Dragul meu prieten, atitudinea în lume este pe deplin afişată în aspectul fiecărui om, în pagina externă a vieţii sale, ca să spunem aşa, zi după zi. Nimeni nu vrea să fie descoperită latura interioară, cugetul. Nici cel care se expune, nici privitorii.
O inimă elegantă, calmă este cea mai bună carte de vizită. E de găsit mai cu seamă la oamenii de rând. Şi acolo, din ce în ce mai puţine astfel de inimi, dacă nu cumva greşesc.
Dar în lume nu există armonie, iar agora de astăzi este bine direcţionată şi susţinută financiar. Pretutindeni sunt tendinţe şi orientări subterane. Cine se mai angajează pe faţă în vreo formă de ostracism? Cărturarii sunt ba prudenţi, ba neîncrezători, ba fricoşi, cine se poate baza pe neparticipanţii în agora? Absenteismul este o boală de care profită oamenii politici. De toate soiurile şi aflaţi pe diferite paliere, aceştia sunt cu ochii la scaunele din vârful piramidei sociale. Ei ar trebui eliminaţi primii. Câţi să exilăm, te întreb, prieten bun? Un milion? Mai mult?
Dar tocmai proscrişii sunt bine înarmaţi de mici cu arme automate pentru a doborî nepoftiţii, pentru a se apăra. Puştile lor mitraliere se numesc slugărnicie, linguşire în sus; aroganţă, răutate şi lăcomie în jos; între cei de‑aceeaşi spiţă invidie, calomnie, lupta care‑pe‑care. Iar mai presus de toate se lăfăie minciuna, de‑a lungul şi de‑a latul, începând cu vârful everest al piramidei puterii, oriunde, pe planeta Terra. Pretutindeni cresc şi se‑nmulţesc aceleaşi fiare feroce.
Tezaur
Dacă omul n‑ar fi inventat mincina
N‑ar exista conducători.
Ce să facă ei, sărmanii, fiinţe
De o mediocritate searbădă
Dacă nu proşti de‑a binelea
Împinşi de la spate
De toţi oamenii de pe glob, până
Pe treapta cea mai de sus a scării sociale
Ei, care nici nu ştiu bine cum îi cheamă?
Cum să gestioneze ei ţările lumii?
Cum să facă pace, să aducă prosperitate?
Ar reuşi dacă n‑ar face nimic
După legea taoistă a inacţiunii
Dar ei intervin pe dos
Strică bunul mers, distrug.
Minciuna este singurul lor tezaur.
Călătoresc
În călătorie, caut peisaje altfel
Oameni noi, aştept întâmplări de basm.
Până la urmă rămân numai cu mine
Şi înţeleg că
Cea mai graţioasă lume este
Tihna inimii proprii.
■ Romancier, scriitor, eseist, diplomat
Constantin Lupeanu
