Revista Contemporanul nr. 09 / Septembrie 2015 Din sumar: ■ Nicolae Breban · Ce ne uneşte pe noi, românii ■ Eugen Simion. O hermeneutică a sfinţeniei ■ Eveniment editorial: Ion Druţă. Singurătatea duhului ■ Livia Cotorcea. Renaşterea naţională prin cultură ■ Ştefan Borbély. Vremea Moroiului ■ Alex Ştefănescu. A venit vremea să scriu despre mine ■ Magda Ursache. Limba română, ...
citește »Articole din Nr. 09 / Septembrie 2015
Nicolae Breban: Ce ne uneşte pe noi, românii
Adevărul – doar al nostru, se-nţelege, un articol care unora li se va părea secundar, dar de care nu ne putem dispensa, oriunde ne-am întoarce! – adevărul în această privinţă, se situează, încă o dată, cum se ştie, la mijloc: da, am făcut istorie şi dovada este în primul rând faptul că existăm. Dacă un ziarist curios ar pune, printre ...
citește »Bogdan Creţu: Comunismul – mod de utilizare
Oare ororile anilor ’50, sistemul de suspiciune organizată şi toate relele comunismului anulează ceea ce mulţi oameni au simţit ca pozitiv în vieţile lor? De ce ne e greu să acceptăm că oroarea nu exclude mai-binele şi nici invers? Nu cumva schematizăm realitatea reducând-o la un singur contur? Dau să pornesc maşina şi să plec, când observ că un cauciuc ...
citește »Ştefan Borbély: Vremea Moroiului
Protagonistul romanului e politicianul de strânsură Aurelian Moroiu, urcat la Bucureşti aproape psihopomp dinspre negurile acvatice, fetide ale Murighiolului, pentru a deveni, într-o primă instanţă, şef de partid, apoi preşedinte cu puteri discreţionare peste o ţară artificial europenizată, în realitate obosită, vidată de ambiţie sau de valori superioare. Am citit despre Vremea Moroiului, cea mai recentă carte a Vioricăi Răduţă ...
citește »Marian Victor Buciu: Basarab Nicolescu şi transdisciplinaritatea ca rădăcină a unei noi tradiţii
„Fundamentul drepturilor omului: libertate, iubire, transdisciplinaritate.” Iubeşte, fă ce vrei, dar transdisciplinarizează-te, altfel eşti pierdut… Înnoirea gândirii nu mai apare – cum mi s-a părut că se întâmplă totuşi contextual – ca ruptură totală şi deci ca utopie, fără loc regăsit. Dimpotrivă. Am avea aici o formă de gândire fundamental tradiţionalistă, organică, (r)evolutivă, redimensionată de actualitate, adică de modernitatea căii ...
citește »Adriana Teodorescu: Urşi, Alzheimer, treceri
Munro nu optează pentru o reprezentare metaforică a Alzheimer-ului, nu face din boală un pretext pentru a aduce în prim plan frica omului de singurătate, ci explorează consecinţele existenţiale, personale şi sociale, ale convieţuirii cu un bolnav de Alzheimer. „The Bear Came over the Mountain”/„Trece ursul peste munte” este o povestire aparţinând scriitoarei canadiene Alice Munro (născută în 1931), laureată ...
citește »Aura Christi: A citi – a scrie
Şi, totuşi, ceva profund din sângele meu – mai puternic şi mai încăpăţânat decât sunt eu însămi – e convins de faptul că atât timp cât lucrez la o carte, orice rău, oricât de mare, mi s-ar întâmpla, Dumnezeu mă va întârzia aici ca să termin lucrul început şi să-l fac – sau cel puţin să încerc tot ce omeneşte ...
citește »Boris Marian: Semnul tragic al involuţiei civilizaţiei
Canetti face o distincţie între „mase deschise şi mase închise”. Urmează patima distrugerii, caracteristică perioadelor de conflict deschis. Un alt element este „sentimentul persecuţiei”, când orice masă de oameni acuză altă masă că o lipseşte de drepturi, îi subminează existenţa. Dacă Orweel a „simulat” sistemul totalitar „roşu”, Elias Canetti a reuşit acest experiment prin romanul Orbirea (Die Blendung), în 1935 ...
citește »Magda Ursache: Limba română, o necunoscută
Strada înjură? Înjură şi filmul, înjură şi teatrul, înjură şi literatura. Sindromul Tourette, boala înjurăturii face ravagii. Precaritatea mijloacelor stilistice e suplinită de înjurătură şi de cuvinte neconvenabile. „Iubiţi vocala!” Nichita Stănescu Pe întrecute, varii lunetişti atacă din toate poziţiile, de 5 luştri încoace, limba noastră cea română. Guvernanţii pot declara liniştiţi creşterea zero a limbii naţionale, dacă şi miniştrii ...
citește »Iulian Boldea: E.M. Cioran – fiziologia ideii
Atracţie şi respingere a propriiilor origini, acesta e modelul arhetipal care generează potenţialităţile semantice ale textelor lui Cioran, în care paradoxul, ironia cu reflexe cinice şi gravitatea existenţială se împletesc. O categorie destul de bine bine reprezentată în istoria filosofiei e cea a filosofilor esopici sau resentimentari. Filosofia esopică e „filozofia celor care au filosofat din resentiment, a bolnavilor şi ...
citește »