Contemporanul » Eseu - Publicistică » Perspective critice inedite

Perspective critice inedite

Construite la intersecţia dintre propensiunea pentru detaliu şi generozitatea perspectivei de ansamblu, eseurile adunate de Mircea Moţ în Complicităţi selective, carte apărută în 2022 la Editura Ecou Transilvan din Cluj‑Napoca, dezvăluie un spirit capabil să trăiască exuberant şi autentic în universul literaturii, obsedat de încărcătura simbolică a fiecărui text asupra căruia se apleacă, alert la acurateţea lor hermeneutică, fascinat de nişele mai puţin explorate ale clasicilor şi încântat să descopere voci auctoriale afine.

Cu o artă de miniaturist versat, eseistul izolează în Creangă. Prezenţa vegetalului incidenţele lumii vegetale şi semnificaţiile lor simbolice din textul povestitorului, asociindu‑le cu momente semnificative ale evoluţiei protagonistului Amintirilor, multe având o accentuată încărcătură thanatică: pomii din cimitir, plantaţi de humuleşteni la îndemnul părintelui Ioan, faimosul păpuşoi în care Nică se refugiază după eşecul examinării de la şcoală, scena sugerându‑i autorului o înmormântare simbolică, mesteacănul pomenit în iarnă, ale cărui valenţe funerare sunt atent consemnate în eseu, cireşul şi cânepa din jurul lui (cu o notă aparte pentru calităţile psihotrope ale celei de‑a doua), teiul din păţania cu pupăza şi plopul‑arbore‑funerar invocat în finalul operei, când protagonistul ajunge la Socola. Spectrul thanatic al Amintirilor se prelungeşte şi în eseul consecutiv, Semnificative morţi ale unui personaj, subtil inventar analitic de morţi simbolice din opera Marelui Humuleştean, marcat de un orizont speculativ provocator. De pildă, în scăldatul lui Nică, autorul punctează aspectele ei ritualice şi decriptează nu numai „moartea ca anulare a unei condiţii deja profanate”, ci şi învierea simbolică urmată de o reconectare cu natura, de reintrare a protagonistului într‑un univers de care a fost iniţial izolat.

Lectura clasicilor generează şi eseul intitulat Duminică, luni…, text consacrat prozei lui I.L. Caragiale, Repausul dominical. Dacă, în viziunea lui Ion Vartic, „duminica reprezintă ziua malefică în care inima lui fiinţă‑în‑lume e gata să înceteze să mai bată”, omul caragialian „murind duminica spre a renaşte lunea”, Mircea Moţ îşi orientează discursul înspre identitarul social al personajelor lui Caragiale, comentariul său ilustrând condiţionarea existenţei ca parte a unui imperativ de socializare care se insinuează în toate straturile vieţii, până la confundarea cu aceasta. O consecinţă ţine de expulzarea interiorului din perimetrul certitudinilor existenţiale, fapt dovedit de survolarea câtorva schiţe (Vizită…, Căldură mare, D‑l Goe sau Grand Hotel Victoria Română), o alta fiind legată de voluptatea simili‑nevrotică a deplasărilor, de omniprezenţa trenurilor şi a birjelor sau de traseele plimbărilor urbane.

Acest ultim aspect îi inspiră lui Mircea Moţ şi un eseu autonom, intitulat Caragiale şi mersul trenurilor. „Din perspectiva unei lumi în care prozaica berărie devine templul ce acceptă vorbăria cu «semnificaţie ritualică», trenul se impune ca element al unei «mitologii» moderne, ce impune respect prin autoritatea lui rece şi implacabilă şi care înlătură cu cinism pretenţii şi măşti, dezvăluind ceea ce se ascunde dincolo de convenţiile sociale” – precizează autorul, înainte de a se lansa într‑o analiză excelent ancorată exegetic, cu subtile observaţii (ne)canonice şi cu o dispoziţie ludic‑interpretativă asumată, responsabilă, printre altele, de alchimia cifrelor existente în schiţa Bubico. Incursiunea în domeniul feroviar caragialian se prelungeşte şi în Scurta călătorie a repetentului, unde D‑l Goe ilustrează un caz de călătorie eşuată, din moment ce protagonistul nu înregistrează niciun progres în cunoaşterea lumii, a realităţii exterioare şi a propriei identităţi. Altfel spus, iniţierea îi este refuzată din start.

Prezenţa copiilor în opera caragialiană îi furnizează lui Mircea Moţ punctul de plecare din În absenţa bărbaţilor, studiul incitant fiind dedicat eforturilor exclusiv feminine de a‑şi educa progeniturile, cu avizate comentarii privind corpul (cel anatomic, dublat de un corp secund, de obicei uniforma) şi formele agresivităţii infantile, legitimate de uniforma de maior (în Vizită) sau de marinar (în D‑l Goe).

O schimbare de registru se produce odată cu Despre cosit, arat şi seceriş, eseu în care semnificaţiile de adâncime ale romanului rebrenian Ion sunt decantate exigent de către un autor interesat mai cu seamă de valoarea paradigmatică a unor gesturi coregrafiate în relaţia omului cu munca pământului, de rezonanţele simbolice ale fecundităţii, atent izolate în secvenţe dedicate naşterii simbolice şi naşterii propriu‑zise. Rămânând în sfera aceleiaşi opere rebreniene şi resuscitând o obsesie mai veche, Mircea Moţ remarcă, în Copaci, pomi, meri şi nuci, că „este surprinzător faptul că într‑un roman realist de tip tradiţional şi de inspiraţie rurală vegetalul rămâne o prezenţă de‑a dreptul discretă”. Discretă, însă provocatoare, din moment ce eseistul se lansează într‑un exerciţiu detectivistic dublat de o incursiune în câmpul simbolic al descoperirilor sale vegetale. Abilitatea de a expanda hermeneutic un detaliu nevăzut de alţii dizlocă, în eseul Despre Nadina şi Petre Petre, simbolistica identităţii dintre nume şi prenume în cazul personajului din Răscoala lui Liviu Rebreanu (insuficientă desprindere de neam şi o slabă conştiinţă a propriei individualităţi).

Eseul intitulat Evanghelistul absent marchează o schimbare de ritm, autorul optând pentru o (re)lectură a artei poetice argheziene Flori de mucigai. Ceea ce îi atrage atenţia în primul rând lui Mircea Moţ este absenţa lui Matei din suita evangheliştilor enumeraţi de către Arghezi („…Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul/ Care au lucrat împrejurul/ Lui Luca, lui Marcu şi lui Ioan”), explicabilă, potrivit lui Şerban Foarţă, prin asimilarea lui Matei cu „omul ca atare”. Preluând această idee, eseistul braşovean îi adaugă sugestia „unghiei îngereşti” şi explorează din această îngemănare identitatea poetului, într‑un aglutinare de indicii şi simboluri decupate din materia lirică.

Tensiunea spre absolut” a Cuvintelor potrivite îl determină pe autor să se oprească asupra valenţelor scrisului arghezian în raportul lor cu divinitatea, cu o notă distinctă acordată indiciilor privind certitudinea/incertitudinea identitară: „Fără să trag cu ochiul spre paginile dedicate de un Jacques Derrida conceptului de semnătură, am convingerea că, la autorul Cuvintelor potrivite, în contextul poeziei Incertitudine cel puţin, semnătura este semnul certitudinii propriei identităţi, de care poetul are nevoie” – notează eseistul în Scriind uituc şi plecat.

Contează la Ion Barbu o anumită demonie a magicianului” – observă Mircea Moţ survolând cosmogoniile barbiene în Balada, încă o dată, excurs rafinat prilejuit de rolul baladei în imaginarul autorului Rigăi Crypto… Fixarea coerenţei universului poetic prin motive mai puţin investigate exegetic se prelungeşte şi în eseul Blaga. Veste şi poveste, în vreme ce, în Despre blagienele brânduşi, eseistul se concentrează asupra unui motiv particular, a cărui simbolistică este decantată ramificat şi integrativ, convins fiind că „oricare motiv blagian, luat aleatoriu, asigură perspectiva asupra întregii opere şi «poarta» spre semnificativul Centru al imaginarului poetic”.

În Negura, vânătoarea şi ritualul povestirii, Mircea Moţ propune o incitantă perspectivă de lectură a scrierii sadoveniene Ţara de dincolo de negură, receptată ca o aventură recuperatoare mediată de rostirea magică a povestirii, cu fabuloase sugestii iniţiatice: „Deosebit de interesant mi se pare faptul – semnificativ din perspectiva artistului – că autentica iniţiere nu se realizează doar prin vânătoare ca ritual, ci, mai ales, prin rostire, prin cuvânt, prin logos în ultimă instanţă, prin rostirea ritualică a unei poveşti de vânătoare”.

Tripticul eseistic Drumul la munte al unui personaj, Ilie Moromete şi Cocoşilă şi Portret al artistului la maturitate decupează analitic din creaţia lui Marin Preda aspecte particulare – precum „dialectica” spaţiilor închise şi deschise şi reflectarea fenomenului în configuraţia interioară a personajelor, călătoria transfiguratoare, interlocutorul ideal sau consecinţele inserţiei unui dublet artistic (creaţia lui Din Vasilescu) în universul lui Ilie Moromete.

Subiect al multor speculaţii şi comentarii, numărul florilor din Nouăsprezece trandafiri, de Mircea Eliade, îl provoacă pe Mircea Moţ la un dialog exegetic în Despre cum se ţine un buchet de trandafiri. El înregistrează perspectiva guénoniană a lui Claudio Mutti, pentru care nouăsprezece trimite la numărul de legionari judecaţi în 1938, respectiv explicaţia combinator‑simbolică a Martei Petreu (şase = numărul florilor care se ofilesc, fiind numărul destinului transuman, în vreme ce nefastul treisprezece corespunde unei „reînceperi”, întreaga ecuaţie semnalând destinul scriitorului), însă explorează şi potenţialul simbolic al combinaţiei zece‑nouă (îmbinare a desăvârşirii cu ideea de sfârşit şi reîncepere, „nouăsprezece fiind orientarea unui nouă spre un al doilea zece, spre douăzeci, ca semn al dualului, masculin şi feminin, sub semnul unei profunde şi simbolice nunţi”), precum şi valoarea ritualică a gesturilor celor care vin în contact cu trandafirii. Rămânând în perimetrul aceluiaşi roman, File dintr‑un calendar eliadesc se concentrează asupra importanţei calendarului în economia existenţială a personajelor.

Epilogul primei secţiuni sintetizează elegant poezia Ilenei Mălăncioiu din Urcarea muntelui, coordonatele lirice ale volumului antologic Ziua fiului omului (Dan Damaschin) şi semnificaţiile debutului lui Gheorghe Grigurcu (volumul Un trandafir învaţă matematica). Mai succintă, partea secundă a Complicităţilor selective reţine disciplina interioară a lui Ştefan Borbély (exersată în Modus operandi), centralitatea trupului în eseistica Martei Petreu, spectacolul interior la Ion Vartic, „transparenţa” lecturii critice la Ion Pop sau seriozitatea cărţii din 2018 a lui Al Cistelecan, Fişe, schiţe şi portrete.

Schimbând radical registrul, Mircea Moţ îi rezervă ultimul act al eseurilor sale lui… Iuda (în Apostolul, cina şi noaptea), surprins într‑un elegant exerciţiu hermeneutic, ilustrativ pentru un eseist atent la nuanţele textului, fascinat de teritoriile literare marginal(izat)e, curios şi sistematic în tot ceea ce scrie. Autorul Complicităţilor selective scrie bine şi are harul decriptării unor detalii textuale şi simbolice nedetectate de către alţii, el fiind, pe ansamblu, un partener intelectual incitant, catalitic şi un foarte bun cunoscător de profunzime al textelor despre care se pronunţă.

■ Scriitor, critic şi istoric literar, cercetător ştiinţific

Constantina Raveca Buleu

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Constantina Raveca Buleu

Constantina Raveca Buleu s-a nascut la 16 martie 1979 la Bistrita. A absolvit Facultatea de Litere a Universitatii “Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca, specializarea limba si literatura româna – limba si literatura germana (2002), apoi masteratul Istoria imaginilor – istoria ideilor din cadrul [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest