Contemporanul » Filmoteca - Cinematurgie » Cineaşti români la Berlin

Cineaşti români la Berlin

Aşa că aşteptăm mereu, plini de speranţe, ora anunţării selecţiilor marilor festivaluri (Cannes, Berlin, Veneţia, Locarno) pentru a ne reconfirma mândria (secretă sau recunoscută) că avem cineaşti pe lista numelor internaţionale recunoscute şi elogiate…

Ne‑am obişnuit să vorbim, în ultimii ani, despre cinematograful românesc, în special cu ocazia unor festivaluri internaţionale care le atestă valoarea, fie prin premiile acordate, fie prin însăşi selectarea lor în competiţia oficială. Neaşteptata recunoaştere internaţională a Noului cinema românesc, considerat una dintre mişcările înnoitoare ale noului secol, ne‑a redat optimismul privind filmul naţional, într‑o perioadă destul de ostilă, dacă ne raportăm la finanţarea sa modestă şi la circuitul redus al sălilor de cinema. Aşa că aşteptăm mereu, plini de speranţe, ora anunţării selecţiilor marilor festivaluri (Cannes, Berlin, Veneţia, Locarno) pentru a ne reconfirma mândria (secretă sau recunoscută) că avem cineaşti pe lista numelor internaţionale recunoscute şi elogiate. Am avut asemenea tresăriri de mândrie şi în iarna aceasta, graţie Festivalului internaţional al filmului de la Berlin, care şi‑a dus la bun sfârşit cea de‑a 70‑a sa ediţie, în ciuda contextului nefericit al neliniştii isterice provocate de efectele devastatoare ale coronavirusului.

Anul 2020 a inclus în selecţiile sale doi cineaşti români premiaţi la ediţii precedente ale Berlinalei, pe Cristi Puiu (un „Urs de aur” în 2004 pentru scurtmetrajul Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea) şi Radu Jude (un „Urs de argint” pentru regia lungmetrajului Aferim, în 2015).

Noul lungmetraj al lui Cristi Puiu, Malmkrog, a fost inclus în noua competiţie a Berlinalei, Encounters, iniţiată de noul director Carlo Chatrian, care a încercat să propună un „focus asupra unor filme provocatoare formal, estetic şi politic”. Printre cele 15 titluri ale selecţiei, Malmkrog a fost remarcat ca un film de artă care refuză orice compromis şi a fost reţinut în palmares cu Premiul pentru regie al secţiunii. Cristi Puiu a fost primit cu mult interes, ca iniţiatorul Noului cinema românesc care a ales Berlinala pentru a anunţa – şi atesta – despărţirea lui „oficială” de realismul care l‑a făcut celebru. Lungmetrajul său este un film de epocă inspirat din cartea „Trei convorbiri” a scriitorului şi filosofului rus Vladimir Soloviov şi urmăreşte interacţiunea unui grup de personaje cu statut social superior pe parcursul unei singure zile de iarnă, la începutul secolului al XX‑lea. Filmat într‑un conac din Transilvania, Malmkrog are o distribuţie internaţională, actorii vorbind în principal în franceză. Deşi renunţă la atributele principale ale realismului şi insistă asupra subiectivităţii memoriei, cineastul rămâne fidel pasiunii sale pentru poveşti „în timp real” sau aproape real, petrecerea invitaţilor la conacul lui Nikolai fiind reprezentată într‑o naraţiune povestită în 3 ore şi 20 de minute. Filmul include şi un pasaj suprarealist, poate oniric, rămas neexplicat, anticipând, probabil, extincţia în următorii ani a acestui „cuib de nobili” care vorbesc febril despre identitate europeană, credinţă şi Anticrist, despre natura şi justificarea violenţei. Comentariile criticii internaţionale au apreciat rigoarea mizanscenei, picturalitatea cadrelor, densitatea atmosferei. Comparat cu Îngerul exterminator de Luis Buñuel, noul film al lui Cristi Puiu a avut la Berlin startul meritat de un film de excepţie al unui regizor prestigios, aşteaptat cu nerăbdare şi de fanii de acasă, nerăbdători să vadă marea schimbare estetică din opera cineastului.

Radu Jude a fost prezent cu două lungmetraje în secţiunea Fourm a Berlinalei. În primul rând, cu Tipografic majuscul, lansat între timp şi în cinematografele din România. Abordând o formulă hibridă, între documentar şi ficţiune, filmul este o adaptare după spectacolul documentar omonim semnat de Gianina Cărbunariu, inspirat din povestea reală a adolescentului Mugur Călinescu, care, în 1981, a scris pe ziduri cu creta o serie de texte împotriva dictaturii lui Nicolae Ceauşescu, istoria fiind bazată pe date din dosarul lui de Securitate. Jude stabileşte, prin tehnica montajului, o legătură între istoria tristă a tânărului care a fost prins, anchetat şi hărţuit până când a murit de leucemie, în 1985, şi povestea oficială a României în aceiaşi ani, reconstituită din imagini provenite din arhiva Televiziunii Naţionale.

La fel ca în „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, Jude cere actorilor (printre care Şerban Lazarovici, Bogdan Zamfir, Ioana Iacob, Şerban Pavlu) să rostească replicile în stil brechtian, cu o anume detaşare care solicită spectatorului atenţia faţă de conţinutul social‑politic al naraţiunii prezentate pe ecran.Comentariul publicat în revista „Hollywood Reporter” aprecia că „estetica asemănătoare animaţiei are o latură suprarealistă edificatoare, Kafka îl întâlneşte pe Brecht cu un strop de pop art”. Iar publicaţia americană „Variety” apreciază „fascinanta gamă de clipuri din emisiuni de televiziune” folosită din Arhiva Televiziunii Naţionale. Cineastul Radu Jude a mai fost prezent cu un documentar de lungmetraj în programul secţiunii Forum a Berlinalei, Ieşirile trenurilor din gară, semnat împreună cu istoricul Adrian Cioflâncă. Bazat pe o altă investigare a materialelor de arhivă, filmul propune o nouă meditaţie asupra pogromului din 1941 de la Iaşi.

Palmaresul Festivalului de la Berlin a privilegiat, ca întotdeauna, mesajul politic al filmelor din competiţia principală. Eroul ediţiei rămâne câştigătorul „Ursului de aur”, persecutatul regizor iranian Mohammad Rasoulof, care are interdicţie de a călători în afara graniţelor ţării sale. Filmul lui, There is no Evil, reuneşte patru poveşti autonome care vorbesc despre pedeapsa cu moartea şi limitele libertăţii impuse de regimul radicalizat‑islamic. Şi lungmetrajul câştigător al unui „Urs de Argint”, Never. Rarely. Sometimes. Always, semnat de americana Eliza Hittman, a fost apreciat pentru atitudinea combativă, aici privind restricţiile dureroase cu care se confruntă adolescentele americane care trebuie să avorteze, în urma violurilor. Ar mai fi de reţinut, din palmares, numele câştigătorilor premiile de interpretare, italianul Elio Germano (Volvero nascondermi) şi Paula Beer (Undine/Ondina, filmul lui Christian Petzold premiat şi cu premiul criticii, FIPRESCI).

Dana Duma

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Dana Duma

Dana Duma, publicist, critic de film. Publica la Ideea Europeana monografia „Woody Allen Bufon si filosof”, carte distinsa cu Premiul Uniunii Cineastilor. „Woody Allen este un erou. Nu numai pentru ca multi il considera «ultimul mare comic american» dar si [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest