Un poem de… Aura Christi

Vino pe aripă

Vino pe aripă şi-aşteaptă
vântul uşor să ne sculpteze
şi să ne-ntoarcă iar în suflet
şi-n ţara visurilor treze.

Vino pe-aripă şi îngână
minunea de a fi aici;
când nimeni n-a mai fost,
nu este, tu cazi şi te ridici,

şi cazi de nu se ştie unde,
visând la nu se ştie ce,
venit dinspre apus sau cer,
să cânte-ncet, să vindece;

venit să fie şi să uite pentru
un timp ce-a fost, ce este
în cei făcuţi din praf de stele,
eresuri, roze, vis, poveste

spusă arar de singuratici
întorşi cu duhul tot spre cer
şi trupul adunat din ape,
bronz, albatroşi, mister.

E seară aici, Doamne, parcă
am fost şi nu mai sunt de când
ninge şi plouă. Şi e soare apune.
Şi e târziu de tot… Şi-i vânt.

Şi gura mea tace, uitată
în amfora din zori cântând
pe-aripa aceea uriaşă
ce-mi este leagăn, vis, pământ.

Din vol. Tornada de graţie, în lucru