Românii de pretutindeni

Un caz de asasinat literar

În Testamentul din strada Nisipuri, Poetul şi Omul Virgil „rătăcit printre zilele‑şi‑nopţile veacului” vor încerca să înţeleagă lumea nouă comunistă: (Odă politică despre vechi temelii, romanţe, bumbac pentru steaguri) „Scoatere la mezat; nu va mai exista, lume, lume, soro lume,/ nimic din ceea ce părea să fi fost vreodată, constelaţii/ în afara celor omagiale, (…) laptele Căii‑Lactee de vânzare la litru, întreg universul/ se va dilata numai prin coordonare înţeleaptă”. În acest timp securitatea ordonă: „Tematica orientativă privind culegerea de informaţii în probleme de poeţi, poezii şi toate celelalte diverse domenii infestate de indivizi fără conştiinţă de răspundere la cerinţele politicii de partid şi de statul nostru al clasei muncitoare în ascendenţă spre noi împliniri”.

Peisajul Infernului este asortat nu doar cu imagini oribile, ci şi cu sunete insuportabile şi ura de clasă: 7. (Măreţe irealităţi de pe meleagurile cu desfăşurări de difuzoare şi fiare vechi)  Turbatele; urlă, e mizeria trecutului, urlă şi zbiară şi zbiară şi urlă şi urlă şi zbiară, e hodorogeala, e zdruncinătura (…) infernului cu drapele în alianţă cu trompete, cu tromboane, cu tobe şi măciuci, cu gimnastica tambur‑majorului, ura, ura, ura!, cu idolii … Fiecare personaj, de altfel, din Infern, Purgatoriu şi Paradis este într‑o relaţie cu securitatea – lucrează pentru ea sau e spionat de ea sau e îngrozit de ea etc.

Evadaţii din programul educativ obligatoriu al speluncii epoca de aur descriu o lume părăsită de Dumnezeu, a terapiei cu tenebre, a iadului clasei muncitoare trăind în arhitectura zidurilor cu sârmă ghimpată a epocii de aur. Satana îl înfruntă pe Dumnezeu pe tot traseul epic, descriind o metafizică a încleştării dintre bine şi rău lipsită de speranţă. Această lipsă de speranţă este ceea ce produce nu doar grozăvia viziunii epice, dar şi, aş spune, deficienţa poemului. O Beatrice nu există, ca şi speranţa. Filozofia se arată neputincioasă să facă ceva pentru condiţia umană. În altă ordine de idei, asemenea epopeilor antice şi poemului epic în general, Testamentul este o consolidare a cunoaşterii lumii secolului prezent.

Purgatoriul trece ca un acid printre scriitorii şi poeţii, criticii, filozofii epocii. De regăsit printre aluzii Gabriel‑gânditorul‑cu‑târnăcopul (alias Artur Silvestri, criticul anti‑Goma de la Luceafărul, pe care îl chema chiar Târnăcop), Valerică mă mănâncă, Rică‑fante‑de‑editură latră dinţii fără gură (Valeriu Râpeanu), Laurenţiu‑de‑pe‑ulicioară, cu strigătura „Săriţi, poetaşii mă omoară şi premii literare‑mi sug din călimară!” (Laurenţiu Ulici), Sunt măr de lângă şanţul fără gard (Mihai Beniuc), aluzii la Liiceanu şi Pleşu se află în numeroase părţi ale poemului, mai ales în relaţia cu divinitatea etc. Bardul‑tuturor‑brazilor e construit pe aluzii păunesciene‑vadim‑maiakovski‑beniuc‑jebeleanu. Testamentul parodiază toată literatura realist‑leninistă, dar nu trebuie citit ca un pamflet, ci ca un bocet, cum spunea undeva poetul, fie chiar la căpătâiul lui Dumnezeu mort.

Iată debutul celei de a treia părţi a poemului epic: „Călătoria în Paradis 1. (Rătăciţi, cu mâinile în cap) Rătăciţi printre zilele‑şi‑nopţile veacului,/Cu mâinile în cap, să nu ne nimerească lovituri de bună/ primire, eu, poetul, amărât călător în pericol/ de rătăcire, şi el, omul Virgil, ne furişăm/ spre misticul Paradis‑Împărăţia‑lui‑Dumnezeu‑/ Patria‑tuturor‑muncitorilor‑şi‑ţăranilor‑Viitorul‑/ de‑aur‑al‑omenirii‑Rai‑Nirvana”.

Satira scriitorilor fără talent, lingăi ai dictaturii, ţinuţi la mare cinste, este şi ea prezentă în Paradisul fericirii absolute. Cei doi poeţi călători îşi bat joc de Paradisul revoluţionarilor, informatorilor, torţionarilor, de ideologia Omului Nou: „Fericiţi de fericirea lor, vom râde, le vom mângâia/ Cu inima, cu ochii, cu sufletul minunatele/ Ziduri încoronate cu sârmă ghimpată, superbele/Zone interzise, fermecătoarele şanţuri de apărare,/ Încântătoarele posturi de pază şi control…” Limba este epurată în Paradis de cuvinte contrare ideologiei Omului Nou, un grotesc pe care mulţi dintre noi l‑am trăit: „S‑au smuls definitiv din dicţionare/ Foame, bani, gunoi, buruiană, templu, exploatare, groază, ţâţă,/  Dumnezeu, nefericire, sex, tristeţe, moarte,/ Bătrânii să le ducă în mormânt, copiii să le uite, nou‑născuţii/ să nu le mai înveţe niciodată,/ Ajung 333 de cuvinte de lemn”.

Are loc catalogarea anomaliilor dictaturii, a perversiunilor sociale, a aberaţiilor, a constrîngerilor, a libertăţii furate, alterarea istoriei, catalogarea torţionarilor prin demonii comitetului central, posedaţii comitetului executiv, membrii supleanţi şi secretarii de stat, chelnerii cu grade, spionii cu munci de răspundere, prin tovarăşele cu discrete misiuni de tovarăşe de viaţă, ateismul. Glorificarea dictaturii în Paradis este nemărginită: „Insurecţiile vă bat la uşă cu secera şi ciocanul!/ Vă ordon, plutoane de execuţie, uniţi‑vă!/: „Numai prin explozii şi execuţii, noi, demonii, vom înfăptui visul roşu, de aur (…)”

Omul nou este de fapt criminal. Iată şi torţionarii: „Acolo, sus, la tribuna din cerul blindat cu toate gladiolele roşii, ale pământului, (…) preoţilor de partid ai iluminatului Cult al Omului Nou, raportul pe toate uriaşele, pe toate edifictoarele, pe toate coloratele panouri de întrecere spre groapa comună, comună, comună”.

Cartea Infinită reprezintă Arhivele Securităţii, care se scriu de fapt şi în prezent: … noi, entuziastul colectiv de oameni ai muncii în uniforme de istorici literari conştienţi şi critici supraveghetori, am câştigat acerbe lupte cu duşmanii poeziei; Şef‑de‑stat‑major al Diviziei de anchetatori‑critici‑literari… Colaboratorii cu poliţia secretă au titluri de Autopsieri literari, Estetician‑major de serviciu, Doctorand‑în‑filologie‑discretă, Critic‑literar‑adjutant, Plutonier‑major‑literar, Anchetator‑universitar‑doctor‑docent etc.

Satan e culminarea Paradisului pentru ca în Mai‑Presus‑de‑Paradis să se afle dictatorii, unde îi recunoaştem pe Lenin şi Stalin, revoluţionarii de profesie.

Şerban Codrin este un poet care scrie cu virtuozitate impresionantă în toate stilurile posibile – trubadureşti, clasice, moderne, premoderne, postmoderne. Inventivitatea lui este fabuloasă. Gânditor profund dotat cu o gândire enciclopedică, în el trăieşte, se manifestă vie forţa lirică aluvionară a poetului adevărat. Uluitor e că, deşi pare prea mult, nimic nu e de prisos în Testament, metaforele sunt curate, inedite, se menţin în ele însele cu splendoare. Codrin apoi deschide poezia spre teatru, convoacă toate procedeele puse în acţiune de dramaturgi şi poeţi şi asta face ca Testamentul la nivelul scriiturii să nu aibă vârstă. Codrin posedă limba română adevărată a basmului şi cântecului popular, a blestemelor, limba ţăranului, a muncitorului, a intelectualului, a gânditorului, a misticului, a poetului metafizic, tragic, umoristic, epic – limbajul complet numit homeric. El manevrează şi posedă limbajele fără crispare, cu eleganţă. Inventează verbe, cuvinte, flexiuni, declinări în acord cu regulile limbii române. Asistăm la alunecări ameţitoare de imagini prin metafore parcă imposibile. Este vizionar, cu o imaginaţie lirică fenomenală, necrispat, sigur pe el, fără păsare, aşa cum este poetul adevărat folosind toate straturile limbajului şi limbii.

Poetul şi Omul Virgil, antrenaţi într‑o călătorie de investigaţie, vor descoperi în final adevărul ascuns: „De aceea ne târâm într‑o nenorocită călătorie, tu, domnul nostru poetul, eu, decăzutul şi deşucheatul şi mofluzul, să descoperim adevărul ascuns”. Dar odată ce l‑au descoperit a venit şi sfârşitul, pentru că moartea Omului Virgil şi arestarea Poetului închid traseul aventurii.

Testamentul poate fi citit ca poem epopeic, ca roman, ca piesă de teatru, farsă tragică şi comedie absurdă. Infernul e cât de cât uman, ruina începe cu Purgatoriul intelectualilor, Paradisul e abject, Mai‑Presus‑de‑Paradis e deja lipsa totală a umanului, iar Cartea Infinită este infinitul urii şi al prostiei. Uneori mi s‑a părut că am auzit în aceste pagini glasul profetului Ieremia 20:7‑9 care se tânguia lui Dumnezeu mărturisindu‑i că nu ar fi vrut să spună ce spune, dar că trebuie să mărturisească cu orice preţ din cauza focului mistuitor din suflet: „7. M’ai înduplecat, Doamne, şi m’am lăsat înduplecat; ai fost mai tare decât mine şi m’ai biruit!(…) iată că în inima mea este ca un foc mistuitor, închis în oasele mele. Caut să‑l opresc, dar nu pot”.

Testamentul din strada Nisipuri este o lectură care îl lasă pe cititor nu doar cu inima grea, dar care ridică alte întrebări greu de răspuns. De ce colaborarea cu ocupantul comunist din interior şi elementele lui de represiune a avut o asemenea magnitudine în România? Să fie de vină sutele de ani de confruntare cu ruşii, cazacii, otomanii, sau domniile fanariote care au putut altera o esenţă a naţiunii, cu totul altfel în descrierile cronicarilor? Testamentul oferă un contrapunct literar istoriei reale a experimentului Piteşti, ororilor din închisorile comuniste, genocidului de la canalul Dunăre‑Marea Neagră, represiunilor împotriva partizanilor comunişti din munţi, cenzurii feroce aplicate gândului românesc, crimelor politice care au fost îndeplinite prin unelte autohtone, fără o conştiinţă naţională şi patriotism.

■ Profesor, critic, teoretician şi istoric literar

Mirela Roznoveanu

Total 1 Votes
0

Contemporanul

Revista Contemporanul, înființată în 1881, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent cu aparițiile editoriale, inclusiv ale editurii Contemporanul, care vă pune la dispoziție un portofoliu variat de cărți de calitate, atât romane și cărți de beletristică, cât și volume de filosofie, eseu, poezie și artă.
Contemporanul promovează cultura, democrația și libertatea de exprimare.

The Contemporanul, founded in 1881, is a national journal for culture, politics and science, including reports on ongoing Romanian and international cultural, social and political events, as well as on quality books brought out by the Contemporanul Publishing in the fields of literature, philosophy, essay, poetry and art.

The Contemporanul Journal promotes culture, democracy and freedom of speech.

www.contemporanul.ro

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button