Contemporanul » Lecturi - Despre Cărți » Victor Voicu, Sub semnul lui Hippocrates

Victor Voicu, Sub semnul lui Hippocrates

Aici, am învăţat la şcoli bune, cu profesori dedicaţi misiunii lor şi am ascultat mari dascăli, personalităţi strălucite ale românilor, cu nimic mai prejos decât reperele şi valorile europene. Aici, am identificat pe marii fondatori ai culturii, civilizaţiei şi ştiinţei româneşti…

Vicepreşedinte al Academiei Române după ce a acoperit cu competenţă două mandate de secretar general al celui mai înalt for ştiinţifico‑cultural românesc, profesorul Victor Voicu, continuator a doi iluştri savanţi români – profesorii Alfred Teitel şi Nicolae Cajal –, contribuie mai departe prin activitatea sa ştiinţifică şi, în general, culturală, şi prin talentul său organizatoric, la înflorirea medicinii şi a culturii româneşti. Recentul volum masiv de aproape 400 de pagini, editat la prestigioasa editură Ideea Europeană, poate fi considerat un bilanţ de etapă într‑o prestigioasă carieră ştiinţifică, didactică şi militară. Volumul se deschide cu o scurtă, dar emoţionantă profesiune de credinţă a acestui savant patriot, intitulată „De ce cred în România?”, din care cităm: „Aici, am văzut lumina soarelui, am citi la lumina lunii, am suferit, m‑am bucurat, am plâns şi am fost fericit. Aici, mi‑am definit vocaţia, am obţinut succese sau neîmpliniri, am cunoscut oameni de anvergură morală şi profesională, generoşi şi demni, care mi‑au fost modele şi cărora le rămân recunoscător pentru întotdeauna. Aici, am învăţat la şcoli bune, cu profesori dedicaţi misiunii lor şi am ascultat mari dascăli, personalităţi strălucite ale românilor, cu nimic mai prejos decât reperele şi valorile europene. Aici, am identificat pe marii fondatori ai culturii, civilizaţiei şi ştiinţei româneşti… Aici, am identificat mari personalităţi de alte etnii, evrei, francezi, armeni, germani etc., care şi‑au pus destinele în slujba românilor, unii chiar cu sacrificiul vieţii. Aici, pe acest pământ, se află acei oameni minunaţi, anonimi, fideli şi credincioşi României profunde, nealterată de vreme şi vremuri. Aici, m‑am născut şi aici voi rămâne, în veşnicia pământului românesc…” Primul mare capitol „Destin, repere, ştiinţă” se continuă cu un alt text optimist şi mobilizator în momentele pe care tocmai le traversăm: „Românii au darul de a renaşte din cenuşă”. Este vorba despre George Emil Palade, strămutat din România, după cotropirea patriei noastre de către bolşevici, în Statele Unite ale Americii, unde a devenit, pentru majoritatea savanţilor din domeniul geneticii, „cel mai influent om de ştiinţă în domeniul biologiei celulare”. Este redată şi caracterizarea pe care i‑o face belgianul Christian de Duve, alături de care a obţinut premiul Nobel în 1974, şi care se termină cu propoziţia: „Radia autoritate, o autoritate fără urmă de aroganţă”. Autorul consemnează şi faptul că, în perioada 1970‑1979, prof. dr. Nicolae Simionescu şi dr. Maya Simionescu au lucrat în laboratorul lui Palade de unde, întorcându‑se în România, au înfiinţat Institutul de Biologie şi Patologie Celulară care astăzi poartă numele academicianului Nicolae Simionescu, fiind condus de acad. Maya Simionescu. Am avut prilejul să admir medalia premiului Nobel a lui Palade în tezaurul Muzeului Naţional de Istorie a României din Calea Victoriei din Bucureşti şi mă bucur foarte mult că profesorul Victor Voicu popularizează în această carte modelele care l‑au condus în viaţă, oferindu‑le cu generozitatea şi competenţa celui care le‑a înţeles perfect, tinerei generaţii care, cu modele maxim performante, se poate forma în aşa fel încât să asigure continuarea strălucirii ştiinţei şi culturii româneşti. Fără modele bine cunoscute şi îndrăgite de tinerii savanţi în formare, viitorul ştiinţei româneşti ar fi sumbru. Profesorul Victor Voicu a înţeles perfect acest lucru şi povesteşte cu plăcere şi cu un acut simţ al datoriei faţă de viitorul naţiunii viaţa şi activitatea ştiinţifică a celor care au asigurat prestigiul României în istoria universală a ştiinţelor. Urmează în carte portretul lui „Victor Babeş – un reper de anvergură”. Şi acest mare savant a venit în România animat de un fierbinte patriotism, dornic să ridice ţara. A fost de mai multe ori nominalizat pentru premiul Nobel, este autorul primului tratat de bacteriologie din lume, a înfiinţat la Bucureşti al treilea institut antirabic din lume. Străzi din oraşe americane îi poartă numele. Eu însumi i‑am consacrat o monografie editată la Bucureşti în 1988. Profesorul Victor Voicu încheie portretul pe care i‑l face lui Victor Babeş cu aceste cuvinte: „Victor Babeş rămâne un reper de anvergură ştiinţifică şi morală neobişnuită, particulară pentru poporul român. Păstrăm şi vom păstra o vie şi nestinsă recunoştinţă marelui savant român Victor Babeş”. Titlul următorului portret este: „Ana Aslan – o strălucită reprezentantă a Şcolii medicale româneşti”. Valoarea acestei mari savante provenită dintr‑o familie de armeni din Brăila se datorează mai ales faptului că medicamentele inventate de ea din domeniul geriatriei au apărut când speranţa de viaţă la naştere a început să crească spectaculos, ca urmare a altor descoperiri şi invenţii din domeniul medicinii. În acest fel, un număr din ce în ce mai mare de pacienţi au simţit nevoia să beneficieze de pe urma administrării de Gerovital şi de Aslavital. Pentru că gerovitalul este un derivat de Novocaină, sovieticii au impus ca preţ pentru Gerovitalul pe care l‑au importat din România acum 60 de ani, preţul internaţional între fraţi ai Novocainei, desigur mult mai ieftină decât Gerovitalul. Aceasta n‑a ştirbit, desigur, valoarea marii savante românce, discipolă a profesorului D. Danielopolu şi colaboratoare a lui C. I. Parhon. Următorul portret zugrăvit de academicianul Victor Voicu este, oarecum surprinzător, nu al unui medic, ci al colegului său de Academie – scriitorul Nicolae Breban. Om de cultură polivalent, profesorului Voicu i‑a fost aproape şi literatura beletristică, de altfel – chiar toate artele. Prin urmare, nu trebuie să surprindă acuitatea cu care emite judecăţi de valoare în domeniul artei narative. Şi citatele din Breban sunt selecţionate cu multă pricepere: „Riscul în creaţie devine vizibil, sensibil, actual, distrugător abia în interiorul ei, în pura ei practicare; şi nu este unul contondent, sportiv‑distrugător, ci seamănă cu filtrele Evului Mediu, cu viruşii noştri contemporani, nevăzuţi şi ubicui, gravi şi respectabili! Devii cu adevărat conştient de el prea târziu, cu mult prea târziu, când nu mai este realmente nimic de făcut… Ce riscăm, de fapt, în cultură, în creaţie? Ratarea. Boala. Ridicolul. Infernul îndoielii”. Profesorul Voicu crede, ca şi Nicolae Breban, că marea dramă a comunismului a fost cea a ţăranului român. Pentru că, spune autorul, „să nu uităm că marile noastre valori au fost de origine ţărănească!”. De aceea, titlul următorului articol este „Ţăranul român”. Autorul citează din capul locului două discursuri de recepţie la Academia Română cu acest subiect: Lucian Blaga, cu „Elogiu satului românesc” (1937) şi Liviu Rebreanu, cu „Lauda ţăranului român” (1940). Mai întâi, profesorul Voicu citează din Blaga, parcă surprins de o serie de coincidenţe între destinul acestuia şi propriul său destin: „Copilăria şi satul se întregesc reciproc, alcătuind un întreg inseparabil. Copilăria mi se pare singura poartă deschisă spre metafizica satului, spre acea stranie şi firească, în acelaşi timp, metafizica vie, adăpostită în inimile care bat sub acoperişurile de paie, oglindită în feţele bântuite de soartă, dar cu ochii atârnaţi de cer… Mi‑aduc aminte: vedeam satul aşezat înadins în jurul bisericii şi al cimitirului, adică în jurul lui Dumnezeu şi al morţilor… Satul românesc, în ciuda sărăciei şi a tuturor neajunsurilor cuibărite în el prin vitrega colaborare a secolelor, se învredniceşte cu excepţionala măsură de epitetul autenticităţii”. Aşadar, conchide profesorul Voicu, „satul ca matrice a autenticităţii, credinţei, temeiniciei, adevărului… Satul este aşezat, aşadar, în centrul lumii şi se prelungeşte în mit”. Din numeroasele citate din Rebreanu, îl reproducem pe cel final, ca o concluzie a genialului romancier: „Dacă ţărănimea română a fost ursită să conserve rasa, pământul, limba şi credinţa noastră, înseamnă că ea este întruchiparea tuturor virtualităţilor şi energiilor româneşti, că, deci, din ea trebuie să pornească şi să se inspire tot ce e românesc”. Bun cunoscător al istoriei României, profesorul Voicu evocă împroprietărirea iniţiată de Cuza, apoi cea a lui Averescu, prin a cărui lege agrară s‑au împroprietărit 1.400.000 capi de familie. Mai sunt citaţi cu importante lucrări de medicină socială şi antropologie acad. Nicolae Ghilezan, dr. P. Râmneanţu, prof. dr. Iuliu Moldovan.

Autorul semnalează neîmplinirile relative din perioada interbelică, având cauze subiective, dar şi obiective prin nivelul mai scăzut al cunoştinţelor medicale, în general, şi insistă asupra neîmplinirilor actuale, încă mai grave, guvernele României actuale de tranziţie nu au reuşit „să abordeze şi să analizeze problemele majore, din care enunţăm câteva, aşa cum am făcut şi în alte intervenţii publice, abordând grave neîmpliniri în domeniile: demografiei, emigraţiei, sistemului de sănătate publică, educaţiei, infrastructurii rutiere, defrişării pădurilor, de nestăvilit, pierderea controlului înstrăinării pământului. Cele şapte aspecte – şi nu numai – sunt strâns corelate cu securitatea naţională – un concept complex, rezultat al solidarităţii naţionale, apanaj al unei naţiuni cu un popor educat, sănătos, cu un trai decent, cu speranţa nealterată în viitor, cu regiuni ale ţării echilibrat dezvoltate, cu o reţea rutieră modernă, cu o clasă politică credibilă şi responsabilă, reprezentativă pentru interesul naţional”. Autorul evidenţiază, pe baza datelor oferite de Institutul Naţional de Statistică, dificultăţile grave prin care trece asistenţa medicală la sate. În materie de stare a naţiei, profesorul Victor Voicu consideră că orice ascundere a realităţilor neconvenabile, orice cosmetizare a realităţilor grave, este considerată complicitate la crimă împotriva naţiunii. Sunt necesare eforturi sporite şi oameni mai competenţi, mai oneşti şi mai vrednici pentru îndreptarea situaţiei. Ultimul alineat este semnificativ: „Cred că este imperios necesară o analiză realistă a satului românesc şi elaborarea unui proiect pe termen mediu şi lung pentru satul românesc pentru a ne împlini o datorie faţă de ţăranul român”. În continuare, vicepreşedintele Academiei Române, cu un bagaj de cunoştinţe bogat, sistematic şi foarte actual, pledează în mai multe articole pentru o maximă transparenţă în măsură să limpezească mesajele subliminale sau voalate, sau cel puţin cu falsă aparenţă de obiectivitate, care urmăresc să intoxice opinia publică şi să‑i orienteze dorinţele şi preferinţele spre direcţii opuse intereselor reale ale naţiunilor. În articolul „Templul se dărâmă cu uneltele făurite în interiorul său!”, profesorul Voicu aduce un elogiu „Laboratorului pentru Analiza Războiului Informaţional şi comunicare Strategică” (LARICS) din cadrul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion C. Brătianu”, din cadrul Academiei Române. Autorul citează surse (The Guardian, în 2015, precum şi Institutul Afacerilor Internaţionale din Finlanda) din care rezultă că „investiţiile pentru plata jurnaliştilor, bloggerilor, comentatorilor online aserviţi propagandei pro‑Putin, antioccidentale, anti‑UE, anti‑NATO, ajung la 5 miliarde de dolari”. Această activitate e coordonată de Serviciul Federal de Securitate din Rusia (FSB). Este reprodus din profesorul Dan Dungaciu un citat din teorema lui Thomas: „Un fapt fals, perceput ca real, devine real prin consecinţe”. Autorul este profund îngrijorat de falsitatea propagandei duse în România, spre a împinge societatea românească într‑o zonă fără ţel, în haos. Relativizarea valorilor este o manevră extrem de periculoasă pentru viitorul oricărei naţiuni. Alt titlu incitant, tratat cu maximă responsabilitate şi competenţă de profesorul Voicu este: „Premize la geopolitica religiilor. Quo vadis, Europa?” Este citat în mod responsabil Sartori şi se subliniază că, în timp ce credinţa religioasă a europeanului creştin scade, fundamentalismul islamic câştigă tot mai mult teren în lumea musulmană. Mai ales catolicismul este afectat, care, din punct de vedere organizatoric a stat întotdeauna, în Europa, cel mai bine dintre riturile creştine. Avem în continuare o succesiune de articole teoretice alarmante, cum n‑am mai întâlnit decât în angajarea patriotic‑civică a generalului Rogojan: „Emigraţia, impactul ei asupra societăţii româneşti şi importanţa diasporei”, „Provocări şi strategii”, „Elita românească şi Unirea Principatelor Române”, „Un proiect pentru cultura majoră”, „Intelectualii, puterea şi tehnologia”, „Câteva repere ale dezindustrializării şi reindustrializării României”, „27 Martie 1918. Unirea Basarabiei cu România. Strălucită izbândă identitară românească”. În acest prim capitol mai apar încă trei articole care elogiază realizări omeneşti care se cer urmate pentru desăvârşirea tipului de cetăţean român, sau al oricărui stat: „Destin, creaţie, ştiinţă”, despre Facultatea de Medicină din Craiova unde ilustrul academician Voicu a fost o vreme profesor de Farmacologie, „In memoriam Generalul Henri Mathias Berthelot” şi „Emil Racoviţă, savantul, vizionarul şi fondatorul biospeologiei mondiale”. Al doilea capitol al volumului se intitulează „Dialoguri în actualitate” şi este structurat din cinci interviuri acordate unor jurnalişti experimentaţi pentru diferite periodice din ţară şi din străinătate, sau unor posturi de televiziune. Primul interviu, intitulat „Academia Română trebuie să dea semnale pentru renaşterea naţională” a fost acordat Elenei Solunca pentru Academica din martie 2016. Este vorba despre activitatea ştiinţifică a vicepreşedintelui Academiei Române, despre formarea sa ca discipol favorit al profesorului Alfred Teitel, membru post mortem al Academiei Române. În final se pun şi problemele fierbinţi ale momentului istoric actual în România, pe care savantul le discerne cu acuitate maximă, motivată de patriotismul său, care‑l împiedică să adopte poziţii conformiste sau oportuniste. Cu orice risc, profesorul Voicu declară ferm: „Cred că trebuie început cu sănătatea şi cu educaţia, cu dezvoltarea resurselor sociale şi profesionale. Ne plângem că nu sunt locuri de muncă. De unde să avem când noi nu investim în locuri de muncă, noi le desfiinţăm? Au fost vândute industrii care erau domenii strategice ale ţării. Ciclul privatizare – desfiinţare a funcţionat perfect”. Al doilea interviu, intitulat „Academia Română luptă pentru interesele naţiunii române”, a fost luat de Bogdan Rădulescu de la Radio România Internaţional. Este un interviu mai intens, orientat pe biografia savantului, pe studenţia la Institutul de Medicină Militară din Bucureşti, activitatea didactică de predare la Facultatea de Medicină din Craiova şi în paralel de comandant al Centrului de Cercetări Ştiinţifice Medico‑Militare din Bucureşti. Apoi, de consilier al ministrului sănătăţii Daniela Bartoş şi preşedinte al mai multor comisii care au facilitat înfiinţarea a două secţii de combatere a dependenţei de droguri la Spitalul Obregia. Cu mult curaj, lovind interese financiare din domeniul infracţional, profesorul Voicu a reuşit să ieftinească medicamentele Generice care, numai în România din întreaga lume, erau mult mai scumpe decât medicamentele originale după care fuseseră copiate, când acestea n‑au mai fost protejate de brevete. Următorul interviu este intitulat „Un pilon de referinţă” şi este acordat ziaristului Al. Bantoş de la revista Limba română din Chişinău, care se încheie cu acest mesaj: „Iubiţi confraţi, să nu ne uităm identitatea noastră comună, limba şi cultura noastră, spiritul nostru românesc, care ne‑au permis să supravieţuim şi să fim adesea împreună. Să cinstim cu demnitate şi mândrie aniversarea unui secol de la înfăptuirea Marii Uniri! Să evocăm cu recunoştinţă şi pietate pe cei care s‑au jertfit pentru împlinirea acestui ideal naţional. Să luptăm şi să sperăm!” George Grigoriu de la postul Realitatea TV a obţinut de la vicepreşedintele Academiei Române interviul intitulat „Quo vadis, Europa Creştină?”, în care profesorul Voicu exprimă cu claritate credinţa sa religioasă creştină, revoltat de reacţia Europei actuale atât faţă de creştinism, cât şi faţă de enclavele musulmane din metropolele europene complet scăpate de sub controlul justiţiei din ţările respective. Ultimul interviu din această serie a fost realizat de dr. Alba Popescu pentru postul TV 6TV, cu titlul „Academia Română şi identitatea naţională”.

Ca în toate textele sale, profesorul Voicu dă dovadă de o înţelegere profundă a realităţilor istorice şi arată clar că o rediscutare a Tratatului de la Trianon este o provocare la un nou război mondial cu amplă participare europeană, în cadrul căruia se joacă însăşi soarta omenirii, datorită formidabilului arsenal nuclear de care nu s‑ar putea face abstracţie în momentul în care una din tabere ar fi pe punctul să piardă războiul. Cel de‑al treilea capitol al cărţii este constituit din două dezbateri de tipul masă rotundă, prima intitulată Politică şi cultură, organizată de revista Contemporanul, iar cea de‑a doua, cu titlul Ce spun academicienii… urmărind să cinstească, de asemenea, împlinirea a 150 de ani de la înfiinţarea Academiei Române. Participarea profesorului Voicu la ambele discuţii evidenţiază implicarea sa în orice dezbatere importantă în care se discută cele mai arzătoare probleme naţionale şi internaţionale ale epocii noastre. În prezentarea primului text se menţionează că este vorba „despre politică şi cultură, despre educaţia românească şi cultura naţională – domenii cronic subfinanţate în perioada postdecembristă –, despre libertate şi ştiinţa de a fi, despre proiectul de ţară şi valorile româneşti, despre elitele naţiunii române, despre confuzia valorilor şi criza criticii” etc. Aceste dezbateri au avut mai multe subtitluri care le subliniază valoarea deosebită: „Pe terenul culturii, politica şi morala se transformă în prejudecăţi”, „noi stăm de veghe să fie apărată istoria acestui neam”, „politica nu trebuie să intervină în judecata de valoare”, „lupta pentru diminuarea orelor de latină, limbă şi literatură română, este o inconştienţă”, „în jurul bisericii a crescut cultura acestui popor”, „statul este obligat prin lege să asigure şi să garanteze accesul la educaţie şi la cultură”, „fără identitate, o naţiune se dizolvă, încetează să fie ceea ce este”, „un cuvânt trecut în desuetudine şi uitat astăzi: ideal”, „un război al unor români contra… României”, „două provocări ale rezistenţei prin cultură”. Intervenţia cea mai consistentă a academicianului Voicu la această dezbatere a avut ca generic „Academia Română este în slujba acestui popor”, în care ilustrul savant a spus: „Ce s‑a întâmplat în ultimii douăzeci şi cinci de ani e dramatic, aşa cum spunea altădată şi distinsul nostru coleg Dinu C. Giurescu. În ideea că distrugem economia comunistă, am distrus economia naţională şi aici stă drama. Acest popor a trebuit să migreze. Patru milioane de oameni, între care cei mai performanţi, de la muncitori la medici, arhitecţi, oameni de artă, au migrat ca să‑şi regăsească pâinea… E posibil ca ţăranul român să nu mai identifice semnificaţia marilor sărbători religioase? Dumnezeule, este inadmisibil! Eu m‑am născut la ţară unde exista o ierarhie a ţăranilor, erau oameni cu şcoală, care citeau ziare, citeau cărţi, citeau Biblia! Ei bine, nu mai suntem acolo. Învăţătorul şi preotul erau elita satului, erau cei mai respectaţi! De ce am degenerat? Se întreba Bogdan Simionescu, distinsul nostru coleg. Din prostie, oportunism, din dorinţa nesăbuită de agoniseală? Sau din rea intenţie? Un popor incult, un popor nepregătit, un popor fără şcoală, nu mai este un popor, ci o populaţie. O populaţie informă, fără speranţă, fără drum, fără proiecte, fără viitor. Avem uriaşe resurse potenţiale, cu o singură condiţie: şcoală şi educaţie de calitate pe termen mediu şi lung. Poporul român va fi numai astfel din nou apt de performanţă. Sentimentul de mândrie naţională va renaşte”. Cea de‑a doua dezbatere s‑a purtat pe marginea apelului semnat de peste 100 de academicieni pentru „Identitate, suveranitate şi unitate naţională”. Şi aici s‑au coagulat idei directoare pentru subcapitole, cum ar fi: „Academia Română – 150 de ani în serviciul naţiunii române”, „interesul naţional este prioritar”, „poporul român are sistem imunitar”, „dispariţia scrisului de mână în şcoli înseamnă o involuţie”, „Europa riscă să‑şi rătăcească identitatea culturală”, „democraţia înseamnă dialog”, „cartea înseamnă singurătate, reflexivitate, un anumit tip de intimitate”, „ţara poate fi salvată prin valorile ei”. Şi din această dezbatere reiese clar încrederea pe care academicianul Voicu o are în ţăranul român, singurul care poate reface matca din care să se ridice din nou valuri de intelectuali de elită, savanţi şi artişti desăvârşiţi, aşa cum s‑a tot întâmplat în istoria României. Iată ultima sa remarcă mai consistentă din această dezbatere: „Există un studiu la Universitatea din Iaşi, un studiu făcut de un coleg, unde se arată că în ultimii zece ani practic n‑au mai fost absolvenţi de şcoli de învăţământ superior din mediul rural. E un studiu făcut într‑o universitate mare de la Iaşi! Este mai mult decât dramatic ce sugerează acel studiu!”

Într‑o addenda, în încheierea acestei cărţi, sunt reproduse nouă articole omagiale despre ilustrul farmacolog şi cărturar devotat cauzelor poporului român, academicianul general profesor dr. Victor Voicu, semnate de Gheorghe Păun, Andrei Medvedovici, Nicolae Breban, Aura Christi, Andrei Tică, Ovidiu‑Alexandru Băjenaru, L. Gherasim, Flavian‑Ştefan Rădulescu şi Mihai Neagu.

■ Mihai Neagu Basarab este director al Institutului Român din Freiburg

Mihai Neagu Basarab

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest