Contemporanul » Cronică plastică » O artă ce se sprijină pe Cruce

O artă ce se sprijină pe Cruce

Prin Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, unde lucrează ca expert şi coordonator al investigaţiilor speciale, pe care l‑a înfiinţat în 2005 şi la a cărei conducere s‑ar fi cuvenit să revină, Marius Oprea întreprinde o muncă de cercetare arheologică nemaiîntâlnită…

Am cunoştinţă despre preocupările artistice ale istoricului, arheologului, scriitorului, poetului Marius Oprea de nişte ani buni. Suntem născuţi în acelaşi an (1964), avem în destule privinţe o viziune asemănătoare şi, mai mult chiar, numărându‑mă printre cei care‑i admiră necondiţionat complexitatea activităţii şi seriozitatea demersurilor, am avut privilegiul şi bucuria să fiu printre prietenii cărora le‑a arătat, imediat ce ele se materializau, numeroasele‑i obiecte artistice. Marius se bucura pur şi simplu, doar aşteptând şi anticipând reacţia mea şi, probabil, pe cea a tuturor celor care reuşeau să lege o puncte de comunicare cu aceste atât de speciale artefacte. Totuşi, după ce istoricul‑artist mi‑a solicitat un text de catalog, în vederea viitoarei, primei lui expoziţii, de la Museikon (Alba Iulia), am simţit nevoia să‑i văd din nou lucrările, să pot comunica cu ele, să le aştept din nou mesajul. Deloc întâmplător, aşa cum întâmplător nu este nimic de fapt în viaţa noastră, această reîntâlnire s‑a petrecut nu demult, în ziua marelui praznic al Botezului Domnului. Poate şi pentru a realiza că, prin formula artistică absolut inedită, atinsă direct de aripa harului, la care recurge istoricul şi arheologul, el îşi aduce propriul suflet într‑o stare de purificare asemănătoare trecerii printr‑un alt fel de botez. Cel al suferinţei. Şi al empatiei profunde faţă de suferinţă.

Dar pentru a mă face mai bine înţeleasă, va trebui să recurg la o scurtă incursiune în cea mai recentă şi mai susţinută activitate a istoricului şi arheologului Marius Oprea. Cel puţin în ultimul deceniu, el şi‑a făcut o adevărată misiune din restituirea memoriei a celor ucişi în teribilele închisori comuniste sau în confruntarea cu securitatea, din primii ani ai sovietizării României, precum şi din încercarea de limpezire a conştiinţei colective. Din păcate, societatea căreia i se adresează istoricul e din ce în ce mai confuză în privinţa ierarhizării valorilor şi din ce în ce mai îndepărtată de filonul spiritual la care apelează Marius Oprea, în mod constant.

Poate puţini ştiu că, prin Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, unde lucrează ca expert şi coordonator al investigaţiilor speciale, pe care l‑a înfiinţat în 2005 şi la a cărei conducere s‑ar fi cuvenit să revină, Marius Oprea întreprinde o muncă de cercetare arheologică nemaiîntâlnită până acum. Cu ajutorul unei echipe specializate, el face cercetare de teren pentru a identifica locurile unde au fost îngropate, anonim şi fără nici o lege, de multe ori în gropi colective, victimele represiunii din obsedantul deceniu cinci al secolului XX. E o arheologie ce se adresează, în chip paradoxal, istoriei recente. Urmează săpăturile propriu‑zise, în vederea aducerii la lumină a rămăşiţelor martirilor comunismului, certificarea crimei prin expertize criminalistice, identificarea victimelor cu ajutorul studiului antropologic şi, în final, înmormântarea lor în legea creştină, cu întreaga rânduială şi întreg respectul cuvenit celor care au considerat că viaţa lor e mai puţin însemnată decât binele colectiv. Marius îmi mărturisea că printre cele mai impresionante momente trăite de el au fost slujbele din pădurile unde a găsit osemintele celor ucişi, transformate subit prin grija sa (căci a stabilit ca niciodată acestea să nu fie atinse de criminalişti sau procurori, înaintea unei slujbe), în adevărate catedrale.

Ar mai trebui să spun, cunoscându‑l destul de bine şi având ocazia în câteva rânduri să călătoresc alături de el, că Marius Oprea este un împătimit căutător de obiecte vechi, cu patină şi cu memorie, pe care le tratează ca pe nişte mesageri tăcuţi ai trecutului, intrând într‑o relaţie cu totul personală cu ele. Nu de puţine ori, obiecte de cult ce aparţinuseră unor vechi biserici, sortite gropii de gunoi sau focului, renăşteau pur şi simplu în mâna lui Marius. Dintr‑odată, pentru că cineva le remarca într‑o grămadă de lucruri numai bune de aruncat şi fiindcă le salva de la tristul lor destin, acele obiecte se înveşmântau într‑o lumină cu totul nouă şi recăpătau valoare. O nouă viaţă li se promitea.

Din aceste două „ingrediente” se alcătuieşte arta lui Marius Oprea: obiectul vechi, umil, dispreţuit, sortit dispariţiei, şi evocarea memoriei, îndeosebi a celor ucişi din pricina credinţei lor în Adevăr. Iar pentru că istoricul‑artist este creştin, apelul la sugestiile artei sacre ortodoxe este constant şi tenace, el fiind cel care conferă pe deplin strălucire obiectului artistic final.

Nu încape nici o îndoială că e foarte greu să încadrezi într‑un gen anume arta lui Marius Oprea. Ea se revendică în egală măsură de la colajul cu obiecte ready‑made investite cu o nouă expresivitate şi mai ales cu mesaj, de la grafică şi chiar de la pictură, de la reprezentarea anti‑naturalistă, hieratică şi atemporală pe care o presupune arta icoanei. Indiferent cum şi în ce proporţii s‑ar combina aceste constante ale demersului său artistic, rezultatul final e întotdeauna seducător şi la nivel estetic. Pentru că o fibră curată, de artist, se lasă descoperită în fiecare obiect realizat de Marius Oprea.

Dar nu valoarea estetică reprezintă sensul final al demersului său, ci valoarea spirituală şi recuperatorie.

Multe dintre obiectele din care se alcătuiesc colajele lui Marius Oprea au aparţinut acelor victime ale represiunii, scoase din mormintele lor anonime, pentru a li se aduce cinstirea cuvenită. Fragmente din cutiile de lemn folosite pentru îngroparea în pripă, fără slujbă şi fără cruce, a martirilor luptei anticomuniste, cuiele cu care se legau între ele scândurile improvizatelor sicrie, bumbii de la mantalele deţinuţilor politici sau alte mici obiecte personale scoase din pământ, mesagere ale unor vieţi curmate violent şi nedrept, se transformă în simboluri ale jertfei şi ale credinţei în lucrările care, pentru prima dată, sunt aduse în faţa publicului, la Galeria Muzeikon din Alba Iulia, la începutul lui martie 2020.

Un personaj discret, hieratic, aproape imaterial populează ori se întruchipează în multe dintre lucrările lui Marius Oprea. E sugerat doar, uneori, printr‑o aripă diafană, ce se conturează din fragmente de lemn ascuns multă vreme sub pământ, e exaltat de puritatea auriului sau albului, e invocat constant ca un fel de prezenţă protectoare şi cu virtuţi taumaturgice. E cel care vindecă de rău, e cel care transformă întunericul în lumină, cel care îţi şopteşte că doar cei curaţi cu inima şi cei care nu şi‑au vândut sufletul niciodată, nici măcar în vremuri aprige, de prigoană, moştenesc Împărăţia veşnică.

Lucrările lui Marius Oprea, indiferent ce ar fi ele, colaje, obiecte, grafici, picturi pe lemn ori pe cine ştie ce alte suporturi neconvenţionale, convertite estetic, toate se sprijină pe Cruce. Ea e constanta şi la nivel vizual, material, palpabil, şi în chip subtil. Crucea e reperul întregii lui activităţi de istoric, arheolog, scriitor, scormonitor într‑un trecut ce riscă oricând să se repete, dacă nu va fi pe deplin înţeles şi asumat.

Arta lui Marius Oprea nu e nicidecum o activitate secundară, un hobby, ci un alt fel de al său de a se raporta atât la lumea de aici, de sub cer, cât şi la lumea de sus, la cea unde suferinţa se transformă în lumină şi bucurie veşnică. Arta lui Marius Oprea e de fapt suma preocupărilor şi rezultatul căutărilor lui. Nu mai puţin, fiecare obiect artistic asupra căruia îşi lasă amprenta e investit cu o trăire unică, menită să dăinuie şi să se transmită privitorului sensibil.

Odată ieşite din intimitatea spaţiului restrictiv unde au fost zămislite, aceste obiecte născute din dorinţa de a vindeca suferinţa şi de a recupera memoria îşi vor începe propria aventură într‑o lume confuză şi aplecată spre uitare. Nu mă îndoiesc, totuşi, că ele îşi vor afla, aşa cum se cuvine, un public ales şi pregătit să le primească întregul mesaj.

Luiza Barcan

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Luiza Barcan

Luiza Barcan, critic și istoric de artă, doctor în arte vizuale, expert al Ministerului Culturii în domeniul: Bunuri cu semnificație culturală – artă medievală, secolele XVIII-XIX, jurnalist, expert al Casei de Licitații Vikart. Membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest