Prin lunile mai‑iunie ale acestui an, în cadrul unei corespondenţe electronice de suflet, pe care o port de ani buni cu profesorul dr. Jean Askenasy, membru de onoare din străinătate al Academiei Române, Domnia Sa mi‑a atras atenţia că s‑ar putea organiza la Academie sau într‑un institut de specialitate al instituţiei noastre un colocviu închinat vieţii şi operei lui Moses Gaster. Am îmbrăţişat îndată ideea, am expus‑o colegilor mei din Biroul Prezidiului Academiei, care au fost îndată, în unanimitate, de acord. Pentru organizarea cât mai bună, am apelat, ca şi altădată, la Secţia de Filologie şi Literatură a Academiei şi la Muzeul Naţional al Literaturii Române, menite, prin profilurile lor, să cunoască cel mai bine specificul vieţii şi activităţii eruditului menţionat.
Acum 165 de ani, se năştea la Bucureşti Moses Gaster (1856‑1939). Acest viitor mare savant, filolog, istoric literar, publicist, rabin, a fost deopotrivă un activist civic, promotor al emancipării evreilor din România şi un creator de mari valori spirituale. În anul 1929, a fost ales membru de onoare al Academiei Române, titlu pe care „l‑a onorat până în ultima zi a vieţii sale”, sfârşită la 30 mai 1939. În anul 1936, a donat Academiei Române întreaga sa colecţie de cărţi vechi şi manuscrise de interes românesc.
Moses Gaster a studiat la Bucureşti, la Breslau (Wroclaw) şi Leipzig, luându‑şi doctoratul la Halle, cu o teză de lingvistică romanică. A militat pentru ca recunoaşterea independenţei României de marile puteri să fie condiţionată de acordarea cetăţeniei şi a tuturor drepturilor civile necreştinilor.
A elaborat studii de filologie, participând la Junimea şi fiind în legături strânse cu intelectuali de marcă precum Alexandru Odobescu, Alexandru Macedonski, Bogdan Petriceicu Haşdeu, Grigore Tocilescu, Titu Maiorescu, Mihai Eminescu. A făcut parte din mişcarea sionistă, organizând în Palestina primele două aşezări cu evrei români. În urma unor împrejurări speciale, pe fondul unor regretabile manifestări antisemite şi al unor raporturi personale încordate, de inamiciţie cu D.A. Sturdza, a fost obligat să părăsească România în 1885. În exil, la Londra, şi‑a continuat activitatea militantă în favoarea evreilor, dar şi pe cea ştiinţifică, în favoarea culturii româneşti: studii de limbă şi de literatură populară română, romanitatea românilor, istoria evreilor din România. După şase ani de exil (1885‑1891) a primit cetăţenia română, a fost decorat şi invitat de regele Carol I să se întoarcă în ţară; nu a revenit definitiv, dar a colaborat cu lumea academică românească, cu autorităţile române. A deţinut importante funcţii academice, în calitate de preşedinte al Societăţii de Folclor (Folklore Society), preşedinte al Societăţii Istorice Evreieşti (Jewish Historical Society), vicepreşedinte al Societăţii Regale Asiatice (Royal Asiatic Society) şi membru al multor altor societăţi ştiinţifice. În toate locurile prin care s‑a mişcat a fost un mesager al latinităţii limbii române şi al originalităţii literaturii populare româneşti, contribuind la cunoaşterea culturii noastre în plan internaţional, la integrarea creaţiilor româneşti în cultura universală.
A fost un mare intelectual de factură europeană, un vizionar care a contribuit la crearea statului evreiesc pe locurile sale istorice şi un mare studios al culturii, limbii şi literaturii române. Contribuţiile sale care au sistematizat creaţia populară românească sunt valabile şi astăzi. Academia Română a fost onorată să aibă o asemenea personalitate printre membrii săi.
■ Istoric, profesor universitar, membru al Academiei Române şi preşedinte al acesteia
Ioan-Aurel Pop
