Au trecut ani buni de când n‑am mai avut prilejul să scriu despre Dumitru Gorzo şi aventurile lui artistice, nu puţine. S‑a născut la Ieud, judeţul Maramureş, în 1975. A absolvit secţia de pictură a Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, în 1999, la clasa profesorului Florin Mitroi. Este membru fondator al grupului „Rostopasca”. În prezent trăieşte şi activează, alternativ, la Bucureşti şi la New York. În 2006 a deschis o amplă expoziţie personală la Muzeul Naţional de Artă Contemporană, care apoi a fost itinerată la Muzeul Brukenthal din Sibiu. În 2010 a participat la expoziţia de grup „Badly Happy” de la Institutul „Marina Abramović”.
În anii care s‑au scurs, aşa cum era previzibil, Gorzo a devenit un nume al scenei internaţionale de artă, pe puterile lui, prin voinţa şi vocaţia lui. Nu s‑a lăsat nici intimidat, nici înfrânt, şi‑a urmat calea şi a pictat continuu, pe orice fel de suport, a cioplit lemn, a desenat, a gravat, a mixat tehnici, a experimentat fără odihnă. Şi s‑a impus.
Artist rezident la New York, cu lucrări în galeriile prestigioase ale lumii, cu o deja impresionantă activitate, Gorzo a descins la început de martie la Râmnicu Vâlcea pentru a continua un proiect expoziţional, început în urmă cu trei ani şi intitulat „Perpetuum Studio” („Continous Studio”).
Încă de la început, proiectul lui Gorzo a fost gândit ca un solo show/ acţiune itinerantă prin muzee şi galerii din ţară şi de peste graniţe. Primul astfel de studio deschis a avut loc în 2019 la Galeria „Slag” din New York, urmat în 2021 de cel de al doilea, la Galeria „SAC Malmaison” din Bucureşti. În 2020, pe timpul pandemiei şi al lock down‑ului, un alt solo show semnat Gorzo şi intitulat „Fuga de acasă” a fost găzduit de Muzeul de Artă Recentă (MARe) din Bucureşti. Aici, artistul a stat închis în muzeu, singur, timp de şapte zile, în care a lucrat, iar apoi lucrările i‑au fost expuse şi publicate într‑un catalog special dedicat evenimentului. Există, desigur, la nivel conceptual, dar şi ca punere în practică, similitudini între aceste două cele mai recente proiecte artistice semnate
Gorzo.
Realizarea celei de a treia ediţii a expoziţiei / solo show‑ului intitulat „Perpetuum Studio” („Continous Studio”) la Râmnicu Vâlcea, în patru spaţii de expunere, a fost posibilă prin parteneriatul dintre Muzeul de Artă („Casa Simian”) şi Filiala Vâlcea a Uniunii Artiştilor Plastici din România, condusă de pictorul Gheorghe Dican, cel care, de altfel, a fost şi coordonatorul acestui proiect. Astfel, „Perpetuum Studio” se constituie în cel mai amplu şi mai complex solo show desfăşurat până în prezent la Râmnicu Vâlcea, el fiind găzduit în patru spaţii: la Muzeul de Artă („Casa Simian”), respectiv în galeria „SUB‑sol” şi în curtea interioară a acestuia, precum şi în Galeriile „Pasaj 1”, „Pasaj 2” din centrul oraşului. Expoziţia propriu‑zisă a fost alcătuită din mai multe secţiuni aparte, reprezentând tot atâtea serii de lucrări/ etape de creaţie, fiecăreia fiindu‑i destinată câte un spaţiu anume. Galeria „SUB‑sol” şi curtea interioară a Muzeului de Artă au fost gazdele a două tipuri de expresie artistică distincte, lucrări de pictură realizate cu materiale neconvenţionale, precum şi obiecte artistice cu totul inedite. În schimb, galeriile „Pasaj 1” şi „Pasaj 2” au devenit spaţiul de desfăşurare a atelierului propriu‑zis, pe care artistul, într‑o sinceră dorinţă de comunicare cu potenţialii săi spectatori, şi l‑a mutat aici timp de două săptămâni, lucrând efectiv, la vedere, şi încercând, printr‑o scenografie minimală să reproducă atmosfera propriului studio de creaţie.
