Din ultimul număr:
Contemporanul » Istorie – Documente – Politică » Note geopolitice. Europa Centrală şi Europa de Sud‑Est

Note geopolitice. Europa Centrală şi Europa de Sud‑Est

În 1933, la al VII‑lea Congres de Ştiinţe Istorice de la Varşovia, profesorul praghez Jaroslaw Bidlo vorbea despre o graniţă dintre Europa centrală şi Europa sud‑orientală…

A trecut mai bine de un veac de când pastorul luteran german de orientare creştin‑socială Friedrich Naumann publica volumul său de mare răsunet Mitteleuropa (1915) – propunând, în plin război, crearea unei comunităţi germane a celor două imperii de la Viena şi Berlin –, cu referire la un spaţiu continental definit nu demult drept cel cuprins „între colonizarea germană a Vestului şi domeniul imens al Rusiei la Est”[1]; el include Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria – aşa-numitul bloc Višegrad –, dar şi Austria şi ţările baltice.

Pe urmele lui Naumann, şcoala műncheneză coagulată de Karl Haushofer în jurul reputatei publicaţii Zeitschrift fűr Geopolitik a definit în 1939 această Europă de mijloc drept spaţiul ce cuprinde ţările baltice, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, dar şi România, Bulgaria, Albania, Iugoslavia, după ce, în 1933, aici erau plasate şi Elveţia, Austria şi Liechtenstein, pe când Osteuropa, Europa de Răsărit, era reprezentată doar de Rusia. Era exact viziunea care, după 1989, odată cu resurecţia geopoliticii – considerată decenii la rând ştiinţă imperialistă pentru că era înfloritoare în cel de‑al III‑lea Reich – avea să fie ilustrată de politologia americană printr‑un Zbigniew Brzezinski.

În ceea ce priveşte Europa de Sud‑Est – asupra căreia voi reveni – succesorul lui Haushofer, Rupert von Schumacher, i‑a dat cea mai corectă definiţie: pământul cuprins între Trieste, punctul nordic al Mării Adriatice, şi Odessa, punctul nordic al Mării Negre.

Cât despre cealaltă Europă – numită şi „Zwischeneuropa” sau „Zentraleuropa” – conţinutul său este, în primul rând, dacă nu chiar numai unul cultural, fiind lumea unor Kafka şi Brod, Zweig şi Milosz, Musil şi Kundera. S‑a ajuns chiar la aserţiunea ruso‑croatului născut la Mostar, Predrag Matvejevich, care, într‑un curs ţinut la Collège du France în martie 1997, declara: „În sfârşit, Zidul Berlinului s‑a prăbuşit. Fantasma unei Europe centrale a pierit şi ea”[2].

În timp Mitteleuropa lui Naumann a fost identificată de istoricii germani şi – nu întâmplător – maghiari cu Austrocraţia, în anii 30 ai secolului trecut s‑a construit un nou concept, cel de Ostmitteleuropa, o Europă centro‑orientală, dezvoltat în jurul revistei Archivum Europae centro‑orientalis publicată la Budapesta şi apoi la Leipzig (1935‑1942) de Emerich Lukinisch, în colaborare cu Andras Alföldi, Gyula Moravcsik, Bálint Homan, Bela Köpeczi. Încă înainte, în 1933, la al VII‑lea Congres de Ştiinţe Istorice de la Varşovia, profesorul praghez Jaroslaw Bidlo vorbea despre o graniţă dintre Europa centrală şi Europa sud‑orientală, una cu caracter confesional separând catolicismul şi protestantismul de ortodoxie; eu aş spune cu caracter religios, căci Sud‑Estul cuprinde şi componenta islamică; în plus, zona prezintă o remarcabilă varietate de interferenţe spirituale cu bulgari musulmani (pomaci), bulgari şi români catolici, turci creştini (găgăuzi), sârbi islamizaţi.

Se poate adăuga că analiza atentă a istoricilor a demonstrat dubla apartenenţă la Europa centrală şi la Europa de Sud‑Est a ungurilor şi a croaţilor sau interesul constant, pe o „durată lungă”, al Austriei şi al Ungariei pentru spaţiul Balcanilor.

Ajunşi aici, o precizare se impune: în 1931, Ungaria era plasată în Sud‑Estul european[3], arondare care a continuat după ultimul război prin geograful Jenò Mattyasovszki[4].

Cât despre diferitele denumiri date acestor spaţii, plină de interes este observaţia cercetătorului sârb Milan Ristović[5], potrivit căreia în jurul anului 1940 studiile sud‑est europene deveneau foarte importante în lumea academică germană, pe măsura în care Sud‑Estul european devenea un spaţiu complementar al economiei Reich‑ului nazist, continuându‑se astfel şi vechea politică teutonă din secolul al XIX‑lea de control al drumului terestru Hamburg‑Bombay, aşa‑numita „Bagdadbahn politik”, implicând şi un spaţiu care ţinea parţial de Balcani, anume Turcia sultanală şi Turcia kemalistă.

