Contemporanul » Lecturi - Cronici - Despre Cărți » Mirel Taloş: Colecţionarul de nuduri

Mirel Taloş: Colecţionarul de nuduri

Numai ceea ce este frumos este real; sunt convins că, dacă Paradisul există, el este o galerie de artă; dacă Paradisul ar fi doar o banală livadă de pomi fructiferi, aş fi profund dezamăgit. Vârsta de aur a omenirii nu este undeva în preistoria ei, preluată de mitologie; vârsta de aur a omenirii a însoţit permanent vârsta omenirii. Pentru că, sunt convins de asta, vârsta de aur a omenirii este însăşi arta

Mirel Taloş s-⁠a născut în 1973. A urmat studii de filologie română şi hispanică la Universitatea Bucureşti, încheiate cu o teză de licenţă despre romanul politic al lui Mario Vargas Llosa. De asemenea, a urmat studii de ştiinţe politice la Facultatea de Ştiinţe Politice a SNSPA. Între anii 2001-⁠2004 a fost manager director al Ergon Communications, companie de relaţii publice asociată cu Struble Eichenbaum Communications din SUA. Între anii 2005-⁠2007 a fost consilier de stat al prim-⁠ministrului. Din 2007 până în 2016 a fost deputat, membru al Comisiei de cultură, arte şi mijloace de informare în masă a Camerei Deputaţilor. Actualmente este vicepreşedinte al Institutului Cultural Român. A publicat Partidele politice în tranziţie (Editura Libripress, 2002) şi Îndrumar în liberalismul politic (Editura Curtea Veche, 2004). A fost reprezentant al prim-ministrului în comisia Bursei Speciale Guvernul României (2005-⁠2007). Este membru al Consiliului de conducere al Institutului de Studii Liberale, pentru care este şi lector. A debutat în literatură cu proză scurtă în revista Conta în 2012 (Parfum de Havana, Încă o zi de lumină). A mai publicat proză scurtă în revistele Caiete Silvane şi Contemporanul.

Se cuvine să vă mărturisesc de la început că nu sunt ceea ce se cheamă în general un scriitor şi că încerc doar, cu modestele mele înzestrări în meşteşugul vorbelor, prin formulări prea puţin împodobite, să relatez într-⁠o carte gânduri şi poveşti despre artă, mai ales, şi despre corolarul ei, dragostea; sau despre dragoste şi corolarul ei, arta. Am un respect deosebit pentru onorabila profesie literară, dar nu cred că scriitor este cuvântul cel mai potrivit să descrie talentul cuiva de a da un înveliş literar unor gânduri despre oameni şi viaţă, pentru că, de fapt, el nu scrie, ci descrie. Socotesc, deci, că este mult mai nimerit cuvântul descriitor pentru a numi o asemenea persoană atentă la poveştile din jurul său şi talentată în mânuirea cuvintelor cu care să le prezinte cititorilor. Aşadar, nu sunt un scriitor, ci cel mult un descriitor; tot ce îmi propun este să relatez o poveste alcătuită, la rândul său, dintr-⁠o suită de poveşti, înlănţuite, pornite din simple întâmplări, poveşti care se leagă una de alta, în timp, prin firul artei. Mai mult, spre deosebire de alte cărţi, aleg să las personajele, cu excepţia mea, să se descrie singure, cu propriile cuvinte, să-⁠şi spună propriile poveşti sau să fie descrise de alte personaje, socotind că în acest fel las literatura să fie mai legată de viaţa reală şi, deci, mai autentică, eliminând filtrul subiectiv al descriitorului. Dacă universul e format din atomi, viaţa e formată din poveşti. Dacă viaţa e formată din poveşti, istoria e formată din miliarde de poveşti. Rolul meu în această poveste nu este de scriitor, ci de simplă punte de legătură între personaje şi între poveştile fiecăruia dintre ele. Nu mi-⁠am propus să scriu un roman, ci să spun o poveste, convins fiind că, dacă în spatele prozei nu e o poveste, înseamnă că o carte nu este scrisă cu gândul la cititor, ci cu gândul scriitorului la el însuşi sau la textul pe care îl scrie. O proză nu este valoroasă în sine, prin cuvintele, frazele şi figurile ei de stil, ci prin povestea pe care acestea o transpun. Cerneala trebuie să fie un opiu transmis poveştii. De multe ori, pentru că scriitorul îşi desprinde gândul de la cititor, cărţile scrise au poveşti sărăcăcioase sau chiar inexistente, iar scrisul, departe de a fi o încântare, îngrozeşte prin stridenţe. Rezultatul este o carte care nu inspiră cu nimic cititorii.

Ca şi filmul, viaţa e făcută din secvenţe. Unele, memorabile, din motive bine ştiute, întemeiate, intră în montaj; altele, lipsite de orice calitate artistică şi estetică, cad la montaj. Suntem autorii propriului nostru film: scriem scenariul, dăm rolurile, facem regia, filmăm şi, la sfârşitul zilei, rememorăm ce am filmat şi păstrăm scenele demne de montaj. Sau nu păstrăm nici una, ceea ce e grav, sau nici măcar nu rememorăm nimic, pentru că nu am filmat nimic, ceea ce e şi mai grav. Zilele care seamănă una cu alta nu au valoare cinematografică. Greşim uneori dând rolul principal altora, care iau secvenţele în filmul lor, irosindu-⁠ne timpul şi pelicula şi acordându-⁠ne roluri de figuranţi. Nu ar trebui să fim interesaţi nici de marile poveşti devoratoare de personaje care ne includ în ele, depersonalizându-⁠ne, şi nici de micile poveşti ale altora, ce ne exclud sau doar ne folosesc, neputându-⁠ne oferi nici un fel de satisfacţii sau împliniri. Trebuie să căutăm să avem şi să trăim propria noastră poveste, în propriul nostru film; această poveste este inspirată de artă şi de dragoste, de parfumul liliacului, de culoarea ciclamelor, de nostalgia nocturnei Vis de dragoste de Liszt şi de un tablou din Renaştere.

Aşadar, despre mine trebuie să vă spun de la început că mă recomand drept colecţionar de artă şi fac din acest detaliu cartea mea de vizită. Trăiesc atât de intens ideea artei, încât aceasta se confundă în întregime cu viaţa mea. Nu fac nici o diferenţă între artă şi viaţă, între estetică şi ontologie. Am o colecţie de tablouri fără care nu aş fi devenit niciodată eu însumi; tablourile mele sunt viaţa mea. În acelaşi timp, în viaţa reală, în fiecare zi mă mişc printre tablouri: portrete, atât de variate, după vârsta, trăsăturile şi emoţiile de moment ale modelului; peisaje urbane, nesfârşite ca număr şi frumuseţe, după cum bate lumina pe ele; naturi statice inanimate, cu încărcătura plastică foarte vie, dar şi scene de gen. Ceea ce trăiesc în fiecare zi înrămez în tablouri, care cuprind în ele secvenţe de viaţă estetizate, pe care le pun în galeria de amintiri. Numai ceea ce este frumos este real; sunt convins că, dacă Paradisul există, el este o galerie de artă; dacă Paradisul ar fi doar o banală livadă de pomi fructiferi, aş fi profund dezamăgit. Vârsta de aur a omenirii nu este undeva în preistoria ei, preluată de mitologie; vârsta de aur a omenirii a însoţit permanent vârsta omenirii. Pentru că, sunt convins de asta, vârsta de aur a omenirii este însăşi arta. Dumnezeu reprezintă, în egală măsură, categoria morală a binelui şi categoria estetică a frumosului. Iar dintre lucrurile frumoase ieşite din mâna omului, arta ocupă primul loc. Capela Sixtină, Galeria Uffizi, sălile de sculptură greacă şi romană de la Luvru, Museé d’Orsay sau Galeriile Academiei din Veneţia sunt Prefiguratorii ale Paradisului. Creator al frumuseţii naturii, Dumnezeu trebuie să fie el însuşi un Artist.

Era o zi strălucitoare, deasupra căreia avusese loc o explozie de lumină, precum deasupra unui tablou impresionist; o zi de mai, impresionistă prin culorile liliacului şi ale salcâmului, puse alături precum tuşele unui Monet; mai, luna cea mai impresionistă din galeria anotimpurilor. Florile de liliac şi de salcâm formau şi un tablou olfactiv impresionist; miresmele lor, alăturate în brize uşoare, ca şi cum ai legăna florile prin aer, sugerau primăvara într-⁠un amestec inseparabil, precum pensulaţiile unui Renoir. În însorita mai, natura îşi dezveleşte sânul precum Flora lui Tizian, dezvăluind cele mai admirabile alcătuiri de culori, lumini şi umbre. Galeria La maison verte organiza o expoziţie de nuduri din colecţii private. O aşteptam cu nerăbdare, cu toate că o astfel de expoziţie lasă în urma ei prea adesea frustrări stârnite de tablouri care ar putea să-⁠mi placă, dar care sunt deja în colecţii private, iar proprietarii nu au nici cea mai mică intenţie de a se despărţi de ele. Vizitarea unor astfel de expoziţii e totuşi o mare plăcere şi o mare oportunitate, aceea de a vedea pur şi simplu tablouri care nu sunt în muzee şi pe care ai rareori sau o singură dată ocazia să le vezi. Sunt tablouri pe care nu le ai şi nu le poţi avea; rămâi cu un catalog şi cu imaginile de pe retină. Acest gen de expoziţii sunt o îmbogăţire a cunoştinţelor despre artă, artişti şi colecţionari.

De cum am păşit în galerie, i-⁠am zărit silueta pusă în lumină de o splendidă rochie primăvăratică de culoarea ciclamelor şi m-⁠am simţit pe loc atras de imaginea fermecătoare din faţa mea; a fost de ajuns o singură privire. Mi-⁠ar trebui o frază de aur ca să descriu acel sentiment instantaneu de admiraţie şi de atracţie, frază pe care nu o am. Adevăratele surprize sunt mute, emoţiile pe care le provoacă sunt mai degrabă interioare; eu nu-⁠mi permiteam însă să rămân mut pentru că mintea mea mersese cu un pas înainte şi declanşase spaima că nu aveam să o mai revăd. M-⁠am grăbit să sparg gheaţa cu o replică ce putea să mă şi caracterizeze, astfel încât să cresc şansa de a-⁠i stârni interesul.

– Admiraţi forma sau culoarea? am spus.
– Totul este culoare. În natură nu există formă pură, mi-⁠a răspuns, întorcându-⁠se spre mine, prilej să-⁠i văd faţa, lucru pe care îl aşteptam deja cu maximă curiozitate.
– Dimpotrivă, culorile sunt simple seducţii iluzorii. Forma e certă!
– Vedem arta foarte diferit!
– Firesc, arta este o experienţă personală, ca orice emoţie.
S-⁠a întors spre mine şi mi-⁠a întins mâna cu dezinvoltură.
– Simone.
– Paul, i-⁠am răspuns.

Privirea mea se ducea spre ea, o înconjura pe la mijloc şi se întorcea la mine, trăgând-⁠o cu totul înspre mine cu un fir fotonic. La admiraţia estetică pentru ea adăugam desigur şi sensibilitatea mea faţă de orice persoană pasionată de artă. Pe muzica Nocturnei Vis de dragoste numărul 3 de Liszt, pusă atât de inspirat de custode, am parcurs împreună expoziţia, etalându-⁠ne fiecare cunoştinţele despre artă de fiecare dată când ne spuneam părerea despre vreunul dintre tablourile expuse. Cât de bine stăpânea arta anevoioasă a studierii unui tablou şi apoi a contemplării lui, artă care venea în cazul ei atât din gust, cât şi dintr-⁠o cunoaştere foarte bună a artei; era înzestrată din fire cu sensibilitate pentru artă. O invidiam pentru capacitatea ei de a aspira cu voluptate mireasma unui tablou, cu o privire pe care nu o pot descrie decât ca poetică. Din tot ceea ce am vorbit cu ea şi din toate tablourile pe care le-⁠am văzut alături de ea nu-⁠mi amintesc însă nimic. Pradă unei uimiri totale, atenţia mea era captată în întregime de prezenţa ei. Mă cucerise într-⁠un mod inexplicabil, era o experienţă pe care nu puteam să o compar cu nimic din viaţa mea de până în acea dimineaţă impresionistă de mai. Îmi auzeam bătăile inimii ca şi cum erau gongul care anunţa o piesă nouă în viaţa mea; la teama că bătăile necontrolate ale inimii se auzeau printre tablouri trebuie să mai adaug şi teama că faţa mea exprima cu sinceritate necontrolată tot ce simţeam. Bucuria era calmă, dar focul era exuberant. Blondă cu ochii negri, cu părul lung, mai degrabă înaltă, fără vreun superlativ capabil să-⁠i descrie frumuseţea şi şarmul, se cerea admirată precum un portret pictat de un mare maestru. Aş putea compara reacţia în faţa ei cu reacţia în faţa unui tablou pe care îl văd prima dată şi care mă cucereşte. Când am ajuns la sfârşitul expoziţiei, mi-⁠am dat seama că eram complet absorbit de vraja ei. M-⁠am înspăimântat brusc de perspectiva de a nu o revedea şi mi-⁠am învins orice reţinere, cu riscul să par frivol.

■ Fragment de roman în curs de apariţie
la Editura Epsilon

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest