Contemporanul Revista Contemporanul. Ideea Europeană

Cel mai puţin s‑a scris despre textele XXX ale lui Emil Brumaru. Un critic (Mircea A. Diaconu) a reuşit chiar performanţa de a recenza Infernala comedie fără a cita nici un vers[1]. Emil Brumaru reuşeşte să scrie poezie mare şi folosind cuvintele neortodoxe ale limbii române. Nu e vorba de sfidare, după cum nu e vorba nici de un exerciţiu ...

„Afinităţile elective” îl plasează, în mod clar, în gruparea respectivă, care l‑a asumat de la bun început. Într‑un articol din 1968, deci cu doi ani înainte de debut, Leonid Dimov se referea la el, într‑un „bilanţ subiectiv” al onirismului, ca la o certitudine absolută, notându‑i nu numai imagistica, ci şi viziunile mutate în lexicul la rândul său apetisant: „Copios târnuitor ...

Numai că nimic nu poate fi doar ceea ce este, obiectele ascund mereu o taină, lucrurile nu sunt nevinovate, banalitatea nu e niciodată placidă; există o fermentaţie a lumii intrate în poezie, sensurile se multiplică la nesfârşit, astfel încât idila nu e numai idilă, nici imaginile nu dospesc blege şi cuminţi în pasteluri Dimov a ştiut foarte bine ce face ...

„Vom lua necuvântul şi‑l vom face cuvânt! Cana va fi cană. Rana nu va fi rană. Suntem disperaţi, desigur, aşa cum este disperat un gard că după o scândură urmează altă scândură, iar cuiele dor şi stâlpii sunt severi. Vom analiza fântâna, vom putrezi, fericiţi, în troacele porcilor cu picioare ondulate. Eroarea enormă a destinului nostru este că în loc ...

Trăim o epocă tulbure, în care valorile sunt acoperite de mâzga unei confuzii teribile. Nu mai există un sistem, câmpul literar funcţionează bezmetic. E nevoie, mai mult decât oricând, de critică de întâmpinare!!! Dacă instituţia criticii funcţionează, deruta se suspendă! Subevaluată mi se pare literatura în general, cu un impact firav în societate, suferind de pe urma unui deficit uriaş ...

La orice reacţie reticentă faţă de personalitatea sa (şi nu sunt puţine!), se poate răspunde foarte simplu, punând cărţile una lângă alta, una peste alta: cele peste 220 de volume de „Opere fundamentale”, alături de cele opt volume ale DGLR-⁠ului, alături de cele 34 de tomuri care restituie manuscrisele eminesciene, alături de seria excelentă a Cronologiei vieţii literare româneşti şi ...

După 1989, are loc o redescoperire entuziastă a genului: sunt reeditate sau editate pentru prima oară scrierile confesive ale interbelicilor, dar nu numai. Literatura propriu-⁠zisă mai interesează în măsura în care reuşeşte să fie un bun instrument al memoriei, un martor al trecutului traumatizant În timpul comunismului, genul memorialistic intră în recesiune. Având posibilitatea reconstituirii unui trecut într-⁠o formă neconformă ...

Modelul memorialisticii lui Iorga pare a se fi fixat în aceea a lui Goethe, autorul însuşi considerându-⁠se o personalitate providenţială a epocii sale. Cum a şi fost, fără doar şi poate. În orice caz, memoriile reprezintă de departe opera literară cea mai reuşită a lui Iorga, autor nu lipsit de hărnicie şi ambiţii şi în acest domeniu. Începutul secolului al ...

Cu amestecul lor de pledoarie culturală şi anecdotică, memoriile acestea încep să funcţioneze ca instrumente de legitimare a puterii culturale, de legitimare a unei direcţii care oricum fixase pentru ani buni canonul Ca gen de sine stătător, memoriile s-⁠au impus însă în literatra română abia în secolul al XIX-⁠lea, ca urmare a adoptării modelului cultural occidental. Istoria vieţii mele de ...

O biografie a lui M. Blecher, scriitorul care şi-⁠⁠a trăit cea mai mare parte a vieţii la orizontală, încorsetat în ghips, care a murit la nici 29 de ani, atunci când cei mai mulţi dintre noi abia începem să avem o biografie, poate părea un pariu greu de câştigat Deşi e clar că, în ultimii douăzeci-⁠treizeci de ani, cota lui ...