Cronică plastică

Mesageri ai paradisului

Expoziţia personală de pictură „Aripi în Paradis” – Vali Irina Ciobanu. Pictura este o profesiune, dar poate fi şi un stil de viaţă, izvorât dintr‑o profundă vocaţie. Printre cei cu adevărat născuţi să fie pictori se numără Vali Irina Ciobanu, o artistă încă tânără, în plină forţă creatoare, cu o bucurie irepresibilă a creaţiei. S‑a născut în 1976 la Olteniţa şi s‑a format cât se poate de neconvenţional şi în paralel cu orice formă de academism, în ateliere de maeştri, păstrându‑şi deplina libertate a viziunii şi a stilului. Foarte bogata ei activitate artistică e concretizată în douăzeci de expoziţii personale, cele mai multe în ţară, dar şi peste graniţe, în Dubai sau la Montreal (Canada), în numeroase expoziţii de grup, în România şi dincolo de hotare, din 2004 şi până în prezent. Este, de asemenea, autoare de pictură murală, grafică de carte şi grafică publicitară.

În ultima lună a anului 2023 Vali Irina Ciobanu şi‑a deschis cea de a douăzecea expoziţie personală, cu titlul „Aripi în Paradis”, la Centrul Cultural „Mihai Eminescu” din Bucureşti. Cu această ocazie a fost lansat şi albumul ei de autor, din seria „Pictori români contemporani”, cu sprijinul instituţiei de cultură sus‑numite. Albumul se deschide cu o mărturie a pictoriţei, expresie a unei adevărate profesiuni de credinţă: „A fi pictor nu este o meserie, este o vocaţie. Pictezi în atelier, pictezi în mintea ta când mergi pe stradă, pictezi în vis, pictezi când eşti la o cafea cu prietenii, pictezi tot timpul”.

Într‑adevăr, artistul înnăscut lucrează şi când nu lucrează, dacă se poate spune aşa, pentru că, în mod evident, întruchipările sale se nasc mai întâi în minte, în imaginaţie, în sinele cel mai ascuns şi abia după aceea, după un timp mai lung sau mai scurt, se materializează, capătă linii, volume, formă, culoare. Iar dacă pictorul se contopeşte cu arta sa, atunci cu adevărat el pictează continuu.

Ce impresionează cel mai mult în pictura lui Vali Irina Ciobanu este, pe de o parte, sinceritatea, iar pe de alta, deplinul acord între firea, felul ei de a fi, şi arta pe care o semnează. Într‑o epocă în care arta abstractă şi conceptualismul sunt la mare preţ, ea nu se sfieşte să rămână ataşată de exprimarea figurativă şi să abordeze subiecte clasice, cunoscute, abordate foarte des de‑a lungul timpului: peisaje realizate în plein air, portrete (aproape exclusiv feminine), flori, compoziţii cu cai, balerine. Desigur, o astfel de abordare comportă şi anumite riscuri, pe care însă Vali Irina Ciobanu şi le‑a asumat. De altfel, mâna sigură cu care pictează, precum şi armonia cromatică a lucrărilor o ţin la adăpost de primejdiile căderii în zona facilului şi a comercialului.

Mai puţin obişnuită este însă seria foarte interesantă, atât din punct de vedere tehnic, cât şi artistic, a hărţilor pictate în tehnică mixtă pe piele şi expuse în 2017 la Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi din Bucureşti. Această serie dezvăluie o altă calitate a artistei: migala de ceasornicar cu care pictează chiar şi cele mai mici detalii, dublată, în acest caz, de vocaţia pentru compoziţii bogate, ample în scene şi personaje.

Expoziţia „Aripi în Paradis”, vernisată în pragul sărbătorii Crăciunului, şi‑a propus şi a reuşit să fie o oază de căldură şi lumină într‑un decembrie întunecat şi friguros. Undeva, în culisele expunerii, ca un mesaj venit din inima verii, s‑a insinuat discret nostalgia pentru spaţiile mediteraneene, dar şi pentru alte spaţii, extramundane, mai degrabă spirituale, un fel de dor pentru frumuseţea care nu se stinge niciodată.

Această nouă serie de lucrări, alcătuită din delicate chipuri de îngeri – inspirate din pictura bizantină, dar şi din cea religioasă occidentală) –, din peisaje cu flori contemplate vara în grădina Reginei Maria de la Balcic, dar şi din ceruri înalte aproape cât suprafaţa pânzelor, poate fi însă considerată doar o serie de portrete, explicite sau disimulate, pentru că pictoriţa pare să fi creat nu numai portrete de îngeri, ci şi portrete de flori ori portrete ale cerului. Toate pot fi lecturate ca personaje menite să transmită acelaşi mesaj: că frumuseţea trecătoare a lumii vizibile o vesteşte, o anticipează, pe cea nepieritoare, a lumii spirituale. Toate lucrările expuse la Centrul Cultural „Mihai Eminescu” sunt un fel de mesageri ai lumii nevăzute, nesupuse trecerii şi degradării. Toate sunt „aripi” şi în Paradis dar şi care trimit spre Paradis, îl anticipează, încearcă să‑l imagineze şi să‑l aducă mai aproape de inima privitorului.

Vali Irina Ciobanu se alătură şi ea lungii serii de pictori care au trăit fascinaţia Balcicului şi care au creat istorie. Ea descoperă grădina Reginei Maria cu un ochi proaspăt, îmbătat de lumina unică a locului şi de spectacolul culorilor pe care această lumină le exaltă. Nici o umbră, nici un nor în aceste portrete de flori, doar nuanţe diafane de culori scăldate în lumină pură. Totul în acord cu spiritul solar al artistei.

Norii apar însă în portretele de cer, lucrări aparte, foarte interesant gândite, copleşitoare printr‑un fel de măreţie care uluieşte, dar şi încântă. Când nu sunt numai cer, de sus şi până jos, pânzele cu acest subiect lasă vizibilă doar o fâşie îngustă de pământ, insignifiantă în raport cu măreţia cerului. Dar şi norii aceia sunt luminaţi de soare, pentru că şi ei tot mesageri ai luminii sunt.

Îngerii lui Vali Irina Ciobanu par mai mult feminini decât androgini, aşa cum e ştiută a fi natura lor. Graţioşi şi monumentali în acelaşi timp, cu o forţă de expresie impresionantă, proiectaţi pe fundaluri care tot felurite chipuri de cer le sugerează, ei sunt fie plăsmuiri ale minţii artistei, fie au ca sursă de inspiraţie un model real. Ansamblul compoziţiilor, ca şi detaliile sunt tratate cu multă grijă, cu o delicateţe a execuţiei ce trădează subţirimile sufletului celei ce le‑a creat. Vali Irina Ciobanu este, în felul ei, o mărturisitoare a realităţii nevăzute, pe care încearcă să o sondeze şi căreia încearcă să‑i confere un chip în pictura sa.

■ Scriitor, istoric al artelor, publicist

Luiza Barcan

Total 2 Votes
0

Luiza Barcan

Luiza Barcan, critic și istoric de artă, doctor în arte vizuale, expert al Ministerului Culturii în domeniul: Bunuri cu semnificație culturală – artă medievală, secolele XVIII-XIX, jurnalist, expert al Casei de Licitații Vikart. Membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Vâlcea, membru fondator și director al Fundației HAR („Habitat și Artă în România”). S-a născut la București în data de 8 octombrie 1964. Absolventă a Liceului de matematică-fizică nr. 4 din București, a Facultății de Limba și Literatura Română de la Universitatea București (1987) și a Facultății de Istoria și Teoria Artei a Universității Naționale de Artă din București. Profesor de limba și literatura-română (1990-1995), redactor, realizator de emisiuni la Televiziunea Română (1995-2013), redactor la Radio România Internațional (2000-2006), colaborator la Radio Trinitas al Patriarhiei Române, din 2014 și până în prezent (realizator al documentarului radiofonic „Zidiri în chipul crucii”). Din 1996 publică cronică plastică, interviuri, reportaje, eseuri, studii de istoria artei, monografii de monumente în paginile Contemporanul, Literatorul, Azi Literar, artPanorama, Museion, Adevărul literar şi artistic, Ianus, Virtualia, Tribuna, Tabor, Povestea vorbei, Buridava, Ramuri, Observator cultural, artMargins a Universităţii „Santa Barbara” din California.

Co-organizator, împreună cu Alexandru Nancu, al programelor Fundaţiei HAR: „Habitat şi Arta in Romania” ,„Arta in drum spre muzeu” (1999 – Râmnicu Vâlcea), „Tradiţie şi Postmodernitate” (2000 – 2005, Muzeul Satului Vâlcean de la Bujoreni, judeţul Vâlcea) „Stuf 2004” (2004, Murighiol, judeţul Tulcea), „ReSitus – Metode şi tehnici avansate de conservare şi reconstrucţie digitală pentru patrimoniul cultural-istoric imobil (2007, Câmpulung Muscel), Lut/ Adobe 2007, 2008, 2009 (Capul Doloşman/ Cetatea Argamum, judeţul Tulcea).

Din anul 2000 şi până în prezent, curator al programului „Restituiri” care a cuprins expoziţiile: „Seniori ai picturii romaneşti contemporane”, „Invitaţii lui Iosif Sava în 40 de desene ale Rodicăi Ciocârdel Teodorescu”, „Rromani art”, expoziţiile personale de la Constanţa, Tulcea, Râmnicu Vâlcea şi Bucureşti ale pictoriţei centenare Medi Wechsler Dinu, expoziţia retrospectivă Maria Constantin, expoziţiile retrospective Alexandru Nancu („Teasc pentru memorie” și „Spațiul imaginării”), Bucureşti 2013, expozițiile retrospective Lidia Nancuischi). Curator a peste 30 de expoziţii personale sau de grup, deschise în Bucureşti şi în alte oraşe mari ale ţării. Face parte din colectivul de autori ai dicţionarului on line Un secol de sculptură românească (2013, 2014) și din colectivul de autori ai cărții Centenarul femeilor din arta românească (2018).

Debut literar în revista artPanorama, cu proza Jucătorii de șah (1997). Debut editorial cu volumul Nichita Stănescu. O viziune poetică a timpului (2000, ediţie bibliofilă, coordonata de Mircia Dumitrescu).

Cărți de memorialistică: Artişti plastici la Serata lui Iosif Sava (2003), în format electronic (2005); Spre Răsărit, cu Alexandru (2017).

Cărți de specialitate (cronică plastică, istoria artei): Angoase ale privirii (2004); Monografiile bisericilor de lemn – monument istoric de la Grămeşti, Malaia, Racoviţa- Copăceni, Ciungetu, Brezoi, Mariţa (2000, 2001), împreună cu Alexandru Nancu; Albumul monografic Medi Wechsler Dinu (2010); Albumul monografic „Maria Constantin” (2013); Albumul monografic „Constantin Calafateanu” (2014); Albumul monografic „Lidia Nancuischi” (2018)

Premii și distincții: Premiul pentru critică, acordat de Consiliul Director al Uniunii Artiștilor Plastici din Roâmânia (2017); Diplomă de excelență pentru întreaga activitate, acordată de Filiala Buzău a Uniunii Artiștilor Plastici din România, cu ocazia Bienalei „Ion Andreescu” (2018); Premiul III la Festivalul de film documentar scurt „Yperia 2012”, de pe insula Amorgos – Grecia, pentru filmul „Grecii de Brăila” („Greek and Romanian”); Premiul pentru film religios la Festivalul de film documentar scurt „Yperia 2011”, de pe insula Amorgos – Grecia, pentru filmul „Skopelos, insula celor 365 de altare”; 2011 – Medalia Muzeul Brăilei – 130 de ani şi Medalia „Nicolae Iorga – 140 de ani de la naştere”, decernate de Muzeul Brăilei pentru documentarele „Biserici de la Dunăre” (2011).

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește și
Close
Back to top button