Din ultimul număr:
Contemporanul » Românii de pretutindeni » Premiul Strega, ediţia pandemică

Premiul Strega, ediţia pandemică

Frica era că anul acesta nimănui nu i‑ar fi putut păsa de premiul Strega, sau dacă nu chiar nimănui, sigur unui public foarte redus. Surprinzător, atenţia mediatică şi a publicului a fost, în schimb, foarte aprinsă. Şi avea şi de ce. Premiul Strega se naşte în 1947, la ideea Mariei Bellonci şi a lui Guido Alberti, şi este astăzi cel mai prestigios premiu literar italian recunoscut în toată lumea. Este atribuit unui autor sau unei autoare pentru o carte de beletristică publicată în Italia între 1 martie anul precedent şi 28 februarie anul curent.

Iniţial sunt acceptate douăsprezece cărţi semnalate de Prietenii de duminică (Amici della domenica), adică de cei 400 de membri ai juriului. Juriul le citeşte şi se pronunţă: din douăsprezece, vor rămâne cinci; şase, în cazuri excepţionale. Unul dintre aceste cazuri excepţionale s‑a petrecut şi anul acesta. Şase finalişti, în loc de cinci: Gianrico Carofiglio cu La misura del tempo (Măsura timpului, Einaudi), Gian Arturo Ferrari cu Ragazzo italiano (Băiatul italian, Feltrinelli), Daniele Mencarelli cu Tutto chiede salvezza (Totul vrea o salvare, Mondadori), Valeria Parrella cu Almarina (Einaudi), Jonathan Bazzi cu Febbre (Febră, Fandango Libri) şi Sandro Veronesi cu Il colibrì (Pasărea colibri, Nave di Teseo).

Cu un mic exerciţiu de imaginaţie, am putea vedea această primă excepţie precum cel dintâi inel al unui mic lanţ. Şase, în loc de cinci, dar cel de al şaselea părea tăiat dintr‑un alt film. Un film îndrăzneţ, care avea prea puţine elemente în comun cu ceilalţi: văzându‑i din afară, unul lângă altul. Dacă privirea se oprea doar pe coperta cărţilor, pe cuvintele scrise între coperte, simţeai, pe alocuri, o adiere de vânt nou, proaspăt, curajos. Pentru Fandango Libri a fost prima oară în finala premiului Strega şi pentru Jonathan Bazzi la fel. E prima sa operă, Febbre, şi e o poveste pe care nu o mai uiţi, chiar dacă nu e povestea ta, chiar dacă nu e lumea ta. Scoate din întuneric subiecte înspăimântătoare: HIV, homosexulitate, Rozzano, un cartier din Milano care sperie numai dacă‑i pronunţi numele.

Jonathan Bazzi rupe, prin prezenta sa şi a cărţii sale, schemele cu care publicul se obişnuise, şi nu doar el. Pune accentul pe partea incomodă a existenţei şi o face fără farduri şi cosmetice. Doare? Irită? Deranjează? Poate că da, toate împreună şi fiecare în parte. Dar cum ar putea fi altfel decât aşa când trebuie să înfrunţi fricile tale, umbrele de care ai încercat să fugi îndelung?

Când nu s‑a discutat de Bazzi, premiul Strega a încins spiritele prin pronosticuri. Mai toţi erau siguri că era rândul lui Carofiglio să câştige. Bazzi era la prima operă, Mencarelli câştigase deja Campiello Opera Prima, alt premiu important, Veronesi câştigase deja Strega în 2006, Parrella şi Ferrari ar fi putut fi, dar era puţin probabil. Carofiglio părea o consecinţă logică. Senator al Republicii Italiene, scriitor de faimă naţională, pluripremiat, nu putea fi decât el câştigătorul acestei ediţii pandemice. Dar criticile începuseră să plouă zile întregi înainte de a se şti ceva concret: să fi câştigat un roman giallo părea absurd. Genul giallo rămâne, în percepţia multora, un gen minor.

Şi iată al doilea inel al lanţului de excepţii: a câştigat Sandro Veronesi, pentru a doua oară. În istoria premiului s‑a mai întâmplat doar o altă dată: Paolo Volponi îl câştigase în 1989 şi în 1991.

Al treilea inel e o luminiţă pe care a aprins‑o singura scriitoare prezentă în finală, Valeria Parrella. Pe canalul naţional, RAI, se transmite în direct decernarea premiului Strega. 321 mii de oameni s‑au sintonizat – o nimica toată, dacă te gândeşti că NCIS a strâns 800 de mii de spectatori, dar, totuşi, un număr important raportat la faptul că se vorbea despre cărţi şi despre cultură – şi au aşteptat răbdători să se decerneze premiul. Oaspeţii au luat cuvântul, s‑a discutat de multe subiecte importante şi în mijlocul acestui râu lin s‑a întâmplat ruptura, a penetrat acea luminiţă. Parrella a făcut o glumă. După interviul făcut cu scriitoarea, Giorgio Zanchini, prezentatorul, a anunţat că peste câteva momente ar fi discutat cu jurnalistul Corrado Augias despre #metoo. Auguri, i‑a răspuns Parrella, adică „mult succes!”. O glumă care a devenit o discuţie, care a aprins, cum spuneam, o luminiţă. Întrebarea fundamentală: de ce ar fi trebuit să discute între bărbaţi, şi nu cu o femeie, chestiunea feminină? O luminiţă, insist: premiul Strega a fost câştigat de doar 11 femei, din 1947 şi până în 2020. Italia întreagă nu a început încă să ia în serios chestiunea, fără pudra indulgenţei sau cruzimea superiorităţii de gen. Dar poate a sosit momentul.

Celor care le‑a fost frică de o ediţie a premiului Strega lipsit de interes din partea publicului au avut ocazia să‑şi revadă poziţia după ce ziarele şi canalele de socializare s‑au dedicat temelor aduse la suprafaţă de acest lanţ de excepţii care a pus sub reflector cultura. Cultura, acea soră mai mică sau chiar necunoscută a unui sistem bazat pe capital şi pe economia de piaţă; cultura, cea care a avut de suferit cel mai mult în acest moment în care pandemia a pus în genunchi uriaşii industriei: în Italia s‑au reaprins luminile pe scena culturală. Se aşteaptă efectele impuse de filtrul pandemiei şi, sperăm, cât mai multe opinii curajoase.

Irina Ţurcanu‑Francesconi

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1881, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest