Lecturi - Despre Cărți

Albania în oglinda intelighenţiei româneşti

Cunoscutul scriitor ieşean Marius Chelaru, apropiat spaţiului cultural japonez – fondatorul revistei de cultură şi spiritualitate euro‑asiatică intitulată Kadō. Calea poeziei şi afiliat Japan Universal Poetry Association şi World Haiku Association –, este, în egală măsură, ataşat culturii sud‑est europene, co‑fondator al Asociaţiei şi revistei Carmina Balcanica, la care este redactor‑şef adjunct şi, în ultima perioadă, colaborator apropiat al revistei Albanica. În această ultimă ipostază de colaborator al revistei de albanologie, Marius Chelaru a publicat un consistent şi riguros elaborat volum Albania şi albanezii în cărţile şi presa din România apărut la editura Asdreni[1], în care pune sub lupa analitică imaginea unui popor în mentalul colectiv din ţările române şi, în special, reflectarea ei în scrierile intelighenţiei româneşti.

Evident, un apropiat al Convorbirilor literare şi un foarte fin cunoscător al acestei grupări literare în evoluţia ei istorică, Marius Chelaru va centra cercetarea pe o imagine a poporului albanez conturată în cadrul amintitei publicaţii sau pe cea reflectată în alte lucrări prin prisma foştilor colaboratori ai revistei ieşene, dar această nuanţă nu este de natură să modifice percepţia sau să reflecte denaturat perspectiva. Scriitorul ieşean va realiza prin amintita lucrare o firească trecere în revistă a imaginii albanezilor şi Albaniei evoluând de la cea a unei ţări îndepărtate până la conştientizarea locului în care se găseşte o importantă comunitate de aromâni, ulterior până la susţinerea emigraţiei intelectualilor şi scriitorilor albanezi din România, până la înţelegerea cauzei comune în lupta de eliberare a popoarelor din Balcani de otomanism şi până la sprijinul politic şi diplomatic acordat Albaniei în perioada declarării independenţei. Interesantă este, în imaginea de ansamblu creată prin lucrare, lipsa etnonimului „albanez” din limba română pentru o lungă perioadă de timp – Marius Chelaru insistă, pe parcursul lucrării sale, asupra folosirii termenului de arnăut desemnând mercenarii albanezi, preluat din turca otomană, în care pluralul Arnavud şi toponimul Arnavudluk desemnau populaţia albaneză şi regiunile locuite de albanezi, cuvântul grecesc Albanítis pătrunzând mult mai târziu în ţările române –, şi cel puţin în egală măsură interesantă este imaginea din mentalul colectiv al românilor despre cele două posibile faţete ale etnonimului turcesc vehiculat:

În imaginarul popular din Moldova şi Ţara Românească „albanezul” era perceput, aşadar, cu precădere din două proiecţii majore, mercenarul (arnăut – denumire folosită de prin secolul XVIII) şi negustorul (bragagiu/ cârciumar/ comerciant). În timp, cu precădere spre secolul al XIX‑lea, termenul arnăut  ajunge să fie folosit pentru orice fel de mercenari/ lefegii, indiferent de naţionalitatea lor (p. 117).

Pentru ilustrarea acestei anomalii perceptive, scriitorul ieşean foloseşte o serie de dicţionare, începând de la cunoscutul Lexicon de la Buda (ori Lesicon románescu – látinescu – ungurescu – nemţescu) publicat la începutul secolului al XIX‑lea, în 1825, dar şi importante volume şi periodice. În ceea ce priveşte imaginea în oglindă, cuvântul vlah are în cultura albaneză rădăcini care reflectă coabitarea. Practic nici albanezii nu au avut, până târziu, o imagine limpede în reflectarea etnonimul român/ vlah. T. Hagi‑Gogu va scrie în 1939: „În ALBANIA termenul VLAH lipseşte geograficeşte. Dar acolo, prin VLAH se înţelege frate” (p. 34), dar această heteroimagine a făcut anterior obiectul unei mai limpezi redări prin prisma lui Gustav Weingart: „Vlach edhe schkjip vla” („Vlahul şi albanezul sunt fraţi”).

Totuşi, nu imaginea vlahilor în mentalul colectiv al albanezilor face obiectul acestei cercetări, ci Albania şi eponimele ei, iar Marius Chelaru construieşte un consistent dosar al acestei reflectări, începând de la Dimitrie Cantemir, continuând cu secolul XIX până la începutul secolului XX, perioadă marcată de emigraţia albaneză din ţările române, care a însemnat prezenţa unora dintre cele mai importante personalităţi ale literaturii albaneze, printre care întemeietorul poeziei moderne, Naim Frashëri, ultimul poet din Balcani care a scris în persană şi care a publicat cele mai importante dintre operele sale la nord de Dunăre, continuând cu Asdreni, autorul versurilor imnului naţional albanez, absolvent de studii la Bucureşti, cu remarcabilă operă dedicată Balcanilor publicată în acest oraş, incluzând cel mai important volum al său, Psalmul călugărului din 1930, cu Mitrush Kuteli, unul dintre numele importante ale diasporei din România, scriitor şi traducător, şi cu prietenul său, Lasgush Poradeci, filolog albanez cu o teză de doctorat despre Mihai Eminescu. Evident, diaspora albaneză nu se rezumă la cele patru nume, motorul mişcării de emancipare fiind Societatea de Tipărit Litere Albaneze, înfiinţată de intelectualii albanezi din Bucureşti adunaţi în casa lui Vasil Tarpo în 1881, care vor începe activitatea propriu‑zisă, rezultând din denumirea asociaţiei, cinci ani mai târziu (din 1884 societatea se va numi Drita/ Lumina şi va continua să funcţioneze până în 1915), cu publicarea primului abecedar albanez. În acelaşi an, 1886, se va înfiinţa şi prima tipografie albaneză, a lui Jani Vrato, iar începând din ultimul deceniu al secolului al XIX‑lea vor exista, simultan sau pe rând, o serie de publicaţii albaneze care vor contribui la reflectarea corectă a imaginii acestei naţiuni în mentalul colectiv românesc şi în scrierile intelectualilor români: Albanezul (1895‑1896), Shqiperia (1897‑1898), Independenţa Albaniei (1900), Glasul Albaniei (1910), Atdheu (1912), Flamura (1915) ş.a.

Prima lucrare despre albanezi, în sensul cercetării focalizate pe acest subiect, este cea a lui Alessandru Petriceicu‑Hasdeu, tatăl cunoscutului enciclopedist, o nuvelă intitulată Domnia Arnăutului (1872), urmată fiind de cea a lui Şt. Georgescu‑Sergent, Albanezii (1898), dar de cel mai mare interes este lucrarea istoricului şi diplomatului Nicolae Iorga, Albania şi România. Lecţie de deschidere ţinută la Bucureşti la Institutul pentru studiul Europei sud‑estice în ziua de 31 ianuar 1915, publicată în acelaşi an la Vălenii de Munte, la tipografia şi legătoria proprie, „Neamul românesc”. De mare interes în analiza lui Marius Chelaru este, de pildă, simpatia pe care o acordă Mihai Eminescu poporului şi limbii albaneze – „scriitorii albanezi bucureşteni”, cum îi numeşte Luan Topciu, răsplătind acest interes prin focalizarea asupra studierii operei eminesciene –, în ciuda notei deloc încurajatoare a lui Titu Maiorescu asupra modului în care privea această simpatie şi interesul poetului de a învăţa limba albaneză erau asociate bolii lui mintale (a se vedea corespondenţa din 23 iunie 1884). Scriitorul ieşean nu se opreşte la simpla menţiune a acestui interes, ci ilustrează cu amplul text al lui Mihai Eminescu publicat în nr. 99/1880 din Timpul, în care poetul face analogie între forma democraţiei (în înţeles originar) practicată în Albania şi republicile cantemiriene din Descriptio Moldaviae, Vrancea, Câmpulungul (Bucovinei) şi Lăpuşna:

În sine, sistemul vechi al instituţiilor albaneze e democraţia în înţelesul antic al cuvântului, căci poporul exercită puterea supremă în plaiuri, în adunările sale parlamentare numite cuvînde din lat. conventus, româneşte cuvânt, care înseamnă şi „adunare”, şi „discurs”). Plaiurile mai au, afară de aceste adunări generale, câte un sfat de bătrâni, al căror cap e în genere ereditar şi se numeşte voievod, adică duce (p. 222).

Continuând cercetarea cu textele din Convorbiri literare, cu serialul Românii din Albania din paginile Gazetei de Transilvania (1913), cu documentele diplomatice din epocă, cu luările de poziţie şi pledoariile pentru independenţa Albaniei, Marius Chelaru construieşte un amplu dosar al imaginii Albaniei şi albanezilor în România, justificând astfel şi încurajarea elitei intelectuale albaneze din Bucureşti, şi elaborarea primelor documente ale independenţei tipărite prin societatea Drita în capitală. Scriitorul ieşean reuşeşte să proiecteze astfel evoluţia imagologică de la simpla asociere a unui termen pierdut între timp ca înţeles de bază, cel de arnăut, cu mercenarii prezenţi în teritoriile româneşti, până la simpatia aproape unanimă de care s‑au bucurat albanezii în scrierile unor nume importante ale culturii române, argumentul decisiv fiind tocmai acela al importanţei şi credibilităţii acestor personalităţi care, modelând cultura română, au contribuit şi la modelarea perspectivei asupra unui teritoriu şi asupra unui popor privit cu multă căldură: „Iar lista, cum s‑a putut vedea din exemplele date aici, este lungă şi dacă amintim numai câteva nume, putem începe de la Mihai Eminescu sau Dimitrie Cantemir, Dimitrie Bolintineanu, V.A. Urechia până la Hasdeu, Iorga, Al. Philippide ş.a., la care putem adăuga, dintr‑o altă perspectivă, şi pe regele Carol I” (p. 582). Un argument suficient cât să alăturăm imaginea unui popor celei create de aceste personalităţi importante ale culturii române.

■ Scriitor, prozator, critic şi istoric literar, profesor

Notă:
[1] Marius Chelaru. (2022). Albania şi albanezii în cărţile şi presa din România. Pagini despre imaginea Albaniei în cărţile şi presa din România până în primele decenii ale secolului al XX‑lea. Craiova: Editura Asdreni. 583 p.

Adrian Lesenciuc

Total 1 Votes
0

Adrian Lesenciuc

Adrian Lesenciuc, poet, prozator, eseist și critic literar român. S-a născut la Câmpulung Moldovenesc, la 21 august 1975. Profesor universitar abilitat. Absolvent de studii universitare militare. Doctor în ştiinţe militare și informații la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” (2008) și în ştiințele comunicării la Şcoala Naţională de Studii Politice și Administrative (2011). Debut absolut în revista Astra (1997). Debut editorial cu volumul de versuri Antifilosofia, Editura Mesagerul, Cluj-Napoca, 1998. Colaborări, preponderent cu eseuri și cronici, la publicațiile Libris, Tribuna, Contemporanul. Ideea europeană, Hyperion, sporadic la România literară, Luceafărul, Steaua, Scrisul Românesc, Convorbiri literare, Mișcarea literară, Ateneu, Caiete silvane etc. Redactor-șef al revistei literare Libris. Prezent în antologii și volume colective publicate în țară și străinătate. A tradus poezie vizuală, Tipoeme și anipoeme ale Anei Maria Uribe (Argentina), lucrare publicată la Editura Arania, 2012. Este membru al filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România din 2000. Președinte al filialei din 2013. A publicat numeroase lucrări de specialitate publicate în țară și străinătate; șapte studii științifice publicate în volum, în România și Germania. A publicat peste o sută de lucrări științifice în domeniile de interes: comunicare interculturală, lingvistică/ semiotică, științe militare, securitate.

Opera:
Studii, lucrări științifice: Comunicare interculturală în satul românesc (2015), Război informațional (2016), Teorii ale comunicării (Ediții: I, II, III – 2017), Gândirea militară românească sub amprentă clausewitziană (2019)

Poeme: Antifilosofia (1998); Copilul-genune (1999); Laocoonia (2000); Liam (2001); Coliba de sânge (2014); Joc terț (2015); Cartea de apă. Cu Borges, privind râul (2016); gEneida (2019)

Eseuri, critică literară: Puzzle cu umbre pe ape (2002); Postmodernitatea. Un posibil model de structurare a mozaicului a-valoric (2005); Poezia vizuală (2006); Ana Il, între strigătul metafizic și împăcarea cu Dumnezeu (2018)

Romane: Moartea noastră cea de toate zilele (2008); Cimitirul eroilor (2017); Limbile vântului (2018)

Premii literare: Premiul Societății Scriitorilor Militari și Premiul Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România pentru eseu, pentru lucrarea Postmodernitatea. Un posibil model de structurare a mozaicului a-valoric, în 2006; Premiul Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România pentru proză, pentru romanul Moartea noastră cea de toate zilele, în 2009; Marele Premiu la Concursul Național de Poezie „Octavian Goga”, Cluj-Napoca (2017); Premiul „Cartea Anului ” la Colocviul Romanului Românesc, Alba-Iulia (2018) pentru romanul Cimitirul eroilor. Romanul Limbile vântului a fost nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2018

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button