Contemporanul » Istorie – Documente – Politică » Moda identităţilor fluide

Moda identităţilor fluide

Studierea sistematică a modei în antropologie a debutat la mijlocul anilor ’80 atunci când piesele de vestimentaţie şi accesoriile şi‑au adus contribuţia la cercetarea proceselor de transformare socială, culturală şi istorică. Tot în această perioadă s‑a înregistrat o unificare a perspectivelor anterioare, fragmentate, propuse de antropologi, sociologi şi istorici. Sistemul modei cuprinde atât artefactele, cât şi etapele prin care acestea trec pe parcursul vieţii lor materiale, sociale şi simbolice (producţie, distribuţie, comercializare, însuşire, aruncare şi/ sau reciclare), accentuând importanţa contextelor multiple în care hainele circulă, dezvoltând semnificaţii. Antropologia modei analizează aceste contexte şi practicile diverse implicate în formularea unei expresii estetice dominante, evidenţiind dialectica dintre societate şi individ, dintre corp şi materialitate. Domeniul de cercetare este la fel de vast ca şi posibilele conexiuni între componentele sistemului: moda – componentă a culturii materiale, moda – strategie individuală şi colectivă de autodefinire, moda – mijloc de sporire a eficacităţii şi puterii, moda în contextul globalizării etc.

 

Către o definiţie integratoare

 

În lucrarea Fashion anthropology: challenging eurocentricity in fashion studies (2015), Angela Jansen, urmărind să elimine din studiul antropologic al modei dihotomiile propuse de optica eurocentrică, formulează o definiţie cuprinzătoare a modei, aceea de „desirable dress”.

„Haina dezirabilă” sau „vestimentaţia dezirabilă” cuprinde toate formele vestimentare existente, iar atractivitatea acesteia este bazată pe „o serie de valori, fie ele sociale, politice, nostalgice, exclusiviste, moderne, inovatoare, naţionale, ale tinerilor etc.”, influenţate de contextul în care se manifestă. Deoarece caracterul dezirabil este adesea greu de extras şi analizat, cercetătoarea propune metoda observaţiei participative drept singura modalitate prin care putem extrage tiparele de comportament. Cert este că, pentru a exista modă, mulţi oameni trebuie să facă acelaşi lucru sau să poarte acelaşi lucru, iar diseminarea trebuie să fie fluidă. Constantele modei, imitarea şi diferenţierea, conformismul şi schimbarea, au oferit entuziaştilor domeniului promisiunea unui limbaj riguros, descifrabil, univoc, drept urmare, uşor de teoretizat.

 

Limitele comunicării

 

Toate studiile dedicate „hainei dezirabile” tratează, chiar dacă uneori doar marginal, o caracteristică fundamentală a modei, şi anume, comunicarea implicată – despre statut, gen, etnie, afiliere politică, coeziune socială, ocupaţie etc. În încercarea de a demitiza cultura pentru publicul larg, structuralistul Roland Barthes a aplicat modei, în lucrarea Le Système de la mode (1967), regulile semioticii. Exerciţiul ingenios de „citire” nu era destinat vestimentaţiei ca artefact (îmbrăcămintea confecţionată) şi doar într‑o mică măsură reprezentărilor figurative (îmbrăcămintea iconică). Scopul său era de a afla „ce se întâmplă atunci când un obiect real sau imaginar este convertit în limbaj”. În concepţia sa, moda „este formată din relaţii schimbătoare şi paradoxale între aspectele instituţionale, sociale, ale stilului, cele care se adaptează limbajului şi stilul individual, actualizat şi purtat, echivalent cu vorbirea”. Pe urmele lui Barthes, specialişti din domenii diferite s‑au întrecut în descifrarea „vocabularului” şi „gramaticii” modei prin teorii, adesea prea literale, care eludează complexitatea contextului în care are loc această comunicare. Porneau de la premiza unui limbaj universal. Uniformizarea mesajului, dar şi identităţilor, propusă astăzi de designerii de modă şi companiile producătoare, prin logouri care par să transcendă limitele spaţio‑temporale, este iluzorie şi uşor deturnată de o serie de factori: preferinţele individuale, practicile nuanţate ale subculturilor, contrafacerea, piaţa second‑hand, codurile giganţilor media sau diversele „mode alternative”. Descifrarea constantă şi contextualizată este necesară şi pentru indicatori culturali mai puternici, cum ar fi coafura şi accesoriile vestimentare. Putem afirma că limitele comunicării modei în context contemporan rezidă în dinamica interior‑exterior, între reclamarea strategică a individualităţii şi „complexitatea biografică” a artefactelor care, în drumul lor de la materia primă la groapa de gunoi, adoptă limbaje diferite. Într‑o lume fragmentată, identitatea este negociată şi construită zilnic, generând totodată multiple reconfigurări sau alterări ale mesajelor transmise de vestimentaţie.

 

Moda identităţilor fluide

 

Pentru interpretarea unui limbaj deopotrivă complex şi ambiguu, Margaret Maynard, în lucrarea Dress and globalization (2004), propune cercetarea şi înţelegerea naturii fluide şi instabile a identităţilor, moda urmând şi contribuind la procesul de construire a identităţii personale, naţionale, etnice sau internaţionale. Raportându‑ne la istoria vestimentaţiei, observăm faptul că saltul de la îmbrăcămintea cu rol protectiv la „haina dezirabilă” a însemnat totodată saltul spre reprezentarea statutului şi marcarea genului, spre puterea de configurare a identităţii personale, putere rezervată iniţial celor mai bogaţi membri ai societăţii. Restul populaţiei a aspirat la o identitate decalcată după modelul autorităţii, aşa cum observa Herbert Spencer: „Pretutindeni şi întotdeauna tendinţa celui inferior de a se afirma a fost în antagonism cu restricţiile impuse lui; şi un mod predominant de a se afirma a fost să adopte costume, unelte şi obiceiuri precum cele ale superiorului său”. Încă de la finalul secolului al XIX‑lea, sociologul american Thorstein Veblen observa viteza cu care se schimba moda. În viziunea sa, ritmul frenetic al modei era dictat de competiţia acerbă a burgheziei (mai ales între femei) pentru afişarea statutului, prin ceea ce el a numit „risipă ostentativă” sau „consum ostentativ”. Democratizarea vestimentaţiei în contextul industrializării, dezvoltarea tehnologică, eliminarea legislaţiei restrictive şi urbanizarea au intensificat cele două direcţii de afirmare, prin imitare sau diferenţiere. Pe măsură ce un model era adoptat în ansamblul societăţii, micşorând distanţele între identităţi, cei aflaţi într‑o poziţie de autoritate au căutat noi formule stilistice pentru a‑şi consolida „prestigiul”.

În ultimul secol ţesătura socială s‑a modificat, grupuri diverse, din diferite zone sociale adjudecându‑şi hegemonia asupra modei. Fragmentarea culturală s‑a manifestat prin căutarea unor noi forme de exprimare a identităţii, condensate în stiluri alternative. Risipa însă continuă să fie definitorie pentru societatea opulentă în care trăim, risipă pe care şi‑o revendică un segment din ce în ce mai larg al populaţiei la fel cum îşi revendică dreptul de a‑şi afişa stilul „personal”.

În era „fast fashion” şi a reţelelor de socializare, îmbrăcămintea este utilizată pentru adoptarea strategică a unei identităţi provizorii, încurajată de brandurile şi marile companii producătoare. În plus, aglomerările urbane, ca spaţii ale observaţiei critice şi competiţiei, accentuează importanţa deciziilor vestimentare pe care le facem zilnic în jocul identităţii.

„Declinându‑se din ce în ce mai mult în apariţie, individul învaţă să se vadă prin ochii celuilalt. Află că imaginea este mai importantă decât personalitatea. Şi întrucât va fi judecat de cei pe care îi întâlneşte pe baza a ceea ce posedă şi a imaginii pe care o transmite şi nu în funcţie de caracterul sau abilităţile sale, va tinde să‑şi îmbrace persoana cu teatralitate, să‑şi facă viaţa o reprezentare şi, mai presus de toate, să se perceapă prin ochii celorlalţi, până la punctul de a deveni unul dintre multele produse de consum care urmează să fie introduse pe piaţă.”

Statutul, genul, afilierea politică, ocupaţia sau apartenenţa la un grup social nu mai sunt categorii statice şi complet definite, iar produsele tranzitorii ale modei reflectă identitatea fluidă.

 

Impactul neomaniei

 

Devenind parte din cultura de masă guvernată de principiul demodării planificate, moda „poartă greutatea producţiei” şi proiectează asupra individului o noutate perpetuă, cu repercusiuni importante asupra construcţiei sinelui, dar şi asupra mediului. Această libertate iluzorie are potenţialul de a dizolva reperele identităţii personale într‑o multitudine de manifestări estetice sau comportamentale adoptate de cele mai multe ori fără medierea unui parcurs critic. Vorbind despre mitul modei, filosoful Umberto Galimberti ne avertizează:

„Acolo unde o lume consacrată de obiecte şi sentimente de durată este treptat schimbată cu o lume populată de imagini efemere, care se dizolvă cu aceeaşi viteză cu care apar, devine din ce în ce mai dificil să distingem între vis şi realitate, între imaginaţie şi date concrete.” Iar identităţile pot fi „îmbrăcate şi aruncate precum ne‑a învăţat cultura modei.”

Pentru prima dată în istoria umanităţii îmbrăcămintea a intrat în categoria „consumabile”, anual fiind cusute circa 150 de miliarde de haine, suficiente ca fiecare persoană de pe Glob să primească 20 de piese vestimentare noi. Preţul ecologic şi social al neomaniei este enorm: risipirea resurselor, otrăvirea mediului, exploatarea muncitorilor, periclitarea sănătăţii populaţiei, dar şi a generaţiilor viitoare.

■ Cercetător în arte plastice şi decorative, Muzeograf, Casa Filipescu‑Cesianu, Secţia Antropologie Urbană

 

Bibliografie:

Bouaziz, Intissar, Toffoli, Roy, La tendance à la singularité de l’individu et son rôle dans les choix de consommation: une étude exploratoire, 2007, https://archipel.uqam.ca/1228/1/M10506.pdf (Accesat 04.05.2021).

Galimberti, Umberto, I miti del nostro tempo, Feltrinelli, Milano, 2019.

Jansen, Maria Angela, Fashion anthropology: challenging eurocentricity in fashion studies, Fashion Tales 2015 Conference, 18‑20 iunie, Milano, Italia, https://www.academia.edu/13162442/Fashion_Anthropology_Challenging_Eurocentricity_in_Fashion_Studies (Accesat 04.05.2021).

Maynard, Margaret, Dress and globalization, Manchester University Press, Manchester, 2004.

St. Clair, Kassia, Firul de aur sau istoria lumii văzută prin urechile acului, Baroque Books&Arts, Bucureşti, 2020.

Alexandra Rusu

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1881, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest