Polemice

Naufragiul școlii românești

După ce mărețul program „România Educată” s‑a transformat într‑un proiect funerar gen „Lacrimi și dor”, corabia școlii a început să se scufunde rapid, în ciuda meșterului cârmaci Iohannis și a iscusitei navigatoare Deca. Pomelnicul metodelor prin care s‑a reușit sabordarea corabiei este nesfârșit. În toată această dramă, Ministerul Educației pare a juca rolul orchestrei de pe Titanic. Pentru spectaculosul naufragiu avem de făcut rugăciuni de mulțumire unui lung șir de miniștri reformatori. În același timp, o mare parte din prăpădul reformei îl datorăm unor organisme internaționale, precum Banca Mondială, meritele lor nepieritoare în criza școlii fiind pe deplin evidențiate în cărțile domnului Mircea Platon. Demolarea sustenabilă și durabilă a sistemului de învățământ a presupus un efort uriaș, o risipă de inventivitate și cutezanță birocratică, experimentarea năucă a noi și noi modele, legiferarea continuă, încât reforma nu s‑a oprit niciodată din clocot.

Decenii la rând am asistat la anularea autorității, predării, învățării, disciplinei, la ideologizarea programelor și manualelor, la instituționalizarea anarhiei și a eșecului școlar, la eradicarea patriotismului și cultivarea analfabetismului. Pe furiș, au fost inversate principiile pedagogice, prin plasarea aproape exclusivă a accentului pe „dorinţele elevului/studentului”, după cum au fost reduse drastic standardele de performanţă (reducere ilustrată de trivializarea examenelor naționale). Subfinanțarea, birocratizarea, degradarea statutului profesorilor, experimentele permanente, „aerisirea” curriculumului și reducerea programului școlar au fost combinate cu filosofia utilitaristă a strictului necesar și a pregătirii minimale pentru viață, precum și cu relativismul axiologic. Astfel, școala nu mai este despre cunoaștere, ci despre bani și diferența de gen, despre drepturi și incluziune. ,,Creșterea stării de bine în mediul școlar a fost o prioritate încă de la începutul mandatului meu”, ne declara suav doamna Ligia Deca. Pentru a se obține această stare de extaz, s‑a promovat o pedagogie a capriciilor infantile, iar după eșecul școlii online, învățământul digital din pandemie dovedindu‑se a fi un abandon școlar organizat de stat, s‑a combinat modularizarea cu digitalizarea forțată, obținându‑se catastrofa pedagogică perfectă.

 

O reformă după chipul și asemănarea clasei politice

 

Anul trecut, grație eforturilor eroice făcute de politicieni, au fost adoptate fără dezbateri Legile Educației, acestea fiind substanțial îmbunătățite în urma recomandările făcute de doamna Kathleen Kavalec. Tot anul trecut a avut loc cel mai mare protest al profesorilor, încheiat cu niște promisiuni solemne făcute de premierul Marcel Ciolacu („…voi livra la milimetru ce am promis. Acest guvern va face dreptate dascălilor”). Un măreț răsărit de soare urma să cunoască școala în urma măsurilor luate ori promise. Numai că, în loc de rezolvarea numeroaselor probleme acumulate, ne‑am trezit cu amplificarea lor și apariția altora noi. Ministerul de profil a fost cuprins de un delir de reglementare, inventând noi și noi instrumente de control birocratic. În condițiile în care politica educațională a fost practic externalizată, iar magnificul minister a devenit a cincea roată la căruță, acesta ar trebui dizolvat, trecându‑se grija școlii OECD și doamnei Kavalec, pentru ca, în sfârșit, funcționarii ministeriali să aibă șansa să facă ceva util în viață, trecând de la vânturatul hârțoagelor la paza profesionistă a oilor, oriunde vor dori.

Confruntat cu problema realizării de economii la buget, după ce a prostit dăscălimea și sindicatele ei vegetale cu promisiuni de ținere a „cuvântului la milimetru”, creativul premier Ciolacu a sărit în sus de bucurie când a primit Coranul de la îngerul Gabriel sub forma unui raport OECD, în care niște experți – pricolici arătau că Educația ar fi unul dintre principalele sectoare afectate de corupție în România. De fapt, raportul plagia o serie de documente ale Freedom House, cu tot cu concluziile scoase din burtă, fără citarea vreunui studiu cu minime pretenții științifice privind măsurarea corupției în UE. La fel de bine, experții ar fi putut folosi ca argument și revelațiile unui Cocoșilă, revelații împărtășite lui Moromete la o ţuică la Aristide. Folosind un raport scris parcă de femeile de serviciu de la OECD, domnul Ciolacu a uitat spontan de promisiunile făcute și s‑a angajat într‑o nouă reformă a salarizării, având la bază criterii dure de performanță pentru o salarizare de subzistență. De fapt, domnul Ciolacu avea de gând să implementeze criteriile încă de acum doi ani, deși ele existau în legislație! Ar fi interesant de știut dacă neînfricatul nostru premier ar avea curajul să impună astfel de criterii și guvernului său ori să se ducă cu ele pe la poarta instituțiilor de forță, că tot a explodat consumul de droguri în spațiul mioritic.

Politicienii noștri s‑au dovedit a fi oameni grei, cu experiență, având școala vieții, studii înalte făcute la adânci bătrâneți și un parcurs școlar realizat târâș pe burtă. Cu toate acestea, după eșecurile nenumărate ale guvernărilor postdecembriste, unii au visat să le arate impostura aplicându‑le dictări cu „vedea‑te‑aș” și „mămucă, iacătă‑mă‑s!”, ori studiindu‑le cu lupa foile matricole și actele de studii. Astfel de demersuri sunt naive și inutile. La acele diplome și doctorate nu se poate ajunge ușor, ele fiind secretizate, ori îngropate adânc, de teama ca nu cumva curioșii imprudenți să nu orbească ori să se transforme în stane de piatră, de parcă ar fi văzut capul Meduzei, în locul unor amărâte de diplome de Bacalaureat. Dacă ar avea răbdare, tot ce trebuie să facă respectivii cârcotași ar fi să‑i lase pe politicieni să se exprime și să‑și etaleze înfricoșătoarea erudiție. De ce să încerci să ajungi la doctoratul secret al generalului Ciucă, o misiune imposibilă altfel, când poți să‑i admiri discursul din inima Bărăganului, acolo unde a ajuns cu o caravană electorală și a detonat o prostie nucleară: „Ianca este al doilea cel mai mare județ din județul Brăila”, constatând apoi că „sunt aici edilii comunelor și orașelor din Ianca”. O lustrație școlară sub patronajul Academiei Române, pentru limitarea accesului analfabeților la funcțiile de conducere în stat, bazată pe o vânătoare de cataloage și răscolirea arhivelor, nu va fi cu putință, dar adevărul simplu și necruțător despre elita politică poate fi aflat de popor, dacă acesta va fi atent la rezultatele produse de guvernarea ei.

 

Reforma Big Brother

 

În implementarea unor măsuri abuzive, ministerul autocrat al doamnei Ligia Deca a înlocuit consultarea cu „informarea”, fie că este vorba de profesori, părinți sau instituții, precum ANSPDCP. Dacă pe vremuri am avut colectivizarea forțată, astăzi avem supravegherea video forțată, că doar nu ne aflăm degeaba în era tehnologiilor minune. Nu știm cum i‑a venit doamnei Deca ideea fabuloasă de a modifica legislația abia adoptată, pentru a introduce măsuri discutabile. Probabil că, la fel ca Ioana d’Arc, a auzit niște voci divine, care i‑au poruncit să introducă supravegherea video, pentru a salva școala de barbarie și violență. Se pare că și la nivel european vocile joacă un rol important în adoptarea unor directive de către birocrația de la Bruxelles. Oricum, iscusința doamnei Deca este dincolo de marginile mirării, încât Hegel, dacă ar fi cunoscut‑o, ar fi declarat că este competența în fustă-pantalon. Elanul stahanovist al doamnei Deca a fost domolit puțin de Avocatul Poporului, acesta arătând că a introduce camere video în toate școlile, fără acordul nimănui, va duce la obișnuința de a fi supravegheat, la nerespectarea dreptului la viață intimă, familială și privată. Educația pentru supraveghere și control este o noutate, ciudată fiind și atitudinea de a considera că este normal și în interesul școlii ca polițistul și procurorul să vegheze procesul instructiv-educativ. Peste noapte, ne‑am trezit în societatea supravegherii, unde ANCOM‑ul lui Zgonea face deja miliția internetului, iar divizia de Cyberint a generalului SRI Rog promite să ne scoată gărgăunii din cap fără să ne dăm seama, pentru ca în școli camerele să obișnuiască noile generații cu necesitatea supravegherii, cu ideea că nu este bine să gândești sau să faci ceva fără știrea autorităților. Dincolo de logica securistă a supravegherii și suspiciunii, se va ajunge la anularea vieții private, la intruziunea în spațiul școlar a unor factori externi, la anularea totală a autorității profesorului. Înțelegem că doamna Deca vrea să combată noua anarhie adusă de reformă cu vechile metode securiste. Ne putem imagina că tovarășul Stalin ar fi fost încântat de această reformă, iar Michel Foucault ar mai fi adăugat un volum lucrării „A supraveghea și a pedepsi. Nașterea Închisorii”. După legiferarea anarhiei și debandadei timp de un sfert de veac de către matadorii nondirectivismului, de la Marga și Andronescu la Miclea și Anisie, astăzi ne mirăm cu mâna la gură de explozia violenței și de noua barbarie din spațiul școlar. Ministerul nu este în stare să isprăvească noul curriculum, dar vrea școli‑pușcărie model! Nu are bani de salarii decente pentru profesori, dar își permite echipamente scumpe pentru evaluări digitale fantasmagorice și supraveghere audio‑video specifică penitenciarelor de maximă siguranță! Educația ar urma să fie făcută de camerele de supraveghere și organele de ordine, profesorii fiind considerați incapabili să asigure ordinea în sălile de clasă. Se bate astfel încă un cui la coșciugul statutului dascălului. După ce disciplina a fost eradicată prin regulamente și statute, după ce autoritatea deontică a profesorului a fost aruncată la gunoi, acum se speră că prin două afișe „împotriva violenței”, prin concursuri de desene pe asfalt și acțiuni heirupiste se vor rezolva toate problemele. Gravele carențe de comportament ale unor elevi nu vor fi controlate nici prin camere video, nici prin magia vorbelor profesorului și hipnoza consilierilor școlari. Mijloacele scumpe și umilitoare sunt perfect contraproductive, când o simplă revizuire a regulamentelor școlare ar fi fost infinit mai eficientă.

Totuși, de ce nu era nevoie de astfel de mijloace și intruziuni în perioada anterioară? De ce elevii din „județul Ianca”, spre exemplu, nu se plictiseau și nu aveau nevoie de camere de supraveghere? Probabil că erau ocupați cu învățătura, plictiseala și violența fiind indicatori ai lipsei de activitate școlară. Acei elevi nu aveau nevoie de simulări, luau Bacalaureatul fluierând (doamna Deca, o mare amatoare de experimente, ar putea să propună la simulări subiectele de acum patru decenii), făceau concurență colegilor de la liceele de elită din municipiul Brăila la rezolvări de probleme din „Gazeta matematică” (devenită astăzi un samizdat) și „Revista de fizică și chimie” (dispărută de ceva timp), apoi luau cu asalt facultățile, reușind în masă să treacă de concursurile aspre de admitere. Fenomenul violenței era de neconceput atunci, pentru că sala de clasă era un spațiu de muncă, de civilizație școlară, nu un câmp de bătălie ori salon de petreceri pentru rebelii lu’ mami și domnii Goe, altfel extrem de fragili la contactul cu munca și disciplina. Oricum am privi lucrurile, școala nu trebuie să fie nici închisoare, nici poliție, nici justiție, nici centru terapeutic, iar profesorul nu ar trebui transformat în dădacă, meșter, agent de pază și protecție, polițist de proximitate, asistent social, contabil sau agent antidrog acoperit.

■ Scriitor, profesor la Colegiul Economic „Ion Ghica” din Brăila

Constantin Toader

Total 0 Votes
0

Constantin Toader

Constantin Toader  (n. 15 decembrie 1962, Iași, România) este istoric român, profesor la Colegiul Economic „Ion Ghica”. Este preocupat de cercetarea istoriei moderne și contemporane a românilor (industrializarea României, partide și ideologii politice, istoria învățământului românesc). A fost membru al Consiliului Național pentru Curriculum (1997 -1998). Coautor al curriculumului de istorie pentru clasele VII – XII.

Cărţi: „Dimensiunea eminesciana a ființei noastre”, Brăila, 2010; „Monografia Colegiului Economic „Ion Ghica”, Editura Danubius, Brăila, 2012.

Articole și studii în revistele Contemporanul. Ideea Europeană, Tribuna învățământului, Istros, Convorbiri economice, Colocvii dunărene.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button