Contemporanul » Editorial » Poezie profund idealistă

Poezie profund idealistă

Proletcultismul nu poate fi considerat o specie a avangardismului?

Dimpotrivă. Avangardismul, şi în Italia, şi în Franţa, reprezintă mişcări corolare şi uneori simetrice. Avangardismul vine pe un fond de saţietate a culturii, pe un fond de revoltă contra academismului literar. Este un refugiu în faţa academismului literar. Ăsta e fondul avangardismului european. Pe acest fond au creat Breton şi Tristan Tzara grupul „Dada”. Pe acelaşi fond s‑au format şi avangardiştii români: Gellu Naum, Bogza şi toţi ceilalţi, care erau tineri, care creau reviste ce apăreau în 2‑3 numere. Nu reprezentau nimic în literatura română. După război, după ocuparea sovietică şi după instalarea brutală a comunismului în România, ei au marşat cu comunismul, cu stalinismul. De aceea, comunismul trebuie diferenţiat în stalinism şi ceauşism. Sub Stalin, a fost epoca cea mai brutală, când, de pe o zi pe alta, au intrat zeci de mii de oameni în puşcărie. Când au fost distruse două clase întregi: cea burgheză şi cea ţărănească. Când se improvizau indivizi la putere, indivizi fără prestigiu, care au avut nevoie de prestigiul unor oameni de cultură şi de ştiinţă ca Parhon, Sadoveanu. În ’49‑’51, acei tineri, Ion Caraion, M.R. Paraschivescu, Bogza, au colaborat cu instituţiile opresive şi duşmane tradiţiei culturale româneşti. Nu uitaţi că în acei ani s‑au distrus manualele şcolare şi au fost tipărite nişte teze provizorii, în care era atacată toată cultura română, începând cu Eminescu şi până la Rebreanu. Toată lumea… S‑a încercat o restructurare a întregii culturi române pe criteriul luptei de clasă. Vă daţi seama! Al doilea criteriu era modelul sovietic al literaturii naturaliste vulgare sovietice, aşa‑zisul realism sovietic. Iată ce grave erau lucrurile…

Dar au fost cumpăraţi toţi intelectualii, nu numai scriitorii. Au făcut pactul şi profesorii, şi arhitecţii, şi, mai ales, tehnicienii.

Nu e bine spus cumpărare. Cumpărarea s‑a petrecut sub Ceauşescu. Atunci au fost corupţi. În anii ’50, scriitorii erau arestaţi, erau torturaţi, înfricoşaţi, nu cumpăraţi. Nu se punea problema cumpărării, era vorba de viaţă sau de moarte, de libertate sau închisoare. Dar să revenim… Grupa asta de scriitori tineri sau mai puţin tineri, avangardiştii, au mers în mod firesc, au zis ei, cu stalinismul. Să ignorăm, au spus ei, ticăloşiile şi asasinatele care se întâmplau în puşcării. Nu trebuia să intri în puşcării, ca să vezi ce se întâmplă. Lumea trăia teroarea arestării peste noapte. Erau zeci de glume care circulau… majoritatea familiilor avea prieteni, cunoscuţi, rude, care au fost închişi. Se ştia că Securitatea umblă noaptea şi arestează oameni pe criterii care nu se cunoşteau exact. Aceşti tineri au colaborat. Şi dacă ne uităm în presa vremii, îi vedem pe toţi la Contemporanul, la Gazeta literară. Îi vedem pe Geo Dumitrescu, M.R. Paraschivescu, Bogza, făcând elogii lui Stalin, lui Gheorghiu‑Dej, Anei Pauker, elogiind muncitorimea, înjurând burghezia, înjurând pe marii scriitori români ş.a.m.d. Iar alţi scriitori, cu adevărat mari, erau marginalizaţi, tăceau, ca Blaga, Voiculescu, Barbu, Hortensia Papadat‑Bengescu ş.a. Tăceau…

Era greu, ca scriitor tânăr, să fii lucid când alţi scriitori, la fel de mari, Sadoveanu, Călinescu, se agajaseră şi politic…

Sadoveanu, Călinescu, Camil Petrescu, Ralea. Ralea fusese de stânga şi înainte, iar după ’44 s‑a angajat politic, diplomatic. Lumea era înfricoşată. O parte din ei au mers pentru că li s‑a părut că e o zonă a libertăţii sociale, a legalităţii sociale. Erau armatele bolşevice care ne ocupaseră, dar şi politica internaţională era brutală. Şi apoi, în vremea aceea era aproape o onoare, un privilegiu să colaborezi. Pe vremea aceea aveau loc şedinţele acelea la Uniunea Scriitorilor, care durau 10‑15 ore, când urmau să fie excluşi unii scriitori. Şi uneori excluderea din Uniunea Scriitorilor era soldată cu închisoarea sau cu o viaţă în mizerie, cu interzicerea dreptului de semnătură. Mulţi au avut interdicţie de semnătură ani de zile şi au trebuit să facă tot felul de profesiuni. Chiar foşti oameni de stânga, care au fost scuipaţi, aruncaţi din aparat. Ăsta a fost stalinismul. A fost o colaborare forţată pentru unii, iar pentru alţii o iluzie înşelată…

Un rol important în politizarea culturii l‑au avut criticii literari. Paul Georgescu, Crohmălniceanu…

Pentru grupul nostru, Paul Georgescu a fost o figură benefică.

Dar în perioada aceea era unul din personajele importante ale sovietizării tinerilor scriitori.

Nu. Personajul important atunci era Leonte Răutu. El conducea, el şi cu Chişinevschi. Ei doi conduceau, din câte am auzit şi eu; nici eu nu eram pe vremea aceea în lumea literară. Chişinevschi, care era secretar al C.C., şi Răutu, care conducea secţia de cultură, ei erau şefii culturii staliniste.

Se putea spune despre ei că erau intelectuali, că aveau orizont cultural?

Niciunul. Erau nişte activişti penibili ai partidului.

Leonte Răutu, după aceea, în amintirile câtorva scriitori, apărea ca o figură misterioasă, cu totul aparte, deosebindu‑se de masa activiştilor penibili, citea în franceză, era informat…

Leonte Răutu era evreu. Şi, ca orice evreu, vorbea mai multe limbi. Sub Ceauşescu, aproape toţi staliniştii aceştia, activiştii aceştia, au început să facă pe victimele. Nu mai aveau posturile mari de dinainte, nu mai tăiau şi spânzurau, şi atunci au început să pozeze în victime. Iar lumea, cum este, uită repede, s‑a grăbit să se adune în jurul lor. Şi iată, mulţi admirau cultura lui Leonte Răutu, care citea romane poliţiste în limba franceză. Asta era cultura lor.

Erau foarte mulţi evrei ziarişti, activişti de partid, scriitori.

P.C.R. era un mic partid şi avea o bază formată din alogeni, din unguri, evrei, ruteni şi alte naţionalităţi. Mai ales că P.C.R. era bazat pe Comintern, Internaţionala Comunistă, care mergea pe distrugerea ideii de naţiune. P.C.R. a fost înfiinţat de un român, de Cristescu, destul de devreme, în 1921. Dar după câţiva ani şi‑a pierdut „baza de mase”, aşa de puţină, infimă, câtă o avea, atunci când a acceptat politica Cominternului, care spunea că Basarabia ţine de Rusia, Dobrogea de Bulgaria. Naivii de comunişti români nu şi‑au dat seama că Rusia, sub lozincile partidului, urmează, de fapt, o politică de imperiu, de desfiinţare a naţiunilor mici din preajma graniţelor ruseşti. Cum a făcut Rusia întotdeauna, de altfel. Austria întărea marginile, graniţele, şi dădea privilegii ţăranilor de la graniţă. În timp ce ruşii încercau să demoleze naţiunile din jurul lor sau să le distrugă din interior, cum au vrut să facă şi cu noi după Pacea de la Adrianopole.

Din amintirile pe care le aveţi, ce ştiaţi de trecutul acestui partid, Partidul Comunist?

Nu exista Partidul Comunist. Era un partid minuscul, ca alte zeci de partide.

Pentru dumneavoastră, când a apărut Partidul Comunist?

Odată cu Petru Groza, Gheorghiu‑Dej. Deci, în ’45‑’46.

La 16 ani, la 18 ani nu ştiaţi de mişcarea acestui partid?

Nu exista aşa ceva în România!

Paul Georgescu făcea politică comunistă din convingere sau transmitea comenzile C.C.‑ului?

Era un comunist autentic. El a fost închis în timpul războiului. Credea. El a devenit pe urmă activist al C.C. şi după aceea şef la Gazeta literară.

Era un personaj demonic?

Aiurea! Astea‑s prostii. Nu mai vehiculaţi tot felul de clişee de mâna a doua, a treia. Paul Georgescu era primul comunist inteligent…

El l‑a lansat pe Marin Preda?

Au fost prieteni foarte buni. La urmă s‑au certat. Ceea ce este sigur este că l‑a lansat pe Nichita Stănescu. Şi l‑a descoperit pe Nichita Stănescu. Fiind profesor cu ora la Universitate, avea ore de critică literară şi l‑a detectat pe Nichita, care era în anul IV. Nichita a prezentat o lucrare de seminar în rime. Nichita habar n‑avea cine e acest ins, care şchiopăta uşor, care i‑a spus: „Nu vrei să lucrezi la Gazeta literară?” El era şeful Gazetei literare şi activist C.C. Aşa a ajuns Nichita corector la Gazeta literară în 1957. Nichita a terminat în ’57. Eu l‑am cunoscut pe Nichita în 1958. Era corector la Gazeta literară. Nichita mergea de trei‑patru ori pe săptămână la Tipografia Universul şi corecta. Venea noaptea la ora 1:00 acasă. Avea 700 de lei pe lună. Paul Georgescu a fost primul – printre cei mai profunzi cunoscători – care a detectat poezia lui Nichita. I‑a spus că are geniu şi are un timbru absolut original în poezia română. Şi l‑a ajutat, l‑a împins şi l‑a susţinut, în ciuda liniei C.C. Ăsta‑i paradoxul. Deşi a fost activist la C.C., deşi era în conducerea Gazetei literare, care era o mare putere. Era a doua sau a treia revistă ideologică, precum Literaturnaia Gazeta, la ruşi. Deşi trebuia să publice în gazeta sa şi atacuri contra lui Nichita şi contra lui Cezar Baltag, în al doilea, sau în acelaşi număr, îi publica din nou. Îl chema la el acasă şi‑i susţinea poeziile sale profund idealiste.

▪ Fragment din Confesiuni violente. Convorbiri realizate de Constantin Iftime, Ediţia a II‑a, Editura Ideea Europeană, 2021
■ Scriitor, romancier, eseist, dramaturg, membru al Academiei Române

Nicolae Breban

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Nicolae Breban

Nicolae Breban, romancier, eseist, poet, dramaturg, publicist (n. 1 februarie 1934, Baia Mare), unul dintre cei mai importanţi romancieri români. Familia Breban se refugiază la Lugoj, unde tatăl scriitorului va funcţiona în cadrul Episcopiei Unite (1940-1941). Nicolae Breban îşi începe, [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest