Noutăți editorialeNoutăți

România și civilizația românească în Israel la Tel Aviv în incinta Casei Scriitorilor Israelieni

 

 

Comunicat:

România și civilizația românească în Israel la Tel Aviv în incinta Casei Scriitorilor Israelieni 

Fundația Culturală Ideea Europeană, în parteneriat cu Asociația Scriitorilor Israelieni de Limba Română (ASILR) – sub egida Academiei Române –  a organizat o serie de evenimente cu genericul „România și civilizația românească în Israel” între 19 și 25 octombrie 2022 în Țara Sfântă. În anul 2022, declarat de ASILR „Anul cărții în Limba Română în Israel”, acest proiect de anvergură, cu o hartă bogată de evenimente (Tel Aviv, Ierusalim și Haifa), promovează civilizația românească în Israel și întărește legăturile comunității din diaspora cu România.

Fundaţia Culturală Ideea Europeană (FCIE) e o instituţie de anvergură europeană ce are ca scop lansarea, promovarea și sprijinirea civilizației românești (cu toate componentele acesteia: identitate, cultură, religie ș.a.), a valorilor democraţiei și culturii, precum şi integrarea acestora în circuitul valorilor fondatoare universale. FCIE a înregistrat până la ora actuală o activitate susţinută, de un real prestigiu, vizibilă atât în țară, cât și peste hotarele ei, și apreciată inclusiv în mediile academice naționale, europene și extraeuropene. Proiectele noastre au un ecou vizibil în presa scrisă și vorbită din țară și de peste hotare; cărțile editate de noi sunt indexate în cele mai prestigioase biblioteci ale lumii, ca de altfel revista Contemporanul. Ideea Europeană, care apare sub egida Academiei Române și este indexată, între altele, EBSCO. Printre cele mai apreciate proiecte se află Cultura acasă, România Citește, Ideea Europeană la 100 de ani, Contemporanul 140 (în parteneriat) ș.a. FCIE are colaboratori în România, Franţa, Israel, Italia, Spania, Germania, Grecia, SUA, China ş.a. FCIE are în agenda evenimentelor organizate dezbateri, conferințe, turnee și lecturi publice, recitaluri, spectacole, conferinţe naţionale (Iaşi, Cluj, Ploieşti, Bucureşti, Timişoara ș.a.), europene (Salonic, Delphi, Atena, Roma, Veneția, Pordenone, Sacile, Madrid, Leipzig ș.a.) şi noneuropene (Tel Aviv, Ierusalim, Haifa, Beijing, Gouangzou ș.a.).

Printre personalitățile-pivot, invitate la evenimentele organizate la Tel Aviv, în incinta Casei Scriitorilor Israelieni (str. Kaplan, nr. 6, Tel Aviv), în data de 21 octombrie 2022, se află Jean-Jacques Askenasy, membru de onoare al Academiei Române, poetul și traducătorul Menachem Falek, vicepreședinte al Asociației Scriitorilor Israelieni, scriitoarea Vigda Erna Kretzer, jurnalistul Dragoș Nelersa, președinte al Asociației Scriitorilor Israelieni de Limba Română din Israel, Ada Shaulov-Enghelberg, Haim Rotter ș.a. (Israel), Ștefan Borbély, Dana Oprica, Constantina Raveca Buleu, Aura Christi ș.a. (România). Au fost prezentate, în cadrul unei expoziții speciale, o serie de cărți apărute la Editura Ideea Europeană, între care menționăm: Luiza Barcan, Răsărit · Ανατολή; Constantina Raveca Buleu, Splendor singularis; Maria Zambrano, Filosofie și poezie; Ștefan Borbély, Modus operandi; acad. Ioan-Aurel Pop, Istoria României moderne;  Florin Zamfirescu, Actorie sau magie; Adrian Dinu Rachieru, Voci din exil; acad. Nicolae Breban, Bunavestire; Eugen Uricaru, Viața unui fluture; Mircea Platon, Treptele umbrei; Alexa Visarion, Cealaltă scenă; Theodor Codreanu, Europa în care putem crede; Mircea Braga, Ultima frontieră; acad. Răzvan Theodorescu, Cele două Europe, Aura Christi, Psalmi, Veșnica întoarcere ș.a. Amfitrioni: Dragoș Nelersa și Aura Christi

Invitați de marcă au vorbit despre aspecte vitale ale promovării României și a civilizației românești în Israel. Dr. Constantina Raveca Buleu, cercetător ştiinţific la Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu” din Cluj-Napoca (Academia Română) s-a referit la dialogul Jean-Jacques Askenasy – Sorin Antohi. Valențe identitare și culturale. Dialogurile lui Sorin Antohi cu Jean-Jacques Askenasy, reunite într-un volum sub titlul Oameni și patrii. Istoriile și geografiile identității, ilustrează modul în care „se articulează identitarul prin raportare la Celălalt, prin asimilarea fiecărei experiențe și prin decantarea culturală bidirecțională (română și israeliană)”.

Prof. univ. dr. em. Ştefan Borbély, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, a făcut o evocare a Margaretei Sterian, despre care profesorul emerit susține, că ei, „Margaretei Sterian (n. Weinberg), generaţia mea îi datorează câteva cărţi de formare excepţionale (Aud cântând America, 1973, 2005; Mâhnirea e mai grea decât marea, lirică irlandeză, 1974; Eternă bucurie-i frumuseţea, lirică britanică, 1977 etc.) şi-n principal întreţinerea unei atitudini de cosmopolitism elevat în anii ’60-’70, când puterea politică era departe de a încuraja asemenea deschideri”.

Scriitoarea Dana Oprica a susținut o succintă prelegere despre Marcel Iancu şi Contimporanul, Ion Pribeagu şi Zaraza.

Aura Christi s-a referit la valorile de vârf naționale românești, promovate de Academia Română și despre accentul pus de acest prestigios for pe conservarea, păstrarea și promovarea identității românești în țară și în lume. În acest context, au fost prezentate cărți-eveniment, apărute la Editura Ideea Europeană: romanul Bunavestire capodopera prin care s-a revoluționat proza românească de după cel De-al Doilea Război Mondial – semnată de Nicolae Breban, apărută în ediție definitivă la Editura Ideea Europeană și tradusă în mai multe limbi europene, inclusiv în franceză, la prestigioasa Editură Flammarion; volumul de excepție semnat de marele istoric Ioan-Aurel Pop, Istoria României moderne, și publicat relativ recent și în versiune chineză; „o carte a cărților” a marelui erudit Răzvan Theodorescu, Cele două Europe, care urmează să apară și în versiune chineză; cartea-eveniment a Luizei Barcan – Răsărit – unde un loc important îi revine identității culturale, lingvistice și religioase din România și Israel.

Gala Premiilor Contemporanul și Fundația Culturală Ideea Europeană a omagiat – prin decernarea premiilor Contemporanul și ale Fundației Culturale Ideea Europeană – personalități de seamă, care au contribuit substanțial la promovarea identității românești: Jean-Jacques Askenasy, membru de onoare al Academiei Române, Menachem Falek, poet și traducător, un ambasador al culturii române, Dragoș Nelersa (Israel), Ștefan Borbély, Constantina Raveca Buleu, Ada Shaulov-Enghelberg, Haim Rotter, Luiza Barcan – ambasadori extreme de vii ai culturii române în Țara Sfântă. Luizei Barcan i se va înmâna diploma de excelență în cultură la București.

Aura Christi a vorbit despre Fundația Culturală Ideea Europeană și programul acestei instituții europene, rolul și locul unui poet în ziua de azi în societate, felul în care poezia poate salva, astăzi, lumea. Despre arte ca instrument al diplomației culturale ș.a. Artele se reunesc sub cupola diplomației culturale – ca mod de promovare a civilizației românești în Țara Canaan, poezia fiind corolarul artelor. Poeta a susținut o lectură publică din psalmii incluși în volumele: Psalmi, Orbita zeului, Grădini austere, Geniul inimii. Iar Haim Roter a cântat în limbile română și ebraică mai multe piese foarte frumoase. Prin realizarea acestui proiect vizăm păstrarea, dezvoltarea şi afirmarea identităţii etnice, culturale, religioase şi lingvistice a românilor din Israel, punerea în valoare a afinităților dintre identități etnice, culturale, religioase și întărirea legăturilor dintre România și comunitățile de români israeliți în anul 2022 declarat de ASILR „Anul cărții în Limba Română în Israel”. Scopul proiectului, sprijinit financiar de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, este susținerea și promovarea civilizației românești (cu toate componentele acesteia: identitate etnică, culturală, religioasă, lingvistică, patrimoniu, istorie, tradiție, modernitate ș.a.) și întărirea legăturilor dintre România și comunitățile de români israeliți. Instrumente folosite în atingerea obiectivelor: dialogul, dezbaterea și lectura publică, vizite de lucru la instituții create de românii israeliți în colaborare cu autoritățile locale, dialogul viu între românii de pretutindeni.

Realizat de Andrei Potlog

Proiect realizat sub egida
Academiei Române

Acest proiect este realizat cu sprijinul
Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Partener de proiect: Asociația Scriitorilor Israelieni de Limba Română – ASILR
Parteneri media: Muzeul Național al Literaturii Române, APLER/ Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România, revista Contemporanul. Ideea Europeană, agentiadecarte.ro, Asociația Scriitorilor Israelieni de Limba Română – ASILR, Gazeta Românească, Editura Familia ș.a.

Total 2 Votes
0

Contemporanul

Revista Contemporanul, înființată în 1881, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent cu aparițiile editoriale, inclusiv ale editurii Contemporanul, care vă pune la dispoziție un portofoliu variat de cărți de calitate, atât romane și cărți de beletristică, cât și volume de filosofie, eseu, poezie și artă.
Contemporanul promovează cultura, democrația și libertatea de exprimare.

The Contemporanul, founded in 1881, is a national journal for culture, politics and science, including reports on ongoing Romanian and international cultural, social and political events, as well as on quality books brought out by the Contemporanul Publishing in the fields of literature, philosophy, essay, poetry and art.

The Contemporanul Journal promotes culture, democracy and freedom of speech.

www.contemporanul.ro

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button