Solo show‑ul lui Gorzo, gândit ca acţiune în desfăşurare, a fost propus receptării în etape distincte: prima, cea a deschiderii expoziţiei găzduite de Muzeul de Artă „Casa Simian”, a doua, cea a desfăşurării la vedere a atelierului în cele două galerii ale Primăriei Râmnicului, administrate de Filiala Vâlcea a UAP, apoi o întâlnire a artistului cu prietenii, colecţionarii şi iubitorii de artă veniţi din mai multe zone ale ţării, pe 25 martie, când vizionarea primelor lucrări realizate în atelierul deschis a fost aşezată sub genericul „trăsnit” „Balgladeş”, inconfundabilă marcă Gorzo. În fine, pe 6 aprilie, a avut loc finisajul expoziţiei finale, rezultate din lucrările realizate pe parcursul celor două săptămâni de atelier deschis.
Indiferent în ce tehnică ar lucra Gorzo, indiferent dacă alege exprimarea figurativă sau pe cea (cvasi) abstractă, indiferent de suport, la nivel ideatic pictura, gravura şi sculptura sa sunt unite printr‑un discret, dar continuu fir director, un fel de cordon ombilical ce conectează permanent sufletul şi mintea artistului la locul său natal, legendarul Ieud, tărâmul tradiţiilor, al basmelor, al miturilor, al credinţei nestrămutate în Dumnezeu, al bunicilor măiestre, al babelor doftoroaie şi atotştiutoare, al ţăranilor cândva înţelepţi ca Solomon. Un tărâm distrus de înşişi locuitorii lui, transformat din Paradis al unei vieţi acordate la marile ritmuri cosmice într‑un tărâm al scorpiilor şi al ghionoaielor ca cel din basmul „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”. Poate de aceea, universul vizual al lui Gorzo este populat de personaje fantastice, caricaturizate până la grotesc, alcătuind un fel de bestiar umano‑animalier inconfundabil, în care ochiul descoperă aluzii transparente la tradiţia ancestrală, amestecate până la kitsch cu elemente inspirate din tehnologia contemporană, din modernitatea distrugătoare de credinţe şi mituri, de suflete, în cele din urmă. Cu toate acestea, arta lui Gorzo n‑are nimic tragic. Dimpotrivă, el e un pictor‑sculptor‑gravor cu mult umor, cu înţelegere faţă de nestatornica natură umană, gata să facă haz de necazul cel mai insurmontabil şi să trimită o rază de lumină sau o pată de culoare care să destrame într‑o clipă bezna cea mai deasă sau negrul cel mai intens.
Chiar şi când nu pictează realist sau hiperrealist, manieră prin care calităţile sale artistice ies pe deplin la lumină, Gorzo rămâne totuşi un artist fascinat de o realitate transfigurată, populată cu
simboluri şi hrănită din miturile agrare ale locului de obârşie. Şi peste toate acestea tronează bucuria artistului de a rămâne aproape şi, totuşi, printr‑un paradox, depărtându‑se oricât de mult posibil de sursa primară a vieţii şi a artei sale. Expresivitatea personajelor fantastice create de Gorzo dar inspirate din imprevizibila fire umană este profundă, pătrunzătoare şi aptă să te facă să te gândeşti mult la ce ai văzut, după ce încă o expoziţie a lui Gorzo se va fi încheiat.
Aşa a fost şi la Râmnicu Vâlcea, din 10 martie până în 6 aprilie 2022. Am recitit un text mai vechi despre Gorzo în care aminteam despre un dialog al nostru de pe la începutul anilor 2000, când îi spuneam că mi‑aş dori să fac din el un „păşunist”, iar el îmi spunea că nu e nevoie să mă obosesc prea tare pentru că el e un „păşunist”. A avut dreptate. Aşa este. Gorzo a fost, a rămas şi sper să rămână acelaşi „păşunist” capabil să se facă înţeles şi iubit pe orice meridian. Ieudul lui natal, cel tradiţional, îşi continuă existenţa în istorie, după ce chipul i‑a fost iremediabil mutilat, transcende spaţiile geografice şi, prin arta lui Dumitru Gorzo, se proiectează într‑o altă dimensiune, unde nu poate fi atins nici de distrugere, nici de moarte.
■ Scriitor, istoric al artelor, publicist
Luiza Barcan
