Teatru - Dramaturgie

Alexa Visarion: Arta actorului, arta de a trăi înţelesurile…

Victor Rebengiuc a împlinit şi împlineşte impecabil un concept de demnitate artistică surprinzător prin caratele conştiinţei în spaţiul atât de impur al artei scenice româneşti

Adevărul este Întregul
Hegel

Acum câţiva ani buni în urmă, Doamne, cum se grăbesc şi anii aştia… am avut privilegiul şi onoarea de a mărturisi în cadrul unui ceremonial academic, câteva fărâme din creativitatea unui Actor de legendă. Era ziua teatrului românesc, 30 ianuarie, ziua de naştere a lui Ion Luca Caragiale şi Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică care îi poartă numele sărbătorea prin acordarea titlului de Doctor Honoris Causa, marea artă a întruchipărilor destinului uman… Trei aleşi ai măiestriei şi seducţiei interpretative, Gheorghe Dinică, Marin Moraru şi Victor Rebengiuc, primeau în semn de recunoştinţă, în aplauzele unui public entuziasmat de studenţi şi profesori – acest înalt rang academic.

Am avut bucuria şi genuina plăcere de a ţine atunci – Laudatio – pentru, cum se spune acum, de prea multe ori şi pentru prea multă lume, singurul monstru sacru, creator de revelatoare universuri umane, Victor Rebengiuc.

Îndrăznesc, în rubrica mea Împotriva uitării, tulburat de neliniştea unei tensiuni profunde, să definesc ceva din tainicul (în sensul pe care Einstein îl dădea cuvântului) lui Victor Rebengiuc, unic prin har şi rang în cultura română, în aceste timpuri când lumea teatrului e din ce în ce mai tulbure şi mai supusă greşelii…

Ce poate fi spus despre personalitatea, care urăşte deşănţarea aprecierilor, mistificarea îmbibată de farmecul nociv al miticizării fără sfârşit, poleiala vorbelor seduse de ipocrizie – Ce? Doar Adevărul! Victor Rebengiuc are o identitate curată, organic autentică, distinctă şi distinsă, limpede, simplă, firească, demnă…

Artistul  fascinează prin umanul pe care îl construieşte pe verticală, prin coerenţă şi conciziune ideatică, prin articularea unei poetici interpretative dense, rezonând întru meditaţie şi reflexivitate cu incandescenţa spiritului pe care artiştii de astăzi îl dau uitării..
Putem spune doar întregul, doar adevărul!

Actorul Victor Rebengiuc nu rătăceşte în arta sa pradă succesului, nu se pierde, nu o zeifică satisfăcându-⁠şi ego-⁠ul, ci simplu, solemn în acordurile polifoniei vieţii o renaşte continuu. Arta sa, genetic catarhică, îţi impune să nu poţi vorbi despre El, creatorul ei, frivol, bombastic, perfid, neutru… Nu poţi comunica niciodată formal cu Victor Rebengiuc şi arta sa. Trebuie să-⁠ţi asumi minime responsabilităţi morale, etice şi estetice, criterii deontologice rezistente la vremuri pentru a vedea opera în om şi omul în operă, structură monolitică, simbioză potentă ce conferă personalităţii sale singularitate exemplară.

Victor Rebengiuc a împlinit şi împlineşte impecabil un concept de demnitate artistică surprinzător prin caratele conştiinţei în spaţiul atât de impur al artei scenice româneşti.

Victor Rebengiuc a civilizat arta interpretativă, purificând-⁠o prin distincţia sa creativă de pitorescul grosier, de actualizările sterpe ale investiţiilor conjuncturale, de identitate ocazională, conceptualizând viul şi fluidul emoţional în structuri de sens exprimate într-⁠o rigoare performantă. Biografia sa artistică nu are deşertăciunea spectaculosului, ea este originală şi iluminată de nobleţea persoanei care îşi asumă rolul de mesager exponenţial al umanului.

Sigur este unul dintre puţinii creatori de efemeritate magică care structurează arhietipuri. Personajele strălucit interpretate nu pot fi uitate, devin amintiri vii… Însufleţirile lui Victor Rebengiuc nu se risipesc, nu mor şi îşi susţin prin talentul lui destinul peren. Prin El capătă pulsaţiile veşniciei.

Seducţia carismatică este mereu împrospătată de un energizant uman neperisabil. Victor Rebengiuc are o existenţă artistică simplă, solitară, subtilă. Stăpâneşte cu autoritate rafinată clipa întrupării – Noua Facere, performând tranşant nu ilustrarea omului şi a lumii, ci reînnoirea şi constituirea unui model de exemplaritate.

Forează idealul în esenţe, stăpânind universul cuvintelor ce i se supun cu toate sonorităţile lor semantice. Nu este unic în profesie prin exterioritatea virtuozităţii, efecte şi perfecţionism actoricesc acrobatic, ci prin interioritatea originală a arhitecturii rolurilor structurate prin energia inteligenţei native ce iniţiază şi desăvârşeşte traseul artistic al unei călăuze…

Victor Rebengiuc nu trăieşte prin profesie, prin atmosfera acesteia, ci profesia se hrăneşte prin el, desăvârşindu-⁠se pentru a dialoga şi comunica reflexivitate.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” în 1956, având ca profesor pe Aura Buzescu şi Beate Fredanov. Îşi începe cariera artistică la Craiova, debutând în spectacolul „Bărbierul din Sevilla” de Beumarchais. C.V.-⁠ul impresionant prin realizări de mare amplitudine interpretativă cuprinde peste 70 de spectacole prin care Victor Rebengiuc a marcat teatrul românesc şi valoarea Teatrului Bulandra şi a Teatrului Mic. Amintim momente antologice ale acestui traseu: Orlando – Cum vă place de Shakespeare, regia Liviu Ciulei, Teatrul Bulandra; Doi pe un balansoar, Teatrul Mic, regia Radu Penciulescu; Stanley – Un tramvai numit dorinţă, Teatrul Bulandra, regia Liviu Ciulei; Brutus – Iulius Cezar de Shakespeare, Teatrul Bulandra, regia Andrei Şerban; Azilul de noapte – Teatrul Bulandra, regia Liviu Ciulei; Tango – Mrozeck, Teatrul Mic, regia Radu Penciulescu; Baltagul după Sadoveanu, regia Radu Penciulescu, Teatrul Mic; Richard al II-⁠lea – Teatrul Mic, regia Radu Penciulescu; Vicarul de Hochut – regia Radu Penciulescu, Teatrul Bulandra; Lungul drum al zilei către noapte – Teatrul Bulandra, regia Liviu Ciulei; Caliban – Furtuna de Shakespeare, Teatrul Bulandra, regia Liviu Ciulei; Tipătescu – O scrisoare pierdută, Teatrul Bulandra, regia Liviu Ciulei; Fundulea – Visul unei nopţi de vară de Shakespeare – Teatrul Bulandra, regia Liviu Ciulei, premiul UNITER cel mai bun actor; Oraţio – Teatrul comic de Goldoni – Teatrul Bulandra, regia Silviu Purcărete; Pelasgos – Danaidele după Eschil – T.N. Craiova, regia Silviu Purcărete; Dodge – Copilul îngropat de Sam Shepard – Teatrul Româno – American şi Teatrul Bulandra, regia Cătălina Buzoianu, premiul UNITER cel mai bun actor; Marat – Sad de Peter Weiss – Teatrul Naţiunilor Limoges, regia Silviu Purcărete; Serebrakov – Unchiul Vanea de Cehov – Teatrul Bulandra, regia Yuri Kordonski; Jevakin – Căsătoria de Gogol, regia Yuri Kordonski, Teatrul Bulandra; Fetisov – Colonelul Pasăre şi Colonelul şi păsările de Hristov Boicev – Teatrul Bulandra şi T.N.Cluj, regia Alexandru Dabija; Tatăl – Şase personaje în căutarea unui autor de Pirandello – Teatrul Bulandra, regia Liviu Ciulei; Preobrajenski – Inimă de câine de Mihail Bulgakov – Teatrul Naţional, regia Yuri Kordonski.

A fost declarat de specialişti Actorul anului 2004, a primit Premiul de excelenţă UNITER… Nenumărate premii, distincţii, onoruri…

Nu numai regizorii cei mai importanţi din toate generaţiile, nu numai partenerii de scenă şi spectatorii îl cheamă şi-⁠l doresc pe Victor Rebengiuc, ci şi personajele emblematice, profunde, pline de carismă şi umor, de virtuozitate histrionică şi adâncime ideatică îl solicită pentru a le întreţine nemurirea.

Cariera cinematografică a lui Victor Rebengiuc impune respect şi admiraţie. Din lista celor peste 50 de filme realizate sub bagheta unor regizori de prim rang menţionăm: Pădurea Spânzuraţilor regia Liviu Ciulei, film ce a obţinut premiul de regie la Cannes; Tănase Scatiu regia Dan Piţa; Doctorul Poenaru regia Dinu Tănase; De ce trag clopotele Mitică? regia Lucian Pintilie; Faleze de nisip regia Dan Piţa; Moromeţii regia Stere Gulea, premiul pentru cel mai bun actor la festivalurile din Italia, San Remo şi Portugalia, Santarem; Niki Ardelean, colonel în rezervă regia Lucian Pintilie; Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea regia Cristi Puiu; Balanţa regia Lucian Pintilie.

George Constantin mi-⁠a spus odată, demult, când repetam Barbarii la Nottara: „Uite cum cad replicile în Victor, cum primeşte el jocul partenerului…. Uite ce adâncime are gândul şi cum vibrează înăuntrul lui.”
La radio şi televiziune, Victor Rebengiuc desă­vârşeşte opera sa interpretativă, stimulat de dramaturgia clasică şi contemporană, de partenerii Cehov şi Caragiale, Shakespeare şi Goethe, Lessing, Calderon, Camil Petrescu, Vallejo, Ibsen şi Strinberg.

A jucat împreună cu cei din aceeaşi familie princiară ca şi el: Clody Berthola, Jules Cazaban, Emil Botta, Toma Caragiu, Gina Patrichi, Liviu Ciulei, Valeria Seciu, Olga Tudorache, Mariana Mihuţ, Octavian Cotescu, Vasile Niţulescu, Gheorghe Dinică, Petrică Gheorghiu, George Constantin.

Constanţă în verticalitate, fenomen atipic la noi, întreţine valoarea şi demnitatea, rigoarea şi diversitatea structurală şi stilistică, într-⁠o convieţuire a densităţilor nealterate de nici un fel de trivialitate.

Candoarea şi intensitatea spirituală, energia şi umorul, niciodată sărăcit de sensuri, calibrat pe amplitudine reflexivă, desăvârşesc carisma unui artist de atitudine, conştient şi lucid cu propria operă, susţinut de o viziune raţională echilibrată asupra insecurităţii umane, reuşind transfigurări de rafinament în compoziţii structurate pe relieful esenţelor, expresive şi organice totodată. Nu minte, nu ştie să mintă, nu se face plăcut şi agreabil pentru a distra lumea în afara rangului artistic pe care îl are şi îl stăpâneşte cu nobleţe.

Victor Rebengiuc nu caută succesul în ierarhii arbitrare, nu e V.I.P.-⁠ul mediatizărilor calpe, el caută cu smerenie, cu modestie şi bun gust sursa virgină a adevărului reverberant şi polisemantic. Are modestia înţeleptului şi tenacitatea performerului. Un bărbat – un luptător – un explorator al umanului. Umanul este pentru el viul actualităţii.

Nu îşi calculează dibaci efectele comunicării, nu jonglează cu spectatorii, nu cere favoarea publicului – impune întotdeauna criterii de valoare şi discernământ artistic oficierii sale. Are simplitatea subtilă şi limpede, curajoasă, monolitică, prometeiană.

Nu suportă mistificările, făcătura, iluzionismul, cultivă tradiţia esenţelor artei interpretative pentru a-⁠i întreţine modernitatea şi a-⁠i solicita întinerirea prin­tr-⁠o gândire de avangardă inspirată şi legitimă.

Prietenia lui este sfinţită de loialitate.

Nu poate fi comparat decât cu sine însuşi.

Desăvârşit în autenticitate, Victor Rebengiuc are o carieră artistică neviciată de istorie, coerentă şi susţinută de o enciclopedie a caracterelor creaţiei sale.

Nu ştie să joace ciudat, straniu, absurd, postmodern… altfel… – Există, există plenar, suprinzător prin jocul nuanţelor, prin adevărul care cuprinde şi relevă Totalitatea.

E solar şi plin de afecţiune.

E generos numai în perimetrul demnităţii.

E deschis şi comunică simplu, direct numai în traiectul purificat de superficialitate.

Victor Rebengiuc îţi impune să nu vorbeşti despre el, ci să descifrezi misiunea pe care şi-⁠a asumat-⁠o. Nu face parte dintre actorii care se emoţionează fără să simtă nimic.

Se înscrie în definiţia violent-⁠poetică dată de Caragiale întrupării scenice: „Actorul, actorii când ies pe scenă trebuie să fie nişte posedaţi, să aibă pe dracu-⁠n ei, prin ochi, prin sprâncene, prin gură, prin vârful degetelor, prin toţi porii, să scoată pe dracul acela şi să-⁠l arunce asupra publicului. O clipă să nu-⁠l ierte pe public a-⁠şi veni în fire şi a-⁠şi da seama ce vor cu el; să-⁠l ia repede, să-⁠l zguduie, să-⁠l amuţească, să-⁠l farmece, să-⁠l aiurească, să-⁠l smintească – mai ştiu eu ce să zic.”

Cuprinde în arta sa tot ce spune marele dramaturg, dar cu deplină certitudine îl putem autentifica esenţial în – mai ştiu eu ce să zic… Da… e de necuprins…

E tânăr, mereu tânăr şi capabil să desăvârşească un nou drum oricând.

Rectorul Victor Rebengiuc din 1990, a fost şi pentru mulţi dintre noi este în continuare rectorul UNATC, iniţiatorul unui proiect de liberalizare în învăţământul vocaţional artistic… Victor Rebengiuc a fost director al Teatrului Bulandra întru continuitatea valorică a misiunii doamnei Lucia Sturdza Bulandra şi a magului Liviu Ciulei, şi încă pentru unii, puţini, continuă să fie… Generaţia mea şi generaţiile studenţilor mei au fost, sunt şi vor fi inspirate şi susţinute în profesie de modelul pe care Victor Rebengiuc l-⁠a impus cu demnitate şi strălucire în arta românească.

Acum lucrează pe scena Teatrului Naţional cu cel mai inedit cuplu de tineri regizori, Andrei şi Andreea Grosu, alături de marea actriţă şi parteneră de viaţă Mariana Mihuţ, cea pentru care teatrul este mereu o furtună a stărilor umane care aşteaptă şi se dezlănţuie înlăuntrul fiinţei… El, regele, în regele din Regele moare de Eugen Ionescu, aduce pe scena naţională acest text binecuvântat pentru repertoriul oricărui teatru din lume… Iar Stere Gulea şi Vivi Drăgan Vasile îl aşteaptă pe platoul de filmare să continue în atmosfera „vieţii ca o pradă” destinul lui Ilie Moromete. E singurul dintre cei mari şi aleşi de Dumnezeu şi public, de tineri şi bătrâni, de cei care îl cunosc şi cei care îl descoperă acum, care continuă să lucreze cu aceeaşi pasiune şi virtuozitate ca întotdeauna.

