Deşi agenda festivalurilor cinematografice bucureştene a devenit excesiv de ocupată în martie, nu se putea ocoli Festivalul Filmului Francez în România, ajuns anul acesta la ediţia cu numărul 27. Dedicat celebrării francofoniei, festivalul organizat în principal de Institutul Francez a găzduit, în parteneriat cu TV5 Monde, lansarea în România a platformei de streaming francofone şi complet gratuite TV5MONDE plus:https://www.tv5mondeplus.com/fr, în prezenţa directorului general TV5 Monde, Yves Bigot. Acest post urmăreşte să ilustreze diversitatea şi creativitatea culturilor francofone din întreaga lume, TV5MONDE plus oferind conţinut exclusiv în limba franceză şi, pentru a se adresa direct publicului român, româna devine cea de‑a şasea limbă de subtitrare integrată platformei.
Tema acestei ediţiei, Cinéma, mon amour / Cinemaul, dragostea mea, a încercat să sensibilizeze opinia publică şi decidenţii în privinţa cinematografelor din România, şi mai ales din Bucureşti, aflate de mulţi ani într‑o situaţie dificilă. Festivalul a găzduit, în acest scop, şi o dezbatere pe tema: Care este viitorul sălilor noastre de cinema? Evident, fără a găsi soluţii pe loc pentru redarea circuitului normal unor faimoase cinematografe precum „Scala”, „Patria” sau „Studio”, dependente de restaurarea imobilelor considerate un pericol în caz de seism. Repararea lor depinde de bunăvoinţa Primăriei, care nu dă deocamdată semne de interes pentru revenirea Bulevardului Magheru la statutul său obişnuit.
Un punct forte al selecţiei a fost, după cum sugerează şi afişul reprezentând un sărut, prezentarea unor filme de Jean Eustache redescoperite, în ultima vreme, două lungmetraje contestate, dar şi adorate: Mes petites amoureuses şi La maman et la putain, povestea unui trio amoros care a stârnit vii controverse la ora premierei. La maman et la putain a fost, între timp, redescoperită şi reconsiderată de multe evenimente cinematografice din lumea întreagă – în amintirea Marelui Premiu al Juriului la Festivalul de la Cannes în 1973, opera de artă a cinemaului francez, fiind proiectată în prezenţa unei interprete principale, Françoise Lebrun (pe care am văzut‑o recent în Vortex de Gaspar Noé). Cum bine observă criticul spaniol Angel Quintana, „filmul atenta la limitele admise şi o făcea pornind de la o viziune asupra revoluţiei sexuale care reflecta latura sa întunecată. Toate contradicţiile de după revoluţia din 1968 înfloresc în interiorul filmului, care a fost un autentic hit”.
(„Caiman. Cuadernos de cine”, noiembrie 2022)
Pentru a marca cei 30 de ani de când România este membră a OIF, organizaţia care promovează limba franceză,
multilingvismul şi diversitatea culturală, festivalul a inclus în premieră în programarea sa secţiunea Pépites francophones, o selecţie de filme prezentate la cele mai importante festivaluri internaţionale. În această selecţie au fost incluse filme precum La ligne de Ursula Meier, o producţie franco‑elveţiană selectată la Berlinale 2022, care spune povestea unei familii disfuncţionale
Panorama, secţiunea emblematică a festivalului, a prezentat 10 filme ce au înregistrat un succes deosebit în ceea ce priveşte aprecierea publicului şi a criticii din Franţa, în 2023. Printre ele se numără Inocentul/ L’innocent de Louis Garrel, o comedie poliţistă prezentată în afara competiţiei la Festivalul de la Cannes 2022, acumulând multe nominalizări la Premiile naţionale César, din care a câştigat trei. Deja distribuit în cinematografele noastre începând cu aprilie, filmul reuneşte situaţii şi replici comice agreate de public , mizând pe spectaculosul povestirii unui jaf ratat, motivat de pasiunea unei mame de vârsta a doua (Anouk Grinberg) pentru un iubit de origine arabă – Roschdy Zern, o nouă imagine a masculinităţii promovată prin cinemaul francez. El joacă, de altfel şi în Les enfants des autres/Copiii altora de Rebecca Zlotowski, unde o altă actriţă bine cotată a momentului, Virginie Efira, interpretează o femeie profund înamorată de el.
Un mare interes al publicului a generat lungmetrajul Saint Omer de Alice Diop, câştigător al Leului de Argint la
Festivalul de la Veneţia 2022, o peliculă foarte apreciată de critica internaţională de film. Competiţia tinerelor talente – lungmetraj pune în valoare, ca în fiecare an, filme de debut ale unor tineri regizori, aflaţi în cursa pentru Premiul publicului, constând într‑o bursă de 1.000 euro oferită de Institutul Francez din România. Deşi premiul a fost câştigat de Petite nature de Samuel Theis, a fost agreat şi lungmetrajul Mourir à Ibiza de Anton Balekdjian, Mattéo Eustachon şi Léo Couture, un film despre o prietenie între tineri aflaţi în vacanţă, abordând o formă originală de musical.
Câteva filme au investigat diverse probleme ale copilăriei. Printre ele se numără Astrakan de David Depesseville, un film despre un copil cu probleme familiale plasat în custodie într‑o familie cu alţi doi copii, care recurge la adopţia pe termen redus pentru bani. Acesta din urmă a făcut parte din competiţia Festivalului de la Locarno, în 2022, şi este o explorare a copilăriei, dar şi a problemei abuzului asupra tinerilor în situaţie dificilă, ca eroul judecat mai sever decât alţii pentru abaterile sale.
Dar pentru mine revelaţia selecţiei de anul acesta a Festivalului Filmului Francez a fost Sindicalista / La Syndicaliste de Jean‑Paul Salomé, în care Isabelle Huppert reconfirmă părerea că este cea mai mare actriţă de film a Franţei. Adaptare a cărţii cu acelaşi titlu de Caroline Michel‑Aguirre, filmul, inspirat de un caz real, spune povestea reprezentantei unui sindicat naţional al lucrătorilor în industria nucleară, Maureen Kearny. Această sindicalistă onestă se implică pasionat în devoalarea unui complot al multinaţionalelor franceze pentru a vinde această industrie Chinei, cei care au încasat uriaşa sumă de intermediere organizând un atac oribil asupra femeii, în propria ei casă, şi apoi, cu ajutorul autorităţilor şi al unor jurnale, compromiterea ei metodică. Filmul urmăreşte această poveste despre corupţie şi muşamalizare în tradiţia thrillerelor politice ale anilor 1970, mai ales a celor semnate de Costa Gavras. Filmul se aseamănă şi unui lungmetraj mai nou al lui Gavras, Le Hache, un pamflet împotriva intereselor corporatiste care „externalizează” locurile de muncă ale unor mari industrii în ţări cu salarii mai mici, în detrimentul lucrătorilor francezi.
La Bucureşti a fost prezentă, la festival, şi o delegaţie a École nationale supérieure des métiers de l’image et du son (Fémis) – cea mai importantă şcoală superioară de cinema din Franţa. După prezentarea în programul bucureştean (15‑26 martie) filmele au ajuns şi în alte 12 oraşe din ţară: Cluj‑Napoca, Timişoara, Iaşi, Arad, Braşov, Brăila, Constanţa, Craiova, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Suceava şi Târgu Mureş.
■ Critic şi istoric de film, profesor universitar, eseist, publicist
Dana Duma
