Recentul volum al premiatului cu Nobel Mario Vargas Lllosa Vânturile/ Los Vientos, publicat anul acesta la Editura Humanitas, este, potrivit declaraţiilor scriitorului, „o distopie”. El imaginează un viitor apropiat (în 2026), când inteligenţa artificială este intens folosită de industria editorială, chiar în scrierea romanelor. Eroul său declară: „De când s-a generalizat obiceiul de a citi romane făcute de computer, am renunţat să le citesc pe cele care se produc, ar fi ridicol să spun «se scriu» în zilele noastre. Când s-a inventat sistemul, părea încă un amuzament dintre multele care apar în fiecare zi şi care avea să dureze atât cât ţin modele trecătoare. Cine să ia în serios un roman fabricat de un computer după instrucţiunile clientului «Vreau o poveste care să se petreacă în secolul al XIX-lea, cu dueluri, iubiri tragice, destul de mult sex, un pitic, o căţeluşă King Charles Cavalier»”.
Dacă înlocuim în acest text cuvântul „roman” cu „film” vom avea o imagine mai clară a motivaţiei celei mai mari greve declanşată în industria americană de film de asociaţiile SAG-AFTRA (Screen Actors Guild şi American Federation of Television and Radio Actors). Începută pe 14 iulie, greva implică aproximativ 160.000 de persoane care lucrează, alimentează, să spunem, industria audiovizuală din Statele Unite şi este foarte riguros condusă de sindicatele care dovedesc a fi cu adevărat apărătoare ale intereselor celor pe care-i reprezintă. Greva actorilor a stabilit interdicţia de a lucra a membrilor pentru marile studiouri (inclusiv de a reprezenta producţiile lor la marile festivaluri) şi a subliniat similitudini în privinţa cauzelor şi revendicărilor celor care au pornit în mai greva scenariştilor, condusă de sindicatul lor, WGA (Writers Guild of America). Dacă cei care scriu filmele şi-au văzut afectate câştigurile de distribuirea pe platforme de streaming în perioada pandemiei, actorii sunt îngrijoraţi în primul rând de perspectiva înlocuirii lor cu figuri digitale, care împrumută ceva din fizionomia lor. Marile studiouri au inclus în noile contracte o clauză care cere actorilor ca, înainte ca filmarea propriu‑zisă, să înceapă să fie plătiţi o zi în care să fie scanaţi, imaginile digitale rezultate din manipularea datelor lor fizinomice (dar şi a scenariilor şi replicile) putând fi folosite fără acordul lor de producător.
Greviştii s-au organizat exemplar în această grevă, au pichetat sediile studiourilor celebre din New York şi Los Angeles şi au anunţat că sunt dispuşi să negocieze cu reprezeentanţii Alliance of Motion Pictures and Television Production, puternica alianţă de sindicate a producătorilor. Deşi au mai avut loc greve serioase ale actorilor în istoria Hollywoodului (în 1980 şi 2000), revendicările referindu-se precis la date contractuale privind câştigurile lor, nu a existat un conflict atât de făţiş şi de radical între cele două categorii de profesionişti ai celebrei şi bine organizate industrii a filmului din lume. Printre celebrităţile care au purtat pancarte ce explicau revendicările s-au numărat Bryan Cranston (vedeta seriei Breaking Bad), Jennifer Lawrence (oscarizată pentru Silver Lining Playbook), Jessica Chastain (un Oscar pentru The Eyes of Tammy Faye), Rami Malek (un Glob de Aur, un premiu BAFTA şi multe altele pentru rolul lui lui Freddie Mercury din Bohemian Rhapsody). Multe alte vedete şi-au arătat solidaritatea cu revendicările sindicale, iar unii dintre cei mai bogaţi actori de la Hollywood au donat câte un milion de dolari fiecare pentru a-i susţine pe cei mai tineri şi mai prost plătiţi dintre grevişti (printre donatori George Clooney, Leonardo Di Caprio, Meryl Streep, Matt Damon, Ryan Reynolds, Ben Affleck, Dwayne Johnson, Julia Roberts). Printre cei care susţin greva sunt şi celebrităţi precum preşedintele SUA, Joe Biden, care a cerut protecţie pentru manifestanţi, celebra animatoare de talk show-uri Oprah Winfrey şi câţiva politicieni.
Interesantă este strategia sindicatului SAG-AFTRA, care a permis unor actori să participe totuşi la mari festivaluri, precum cel de la Veneţia. Adam Driver a fost acolo pentru a susţine filmul realizat în afara studiorilor mari şi în coproducţie cu Italia, Ferrari. La conferinţa de presă el a declarat că va lupta până la capăt pentru ca actorii să nu fie înlocuiţi de inteligenţa artificială. Tot la Veneţia, actorul danez Peter Sarsgaard, care joacă în multe producţii internaţionale şi a fost premiat cu un Premiu Cupa Volpi pentru interpretare (în Memory de Michel Franco), a ţinut să-şi exprime şi el solidaritatea cu cei aflaţi în grevă declarând: „Un actor e o fiinţă umană şi redă o experienţă umană, dacă pierdem această luptă industria noastră va fi prima care va claca şi vom pava drumul către atrocităţi”.
Dacă după declaraţiile bătăioase de la Festivalul de la Veneţia şi absenţa vedetelor de la Festivalul de la Toronto s-a scris destul de mult în întreaga lume, în publicaţiile americane (deţinute deseori de cei care sunt şi patroni ai marilor studiouri) greva de la Hollywood nu e un subiect prea des abordat. Cu toate astea, nu a scăpat jurnaliştilor abaterea de la obligaţiile de sindicalist ale unei vedete precum Drew Barrymore, care nu a întrerupt seria de emisiuni talk-show care-i poartă numele. Deşi unii dintre reprezentanţii marilor studiouri declară, neoficial, că patronii vor tergiversa negocierile până când unii îşi vor pierde casele, sunt multe păreri favorabile greviştilor şi câştigului lor de cauză. Probabil că multe se vor schimba, în raportul de putere, la Hollywood, nu numai în tehnologie. Să sperăm că, de data asta, nu vom strâmba din nas dacă e cu happy-end.
■ Critic şi istoric de film, profesor universitar, eseist, publicist
Dana Duma
