Românii de pretutindeni

Victoria Israelului este victoria omenirii

După mai bine de un an de veşti proaste în ceea ce priveşte pandemia Coronavirusului, în sfârşit, avem şi veşti bune, iar ele vin din Ţara Sfântă. Cu peste jumătate din populaţie vaccinată, Israelul ridică toate restricţiile şi porneşte motoarele economiei la turaţie maximă.

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu a acordat un interviu amplu la televiziune în care a expus un plan de relansare a ţării şi o strategie de menţinere a răspândirii virusului la cote uşor controlabile. Este victoria unor sisteme ca cel administrativ, cel sanitar, cel economic şi, nu în ultimul rând, cel politic, sisteme bine puse la punct care au făcut ca Israelul să fie prima ţară vaccinată din lume şi prima ţară care învinge pandemia.

Voi sublinia doar câteva etape care au asigurat succesul de astăzi: Israelul a fost primul stat care şi‑a închis graniţele complet (martie 2020), devenind practic o insulă izolată, în interiorul căreia a început lupta cu virusul; Tribunalul Suprem a permis autorităţilor să folosească tehnologie militară de supraveghere pentru urmărirea civililor şi depistarea lanţurilor de infectare; s‑a interzis circulaţia persoanelor prin trei lockdown-uri foarte stricte, decizie care, din punct de vedere politic, a fost nepopulară şi a iniţiat demonstraţii împotriva Guvernului Netanyahu, dar a avut efecte benefice; s‑a cumpărat vaccinul Pfizer înainte de a fi aprobat internaţional, cu preţuri de 20 de ori mai mari decât preţul iniţial de vânzare, pentru a se asigura prioritate la primirea acestui vaccin; s‑au alocat miliarde din bugetul statului pentru sistemul medical, astfel încât să existe aparatură şi să se poată face cercetări în vederea găsirii unui medicament care să trateze bolnavii în stare gravă; s‑a activat situaţia de război în care parcări subterane sau alte locaţii au fost transformate în spitale de campanie, astfel încât să fie uşurate spitalele de povara bolnavilor covid şi să poată fi trataţi şi pacienţii cu alte afecţiuni; s‑a iniţiat o campanie de vaccinare de succes cu mii de puncte de vaccinare, uneori, cu program non‑stop, programări printr‑un sistem computerizat foarte bine pus la punct şi exemple personale ale tuturor liderilor, care au îndemnat populaţia să se vaccineze.

Toate acestea, împreună cu alte măsuri susţinute de competenţa autorităţilor, au adus Israelului, la jumătatea lunii februarie, o mare victorie. Sigur că s‑au făcut şi greşeli, dar este normal ca, atunci când lupţi cu un inamic necunoscut, când te afli într‑un război pandemic cum n‑a mai fost, să faci erori. S‑au pierdut vieţi omeneşti, s‑au pierdut resurse şi de multe ori n‑au fost luate deciziile corecte. Cu toate acestea, astăzi, la un an de la declanşarea pandemiei, s‑a repurtat o primă victorie. Şi nu este doar victoria israelienilor; este victoria întregii omeniri care demonstrează că pandemia poate fi învinsă, că putem să controlăm răspândirea virusului şi că putem să ne întoarcem în mare parte la viaţa de dinainte.

Tot dinspre Ţara Sfântă vine o veste aşteptată de întreaga omenire: două echipe de cercetători au creat medicamentele care vindecă rapid pacienţii infectaţi de corona. Profesorul Nadir Arber a făcut public procentul de vindecare: 95%. În opinia d‑sale medicamentul EXO‑CD24 este ieftin şi eficient; pentru a fi vindecat, un pacient ia câte o pastilă pe zi şi are şansa să se însănătoşească în două sau cinci zile, în funcţie de răspunsul corpului la administrarea medicamentului EXO‑CD24. Celălalt medicament împotriva Covid‑19 e folosit de Centrul Medical Hadassah din Ierusalim şi se numeşte Allocetra, administrat deja unui grup de 21 de pacienţi, o parte a acestuia fiind în stare gravă. Medicii acestui centru medical au anunţat victorioşi că pacienţii s‑au vindecat şi au fost externaţi după circa opt zile. Creatorul celui de‑al doilea medicament anti‑covid este profesorul Dror Mevorach, directorul centrului de cercetare pentru reumatologie şi medicină internă. Allocetra a trecut deja de stadiul al doilea de testare şi sperăm ca până în data apariţiei revistei Contemporanul. Ideea europeană în format clasic, print, să treacă cu succes şi celelalte trepte, şi să intre în producţie.

Israelul este o ţară model, de la care liderii lumii pot învăţa cum să lupte în războiul cu virusul şi de unde se pot adapta tipare care să fie aplicate local.

■ Jurnalist, editor

Dragoş Nelersa

Total 1 Votes
0

Dragoș Nelersa

Dragoș Nelersa s-a născut la București în data de 9 februarie 1970. A absolvit Institutul Politehnic București, Facultatea de Transporturi. În 2001 s-a stabilit cu familia sa în Israel. A deținut funcția de redactor la ziarul Jerusalem Post. Conduce, din anul 2005, Editura Familia din Israel care publică carte în limba română și în limba ebraică. Este editor al Revistei Familiei – cea mai veche revistă de limba română din Israel (fondată în anul 1966) – și al Gazetei Românești – ziarul comunității israelienilor originari din România. Este mebru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și membru al Asociației Israeliene de Presă (sectorul academic). Din anul 2018 este președintele Asociației Scriitorilor Israelieni de Limbă Română cu care a înființat „Casa Scriitorului Român” de la Tel Aviv.

Participă cu Editura Familia la târguri de carte internaționale și organizează frecvent mese rotunde, lansări de carte, festivaluri de literatură. Este președintele juriului „Omul Anului – Cartea Anului” – cea mai prestigioasă distincție a comunității israelienilor originari din România, distincție ce a fost acordată și acceptată de doi președinți de stat, numeroși miniștri și alte personalități marcante care au contribuit la dezvoltarea relațiilor de prietenie dintre România și Israel. Scrie la câteva publicații și are o rubrică lunară în paginile presitigioasei reviste de cultură Contemporanul. Ideea Europeană.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button