Din ultimul număr:
Contemporanul » Teatru - Dramaturgie » În căutarea normalităţii pierdute

În căutarea normalităţii pierdute

Ada Lupu Hausvater e vitală astăzi pentru Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara. Spun vitală pentru că personalitatea şi harul ei marchează de un deceniu şi jumătate, atât ca manager, cât şi ca regizor, destinul unei instituţii teatrale de „frunce”, cum zice bănăţeanul. Neobosit, implicat, inteligent, cu ştiinţă de a asculta şi înţelege, cu tact, managerul a reuşit să‑şi alcătuiască o echipă de suflet care, de la opincă la vlădică, acţionează perfect, lăsând senzaţia unei familii exemplare. Ca regizor, la rândul ei, adună pe fişa sa de creaţie titluri din marele repertoriu (Hamlet, Trei surori, O scrisoare pierdută etc.) în spectacole profund articulate, cu viziune şi idei, cu interpreţi de valoare. Amintesc două nume de vârf: Claudia Ieremia şi Ion Rizea. Nici managerul şi nici regizorul, aşadar, nu se astâmpără şi nu se dau înapoi de la nimic. Inventează şi oferă mereu fapte artistice memorabile locuitorilor din urbe. Adică exact ceea ce m‑a determinat să provoc acest dialog.

Dana Pocea: EST‑FDR 2020 s‑a încheiat. Din poziţia organizatorului, ca manager al Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara, ce înseamnă să faci posibil un astfel de eveniment într‑o perioadă în care cuvintele cel mai des accesate sunt pandemia şi restricţiile pe care le impune?

Ada Lupu Hausvater: Există o limită a toleranţei la inconfort, o limită care odată depăşită creează haos. Eu şi colegii mei am înţeles că societatea se apropie de o atare limită. Aveam de aceea nevoie să ne exercităm abilităţile de fiinţe sociale, cât şi pe cele de fiinţe spirituale. Adevărul e că şi noi şi publicul aşteptam cu emoţie întâlnirea şi efectele binefăcătoare ce însoţesc orice spectacol, uneori mai subtil, alteori cu evidenţă de manifest. Nu ştiu ce înseamnă „noua normalitate”, după cum nu pot defini „vechea normalitate”. Am convingerea că există o singură „normalitate” şi că ea aparţine prezentului de zi cu zi. O „normalitate” care dă sens şi esenţă a ceea ce săvârşim din ceea ce suntem. Asta am dorit să demonstrăm prin această ediţie a Festivalul nostru, intitulată SOS 2020, din decada finală a lunii septembrie. Trebuie să spun, înainte de toate, că ne‑am organizat în aşa fel, încât spectatorii, toţi angajaţii instituţiei, cât şi artiştii şi tehnicienii teatrelor invitate să fie în siguranţă, protejaţi de riscul îmbolnăvirii. Astfel, încă din vară lui 2020, am început munca efectivă la construirea, în proximitatea Sălii 2, a Scenei A ut DOR, un spaţiu teatral în aer liber, inaugurat odată cu deschiderea stagiunii în curs, şi confirmat, cum s‑a constatat, valoric şi funcţional de Festivalul Dramaturgiei Româneşti.

Presupun că selecţia a ţinut cont în mare măsură de realităţile cu care ne confruntăm şi a dat câştig de cauză unor anumite forme de spectacol.

Desigur, a trebuit să ne raportăm la parametri noi, complementari criteriului de calitate. Selecţia realizată de Oana Borş a operat cu noţiuni clar definite. Spaţiul a fost amenajat, păstrând caracteristicile decorului, în ideea de a reduce cât mai mult efectele distanţării spectatorilor faţă de scenă, dar şi faţă de ei înşişi. Am filmat spectacolele şi le‑am redat live pe un ecran de mari dimensiuni, asigurându‑le vizibilitate şi o amplificare a sunetului corespunzătoare. Reprezentarea lor în aer liber, deşi a avut loc într‑un parc, unde se desfăşurau lucrări de amenajare, nu le‑a afectat astfel valoarea conceptuală şi estetică. Dimpotrivă, Scena A ut DOR a devenit parte din vocea oraşului. Păsări, maşini, uneori conversaţiile dintre trecători sau sirenele ambulanţelor au fost prezenţe permanente, nu însă ca bruiaj sonor deranjant, ci structural integrate în fiecare spectacol.

Managerul şi regizorul Ada Lupu Hausvater consideră că se prefigurează o nouă realitate pentru actul teatral?

Actul teatral, în sine, nu constituie, în niciun moment, ceva general valabil. Este chintesenţă, reflectare, punere în abis a lumii şi a vremurilor, a societăţii cu valorile, crizele şi direcţiile ei. El nu e niciodată o „normalitate”, ci o interpretare, o membrană sensibilă la orice mişcare, la orice vibraţie, o poziţionare faţă de constantele şi accidentele istoriei. Bineînţeles că pandemia, acest eveniment complet neprevăzut, extins la scară de globalizare, ne modifică tuturor percepţia propriei condiţii. Teatrul nu are cum să rămână opac la temele contemporaneităţii. Suntem izolaţi, dar comunicăm. Suntem izolaţi, dar putem munci, învăţa, petrece, putem vedea spectacole, concerte, expoziţii. Putem să ne întrebăm ce am câştigat şi ce am pierdut? Ce conotaţii au astăzi sărutul, îmbrăţişarea, compasiunea, familia, înţelegerea? Suntem izolaţi, dar ştim ce gândesc unii, alţii, ne vedem, ne vorbim, rămânem conectaţi.

Cum defineşti etapa tensionată pe care o parcurgem? E potrivnică creaţiei şi se va solda cu o revizuire integrală a conceptului de spectacol?

Cum spuneam, teatrul este o artă a timpului în care se manifestă. Spectacolul evoluează în context şi se hrăneşte din realitate, aşa cum e ea, cu armonie, bunătate, ură, ticăloşii, pace sau război, indiferent dacă este vorba de Shakespeare sau de Peca Ştefan. Tot ce înseamnă prezent, la un moment dat, reprezintă o stare de fapt obţinută prin acumulare de o multitudine benefică de teme de gândire şi creativitate. Dacă ne referim, însă, la teatrele publice, la companiile independente, la artişti în general, atunci voi răspunde că lucurile se schimbă radical. Neînţelegerea culturii şi educaţiei ca fundamente ale naţiunii, mă refer la cei care construiesc practic strategiile de ţară, este potrivnică nu doar creaţiei, ci societăţii în totalitatea ei. Şi asta nu are legătură cu pandemia. De multă vreme suntem obligaţi să înlocuim lupta pentru evoluţie cu aceea pentru supravieţuire. Bugetele sunt tot mai mici, frânele în accesarea resurselor alternative de finanţare tot mai drastice, spaima că vom fi siliţi să oprim activitatea e în creştere continuă, eforturile depuse pentru a feri spectatorii de şocul unor dezastre sunt de asemenea uriaşe. Din punctul meu de vedere, arta spectacolului e în permanentă evoluţie şi nu aşteaptă revizuiri ideologice, eventual le reflectă.

Poate discursul regizoral să mai recupereze „umanul” în condiţiile în care tehnologia se dovedeşte din ce în ce mai agresivă?

Cred că tehnologia este un rezultat al evoluţiei omului, un produs al său, un act de creaţie în favoarea umanului. Să ne amintim de „scandalosul” Duchamp sau de pătimaşii în dezbateri ani ’70, când instalaţiile şi performance‑urile pasionaţilor de electronică şi fizică, obsedaţi să transforme lumina în sunet şi sunetul în imagine, au fost considerate inginerie cu pretenţii, apreciindu‑se că din coabitarea dintre electronică şi instrumentul muzical nu iese artă. Părerea mea e, fără doar şi poate, că a ieşit artă. Altfel istoria culturii nu i‑ar fi asumat pe acei creatori inovatori. În ce priveşte teatrul, ca regizor, mi se pare esenţial să folosim tehnologia în favoarea spectacolului, să i‑o integrăm, descoperindu‑i şi exploatându‑i valenţele artistice. Important e să o punem să „lucreze” în mod creator.

Cum va fi afectată în viitor relaţia spectacol‑spectator de teatrul online? Este el o opţiune de avarie sau o atestare a unui nou sistem de limbaje?

În primăvara acestui an, când artiştii s‑au trezit pe cap cu o realitate de coşmar, aflându‑se în situaţia de a nu mai juca, teatrul online a fost singura soluţie de a rămâne în contact cu publicul. Am realizat atunci, deloc întâmplător, un proiect de difuzare, Întâlniri la voi acasă, a unora dintre spectacolele din repertoriu. Numărul foarte mare de vizualizări a confirmat că am procedat corect, că iniţiativa noastră a fost inspirată. În fond, teatrul păstrează, ducând mai departe, tot ceea ce este valoros, viaţa însă, pe cât de complexă, pe atât de imprevizibilă, e aceea care decide evoluţia conceptelor şi limbajelor. Să‑l lăsăm să se dezvolte şi exprime, deci, liber, neîngrădit, fără să‑l raportăm la teoreme.

Oare în condiţii de supralicitare a procedeelor tehnice, impuse de extensia în virtual a actului teatral, cuvântul pronunţat pe scenă nu riscă să întoarcă spatele resurselor emoţionale ale spectatorului?

Începutul de stagiune şi această ediţie a festivalului au fost cele ce au dat răspunsul la întrebare. A fost incredibil să vedem cum împreună – prin implicare totală, prin atenţie şi prin comunicare profundă, împărtăşită – actorii şi spectatorii au devenit, seară de seară, pereţii şi acoperişul Scenei A ut DOR, constituindu‑se într‑o sursă comună de linişte şi emoţie.

A simţit vreodată Ada Lupu Hausvater că e mai uşor să birui dacă eşti bărbat decât dacă eşti femeie?

Am refuzat mereu această paradigmă sau, mai bine zis, am respins dihotomia termenilor în viaţa mea profesională, în cariera mea. Eu sunt o femeie fericită, chiar dacă nu am prea mult timp pentru această ipostază. În rest, succesul meu a rezultat din pregătire, muncă, educaţie, corectitudine, din ceea ce înseamnă o femeie modernă în secolul al XXI‑lea. Sunt ceea ce sunt şi mă dezvolt din ceea ce sunt construită, educată. Şi recunosc că încă am certitudinea că un bărbat poate fi bărbat şi o femeie poate fi femeie fără să se condiţioneze de prejudecăţile cuiva.

Ce speri şi ce aştepţi să se petreacă în arta şi în general în viaţa ta de acum încolo?

Dezvoltare. Împlinire. Performanţă. Libertate. Creativitate. Iubire. Sunt mamă, regizor, director de teatru şi, nu în ultimul rând, femeie şi cetăţean al acestei planete sublime.

■ Actriţă, critic de teatru, publicist

Dana Pocea în dialog cu Ada Lupu Hausvater

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Dana Pocea

Dana Pocea (actriță, editor, critic de teatru, autoare de eseuri și comentarii literare) s-a născut într-o familie de aromâni  în comuna dobrogeană Cogealac. A abosolvit Liceul nr. 8 din Constanța, iar în 1998 Facultatea de Teatru a Universității Hyperion din [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest