Contemporanul » pagina 2

Eugen Simion: O hermeneutică a sfinţeniei. Lacrimi şi sfinţi

Nu îndrăznesc să spun că filosoful are clipe de pietate creştină, dar, realmente, meditaţia lui coboară din când în când tonul şi încetineşte ritmurile în aşa fel încât în discursul cioranian se aude şoapta unei rugăciuni. Este, în fond, ritmul psalmilor arghezieni. Apropierea se opreşte aici. „Tragedia mea provine din faptul că sunt un om nereligios, ca şi tine” (dintr-⁠o ...

citește »

Cezar Stanciu: Arhiepiscopul de Canterbury la Bucureşti, 1965

Despre înalţii ierarhi ai BOR, impresiile englezilor erau împărţite. Arhiepiscopul de Canterbury îl descria pe patriarhul Iustinian drept un bun organizator care se implicase personal în fiecare detaliu organizatoric al vizitei; Iustinian îi lăsa impresia că este plin de bunăvoinţă şi de farmec, dar altminteri un om viclean şi dur. Între 2-⁠8 iunie 1965, Dr. Michael Ramsey, arhiepiscop de Canterbury ...

citește »

G. Mosari: Despre ziarişti

Diaspora românească Corespondenţă din Ţara Sfântă În Ţara Sfântă există ziarişti şi „ziarişti” dar de data aceasta renunţ la a mă referi la veşti diferite din Israel pentru a vă vorbi despre ziariştii dintre ghilimele. Mă voi referi la o chestiune care mă priveşte direct şi la care am dat replica şi în presa din Israel. Un bun gazetar român, ...

citește »

Andrei Marga: Cum se gândeşte?

Ce înseamnă, însă, a gândi? Pentru Husserl şi Heidegger, care sunt mai aproape de noi, gândirea înseamnă libertate, cum spunea Hegel, şi, în mod exact, efort de a prinde realitatea în concepte, cu cultură şi cu optici precizate. Oamenii trăiesc – ne spunea deja Marc Aureliu – după cum gândesc. De aceea, şi felul în care se gândeşte se cuvine ...

citește »

Gelu Negrea: F de la FRICĂ Însemnări la vreme de caniculă (II)

Iisus însuşi cunoaşte frica fundamentală care este frica morţii pe care o echivalează cu părăsirea Sa de către Dumnezeu. Eli, eli lama sabachtani reprezintă expresia paradoxală a unei conflictualităţi ineluctabile. Heraclit postulează sigur pe sine şi greu de contrazis: „Războiul este părintele tuturor; datorită lui unii apar zei, alţii oameni, pe unii îi face sclavi, pe alţii liberi”. Dar ce ...

citește »

Paul Celan (1920-1970). Engführung (Stretto)

STRĂMUTAT în tărâmul cu neîndoielnică urmă: Iarbă, scrisă răzleţ. Pietrele, albe cu umbrele firelor de iarbă: Nu mai citi – priveşte! Nu mai privi – du-te! Du-te, ora ta n-are surori, tu eşti – eşti acasă. O roată, încet se învârte singură, spiţele i se caţără i se caţără pe câmpul negricios, noaptea n-are nevoie de stele, nimeni nu întreabă ...

citește »

Mircea Ţuglea: Cine sunt eu şi cine eşti tu?

Avem nevoie de lămuriri cu privire la ceea ce a gândit un poet în timpul scrierii poemului său? Faptul care contează este, cu siguranţă, ceea ce un poem spune efectiv – şi nu ce voia să spună autorul său, fără să poată, probabil, exprima. Un scurt comentariu asupra eseului lui Hans-⁠Georg Gadamer despre Atemkristall (Cristalul răsuflării) al lui Paul Celan ...

citește »

Theodor Codreanu: Ion Druţă şi memoria identitară

Povestitorul rotunjeşte astfel viziunea lui identitară cu dimensiunea fiinţei creştine, în deplinătatea ei originară întruchipată nu de măreţia imperiilor, ci de această Cenuşăreasă moldavă insolită, sub chipul căreia se ascunde Maica Fecioară. Poate cea mai subtil-⁠ascunsă ironie din romanul lui Ion Druţă, legată de tema poverii bunătăţii noastre, inclusă, „strategic”, în paginile cu intrarea Armatei Roşii „eliberatoare” în Basarabia lui ...

citește »

Ion Druţă: Singurătatea duhului

Domnitorul a plesnit ca o păstaie coaptă. Râdea mustos, zgomotos, din tot sufletul. Râdea cum râd, de obicei, oamenii înzestraţi cu simţul umorului, dar care, din anumite considerente, nu-⁠şi pot permite acest lux, şi tot înăbuşă acel praznic al vieţii pe care-⁠l poartă în sine. Prozatorul arheilor Despre arta narativă a lui Ion Druţă s-⁠a spus aproape totul. Criticii, înclinaţi ...

citește »
Anticariat online

Pin It on Pinterest