În ceea ce priveşte locul Europei de sud‑est în geopolitica euroasiatică o sumă de observaţii se impun[6]. Această geopolitică ne indică limpede că există o Europă orientală formată din două zone distincte istoric, lingvistic şi confesional: aceea ruso‑ucraineană – minată astăzi în chip dramatic – şi aceea sud‑est europeană, alcătuită la rândul său din spaţiul carpato‑dunărean – cuprinzând România, Republica Moldova şi Ucraina meridională – şi din spaţiul balcanic, între Dunăre şi capul Matapan, cel pe care, într‑o Geografie cordială a Europei, George Duhamel, membru al Academiei Franceze, îl numea „notre Asie d’Europe”.

Diviziunea europenilor în sensul propus de Immanuel Wallerstein[7] – cei din zona atlantică, cei din zona mediteraneană şi cei dintr‑o zonă orientală, ne aminteşte că în faţa unei Europe atlantice, catolice, protestante şi capitaliste s‑a aflat mereu o Europă de est ortodoxă şi, pe alocuri musulmană, clădită pe ceea ce Dimitri Obolensky a numit Commonwealth‑ul bizantin, moştenit parţial de turcii otomani. Această Europă orientală situată pentru secole în sfera Turcocraţiei şi a Austrocraţiei, lume a cezaro‑papismului – opus papo – cezarismului occidental –, lume a absolutismelor, a cultului liderului, nu poate fi confundată cu Europa centrală (în ciuda bizarelor încercări politice recente de creare a unei North Central Europe şi a unei South Central Europe, a unui grup dunăreano‑adriatic etc). Este locul unde se află forme de relief diverse, de la arhipelagul grecesc până în Macedonia, Albania, Raška şi Banatul, de la zona dalmată şi muntenegreană până la aceea din Tracia şi Bulgaria istro‑pontică, până în Transilvania, Moldova şi Basarabia. Această alcătuire geografică şi, implicit, cultural‑istorică poate conduce la concluzia că, în noua construcţie a Europei, regiunea va avea un rol major în raporturile continentului nostru cu Asia Occidentală, cu Orientul Apropiat şi cu Maghrebul, pe un drum care conduce către Asia Centrală şi Extremul Orient.

Spaţiu al Dunării de Jos, al Mării Negre şi al Mării Egee, Sud‑Estul european gravitează spre Mediterana şi în acest sens aş dori să notez gândul meu în ceea ce priveşte desenul viitoarei Europe dintre Atlantic şi Caucaz.

Există astăzi în Uniunea Europeană o verticală euroatlantică capitalistă, protestantă şi catolică, cuprinzând Anglia, Olanda, Danemarca, părţi ale Germaniei, Franţei, ţările Beneluxului, legate de spaţiul american, şi o orizontală euromediteraneană din care fac parte Spania, Portugalia, Sudul francez, Mezzogiorno‑ul italian, cărora li s‑au adăugat ţări ale Sud‑Estului european ortodox precum Grecia, Bulgaria şi România (numai analfabeţii pot să creadă că noi suntem nişte euroatlantici!). Această orizontală euro‑mediteraneană înglobează spaţiul nostru geopolitic, iar în Europa viitoare – construcţie instituţională sau realitate istorică – nu poate lipsi nucleul genetic al Europei însăşi, acolo unde albanezi, greci, slavi, turci, fino‑ugrici, latini orientali au construit o lume de sinteză, inconturnabilă, mereu, un punct de referinţă.

■ Istoric al culturii şi al artei, profesor universitar, membru al Academiei Române şi vicepreşedinte al acesteia

Note:
[1]  G. Castellan, Histoire des peuples de l’Europe centrale, Paris, 1994, p. 9
[2]  Capitolul L’Europe Centrale et son mythe, p. 113‑134 în volumul Mediterana şi Europa, Paris, 1998, p. 121
[3]  Südost und Südeuropa în Natur, Kultur und Wirtschaft, Wildpark, Potsdam
[4]  South – Eastern Europe today and tomorrow, Budapesta, 1947
[5]  The Birth of „South Eastern Europe” and the death of the Balkans, în Thetis, 2, 1995, p. 165‑176
[6]  Le‑am făcut cândva în Le Sud‑Est europěen, un concept geopolitique în Studia Albanica, 1, 2005, p. 13‑24
[7]  The Modern World System, Academic Press, 1974

Răzvan Theodorescu

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Razvan Theodorescu

Răzvan Theodorescu s-a născut 22 mai 1939, București. Istoric de artă, doctor în ştiinţe istorice Preşedintele Secţiei de Arte, Arhitectură şi Audiovizual a Academiei Române.  Secretar general al Asociaţiei Internaţionale de Studii Sud-Est Europene. Profesor la Universitatea de Arte. Membru [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest