Contemporanul Revista Contemporanul. Ideea Europeană

Înainte de 1989 s‑a scris la noi o mare literatură. Ceea ce înseamnă că libertatea a fost posibilă. Nu permisă, nu tolerată, ci asumată. Nu în ultimul rând, prin literatură. Marii scriitori postbelici (nu întâmplător cei mai atacaţi după 1990: Marin Preda, Nicolae Breban, Nichita Stănescu, Marin Sorescu ş.a.) au fost mai mult decât scriitori: ei au făcut posibilă nevoia ...

Facebook a înlocuit trupul! Suntem o comunitate fără să ne mai punem trupurile alături. Suntem prieteni fără să mai stăm unul lângă altul, fără să ne mai privim în ochi… „Viaţa pe facebook” – aşa sună titlul unei cărţi. Chiar aşa? Se pare că da. Facebook e aventură, e adrenalină, e provocarea pe care istoria nu ne‑o mai adresează. Facebook ...

Treptat însă, literatura pierde teren. Ficţiunea în sine nu mai are căutare. Cele mai mari succese editoriale ale anilor ’90 sunt cărţile autobiografice, memoriile sau jurnalele scriitorilor interbelici, martori ai unei lumi drastic controlate şi instrumentalizate ideologic în timpul comunismului Anul 1989 deschide, în mod evident, o nouă etapă a literaturii române. În primul rând, ea scapă de sub controlul ...

Literatura de dinainte de 1990 are o direcţie, are un sistem coerent. Cea de după mă tem că e mult mai inegală, mai anarhică. Odată cu cenzura politică, a dispărut şi cenzura estetică. A treia instanţă, pe lângă cea a scriitorului şi a cititorului, cea ideologică, nu mai face parte azi din regula jocului. De unde până unde se întinde ...

Eu cred că au existat unii oameni, nu mulţi, dar au existat, mult mai liberi înainte de 1990 decât ne permitem sau ne interesează pe noi să fim acum. Dau câteva exemple dintre scriitori, pentru că pe ei îi cunosc cel mai bine, pentru că unii dintre aceştia îmi sunt prieteni, pe alţii îi admir: Paul Goma, Nicolae Breban, Dumitru ...

Actualitatea tentativei de roman a lui Kogălniceanu nu mai este una estetică, ci una ideologică: dilema naratorului din Tainele inimei şi a societăţii contemporane lui este cumva şi cea a noastră, de azi. Căci România anilor 2000 pare a fi cuprinsă de aceeaşi furie a imitaţiei necritice a Occidentului, a renunţării la tot ceea ce este specific, la tradiţie, la ...

Este poetul un învins? – aceasta-⁠i întrebarea! În ordine socială, e mai rău de atât: e un paria; un ciudat; un vai-⁠de-⁠el; un bufon (ne-⁠shakespearian). Primul care se trage de urechi, care se mustră, este el însuşi Cred că două sunt direcţiile, perspectivele din care poezia lui Ioanid Romanescu poate şi chiar trebuie adusă în actualitate. Două sunt atuurile ei, ...

Din păcate, în România ultimelor decenii, cercetarea este a cincea roată la căruţă. Cea din domeniul umanioarelor, cu atât mai mult. Totuşi, noi ne încăpăţânăm să rezistăm. Spre binele tuturor, îmi place să cred Poate că nu ar trebui să scriu eu acest articol. Dar, la urma urmelor, de ce nu? O fac, oricum, cu nesfârşit respect faţă de o ...

Pe Bacovia tocmai vasalitatea faţă de model îl face inimitabil. Nici măcar el nu se mai poate imita la nesfârşit şi simte nevoia să se dez-⁠⁠adapateze, să iasă din propria formulă. Să se de-⁠⁠bacovianizeze Este extrem de interesantă „postumitatea” lui Bacovia, pe care marii critici ai vremii nu l-⁠⁠au aşezat pe lista scurtă a certitudinilor. Era nevoie, se pare, de ...

La final, nici unul nu pierde; în schimb, ambii câştigă. În primul rând, respect faţă de celălalt. Şi faţă de sine. Pentru că respectul de sine nu e posibil, în domeniul gingaş al literaturii, fără respectul faţă de celălalt. Din tot ce a scris Roberto Bolaño Detectivii sălbatici, mi se pare de departe cea mai închegată operă. 2666, masivul roman ...