Contemporanul » Românii de pretutindeni » Mioriţa n‑are de a face cu Baltagul

Mioriţa n‑are de a face cu Baltagul

Ştim cu toţii că Mihail Sadoveanu a scris Baltagul inspirându‑se din Mioriţa şi din alte două balade culese tot de Vasile Alecsandri. A preluat din Mioriţa victima, ucigaşii, oile şi căutarea ciobanului de mama lui, îmbinată cu ciobăniţa din balada Şalga, care porneşte în căutarea hoţilor ce au prădat‑o şi se răzbună crâncen pe răufăcători. Din Dolca a preluat solidaritatea dintre om şi câine. A mai preluat din Mioriţa şi mottoul Stăpâne, stăpâne, Mai cheamă ş‑un câne. În varianta lui Alecsandri şi în altele, scrie Îţi cheamă ş‑un câne. În nicio variantă a Mioriţei nu am găsit versul lui Sadoveanu.

Sadoveanu a privit Mioriţa din perspectiva sociologică, economică, juridică şi etnografică, ce a dominat dintotdeauna cercetarea poemului. Această perspectivă a fost respinsă de Dumitru Caracostea, George Călinescu şi alţii, care au afirmat că Mioriţa nu prezintă fapte adevărate, ci este un mit. Călinescu şi toţi ceilalţi au fost ignoraţi sau au fost vehement criticaţi, mai ales de cercetătorii marxist‑leninişti Adrian Fochi şi Pavel Apostol (fost Pál Erdös), la care s‑a alăturat şi Mircea Eliade.

Romanul Baltagul este considerat o monografie a satului românesc. Într‑adevăr, prezintă panoramic lumea satului, cu tradiţii şi datini arhaice, cu firea, mentalitatea şi valorile morale ale oamenilor ce trăiesc cel mai aproape de natură şi de stratul profund al rădăcinilor culturii noastre ancestrale. S‑a spus că poate fi citit ca roman social cu implicaţii de etnologie juridică, ca un roman despre solidaritatea familiei şi trăinicia dragostei, ca un roman al datoriei morale, ca o tragedie, ca un roman iniţiatic de căutare a adevărului, a dreptăţii şi de înţelegere superioară a vieţii şi morţii, ba chiar şi ca o alegorie mitologică. Un roman de dimensiuni reduse, însă de largă anvergură, de la frescă a satului şi psihologie sau filosofie a existenţei la metodologia criminalistică a detectivilor. Pe o singură pagină, Sadoveanu spune cât alţii mari romancieri într‑un capitol. Baltagul cuprinde o lume întreagă. Sadoveanu l‑a scris în zece zile.

Este poate cea mai reuşită scriere a lui Sadoveanu şi poate cea mai cutremurătoare operă tragică din istoria literaturii române. În mod sigur este o capodoperă a literaturii universale. Mult tradusă, retradusă şi reeditată. S‑au făcut comparaţii între Baltagul şi alte opere clasice. Vitoria Lipan a fost asociată cu Hamlet al lui Shakespeare, cu personaje din tragediile antice greceşti şi din romane celebre sau din epopeile diferitelor culturi. Pornind de la Baltagul, s‑au făcut asemănări şi deosebiri între Sadoveanu şi alţi scriitori proeminenţi din alte ţări.

Am văzut cu toţii Baltagul ecranizat în 1969. A avut premiera oficială în Germania în 1970. O tânără scriitoare germană cu pseudonimul Leonie Swann s‑a inspirat din Baltagul şi a scris romanul poliţist Glennkill. Ein Schafskrimi (2007), tradus în franceză şi engleză. Ciobanul irlandez Glenn este găsit mort, iar detectivul e turma lui de oi care vorbesc – o metaforă transparentă ce simbolizează societatea. Aceste oi par să provină din oile care îl plâng şi îl cântă pe ciobanul din Mioriţa.

Romanul Baltagul a influenţat receptarea Mioriţei şi a consolidat înţelegerea ei de‑a‑ndoaselea, după calapodul acţiunii din roman. Ciobanul din Mioriţa a fost confundat cu Nechifor Lipan şi s‑a zis că Baltagul începe acolo unde se sfârşeşte Mioriţa, ca şi cum ar fi o continuitate de acţiune între poezie şi roman. S‑a trecut cu vederea că baciul din Mioriţa nu are nimic în comun cu Nechifor Lipan. Cele două texte tratează două acţiuni, două subiecte, două teme şi două personaje total diferite. Nimic din acţiunea şi din tema romanului lui Sadoveanu nu se regăseşte în Mioriţa. Alexandru Paleologu accentuează că „Baltagul nu are de a face cu Mioriţa, ci cu mitul lui Osiris şi căutarea trupului dezmembrat de către zeiţa Isis”. De altminteri, cuvântul baltag nu apare în niciuna din variantele Mioriţei.

Alexandru Amzulescu afirmă că „Mioriţa nu a fost niciodată povestea unui înverşunat omor ca atare”. El arată că omorul în Mioriţa este ritual şi simbolic. Afirmaţia lui e confirmată şi întărită de Victor Kernbach, care precizează că moartea, în Mioriţa, „este o moarte iniţiatică rituală a ciobăniei”. Moartea lui Nechifor Lipan nu este o moarte iniţiatică rituală. El nici măcar nu este cioban, ci e negustor de oi. Nu merge cu oile la păscut, ci le duce să le vândă. În Baltagul, nu este un omor ritual, ci e povestea unui înverşunat omor ca atare, cu pedepsirea criminalilor. În nicio variantă a Mioriţei nu există vreo pedepsire a ucigaşilor. În Baltagul, criminalii tăinuiesc şi neagă fapta, pe când în multe variante ale Mioriţei, ucigaşii suflă în buciume pentru a înştiinţa întreaga societate că ei vor începe ritualul cu uciderea simbolică, conform datinei străbune. Ritualul lor este o liturghie pre‑creştină, care în diferite variante se oficiază la anumite zile din an sau la ceasuri din zi, bine fixate. Acest ritual se repeta periodic. Cele mai vechi variante ale Mioriţei sunt colinde din Transilvania, în care ciobanul din textul cântat primeşte numele ţăranului colindat şi i se urează sănătate şi belşug în anul ce vine. În Baltagul nu este aşa ceva.

Într‑o variantă a Mioriţei, cei doi ciobani ucid personajul principal Cu securi şi cu topoară/ Şi cu bolovani de moară. Într‑alta, culeasă în Munţii Apuseni în 1956, doi păcurari se vorbesc să îl ucidă pe al treilea Cu nouă topoare. Doi oameni nu au cum să folosească aşa multe obiecte pentru a comite o crimă. Le‑ar fi fost suficient un singur topor, ca în romanul lui Sadoveanu. Deci, în Mioriţa nu este o ucidere reală, ci o scenă de teatru folcloric, cu recuzită şi gesturi expresioniste, având semnificaţii simbolice sacre. Numărul de 9 topoare din această variantă coincide cu numărul de 9 topoare de bronz descoperite lângă Iaşi de Cezar Cioran în 2015. „Acestea erau aşezate în cerc, ca nişte raze solare, ceea ce sugerează o dispunere cu o semnificaţie ritualică, masculină”, afirmă Senica Ţurcanu, arheolog şi şefă a Muzeului de Istorie a Moldovei.

Romulus Vuia afirmă că, în baza unei tradiţii străvechi, românii umblau cu turmele de oi din Moravia până în Caucaz şi din Polonia până în Grecia. Fotografia alăturată, găsită pe Internet, s‑ar putea să fie făcută în Munţii Tatra. Topoarele celor trei ciobani seamănă cu topoarele de bronz găsite lângă Iaşi. Fotografia s‑ar putea să reprezinte o relicvă vie a jocului sau dansului efectuat de ciobani în cadrul ritualului din Mioriţa. Ciobanul cu pană la pălărie s‑ar putea să fie baciul. Cei trei ciobani sunt proaspăt bărbieriţi, îmbrăcămintea lor e curată şi îngrijită, ca pentru o ceremonie solemnă. Straiele lor seamănă cu straiele româneşti din fotografii etnografice mai vechi. Toate aceste topoare pot fi dovezi că în Mioriţa avem un ritual răspândit de către ciobanii arhaici pe întreg teritoriul străbătut de ei cu oile în transhumanţă.

În multe variante, ciobanul porunceşte să fie ucis. Uneori, el cere să fie ucis de trei ori la rând: la răsăritul soarelui, la amiază şi la asfinţit. Nicio victimă nu cere criminalilor să fie ucis dimineaţa, la prânz şi seara. În Mioriţa asistăm la o reprezentaţie de teatru popular cu funcţie sacră, aşa că nu este o ucidere adevărată, ca în Baltagul.

Octavian Buhociu compară moartea ciobanului din Mioriţa cu moartea lui Orfeu. Ion Filipciuc face o legătură între Mioriţa şi oficierea curentă a misterelor şi ritualurilor din cultul lui Mithra, adus de soldaţii romani. Unii au făcut legătura între ciobanul din Mioriţa şi Zalmoxis. Alţii au asociat moartea ciobanului cu moartea simbolică a Căluşului. Orcicât de greşit ar fi ceea ce au văzut unii sau alţii în Mioriţa, nicidecum nu au văzut aceleaşi aspecte şi în Baltagul. Nechifor Lipan nu poate fi asociat cu Zalmoxis, cu Orfeu, cu Mitra sau cu Căluşarii. Nechifor Lipan este pur şi simplu o victimă. Ion Filipciuc precizează: „Ciobanul din Mioriţa nu este o victimă, ci un ales, un sol, un reprezentant al comunităţii.”

Mioriţa poate fi citită şi răscitită ca un ghid spiritual de înălţare spre cele mai înalte culmi ale poeziei, ale spiritualităţii sau ale purităţii şi frumuseţii sufleteşti. Baltagul poate fi recitit ca o monografie a satului, ca un studiu asupra societăţii şi ca un ghid practic pentru cum se face o investigaţie criminalistică.

Desigur că Sadoveanu a scris Baltagul impresionat de Mioriţa şi influenţat de interpretarea ei, aşa cum era la modă pe vremea lui. Dar el nicidecum nu a transpus Mioriţa din versuri în proză. Baltagul este o operă cu totul independentă şi de sine stătătoare. Cele două personaje literare sunt total diferite, fiecare cu alt destin, cu alt suman şi altă căciulă. Personajul din Baltagul nici măcar nu este principal, cum e cel din Mioriţa. Personajul principal în Baltagul este Vitoria Lipan. Sunt două capodopere total diferite, fiecare cu alt conţinut, altă acţiune şi cu propriul ei mesaj literar şi de înţelepciune a vieţii. În toate variantele Mioriţei, natura este însufleţită, personificată şi divinizată, divinitatea umanizată, iar omul e îndumnezeit. Nici vorbă de aşa ceva în Baltagul.

Cele două opere au comun doar simplul fapt că se încadrează în tematica pastorală şi ambele sunt de valoare universală. Ca dovadă, au fost traduse în sumedenie de limbi şi răstraduse de mai multe ori în aceeaşi limbă. Şi una, şi alta ne unesc pe noi toţi în cuget şi în simţire. Dar nu numai pe noi românii între noi, ci şi pe noi cu toţi cei ce le citesc în traduceri.

■ Scriitor, eseist, publicist

Victor Ravini

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1881, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

  1. megaprog@yahoo.com'

    O demonstratie punct cu punct care nu mai lasa loc de replica. Intr-adevar, la Baltagul doar copertile sunt mioritice , continutul e departe de mitul mioritic. Daca Sadoveanu si-a propus un roman mioritic, ori nu i-a iesit, ori n-a inteles mitul.

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest