul de ziariști dizidenți care a preluat ziarul „România liberă” în decembrie 1989. A fost membru fondator al Alianței Civice. Membră a Uniunii Scriitorilor, a PEN Romania, Academy of American Poets.
Cărți: Lecturi moderne (eseuri, 1978), Dumitru Radu Popescu (monografie critică, 1981), Civilizația romanului (Eseu despre romanul universal; volumul I (1983), volumul II (1991), Totdeauna toamna (roman, 1988), Viața pe fugă (roman, 1997), Învățarea lumii (poeme, 1997), Platonia (roman, 1999), Timpul celor aleși (roman, 1999 ediția completă și revăzută a romanului cenzurat Totdeauna toamna), Toward a Cyberlegal Culture (Către o cultură juridică virtuală. Eseuri, 2001, ediția a 2-a, 2002), Born Again – in Exile/ M-am născut a doua oară în exil, poeme (2004), The Life Manager and Other Stories/ Administratorul vieții și alte povestiri (2004). Postfață la volumul de poeme 9 Underwor(l)d 0: Desolation Paradise & Subtexts by William James Austin (2006). The Poems and the Poet. A multimedia companion to Born Again — in Exile (DVD, 2007). Elegies from New York City (2008), Civilizatia romanului. O istorie a romanului de la Ramayana la Don Quijote (ediție revizuită, 2008). Old Romanian Fairy Tales, traducere de basme românești (2012) A doua ediție revizuită (2013). Life On the Run. A novel. (2018 – Traducerea romanului Viata pe fugă). A Magic Journey to Things Past. Memoir. (2019). Epic Stories. (2020). Vlachica: Mountaintops above a Stormy Sea of Contending Empires. (roman istoric, 2021)
Bibliografie: Titu Popescu. Mirela – un Paradox (Eseu monografic), Pop Verlag-Marineasa, 2005; Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu (coordonatori), Dicționarul Scriitorilor Români, volumul 4: R-Z, Editura Albatros, București, 2002; Aurel Sasu, Dicționarul Scriitorilor Români din Statele Unite și Canada, Editura Albatros, București, 2001; Marian Popa, Istoria literaturii române de azi pe mâine, 2 volume, București, Fundația Luceafărul, 2001. Dicționarul General al Literaturii Române, Academia Română, 2004-2008.
Premii și distincții: Distinsă cu cele mai importante premii de cercetare în dreptul internațional, străin și comparat, de societățile de profil din SUA; Premiul Academiei Române; Ordinul Național „Serviciul Credincios” în rang de Ofițer pentru contribuția cu totul deosebită adusă promovării democrației și culturii românești în lume; Premiul pentru critică al revistei Convorbiri literare; Premiul Asociației de Literatură Comparată.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button