Educație

Anton Holban şi Aurel George Stino

Parcurgând etape diferite ale vieţii marelui critic Eugen Lovinescu, Aurel George Stino oferă informaţii despre naşterea lui, despre familie ori locurile unde îi întâlnea periodic pe Lovinescu şi pe alţi pribegi, cum îi numeşte autorul, între aceştia ilustrul Teodor V. Ştefanelli, academicianul, ori doctorul Vasile Bianu, fratele filologului, şi el condeier, evidenţiind, în mod direct sau „printre rânduri”, amărăciunile şi nesiguranţa chinuitoare ce caracterizau vremurile. Se întrunea, în diferite locuri din Fălticeni, într‑un adevărat cenaclu, care se convoca ad‑hoc, oriunde erau de faţă câţiva cărturari, la o librărie, într‑o farmacie, la o masă, sau chiar pe drum, unde aveau impresia că se află printre cărţi.

Ni se mărturiseşte că în vremea aceea Lovinescu era prieten bun cu Teodor V. Ştefanelli, jurist, literat şi istoric, refugiat din Imperiul Habsburgic şi locuind pe strada Rădăşenilor, unde altădată a păşit Ion Creangă. Ni se spune că era de o eleganţă aulică, când ieşea în oraş, se întâlnea şi porneau împreună, discutând fără să ţină cont de trecerea timpului.

Mărturisirea mi‑a adus aminte de un alt Lovinescu, filosof şi mare gânditor, Vasile (Lala), care, în vremea şederii la Fălticeni, nu‑şi permitea alte bucurii decât plimbările, unele dintre ele alături de cărturari ai zonei, care aveau deschidere către dialog, cum a fost V.G. Popa.

Amintirile lui Aurel George Stino despre Eugen Lovinescu se sfârşesc odată cu moartea marelui critic, în 1943. Casa de pe strada Sucevei, asemenea unui conac în miniatură, nu a mai primit de atunci mari oaspeţi. Istoria ei se încheia într‑o buclă, aşteptând învierea altor zori.

Un alt personaj preţuit de Aurel George Stino este Anton Holban, nepotul lui Lovinescu, care citea, încă din vremea gimnaziului, lecturi atent alese, multe dintre ele provenind din literatura universală, cărţi care nu se mulţumeau să fie citite, ci şi „înfruntate”.

Cu doi ani mai mic decât Aurel George Stino, Anton Holban a fost unul dintre prietenii de suflet ai viitorului dascăl fălticenean. Lecturau şi conversau, îşi recomandau cărţi, iar Anton Holban s‑a dovedit din tinereţea sa un personaj dedicat studiului, scrisului şi aprofundării lucrurilor esenţiale.

Scriitorul făcea de timpuriu preţioase remarci despre politica vremii, ori despre ce avea să urmeze într‑o lume care se schimba în fiecare zi. Împreună au călătorit în diferite locuri. Pe Cetăţuia Rădăşenilor, alături de Ştefanelli şi alţi scriitori ai locului, apoi împreună la mănăstirile din jur, în special la Mănăstirea Slatina.

Cred că Anton Holban este cel care l‑a inspirat să scrie şi pe Aurel George Stino. Dascălul precizează că revedeau periodic cele mai importante locuri ale Fălticenilor: diferite şcoli sau Gimnaziul Alecu Donici, devenit Liceul Nicu Gane, unde V.T. Lovinescu, profesorul de istorie, unchiul lui Eugen, se numărase printre cunoscuţii dascăli.

Anton Holban, după apariţia primelor scrieri, era interesat de felul cum îi receptează locuitorii oraşului opera. Adeseori, fiind împreună cu Aurel George Stino, acesta îi întreba dacă i‑au citit ultima carte ori articolele apărute recent.

Aflându‑se la Mănăstirea Buciumeni, în preajma bisericuţei de lemn şi a Dumbrăvii Minunate, cei doi vorbeau despre taina locurilor, iar Anton Holban făcea referiri la romanul pe care‑l pregătea bunicii sale, Profira, persoană apreciată în ţinut, din aceeaşi familie nobilă a Lovineştilor.

Conectat de timpuriu la cultura franceză, Anton Holban devenise apropiat în ultima parte a vieţii şi de literatura britanică. Procura cărţi pe care le discuta între alţii cu Vasile Lovinescu, eseist şi filosof, precum şi cu Horia Lovinescu, mai târziu dramaturg, director de teatru şi ocrotitor al multor artişti, verişorii direcţi ai scriitorului Holban.

Scriitorul Anton Holban, numit de cei apropiaţi din Fălticeni Turel, a fost şi profesor la Seminarul Central din Bucureşti, picurând elevilor săi dragostea pentru literatură, pentru limba franceză şi pentru muzica clasică. Ce vremuri, ce oameni! Adevăraţi „pescari”, trimişi să pescuiască lumina din creaţie şi să hrănească cu ea spiritele tinere.

Văzut adeseori tulburat şi mâhnit, era altă dată binedispus şi doritor de a împărtăşi cu prietenii săi, nu prea mulţi la număr, bucuriile şi preocuparea sa pentru muzică. Era îndrăgostit de ariile lui Bach, Mozart, Beethoven şi ale altora, fiind printre puţinii care deţineau în acele vremuri discuri, pe care le asculta mai ales în vremea iernii.

În anul 1936, într‑o perioadă apropiată sărbătorilor, peste Fălticeni a nins cu abundenţă. Ni se spune că erau brazii şi pomii ca nişte ciudate piramide, nu se mai întâlnise un asemenea decor. Aurel George Stino precizează că troienele sunt în stare să creeze şi astfel de opere de artă. Împreună cu Anton Holban s‑au bucurat de o asemenea splendoare, călătorind chiar atunci spre Rădăşeni, transformat în bătaia soarelui aspru într‑un perete lucios alb, din care porneau spre albastru sutele de fumuri verticale şi indiferente…

Ultima scrisoare, redactată la Spitalul Filantropia, a fost adresată de Anton Holban prietenului său, Aurel George Stino. La puţin timp după primirea epistolei, scriitorul aflase că Anton Holban, care a iubit viaţa, pe care s‑a străduit să o împodobească prin cunoaştere, scrieri şi dragostea sa faţă de muzică, s‑a pierdut foarte devreme, de tânăr.

Un alt personaj apropiat profesorului Aurel George Stino a fost Nicolae Iorga. L‑a ajutat mult şi uneori i‑a trecut pragul. După cum, prin intermediul lui Arthur Gorovei, s‑a împrietenit cu Beldiceanu, cu cei din familia Gane şi Sadoveanu, prin Virgil Tempeanu s‑a apropiat de Iorga. Aflăm că în biblioteca familiei Stino se aflau multe dintre cărţile marelui istoric, pe care le‑a cercetat în lungi lecturi, urmărindu‑i scrierile şi în alte publicaţii.

Când Iorga l‑a vizitat la Fălticeni pe Virgil Tempeanu, care locuia aproape de familia Stino, a avut loc prima întâlnire, Aurel George Stino fiind, mai apoi, invitat să conferenţieze în cadrul cursurilor de vară ale Universităţii Populare din Vălenii de Munte, care erau la acea vreme o adevărată cetate culturală, unde se dorea învierea datinilor uitate, se înfiinţase un muzeu în curtea Bisericii Filip şi Tiparniţa Datina Românească.

Când s‑au întâlnit, Iorga i‑a spus: strada dumitale este un fel de Agapia sau Văratic. Am auzit că îţi cântă privighetorile pe acolo. Să nu care cumva să stricaţi casa bătrânească, aşa cum este simplă, bătrânească, cu turnul Bisericii „Sfântul Ilie”, dominând printre copacii seculari. A înţeles că, atunci când venise la Fălticeni, profesorul Iorga nu se oprise de mântuială să privească spre casa care aparţinea familiei Stino, ci l‑a sfătuit să culeagă sistematic ce rămăsese din florile amintirilor de demult, fie despre oameni, fie despre locuri. S‑au mai întâlnit şi altă dată la Fălticeni sau la Vălenii de Munte.

Din păcate, Aurel George Stino a fost nevoit să distrugă cea mai mare parte a corespondenţei din cauza vremurilor neprielnice care au urmat. Aşadar, astfel de lecţii de recunoştinţă, cum este cea adresată unui mare profesor al vremii sale, mai pot fi înfăptuite. Dar cine să le mai înfăptuiască?

Cartea Grădina liniştii face parte dintr‑un mare proiect al restituirilor literare şi istorice. Amintirea personalităţii profesorului Aurel George Stino este salvată prin lucrarea ce i‑a fost dedicată de ucenicul său. Un astfel de crez ar putea avea mai mulţi ucenici, discipoli ai oamenilor cu adevărat importanţi. Astfel, preţuirea oamenilor devine realitate. Ceea ce e trăit rămâne în inima şi în memoria unei comunităţi pentru o vreme îndelungată.

■ Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor

† Timotei Prahoveanul

Total 1 Votes
0

Contemporanul

Revista Contemporanul, înființată în 1881, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent cu aparițiile editoriale, inclusiv ale editurii Contemporanul, care vă pune la dispoziție un portofoliu variat de cărți de calitate, atât romane și cărți de beletristică, cât și volume de filosofie, eseu, poezie și artă.
Contemporanul promovează cultura, democrația și libertatea de exprimare.

The Contemporanul, founded in 1881, is a national journal for culture, politics and science, including reports on ongoing Romanian and international cultural, social and political events, as well as on quality books brought out by the Contemporanul Publishing in the fields of literature, philosophy, essay, poetry and art.

The Contemporanul Journal promotes culture, democracy and freedom of speech.

www.contemporanul.ro

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button