Contemporanul Revista Contemporanul. Ideea Europeană
Rugăciunea inimii
Luminează ochii ierbii,
ochii lunii luminează.
Cad lăstuni în zbor pieziş,
în această sfântă-amiază
şi în duhul meu păgân,
strâns din mări negre, murdare,
legănate-n palma ta
şi sfinţite-n ploi amare.
Luminează-mă, mă poartă
printre îngerii tăi şchiopi,
care sprijină în poartă
cerul şi demoni miopi.
Spală-mi inima, păgâna,
în furtuni şi în tornade;
luminează-i şi rărunchii
până noaptea se abate
şi pustiul i-l aduce,
şi o sfâşie, şi-n ziduri
o-nzideşte, o închide.
Tu în ochi miere îi picuri
Şi în zori o smulgi de-acolo,
o mângâi şi o alinţi
şi-i aduci nectar şi rouă,
adunate din părinţi.
Îi aduci sânge curat,
rădăcini şi ierburi crude
din strămoşii înviaţi
în hulubi, în roze, dude.
Luminează ochii mei,
duhul de ispite-l spală.
Luminează-mi inima.
Adu-i foc când se răscoală,
adu-i pace şi-i descântă
farmecul în stupi de-albine,
adu-i miere din tăcerea
leopardelor păgâne
şi otravă să-i aduci
din miresmele păgâne.
Cum pe toate tu le strângi
în lumina ta. Vecine,
ia-mă şi mă du departe,
luminează-mă-n lăstuni,
când în mări mă luminează
paşii limpezi de păuni.
Luminează-mă în pietre,
în văpaia ucigaşă.
Luminează-mă în îngeri
de curând ieşiţi din faşă.
Când lumina ta mă iartă,
şi lumina mea s-o ierţi
şi s-o duci ca vântul iute
printre arborii tăi drepţi.
Şi s-o duci ca gândul
drag în nălucile viteze
şi în nuferii tăi galbeni
din tărâmurile treze.
Şi în palma ta s-o duci
şi să-i cânţi de dor, sfârşit,
s-o închizi într-o pădure
de pe coasta unui mit,
de pe coasta ta din cer,
unde urc şi prin lăstuni,
prin răscoala din miresme
şi văpaia din minuni.
Iartă-mă, te rog, în cetini,
iartă-mă în paltini, flori.
Iartă-mă în prunci şi miei
şi-n nebunele ninsori.
Şi biserica din trup,
şi aripa-i cea frumoasă
să le ierţi, te rog, să ierţi,
să le iei, când vrei, acasă:
pe-un picior de plai,
pe-o gură de rai,
unde lumea făceai
şi-i cântai, şi-o cântai…
WordPress
Google + 
Facebook