Intransigenţa şi rigoarea profesională o are în primul rând faţă de sine, dar şi faţă de ceilalţi. Un actor complex ce nu acceptă gratuitatea şi mimetismul. Un crez al teatrului, al artei de a trăi înţelesurile.

Total 2 Votes
0

Visarion Alexa

Alexa Visarion s-a născut la 11 septembrie 1947 în comuna Băluşeni, jud. Botoşani. Este căsătorit şi are doi băieţi – Felix Alexa şi Cristian Alexa. Este regizor de teatru şi film, scenarist, profesor univ. dr.

A absolvit Magna cum laude IATC „I.L. Caragiale”, Bucureşti, în 1971 la clasa profesorului universitar Radu Penciulescu. Este doctor în Artele Spectacolului din 2001, susţinând disertaţia Spectacolul ascuns – valenţe interpretative şi spectaculare ale teatrului shakespeariean, apreciată cu distincţia Summa cum laude de către comisia de doctorat UNATC „I.L. Caragiale”, Bucureşti. Este Doctor Honoris Causa a UNATC „I.L. Caragiale”, Bucureşti, 2014, Doctor Honoris Causa al Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu” din Iaşi, 2013 şi al Universităţii de Arte din Târgu Mureş, 2013. Este Profesor Honoris Causa al Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj Napoca. A lucrat în ţară şi străinătate peste 100 de spectacole pe texte de I.L. Caragiale, A.P. Cehov, W. Shakespeare, G. Büchner, L. Pirandelo, M. Gorki, L. Blaga, D.R. Popescu, Fănuş Neagu, G. Djagarov, Arnold Wesker, Mihail Sebastian, Eugene O’Neill.

A scris şi regizat şapte filme artistice de lung metraj: Înainte de tăcere, Înghiţitorul de săbii, Năpasta, Punct… şi de la capăt, Vinovatul, Luna Verde şi Ana. A colaborat pentru realizarea scenariilor cu Ion Băieşu, Radu F. Alexandru şi Iris Spiridon. A obţinut numeroase premii şi distincţii, printre care Premiul Academiei Române pentru întreaga creaţie teatrală şi cinematografică (2008), Premiul pentru întreaga activitate UNITER (2005), Premiul ATM pentru cel mai bun spectacol (1981), Premiul Secţiei de Critică ATM pentru exegeză scenică şi filmică a operei lui I.L. Caragiale (1979), Marele Premiul la Festivalul Internaţional de Teatru Arezzo (1979). A fondat primul teatru independet bilingv din România, Teatrul româno-american Eugene O’Neill, în 1991 şi Asociaţia Culturală „Dialog” (2002). A publicat numeroase articole, eseuri, interviuri, dezbateri pe teme artistice şi didactice, cronici, comentarii pe teme de strategie şi management publicate în cele mai importante reviste din ţară şi prezentate pe posturile naţionale de radio şi televiziune. A publicat volumele: ANA – sens şi imagine (2014), Goana pe nisip (2012), De la Ziditorul la Zidirea (2007), Cortina de cuvinte (2007), Spectacolul ascuns (2002).

Este Director Onorific al Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoşani, cetăţean de onoare al Municipiului Botoşani (1992), cetăţean de onoare al comunei natale Băluşeni (2015). A primit Ordinul Naţional ,,Serviciul Credincios’’ în grad de Cavaler, acordat de Preşedinţia României. Este membru al Asociaţiei Autorilor de Film şi TV, UCIN, membru fondator al Uniunii Artiştilor şi Realizatorilor de Film – UARF.

Între anii 1985-2005 a fost membru al The Association for Theatre Higher Education, ATHE (SUA), membru al Societăţii „I.L.Caragiale” (1979-1985). Din 1971 este membru al Uniunii Teatrale din România – UNITER.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button