Contemporanul » Teatru - Dramaturgie » Mă întorc în poveste

Mă întorc în poveste

Da. Într‑o poveste din copilăria ei, de acolo de lângă Orhei. O poveste cu bucurii şi sărbători… cu ninsoare şi flori… poveste care te apără de durere… Înţelegi? Zăpadă mare, flori multe, alb, alb, alb… totdeauna şi peste tot…

Pe malul lacului Snagov, lângă pădure, un ponton de lemn, părăsit. Sfârşitul asfinţitului oglindindu‑se în apă. Printre copaci, un bărbat cărunt alături de o femeie tânără. După un timp:
EL: Unde stai?
EA: În sat, la o babă, dar lucrez din când în când la Raul – Raul Club.
(arată cu mâna înspre stufărişul lacului) Tu?

EL: Prin Bucureşti… Dar mai pe vin aici să dorm în casa din curte… El a ridicat‑o. Stăteam acolo până noaptea târziu, cu domnu’ Ştefan (ea îl priveşte)… Cu Ştefan Iordache. Cântam, ne îmbătam, ne spuneam din copilărie. Ştii, zicea că Ana…
EA: Cine?
EL (zâmbet trist): Ana din film. Trebuie să fie curată, frumoasă…, siiimplă. Aşa ca o… salcie.
EA: (privind undeva în zare, cu nostalgie) Cum îi zice filmului tău?
EL: Cum se cheamă adică? Încă nu ştiu… Ziditorul, Zidirea… De ce râzi?
EA: Nu vine nimeni la aşa un nume.
EL: Atunci… Ana.
EA: Ana şi mai cum? Ana Karenina, vezi? Asta au făcut măcar bine, ruşii, cât ne‑au călărit acolo la noi… am mai citit câte ceva… şi Cehov, şi Esenin, şi Gogol, Mantaua, o ştii?
El negă.
EA: Ba şi Dostoievski… Sunt eu cam tâmpită, dar sunt citită. (râde) Cel mai mult îmi place Nastasia Filipovna, Nastia. Ştii Idiotul?
EL: Nu.
EA: Zău?!? Să‑l citeşti.
EL: Bine, mâine.
EA (râde): E carte groasă, nu ţine.
EL: Dacă e groasă n‑o citesc. (privind‑o)
Cum te cheamă?
EA (cu lacrimi în ochi) Nu. Te rog, te rog.

(pauză)

(într‑un târziu… râde) Am fost… am petrecut în Italia cât pentru trei vieţi… străzi, nopţi, demenţă…, La dolce vita (râde) … Parcă aşa se numea un film, nu, La dolce vita. Claxoane, claxoane unul după altul, trecento, trecento euros… scuip pe ginta latină…
(pauză, privire tristă, zâmbet sfios)

Nu mai suportăm zoaiele dintre picioarele mele.

(fredonează uşor, apoi râde)

Sunt de doi ani p‑aici. M‑a adus o fată din sat. Am venit cu ea de acolo… Ea nu e curvă, îngrijeşte o babă. M‑a adus aici şi am găsit de lucru întâi la Bobinaj, apoi la Complex. Dar s‑a tot restructurat… pandemia… (privindu‑l)
Mie mi‑a plăcut în Italia, mult. (zâmbeşte)
Ce zici? Sunt eu frumoasă??… Sunt… (râzând) Ei, nu prea sunt (râzând), dar sunt, sunt… să ştii că n‑am pe vino‑încoa. Adică pentru prostituţie nu prea am… talent. Când mă luau aia cu ale lor… Adică, ştii, când începeau cu toate alea, mă apuca plânsul, îmi curgeau lacrimile şi sughiţam… Iar ei începeau să ţipe… isterici… Altă dată mă lua câte un râs de tremură carnea pe mine… Săreau ca opăriţii în curul gol şi înjurau. După aia unii mai aprinşi mă băteau vârtos de tot… Acu’ şi ţâţele astea… (arătându‑şi sânii)
Frumoase ele, dar cam mici, şi unii vor lăptării, nu glumă, norocu’ meu că eram independentă. Nu lucram în grup d‑ăla organizat de acasă. (arată brusc spre apă)
Uite, uite acolo… un şarpe? Ce frumos e! (apoi către el)
Dar copilul l‑am vrut şi l‑aş fi iubit.
EL: Ce copil?
EA: A… păi am avut un copil… O fetiţă.
EL: Unde?
EA: Acolo, la Florenţa… adică lângă Florenţa. Au vândut‑o, adică mi‑au luat‑o şi‑au vândut‑o. Dar îi merge bine. Am văzut‑o când am plecat. M‑am urcat pe o maşină de gunoi ce curăţa strada şi am văzut‑o. Acolo în curte, are trei anişori acum… Se juca… (lacrimi, dar râde)
E dulce, ca mine. (râde) O cheamă Giulia… aşa i‑au zis ei… Giulia. Sună frumos, nu? (strigând) GIIUUULIAAAA….
Mi‑au dat şi mie 800 de euro şi cu ei am venit aici, că mi‑a zis una din fete, Monica, care e de aici, că e loc liniştit şi aproape de Bucureşti. Mai am 300 şi ceva din ei, că aveam şi eu puşi deoparte, din prostituţie, nu mult, 1000. Dar se duc banii repede. (pauză)
El privind‑o.
EA: Ce lună mare e pe cer, vezi?… Moşule!
EL (şoptind) Ana… Ana lu’ Manole.
EA: Taci. Te rog, taci.
EL: Bine, bine, mai vedem noi.
Ea ţine ochii mari deschişi şi priveşte în gol… Apoi, încet, încet, reuşeşte să închidă ochii.
Tăcere.
Ea se lasă uşor pe spate, se lasă şi el lângă ea. Stau amândoi aşa, nemişcaţi, unul lângă celălalt fără să se atingă.
EA: Ce linişte e… parcă s‑a ascuns lumea…
EL: În apă…
EA: Da. În apă…
Încet ea îi ia cu delicateţe mâna şi îi sărută podul palmei.
EA: Ştii, bunica mea, Hareta, a fost în Siberia şi a stat acolo mult timp (râde)
Nu ca mine în Italia… Bunica spunea, când nu mai putea să facă faţă, să reziste, „Mă întorc în poveste”. Da. Într‑o poveste din copilăria ei, de acolo de lângă Orhei. O poveste cu bucurii şi sărbători… cu ninsoare şi flori… poveste care te apără de durere… Înţelegi? Zăpadă mare, flori multe, alb, alb, alb… totdeauna şi peste tot.

(privindu‑l)

Mă întorc în poveste…
Linişte. A adormit.

***

Şosea pustie, undeva lângă pădure. O cale ferată părăsită.
EL şi EA, pe lângă şinele de cale ferată, continuă să meargă în tăcere. În mare viteză vin în spatele lor doi biciclişti, o fată şi un băiat, care se hârjonesc întrecându‑se unul pe celălalt. I‑au depăşit.
EA: Vrei să‑ţi spun ceva?
EL: Spune.
EA: Dar vrei… cu adevărat?
EL: Ce?
EA: Să‑ţi povestesc ceva. Un film.
El: Ce film? Când l‑ai văzut?
EA: Mai de mult.
El: În Italia?
EA (izbucneşte într‑un râs violent): Nu. La noi, la noi a fost. Să ştii că e de râs. Râzi de te prăpădeşti.
EL: A… O comedie…
EA: Comedie, comedie…
EL: Bine. Spune.
EA: Hai, aleargă‑mă!
EL: Ce??
EA: Fugi după mine… Şi eu îţi zic filmu’ ăla.
Goneşte înaintea lui.
EA: Hai, fugi după mine.
Aleargă disperată. El începe să fugă după ea. Ea strigă: Uite, într‑un loc ca ăsta, venea o gagică… pe bicicletă… era cam fleşcăită după tura de noapte… Hai, aleargă‑mă, fugi după mine!!! (ţipă) Şi apar, aşa, ca din pământ, trei tipi pe biciclete şi ei, venind tăvălug spre ea… Şi ea fuge, goneşte, iar ei, după ea, ea mai tare… ei după ea şi mai apucaţi… şi, uite, aici, tipa cade. Se împiedică de şină… şi cade de proastă… Vezi, şi e numai pădure peste tot.
S‑a oprit din alergare. S‑a oprit şi el neîntelegând ce vrea să‑i spună. Sunt la o oarecare distanţă unul de celălalt. (râzând) Ăia năvălesc după ea… Îşi lasă bicicletele şi o fugăresc printre şine.
El: E poliţist filmul?
EA: Nu.
El: E românesc?
EA: (râzând straniu) Românesc. Sută la sută românesc. Şi după ce o năucesc cu goana asta dementă ajung lângă ea. Au prins‑o… Obosiţi… gâfâie. Şi unul zice: Băi, nu‑i asta! Cum?, zice altul… Ăla… Nu e asta, nu e ea, mă
Pentru o clipă fata se blochează într‑un spasm. Îl priveşte apoi râzând.
Şi ăla, sefu’ lor, zâmbind: Cum te cheamă, fă? Şi tipa tace şi, fericită, plânge că a scapăt… aşa crede tâmpită. Aici e de râs… (uitându‑se la el) Dar nu mult… cum zâmbea ea ca proasta proastelor, o cheamă Pizdaaa, zice unu’ râzând… Altul răguşit, Pizduliţă dulce, tânără vioaie. Şi acum începe râsul cel mare, potop de râs. Ei şi fata… Icnete, sudoare, muci, năclăială, înjurături, mlaci de…
Autoservire totală. Mă, să moara mama, e fată mare! E de muncit la asta. Trage‑o, mă, de crac să se desfacă. Au. Au. Palme. Ia‑o, mă, ia‑o tu să mă piş, întâi. Ţâţe muşcate, bale, păr, păr asudat peste tot, spermă. Bufet suedez… la şina veche.
Râde nervos, cu spasme, şi apoi spune sacadat, obsesiv.
Şi dă-i, şi dă-i, şi iar dă-i, bufnituri, Taci, fă, că‑ţi iau gâtul!
EA (râde tare): Uite, bă, are chiloţi de artistă. Şterge‑te cu ei la bot să nu le uiţi gustul.
Şi el şi ea se aşază pe câte o şină de cale ferată. (către EL) Auzi?… Păsările… cântă… Vine noaptea.
Sunete de păsări în pădure. El tace.
EA (sughiţând nevinovat): Şi, în sfârşit, aici e tare chestia cu râsul, şefu s‑a aplecat şi i‑a pupat mâna. Cum te cheamă, dulceaţă? Că n‑aş vrea să te uit.
Ea priveşte adânc spre EL. Spasm de râs. Erupţie de stări.
Auzi, mă, zice ăla cu versu’, eu i‑o mai dau o dată. O mai iau o dată, să mori tu dacă n‑o iau. Şi şefu, bă, da’ repede şi să‑i pupi şi mâna, că merită domnişoară…
Tăcere.
Se privesc intens unul pe celălalt. Ochii plini de lacrimi.
EA: Şi‑au plecat fluierând… şi‑au luat bicicletele… şi… Sfârşit. (râde) Film de căcat, nu? Ca‑n viaţă… de căcat. (sughite puternic)
De departe se aude şuieratul unei locomotive.
EL: Vine un tren?!
EA: Nu vine nici un tren pe aici.
Şuieratul se aude din nou, prelung. El o priveşte cu înţelegere.
EA (printre lacrimi) S‑a rătăcit pe undeva o locomotivă veche… şi strigă după ajutor.

Alexa Visarion

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Visarion Alexa

Alexa Visarion s-a născut la 11 septembrie 1947 în comuna Băluşeni, jud. Botoşani. Este căsătorit şi are doi băieţi – Felix Alexa şi Cristian Alexa. Este regizor de teatru şi film, scenarist, profesor univ. dr. A absolvit Magna cum laude [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest