Din ultimul număr:
Contemporanul » Istorie – Documente – Politică » Mănăstirea Voroneţ rediviva

Mănăstirea Voroneţ rediviva

Printr‑o decizie din 14 martie 1991, a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, dată pe baza unei adrese prealabile a Cancelariei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Mănăstirea Voroneţ şi‑a reluat acum trei decenii viaţa monahală, după o întrerupere de 206 ani, renăscând drept obşte de călugăriţe. Locaşul sfânt, ridicat ca edificiu în 1488, sub Marele şi Sfântul Voievod Ştefan, are o soartă cu totul specială între mănăstirile româneşti din toate locurile şi timpurile, fiind, probabil, cel mai cunoscut (deopotrivă în ţară şi peste hotare) aşezământ religios ortodox de pe teritoriul României. Această excepţionalitate porneşte încă din epoca fondării, identificată cu secolul de aur al rezistenţei noastre antiotomane şi al apărării de către români (alături de alte popoare) a „Republicii Creştine”.

Această „Republică Creştină” corespundea atunci aproape perfect cu Europa, cu acea Europă întemeiată pe clasicismul greco‑roman şi pe creştinism. Pe atunci, domnul ţării venea la Voroneţ ca să afle înţeleaptă învăţătură la ceas de cumpănă de la monahul Daniel Sihastrul/ Isihastul (şi el sfânt în calendarul nostru). Dincolo de această aură a sfinţeniei, făurită de preacuvioşii monahi şi egumeni, construcţia în sine a Bisericii, cu hramul „Sfântului şi Slăvitului Marelui Purtător de Biruinţă Gheorghie”, a reprezentat şi reprezintă o minune a arhitecturii şi a picturii. Echilibrul planului trilobat, măiestria bolţilor stilului moldovenesc, pridvorul închis, proporţiile cumpănite ale spaţiilor interioare fac din biserica aceasta un spaţiu uman şi divin în acelaşi timp, pus de la început sub semnul veşniciei. Pictura în ansamblu şi mai ales pictura exterioară a Voroneţului, cea din urmă datând din timpul domniei lui Petru Rareş şi al păstoririi mitropolitului Grigorie Roşca, sunt realizate la un înalt nivel artistic, fiind socotite drept cel mai reuşit ansamblu al artei medievale moldoveneşti. De aici îi vine locaşului denumirea de „Capela Sixtină a Răsăritului” şi tot de aici s‑a dus în lumea întreagă faima „albastrului de Voroneţ”, culoare nemuritoare, precum credinţa cea dreaptă. Este important de subliniat că nu specialiştii români au remarcat pentru prima oară aceste „minuni” ale minţii, braţului şi sufletului omenesc de pe pământurile noastre cele vechi, ci observatorii străini, mai întâi cei din spaţiul bizantin, iar apoi şi cei apuseni.

La scurtă vreme după ctitorire, se întemeiază la Voroneţ un scriptoriu, în care erau copiate cărţile necesare cultului, cel mai bun exemplu fiind transcrierea în 1490 a unui Tetraevanghel de către călugărul Pahomie. La Voroneţ a funcţionat, ca şi la alte mănăstiri, o şcoală de „slavonie”, unde erau aduşi pentru instruire şi educaţie copii de boieri şi de preoţi, care deprindeau misiunea de părinţi spirituali, ca şi meşteşugul de copişti de cărţi, meseria de dieci pentru cancelariile ţinuturilor şi oraşelor, cea de dascăli pentru biserici şi şcoli. „Psaltirea voroneţeană” şi „Codicele voroneţean” ne dau cuvânt să credem că, pe timpul aflării lui Grigore Roşca (circa 1480‑circa 1570) la Voroneţ şi prin osârdia sa, s‑a creat aici o şcoală mănăstirească, în care se studia în limbile slavonă şi română. Multe cărţi s‑au trecut atunci „de pre slavonie pre românie”. Prin urmare, mănăstirea a fost loc al credinţei şi al teologiei răsăritene, dar şi al educaţiei, culturii şi chiar erudiţiei.

Odată cu frângerea nucleului Ţării de Sus (numit de‑atunci Bucovina) din trupul Moldovei şi cu ocuparea sa de către Imperiul Habsburgic (condus de o dinastie catolică), are loc o diminuare treptată a privilegiilor şi drepturilor de care se bucurau odinioară bisericile şi mănăstirile ortodoxe. Faptul acesta a dat naştere unor nemulţumiri care au generat anumite atitudini şi acţiuni de protest. Astfel, în 1782, egumenii de la şapte mănăstiri, printre care şi Inochentie al Voroneţului, se întrunesc pentru a alege doi delegaţi care urmau să prezinte cererile lor împăratului Iosif al II‑lea, pentru recunoaşterea vechilor privilegii, aceleaşi cerinţe fiind înaintate şi episcopiei ortodoxe din Cernăuţi. Noua stăpânire, nefavorabilă ortodoxiei şi monahismului, a acceptat un vag dialog, dar a impus până la urmă, fără cale de negociere, desfiinţarea schiturilor şi reducerea numărului de călugări. A fost creat un fond bisericesc prin care s‑a instaurat controlul veniturilor bisericilor şi mănăstirilor, fiind şi secularizate moşiile mănăstirilor. Voroneţul nu a fost exceptat de la aceste măsuri restrictive.

După 1785, biserica Sfântul Gheorghe a Mănăstirii Voroneţ a rămas să activeze ca biserică parohială până în 1991 şi o mare parte din odoarele de preţ (relicvele) mănăstirii au fost transferate la mănăstirile Dragomirna, Suceviţa, Putna. După 1918, biserica fostei mănăstiri Voroneţ a fost declarată de statul român drept monument istoric.

Întreruperea vieţii monahale pentru mai bine de două secole nu a fost de bun augur pentru îndeplinirea menirii credinţei printre poporeni, dar întreg ansamblul, în parte păgubit şi, în anumite perioade, aruncat în ruină de autorităţi, a continuat să iradieze „credinţă tare”, istorie, artă, meşteşug, dragoste de carte şi de educaţie. Încadrarea Bucovinei în Imperiul Habsburgic, cu toate restricţiile pricinuite, a deschis, totuşi, locurile nord moldave spre lumea europeană, dând prilej specialiştilor de limbă germană, şi nu numai lor, să scoată în evidenţă comorile Voroneţului. Ulterior, în secolele al XIX‑lea şi al XX‑lea, mai ales după formarea României întregite, locaşul a intrat în circuitul internaţional de valori. Nu de puţine ori, teologi vestiţi, mari bizantinologi şi reputaţi specialişti în istoria artelor au scos la iveală pentru publicul străin tainele Voroneţului. Unii dintre aceştia au remarcat că, tocmai pe vremea când Michelangelo şi elevii săi alcătuiau frescele Capelei Sixtine, anonimii „zugravi” români se căzneau – cu gândul la Cel Preaînalt – să facă frescele extraordinare ale Voroneţului.

Redeschiderea vieţii monahale în 1991, adică în urmă cu trei decenii, a reaşezat mănăstirea în rosturile sale iniţiale, de loc privilegiat pentru credincioşi, de loc de slujire pentru clerul monahal şi mirean, pentru monahi şi monahii, de centru dăruit cu har al spiritualităţii răsăritene şi româneşti.

Astăzi Voroneţul se află pe lista monumentelor protejate de UNESCO şi iluminează mintea şi inima atâtor vizitatori de pe toate meridianele. Preţuirea ansamblului este unanimă din partea oaspeţilor. Doar unii dintre români, din când în când, se distanţează de superlativele prin care este apreciat Voroneţul de specialişti, considerând că este de bon ton aşa, în această perioadă, tulburată nu doar de pandemii fizice şi medicale, ci şi de grave maladii ale spiritului. Defăimarea noastră de către noi înşine nu este, însă, deloc, în acest caz, o formă de smerenie ori de pocăinţă, ci una de „corectitudine politică”, menită să submineze bazele civilizaţiei creştine. În ciuda unor astfel de detractori, Voroneţul rămâne majestuos la locul său de pază şi de veghe, contra rătăcirilor de tot felul, cu zveltul său trup îndreptat cu faţa spre viitor şi cu acel tulburător memento al „Judecăţii de Apoi”. Academia Română şi Biblioteca Academiei Române – locuri unice ale memoriei naţiunii şi credinţei noastre – aduc locaşului ştefanian, la ceas aniversar, omagiul lor plin de smerenie şi de bunăvoinţă.

■ Istoric, profesor universitar, membru al Academiei Române şi preşedinte al acesteia

Ioan‑Aurel Pop

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Ioan‑Aurel Pop

Ioan‑Aurel Pop s-a născut în data de 1 ianuarie 1955, Sântioana, România – este istoric român, profesor universitar (din 1996) şi rector al Universităţii Babeş‑Bolyai din Cluj (din 2012), membru titular (din 2010) şi preşedinte (din 2018) al Academiei Române. [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest