Lecturi - Despre Cărți

Fulguraţii pentru vremurile din urmă

Trăim într‑o lume din ce în ce mai entropică, din ce în ce mai lipsită de repere, din ce în ce mai amnezică în raport de propria esenţă şi identitate. Aproape am uitat cine suntem ca specie, necum ce identitate ne‑a dăruit spaţiul venirii pe lume şi limba pe care cortexul nostru o poartă inscripţionată cu mult înainte de a vedea lumina zilei şi a cuvântului. O umanitate fără repere, ruptă de rădăcinile sale transcendente şi, prin urmare, golită de propria umanitate, fiindcă renunţarea la milenara genetică sufletească, forjată de vieţuirea în şi cu transcendenţa, se face vizibilă în golirea de sens, în derapajele morale, în formalizarea excesivă a societăţii contemporane.

Într‑un asemenea context o „anamneză”, în sensul vechi al termenului de amintire de sine, care să repună în discuţie elementele fundamentale ale fiinţei şi fiinţării noastre incluse în orizontul arheic – începând cu Verbul făcător de lume, Cuvântul cel dinainte de toate cele văzute şi nevăzute – care să ofere o reflecţie profundă a oglindirii acestora în religie şi filosofie şi o analiză a diferenţelor, dar şi a conexiunilor sau interferenţelor ce decurg din realitatea percepţiei şi considerării diferite sau uneori afine, aşa cum ni se dezvăluie a fi cartea lui Theodor Codreanu, Fragmentarium teologico‑filosofic (Editura Academiei, Bucureşti, 2021), este mai mult decât benefică, este imperios necesară. Autorul îşi intitulează acest ansamblu, de mai bine de 300 de pagini, Fragmentarium, iar cele două părţi distincte ale acestuia, vizând religia şi filosofia, Fulguraţii, momente de graţie ale spiritului, revelatorii, în sensul acelor Iluminări pentru vremurile din urmă ale poetului şi filosofului francez Jean Biès. Spaţiul de timp pe care se întinde geneza acestor reflecţii 1970‑2007 şi însăşi natura şi dimensiunile acestor reflecţii, de la aforism la microeseuri, ar putea îndreptăţi titlul lucrării. Numai că ansamblul dezvăluie o unitate atât de evidentă, încât Theodor Codreanu însuşi simte nevoia de a o justifica în Nota asupra ediţiei: „Partea surprinzătoare a lucrurilor vine de acolo că multe dintre «fulguraţii» se solidarizează tematic, independent de voinţa auctorială (…) Sunt aici gânduri, care au devenit Cuvânt, intrând în zona eminesciană a arheilor, fie prin experiere, fie stimulate de lecturi filosofice, ştiinţifice şi teologice. Între cele două substanţiale compartimente, fulguraţii teologice şi fulguraţii filosofice, există o consonanţă plasmatică, sub paradoxia heideggerienei diferenţe ontologice, circulând complementar după principiul vaselor comunicante, în absolutul cuminecării, chiar şi în cazul unor personalităţi aflate în antiteză greu transfigurabilă.”

Nimic surprinzător în această mărturisire, fiindcă Theodor Codreanu este el însuşi un spirit abisal, un plonjor în genunile universului, canonic în gândire, structurat pe liniile de forţă ale umanităţii şi românităţii, identităţi spirituale arehice care se conţin. Iată de ce, el judecă şi raportează totul, cu magnifică constanţă, la Eminescu, al cărui canon rămâne piatra unghiulară a culturii noastre. De aceea cartea se deschide prin Cuvânt şi autorul punctează încă de la început: „Cuvântul e lumină. Suntem gheme de lumină, spune Eminescu, după ce toată viaţa a căutat Cuvântul ce exprimă adevărul”.

Codreanu e canonic în sensul crezului lui Edmund Burke, potrivit căruia „o cultură şi o societate nu funcţionează în beneficiul celor aflaţi întâmplător în viaţă în momentul prezent, ci reprezintă un pact mai profund între cei morţi, cei vii şi cei nenăscuţi”, un contract cu transcendeţa şi arheitatea din perspectivă codreniană. Tocmai de aceea precizează el în Nota asupra ediţiei: „Unitatea «fulguraţiilor» se realizează şi laitmotivic, contrapunctic, consonanţa săvârşindu‑se stilistic prin referinţa la dogma centrală a creştinismului, care este taina Sfintei Treimi, la care se raportează conceptele recurente, atât cele mitologice, religioase, cât şi cele filosofice…”.

Fiindcă, trebuie spus, această carte de gândire profundă este şi una polemică în raport cu societatea contemporană secularizată, care a eşuat în a oferi umanităţii răspunsuri la marile întrebări şi căreia Codreanu îi pune în faţă oglinda adevăratelor valori spirituale, singurele care ne pot reracorda la transcendenţă, oferindu‑ne accesul către logos, adevărata noastră umanitate. Pentru că el ştie, precum Douglas Murray, şi că: „drepturile şi libertăţile noastre îşi au de fapt izvorul în credinţe pe care le‑am lăsat în urmă, iar cultura drepturilor omului datorează mai mult crezului propovăduit de Isus din Nazaret.” Tocmai de aceea cartea lui poate fi încadrată indiscutabil în acea La revanche de Dieu, despre care vorbea Gilles Kepel.

Nume de referinţă ale religiei, filosofiei şi literaturii, din cultura română sau universală, sunt aduse în dezbatere, pentru a sprijini aserţiunile autorului sau pentru a fi judecate din perspectiva valorilor pentru care militează acesta. De la Părintele Stăniloae şi René Girard la „ereticul” Tolstoi şi Eminescu, de la Platon, Diogene şi Kant la Nietzche, Freud, Cioran, Noica sau Rădulescu‑Motru. Iar panoplia indicelui de nume, nu mai puţin de 9 pagini, dă seamă despre vastitatea lecturilor cărturarului care este Theodor Codreanu şi a mulţimii de „martori” audiaţi în contenciosul religie‑filosofie ori în acela al valorilor pe care îşi sprijină fiinţarea umanitatea spiritualizată şi cele pe care îşi bazează existenţa „umanitatea” secularizată. Martori audiaţi sine ira et studio, cu obiectivitatea gânditorului adevărat, fără complexe şi fără complezenţă.

De o logică strânsă, aproape fără cusur, fulguraţiile lui Theodor Codreanu, aceste nuclee reflexive, care pot constitui oricând piatra unghiulară a unor eseuri consistente sau a unor cărţi, strălucesc prin forţă analitică şi inteligenţă, surprind deseori prin argumentele pe care îşi sprijină arhitectura, însoţindu‑şi seducţia vervei codreniene şi posesia artistă a limbii, prezente în întreaga operă a unuia dintre cei mai importanţi critici ai literaturii române.

Remarcabilă întru totul, cartea lui Theodor Codreanu, Fragmentarium teologico‑filosofic, n‑ar fi putut beneficia de un cadru editorial mai potrivit decât prestigioasa Editura Academiei!

■ Poet, prozator, eseist, diplomat

Horia Bădescu

Total 1 Votes
0

Contemporanul

Revista Contemporanul, înființată în 1881, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent cu aparițiile editoriale, inclusiv ale editurii Contemporanul, care vă pune la dispoziție un portofoliu variat de cărți de calitate, atât romane și cărți de beletristică, cât și volume de filosofie, eseu, poezie și artă.
Contemporanul promovează cultura, democrația și libertatea de exprimare.

The Contemporanul, founded in 1881, is a national journal for culture, politics and science, including reports on ongoing Romanian and international cultural, social and political events, as well as on quality books brought out by the Contemporanul Publishing in the fields of literature, philosophy, essay, poetry and art.

The Contemporanul Journal promotes culture, democracy and freedom of speech.

www.contemporanul.ro

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește și
Close
Back to top button