Poem de Cassian Maria Spiridon

Dintr-o haltă părăsită

Nu mă chema

ne-am văzut în zarea dimineţii
încopciaţi ca la cazarmă
tineri şi liberi de poveri
privind cum soarele se-nalţă
rupând din geana nopţii

cu piept străluminând
înaintam prin ierburi
slobozite-n anotimp
cu gândul iubirii fără de amurg

o! nu mă chema
pe ascuţita coamă
ce-i gata să mă-mpartă
în felurite spaime de-mprumut
iar tu
încă nu ştii să mă iubeşti
printre nămeţi şi fulgeri globulari

am haina străvezie găurită
de săgeata slobozită din arcul inocenţei
la vremea când nepăsarea era rege

toate au dreptul
să se împlinească
nu mă cată regrete inutile
cămara e doldora
de amintiri în roşu

din adâncuri
iubirea îşi roti periscopul
vigilentă
ca o armată
într-un război
în care nimeni nu-i învingător

o mână conştientă ne îndrumă
prin ea se vede
tot cerul în splendoare
viitorul

ce bine-ţi şade Doamne printre stele
la vremea când planeta se inundă!