Din ultimul număr:
Contemporanul » Polemice » Facebook sau gândirea cu prefabricate

Facebook sau gândirea cu prefabricate

Facebook a înlocuit trupul! Suntem o comunitate fără să ne mai punem trupurile alături. Suntem prieteni fără să mai stăm unul lângă altul, fără să ne mai privim în ochi…

„Viaţa pe facebook” – aşa sună titlul unei cărţi. Chiar aşa? Se pare că da. Facebook e aventură, e adrenalină, e provocarea pe care istoria nu ne‑o mai adresează. Facebook şterge banalitatea din nomenclator. Aici suntem aşa cum în realitate nu ne permitem şi cel mai probabil nici nu ne dorim. Pe facebook pozăm, ne construim un profil din câteva linii, profilul nostru devine partea noastră dezirabilă, frumoasă, poate chiar alter ego‑ul nostru duplicitar. Facebook e o construcţie de sine lipsită de imaginaţie. O construcţie de sine care foloseşte câteva instrumente: epatarea, snobismul, wishful thinking. Şi adaptarea la ceilalţi, la temele şi limbajul comunitar. Atenţie: când se manifestă într‑o convenţie acceptată, cum este reţeaua de socializare, şi fronda e tot o formă de adaptare la sistem!

***

Facebook a ecranat realitatea; ceea ce nu se mai strecoară printre pixeli nu mai e credibil, nu mai e interesant, în orice caz, nu mai atrage. Facebook a înlocuit realitatea, pe care o percepem ca şi cum ar fi o sumă de postări. Văd tineri în tren, fete frumoase, băieţi frustraţi, candizi, tulburători prin stângăcie şi nesiguranţă de sine: nu mai vorbesc între ei decât sincopat, mici propoziţii, apoi se scufundă în ecranul telefonului şi din când în când comentează ce se întâmplă acolo. Facebook ne‑a modificat reflexele sociale şi ne‑a strecurat un neolimbaj bazat pe mici semne. Facebook ne reduce drastic şi imaginaţia, ghidându‑ne reacţiile: putem fi de acord, putem iubi ceea ce alţii postează, ne putem simţi furioşi, amuzaţi sau miraţi. Asta e tot, în cele cinci emoticoane încape tot ceea ce un om poate simţi. Ne exprimăm prin mici simboluri, gata, am rezolvat‑o şi pe‑asta, ne‑am debarasat şi de fraze, realitatea nu se mai cere învăluită în cuvinte, ci semnalizată lapidar.

***

E atractiv, e incitant, e simplu. Cum să nu te atragă? Întreaga lume e acolo şi, ceea ce e cel mai important, eşti şi tu acolo, vizibil. Ai fost acceptat în joc. Nu mai eşti un anonim. Ai ceva de spus. Începi să ai opinii. Cam despre orice. Nu contează că nu te pricepi, când toată lumea se exprimă, devine obligatoriu să o faci şi tu dacă vrei să fii „în trend”!

Facebook a extins enorm spaţiul public. I‑a furat, de fapt, structura. Problema e următoarea: facebook e democraţia însăşi, dusă până la absurd şi prost înţeleasă. Aici toată lumea are drepturi egale. Nu mai contează competenţele, aici fiecare are tribuna lui ambulatorie: se loghează, o montează şi îşi ţine micul discurs. Facebook e anti‑elitist. Aici specialistul e înlocuit de influencer sau de trendsetter. Pe facebook ierarhiile nu mai contează, opinia mea, de critic literar, are aceeaşi pondere ca a unui analfabet funcţional care nu a deschis cartea despre care îşi dă cu părerea, pentru că nu‑i place lui cutare autor, care a votat nu ştiu cum. Să nu ne lăsăm păcăliţi: facebook nu înseamnă comunicare, facebook nu înseamnă dialog. Facebook e arena în care se aude cine urlă mai tare şi mai extravagant. Dialogul real nu e posibil nici aici decât între egali.

***

Facebook scoate din anonimat şi proiectează într‑un spaţiu public anarhic, fără structură. Unde nu există un sistem, nu există nici posibilitatea propunerii unor valori comune. Valoarea nu poate fi detectată, argumentată şi acceptată decât în cadrul unui sistem dat. A crede că peste tot funcţionează democraţia e o prostie: în arte, de exemplu, ierarhiile nu sunt democratice. Facebook nu are însă nici o legătură cu valoarea, el vrea să‑şi întindă tentaculele peste tot, să acopere totul cu imaginile şi cu vorbele noastre fără legătură între ele. Facebook e incontinenţă. Ca să ieşi în evidenţă într‑o astfel de structură fără reguli şi fără formă clară, trebuie să fii oricum, numai firesc nu. Normalitatea nu se vinde bine pe facebook. De aceea, stilistica de pe facebook e una stridentă: totul e minunat, extraordinar, splendid. Sau, dimpotrivă, totul e oroare, catastrofă. Vedem peste tot dictatori care sfârşesc în puşcării, stalinisme şi fascisme în gesturi prosteşti. Trăim cea mai mediocră epocă istorică din ultimul secol: fără războaie, fără totalitarism, fără frica socială. Consumăm şi suntem fericiţi. Ce ne mai provoacă? Recuperăm în schimb toată adrenalina care lipseşte din realitate în discursul public. Cine ne va citi, dacă o va mai face cineva, va avea impresia că a fost teribil! Adevărul e altul: generaţia noastră nu are un eveniment al ei. Şi facebook nu e în stare să ni‑l livreze, pentru că facebook nivelează, aplatizează, lustruieşte asperităţile, nu le stimulează. Facebook e o megastructură ideologică. E un amestec de stupiditate şi falsă adrenalină: postăm fie pisicuţe, căţeluşi, bebeluşi, cafeluţa de dimineaţă, apusul, copacul din faţa casei, gamba încă subţire pe plajă, cocktailul de pe măsuţă, scoţând pe tarabă spaţiul intim (e un reflex aici: tot ce nu e accesibil public nu are valoare sau cel puţin nu poate fi valorificat), fie ne umflăm muşchii şi emitem tot felul de enormităţi în comparaţie cu care biata noastră realitate socială, politică, culturală e palidă şi cretină.

***

Facebook a înlocuit trupul! Suntem o comunitate fără să ne mai punem trupurile alături. Suntem prieteni fără să mai stăm unul lângă altul, fără să ne mai privim în ochi. Şi când se întâmplă să ne întâlnim, nu ne mai luăm la întrebări, doar comentăm ce am văzut pe facebook: am văzut că ai fost la Paris, ce copii simpatici ai, să‑ţi trăiască, fată, ai văzut că s‑a măritat Petronela? Nu mai avem nevoie unii de alţi, ne ajunge ecranul telefonului şi ştim totul despre celălalt. Or, m‑a învăţat pe mine un mare prieten, prietenie înseamnă să‑ţi pui trupul alături. Atât! În prietenie, ca şi în iubire câştigă cine e de faţă. Faţă? Face? Facebook e de faţă? Sau propune un surogat în locul prezenţei? Un avatar, o imagine în locul vieţii?

***

Nu îmi place facebook, dar am nevoie de el. Lumea se exprimă aici, informaţiile se adună aici. Promovarea de sine se face aici, chiar când sau poate mai ales când nu ai ce promova. Spălarea de creier se petrece tot aici. Manipularea s‑a perfecţionat tot aici. Lumea noastră s‑a schimbat pe facebook. Brexit‑ul a devenit concret şi prin manipulările de pe facebook. Politica s‑a schimbat de când există reţelele de socializare. Efectul e că populismul devine tot mai obez.

***

Facebook nu educă, facebook prosteşte. Ne induce nişte automatisme care ne restrâng drastic capacitatea practic infinită de a percepe nuanţele, de a inventa permanent realitatea folosindu‑ne creierul. Facebook pune în locul gândirii vii, stimulate direct, care se irită şi reacţionează spontan, ca orice organism viu, un set de poncife. Sentimentele nu sunt evenimente sufleteşti naturale. Simţim ceea ce suntem educaţi să simţim. Facebook toarnă enorm de mult sirop în orice. Devenim deodată sentimentali, ce floare frumoasă, ce pisicuţă drăgălaşă, ce iarbă verde etc. Sentimentele noastre se orientează după tendinţă, devin kitsch. Şi se traduc prin intermediul unui limbaj tot mai sărac.

***

Sute de tineri au murit încercând să prindă un selfie spectaculos pentru a‑l posta pe facebook. Nu au sesizat pericolul, nu au mai fost avertizaţi de adrenalina reală sau au socotit că merită riscul pentru a putea posta o fotografie extravagantă. Acolo, în cadrul profilului, totul trebuie să fie la limită. Dorinţa de a fi altfel în avatar, în imagine, în proiecţia de sine duce la neadaptarea la realitate. Nu mai suntem pregătiţi pentru realitatea concretă, dar ne descurcăm perfect în cea virtuală. Începem să ne înstrăinăm de propriile reflexe.

***

Dacă înlocuim gesturile şi le aducem cu 20 de ani în urmă, observăm cât de absurd e totul: imaginaţi‑vă că oamenii umblă la ei cu teancuri de fotografii cu pisica, bebeluşul, iubiţica, maşina, şezlongul de pe plajă, sala de spectacol etc. etc. şi şi le arată unul altuia, fără să le ambaleze în prea multe cuvinte, fără să mai construiască o naraţiune în jurul lor. Nu ar fi stupid? Facebook a creat simulacrul de comunicare fără poveste. Pe facebook nu avem răbdare să citim cât am sta de vorbă în realitate.

***

Anul trecut, la FILIT, a venit la mine o voluntară, abia ieşită din adolescenţă. Era vizibil emoţionată, nu ştia ce să facă cu mâinile, vaaai, ce zi specială e pentru mine, vă cunosc, în sfârşiiiit, vaaaaai, nici nu ştiţi cât vă admir. Am încercat să o calmez, am glumit, am intrat în vorbă: la ce şcoală învaţă, ce vrea să facă mai departe, ce îi place să citească, ce scriitori de la festival îi plac, pe care i‑a citit etc. Fireşte, am îndemnat‑o să vină la Litere dacă asta o pasionează. La final, mi‑a cerut un autograf pe o agendă şi am făcut o fotografie. Fâstâcit, am întrebat‑o dacă mi‑a citit vreo carte. Răspunsul a fost: „Aaaa, nu, dar vă urmăresc pe faceboook şi vă admir foarte mult!” Asta e: începem să fim ceea ce contul nostru de facebook arată că am fi.

***

Folosesc facebook mai mult decât aş vrea: am o listă de scriitori şi de prieteni pe care îi urmăresc şi mi‑am configurat contul ca pe o sursă de informaţii culturale. Şi aşa mă simt intoxicat tocmai de lipsa de firesc pe care reţeaua de socializare o propune. Nu poţi fi calm pe facebook dacă vrei să nu fii ignorat. Uneori fac experimente: orice fotografie cu dulăul de acasă are mai mult succes decât un text în care chiar încerc să spun ceva, să incit. Mi‑e clar: oamenii nu au chef să citească sau să gândească pe facebook, caută altceva. Ce? Clişeul! Şi extravaganţa, şi adrenalina falsă sunt clişee. Prefabricatul se mută în gândire. Peste nu multă vreme vom fi cu toţii o comunitate fericită. Ne vom da like‑uri şi inimioare şi vom tresări orgolioşi în gelatina pixelată a confirmării de sine.

***

Gata, mă duc să‑mi dezactivez contul de facebook!

Bogdan Creţu

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Bogdan Creţu

Bogdan Creţu (născut la 21 ianuarie 1978, în judeţul Constanţa) este conferențiar doctor la Catedra de Literatură română din cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Volume publicate: Arpegii critice. Explorări în critica şi eseistica actuale, Editura [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest