Lecturi - Despre Cărți

„Albastrul de Europa Răsăriteană” şi literatura română

De‑a lungul vremii, literatura română este privită la chinezi ca o importantă parte constitutivă a literaturilor naţiunilor din Europa Răsăriteană şi nu numai. Ideea de „literatura Europei Răsăritene” a apărut, de fapt, încă de pe la începutul secolului al XX‑lea, odată cu primele încercări pentru crearea unei literaturi chineze noi, moderne, ale mai multor scriitori cu reprezentantul lor de frunte Lu Xun, cu o atenţie specială şi o muncă de pionierat, concretizată în numeroase traduceri, informări sau studii în această direcţie. „Europa Răsăriteană”, în contextul din epocă, este o referire sinonimică la „popoarele mici asuprite” şi, conotativ vorbind, semnifică insistenţa intelectualităţii chineze în identificarea unor căi de rezistenţă împotriva invaziilor imperialiste şi exploatării feudale pentru independenţa naţională şi trecerea culturii chineze spre modernitate, demersuri susţinute de un concept multicultural autohton şi o atitudine de egalitate culturală istoricizate. Astfel, literatura Europei Răsăritene a cunoscut în China trei perioade prodigioase de receptare – anii ’20, ’50 şi ’80 – după care una de relativă tăcere cu durata de vreo două decenii, la cumpăna secolelor, datorită unor motive cunoscute. De salutat este faptul că în ultimii zece ani a fost reluată tradiţia de traducere şi editare în limba chineză a literaturilor din Europa Centrală şi de Est, cum este denumită această regiune în limbajul politic actual, şi mai mult, aceasta a căpătat o anvergură cu totul nouă. În acest sens, seria de opere literare sub genericul „Albastrul de Europa Răsăriteană”, lansată la Editura Oraşul Florilor din provincia Guangdong, se distinge ca o marcă de mare rezonanţă, cu cea mai amploare editorială între editurile chinezeşti şi seriile similare.

Editura Oraşul Florilor, al cărei nume provine de la titlul unui eseu‑laudă bine cunoscut semnat de scriitorul contemporan Qin Mu, a fost înfiinţată în anul 1981, cu sediul în oraşul Guangzhou, în una dintre zonele cele mai avântate şi dezvoltate din China datorită politicii de reformă şi deschidere. Ancorată neclintit pe literatură, această editură se concentrează să facă strajă la vatra spirituală şi să stea întotdeauna pe linia întâi, cu încercări noi şi îndrăzneţe în domeniu. În timpul celor patru decenii de existenţă, au fost editate peste 10.000 de titluri, dintre care mai bine de 1.000 distinse cu diverse premii naţionale, provinciale sau sectoriale.

Seria „Albastrul de Europa Răsăriteană”, ca proiect prioritar, iniţiat la Oraşul Florilor, este coordonată de Gao Xing, cercetător şi traducător din literatura Europei Răsăritene şi, mai ales, din cea română, redactorul‑şef al revistei Literatura universală, editată de Institutul de Literaturi Străine pe lângă Academia Chineză şi Ştiinţe Sociale, lucrată cu o echipă de traducători din mai multe generaţii, fiind sprijinită şi de National Publication Foundation. Îşi propune să‑i traducă pe cei mai de seamă scriitori din ţările Europei Centrale şi de Est ai secolului al XX‑lea şi să ofere cititorilor chinezi un corpus de opere literare pentru o lectură sistematizată, actualizată şi aprofundată, constituind o ocazie de împărtăşire a valorilor literare central şi est‑europene, un palier important pentru dialogul şi schimburi active între literatura chineză şi cea universală. Din ianuarie 2012 până în prezent, au văzut lumina tiparului 7 cicluri însumând în total 66 de titluri ce aparţin autorilor din România, Polonia, Cehia, Ungaria, Albania, Serbia, Slovenia şi Lituania, fără precedent ca amploare şi ecou, dar şi ca paletă artistică.

Constatăm cu mare bucurie două apariţii recente din această serie – romanele Animale bolnave de Nicolae Breban şi Lumea în două zile de George Bălăiţă, două mari nume şi două capodopere ale literaturii române contemporane. Prin aceste ediţii chineze cititorului chinez i s‑au dat noi posibilităţi de lărgire a cunoaşterii literaturii române contemporane. Semnificativ este şi faptul că ele reprezintă o premieră editorială care ne înviorează ochii şi inima, împrospătează şi îmbogăţesc cronica schimburilor culturale bilaterale.

Ediţia chineză a romanului Animale bolnave a fost realizată de domnul Lu Xianggan, cărturar erudit, cunoscător al istoriei şi literaturii române, traducător din istoria şi literatura română, cercetător principal gradul I, editor, cu doctoratul în istorie la Cluj în 1981. Măiestria cu care mânuieşte condeiul în chineză a făcut ca romanul lui Nicolae Breban să iasă perfect în chineză. Am putea spune, fără exagerare, că au fost convorbiri, dincolo de cuvânt, timp şi spaţiu, între doi maeştri culturali. Contribuţiile domnului Lu Xianggang nu se limitează aici; în seria amintită mai putem citi Pietre pentru templul meu de Lucian Blaga, Amurgul gândurilor şi Îndreptar pătimaş de Emil Cioran, Vladia de Eugen Uricaru şi Lucruri într‑un pod albastru de Adriana Bittel, toate traduse în chineză de Lu Xianggan.

Referitor la traducerea romanul Lumea în două zile avem prilejul să‑i admirăm pe doi reprezentanţi ai generaţiei tinere de traducători şi rodul unei munci în colaborare. Deci, e vorba de Dong Xixiao, profesor universitar şi doctor, deja cu mai multe lucrări în studiul şi cercetarea fenomenelor de limbă, cultură şi istorie românească, şi românca Mara Arion, doctorandă la Universitatea din Beijing. Ei au manifestat un spirit inteligent, dinamic, receptiv şi inovator în gândire şi exprimare, aplicat în strategiile traducerii.

Ne bucurăm cu toată sinceritatea de aceste apariţii‑eveniment, ceea ce anunţă uriaşul potenţial şi mari posibilităţi în dezvoltarea schimburilor culturale dintre China şi România. Să avem, aşadar, convingerea fermă că forţa de depăşire a barierelor în acest moment de grea încercare cu pandemia şi schimbările de tot felul o găsim tot în cultură, promotoare a înţelegerii reciproce şi a convieţuirii armonioase a omenirii, încredere într‑un viitor luminos spre care mergem corp la corp şi mână de mână.

6 februarie 2022

■ Profesor universitar la Beijing, romanist, eseist, traducător, filosof şi istoric al civilizaţiilor şi mentalităţilor est‑europene

Ding Chao

Vezi cărțile apărute la editura Ideea Europeană în Colecția Civilizația și cultura chineză

Total 1 Votes
0

Contemporanul

Revista Contemporanul, înființată în 1881, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent cu aparițiile editoriale, inclusiv ale editurii Contemporanul, care vă pune la dispoziție un portofoliu variat de cărți de calitate, atât romane și cărți de beletristică, cât și volume de filosofie, eseu, poezie și artă.
Contemporanul promovează cultura, democrația și libertatea de exprimare.

The Contemporanul, founded in 1881, is a national journal for culture, politics and science, including reports on ongoing Romanian and international cultural, social and political events, as well as on quality books brought out by the Contemporanul Publishing in the fields of literature, philosophy, essay, poetry and art.

The Contemporanul Journal promotes culture, democracy and freedom of speech.

www.contemporanul.ro

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button