Din ultimul număr:
Contemporanul » Eseu - Publicistică » Poezia din ştiinţă şi ştiinţa din ficţiune

Poezia din ştiinţă şi ştiinţa din ficţiune

Dacă arunci fie şi o privire peste cuprinsul tomului semnat de John Hands (n. 1945), te apucă ameţeala. (John Hands, Cosmosapiens: evoluţia omului de la originile universului, traducere de Carmen Strungaru şi Doru Căstăian, Bucureşti, Editura Humanitas, 2019) Titlurile ar putea câştiga fără probleme orice top al conceptelor adunate laolaltă. Nici nu ştiu dacă un cititor neînfricat va îndrăzni să şi parcurgă voluminosul edificiu al americanului. Însă odată pornită, lectura se derulează cu oarecare fluiditate. Chiar dacă nu o dată autorul frânează brusc, iar cititorul riscă dezorientări când se aşteaptă mai puţin.

Aşa încât merită elogiaţi cei doi traducători, Carmen Strungaru şi Doru Căstăian, numai ei ştiu cum au traversat infernul abstract. Dar ca să nu lungesc inutil introducerea, spun dintru început că, citind cuprinsul, ai senzaţia că eşti fie mai deştept, fie neştiutor. Dacă ai băgat la cap şi ceva noţiuni utile ici şi colo, cartea e cu adevărat o mină de aur. Nu ascund nici că, adeseori, m‑a ispitit abandonarea ei. După un asemenea gând, ca un făcut, se ivea o altă speculaţie atrăgătoare. Şi tot aşa.

Cum ştim, dezbateri de idei nu mai există în lumea noastră culturală. Cel puţin nu cum ar trebui. Aproape niciodată cu conceptele pe masă şi cu interogaţii fertile. Cosmo Sapiens. Evoluţia omului de la originile universului ar fi avut o astfel de calitate pentru intelectuali. Îmbietoare, fără doar şi poate. Cât priveşte autorul, John Hands e clar din altă lume. Probabil teleportat dintr‑un secol în care sistematizarea enciclopedică nu altera dioptriile, nici nu punea la grea încercare şezutul. Omul scrie ca un savant improvizat în contratimp. Unul fără umori, dar cu destule relativizări, care recunoaşte că ceea ce nu ştie se cuvine dialogat. Colaborează, aşadar, cât se poate de mulţumitor cu peste o sută de specialişti. Vom citi rezultatele unei incursiuni extrem de acribioase despre cum ştiinţa ne‑a clarificat destinul uman de la începuturi până astăzi.

Cele patru părţi urmăresc: apariţia şi evoluţia materiei şi energiei din care e alcătuit omul, a doua – apariţia şi evoluţia vieţii, următoarea ‑ apariţia şi evoluţia omului şi ultima analizează comparativ tiparele coerente de unde trasăm concluziile. Întrebarea esenţială pentru Hands nu este cine suntem, ci ce suntem. Iar răspunsul, evident, nu poate fi unul singur. Cât suma tuturor soluţiilor din varii domenii. E‑adevărat şi că, nu o dată, anumite categorii şi demonstraţii intră repede la apă. Sigur foarte pe faptul că ştiinţa avansează în vreme ce credinţa nu, Hands e decis să arate cum miturile evoluţiei şi procesul evolutiv (în care crede că am fost implicaţi) se încrucişează. Elegant, el avertizează că noi înţelegem azi ştiinţa prin patru cuvinte: ipoteză‑teorie şi ştiinţă‑retrodicţie („rezultat care a apărut în trecut, dar este dedus sau prezis pe baza unei legi sau teorii ştiinţifice ulterioare). Un sistem de fenomene se manifestă, aşadar, în orice formulare de lege/teorie pe care ştiinţa le propune şi tot ea adaugă informaţii despre fenomene din trecut. Interesant în această fază rămâne, cred, criteriul falsificabilităţii lui Popper, pentru că oamenii de ştiinţă sunt siguri că pot discerne între ipoteză ştiinţifică şi simplă convingere prin faptul că ipoteza trebuie să fie supusă unor teste empirice care să poată să o falsifice. Dacă o teorie ştiinţifică explică un evantai generos de fenomene, atunci ea e utilă.

Cu greu, dar, nu mă îndoiesc, cu oarecare curiozitate, filologii vor accepta ipoteza ştiinţei legată de mitul originilor în felul următor: cu 13,7 miliarde de ani în urmă, universul se naşte ca un punct incandescent ce are densitate infinită şi temperatură uriaşă, care s‑a răcit şi a rămas la forma de astăzi. Cu alte cuvinte, Big Bang‑ul. Desigur, noi am prefera miturile orfic şi daoist, ori pe cele heliopolitane, Upanişadele, Scripturile… Hands nu se mulţumeşte să constate faptul că originea miturilor, de pildă, arată, chipurile, aceleiaşi realităţi. El vrea dovezi „concludente”. Explicaţiile americanului sunt adeseori amuzante. Pentru el, asemenea subiecte se expediază prin apelul sistematic la specialişti şi nu e de mirare că superstiţiile, de pildă, nu rezistă în faţa gândirii ştiinţifice.

I‑a luat un deceniu să scrie cartea. Probabil i‑ar fi luat tot atât dacă ar fi epuizat numai bibliografia despre primul capitol. Şi nu, Eliade nu apare pe nicăieri. Trebuie însă să recunosc că, în mai multe rânduri, ştiinţa bate ca imaginar literatura. Şi cred că, la rândul lui scriitor, celebru chiar, John Hands caută nu adevărul ştiinţei, cât adevărul literaturii în minciuna ei grandioasă. Doar că o descoperă, această lege simplă, pe căi ultra‑ocolitoare, însă benefică pentru cititorii prinşi într‑o altfel de istorie a umanităţii, de la începuturi până azi.

Spuneam că uneori ştiinţa întrece ficţiunea: de pildă, Hubble descoperă că stelele sunt de fapt galaxii ce se deplasează spre roşu, că lumina albă este amestecul tuturor culorilor. În comparaţie cu definiţia imobilă a stelelor, toată descoperirea e o poezie în sine, una confirmată, a universului în expansiune.

La fel de atrăgătoare sunt şi intervenţiile matematicienilor la ipotezele fizicienilor legate de Big Bang. De pildă, cosmologii cercetează realitatea unor afirmaţii precum cea despre imobilitatea stelelor şi rezultatele lor ‑ galaxii şi roiuri galactice ‑, ele fiind fixate în spaţiu şi spaţiul dintre ele se mişcă doar, extinzându‑se. Deplasarea cosmologică spre roşu m‑a întors la lectura romanului Deplasarea spre roşu (2012) de Radu Mareş, pe care, cu astă ocazie, îmi dau seama că l‑am încadrat cu deficit de semnificaţie. John Hands observă că majoritatea cosmologilor cred că disciplina lor e o ştiinţă, ei confundând teoriile matematice cu cele ştiinţifice.

Tot felul de speculaţii despre existenţa antigalaxiilor, asimetria materie‑antimaterie, energia întunecată, inflaţia haotică eternă, geometrie sacră, raze uranice şi alte asemenea, care, cu siguranţă, l‑ar fi sedus pe Nichita Stănescu şi alţii, la fel de îndrăgostiţi de relaţii exotice dintre poezie şi ştiinţă. Se vede bine că sărăcia conceptuală a poeziei contemporane şi‑ar găsi aici, în speculaţiile fizicii şi matematicii, destule focare.

Dar, ca să vedeţi cât de utilă e această sinteză ştiinţifică pentru filologul contemporan, vă mai dau un exemplu, unul atât de comun în literatură încât şi‑a pierdut consistenţa de multă vreme: univers. Cu explicaţiile profesioniste, înţeleg şi eroarea teoreticienilor literari când se referă la multivers; ei se găsesc, de fapt, în ceea ce se numeşte megavers. Cel din urmă ar fi un prezumtiv univers cu mai multe dimensiuni în care există universul nostru cu trei dimensiuni, în vreme ce multiversul este un cosmos prezumtiv ce conţine universul nostru plus o multitudine sau chiar o infinitate de alte universuri cu care n‑avem contact fizic. De altfel, literatura abundă de multiversuri cuantice… Cum spuneam, asemenea reglări exacte ajută şi încadrării corecte a unor subgenuri din literatura fantasy, de pildă, ca şi din alte genuri romaneşti. Sigur că, privitor la evoluţia vieţii, autorul staţionează mult în zona darwinistă, neodarwinistă şi în ultradarwinismul recent, dar, supriză!, nici o teorie, nici măcar venită dinspre ştiinţele noi, precum astrobiologia, nu asigură o definiţie unanim acceptată a vieţii.

Cât priveşte omul şi evoluţia lui, Hands ar fi adeptul nedeclarat al lui Huxley, care vedea drept calitate esenţială a omului chiar gândirea conceptuală. Şi în chestiunea aceasta recunoaşte că nu există un consens. Nimic nou. Trecerea prin opiniile paleoantropologilor, filosofilor şi intelectualilor canonici dă mereu senzaţia de scurt dicţionar. Fireşte, nici nu se putea altfel, însă trebuie să le lăsăm aşa, scriitorul le enumeră numai pentru a pregăti cititorul pentru ramificările gândirii ştiinţifice. Extrem de tonice vor fi incidenţele neuropsihologiei pentru filologi. Francis Crick, de exemplu, în Uimitoarea ipoteză, spune că „tu” ‑ cu toate amintirile, identitatea, liberul arbitru etc. ‑ sunt de fapt comportamentul unui ansamblu vast de celule nervoase şi de molecule asociate lor. Există o creştere geometrică a cunoaşterii ce stârnesc constant reformulări fundamentele, însă toate duc, se pare, spre ceea ce ştiam deja: că omul e unic.

Meritul lui John Hands stă în sistematizarea coerentă a conceptelor generale care au alcătuit ceea ce suntem astăzi. Putem să fim de acord sau să nu acceptăm creditarea reducţionismului ştiinţific drept unică metodă de investigaţie ştiinţifică. După cum la fel de intrigante rămân încrederea în fizicalism şi teoria care spune că, singură, materia fizică este reală şi că mintea ori conştiinţa vor fi explicate ca fenomene fizice sau ca interacţiuni între astfel de fenomene. Tot atrăgătoare pentru un anumit tip de literatură rămâne psihologia evoluţionistă, care ne prezintă drept acumulare a mii de generaţii şi mutaţii generice aleatorii. Până la urmă, divergenţele nu fac decât să aducă un plus celor aflaţi mereu în căutarea unui subiect. Mi‑a plăcut şi felul cum demonstrează limitările ştiinţei, recunoscând graniţele de nedepăşit.

În toate însă, cititorii vor intui în evoluţia omului ca proces cosmic nimic altceva decât literatura mare pornită din credinţa (ne)desăvârşirii. Nu mă îndoiesc că John Hands a descoperit la capătul acestui demers enciclopedic că omul este misterul despre care ştim totul şi nimic.

■ Scriitor, critic şi istoric literar, profesor universitar

Marius Miheţ

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1881, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest