Contemporanul » Eseu - Publicistică » Festivalul Internaţional „George Enescu” – cel mai mare Festival din lume în anul 2021

Festivalul Internaţional „George Enescu” – cel mai mare Festival din lume în anul 2021

Sorana Mănăilescu: Stimate domnule Mihai Constantinescu, sunteţi apreciat la superlativ pentru că aţi făcut din Festivalul Internaţional „George Enescu” cel mai mare festival de muzică clasică din lume, un festival cu adevărat internaţional, cu evenimente în străinătate, cu transmisiuni live şi înregistrări difuzate la posturi prestigioase. Aţi avut un model pentru acest tip de manager de succes?

Mihai Constantinescu: Nu am avut nici un model în acest sens, însă modelele mele, într‑un sens, au fost cele trei festivaluri internaţionale la care am jinduit, în sensul în care îmi doream să ajungă la fel şi Festivalul de la Bucureşti: Festivalul de la Lucerna, Festivalul de la Salzburg şi Festivalul BBC Proms. Acestea sunt cele mai mari festivaluri recunoscute şi care au un program asemănător cu al nostru, dar există şi diferenţe: Salzburg este un festival de operă, Lucerna este un festival mai lung decât Enescu, un festival de vacanţă, la care lumea vine nu doar pentru a asculta concerte, ci şi pentru a‑şi petrece timpul în perioada verii, BBC‑ul a devenit un festival mai mult popular, în sensul că, în sala în care se desfăşoară, cu şase mii de locuri, se petrec şi alte evenimente. Festivalul nostru se diferenţiază, după cum v‑am spus, de celelalte, în sensul în care se numeşte Festivalul „George Enescu”, aşadar are o temă muzicală foarte clară, are mai multe serii de concerte, cele mai multe dintre toate festivalurile expuse mai înainte. Anul acesta am avut doar patru, de obicei, sunt şase în alte oraşe, dar a trebuit să ne supunem unor restricţii sanitare. Tot din acest motiv nu au mai fost concertele de noapte, care erau foarte audiate şi concertele din Piaţa Festivalului, pentru a reduce cât mai mult riscul unor îmbolnăviri. Pentru a avea un control cât mai bun, ne‑am rezumat la cele patru săli şi am urmat exact regulile impuse de autorităţi.

Cu toate aceste impedimente, atât pentru noi, cât şi pentru dumneavoastră această ediţie a fost specială. Care ar fi amprenta acestei ediţii?

Oh, amprenta, din păcate, este una urâtă, a virusului, care a lăsat urme şi ne‑a pus să facem diverse improvizaţii sau schimbări, atât în program, cât şi în modul de organizare. Aţi văzut că au fost orchestre care au venit cu sisteme speciale, cum a fost cea de la Scala, care a venit cu pereţi de plexiglas între suflători, au fost orchestre care au avut distanţări între membrii orchestrei, altele nu au ţinut cont de acest lucru şi s‑au desfăşurat în limitele obişnuitului. Din punct de vedere organizatoric, am avut multe lucruri de refăcut sau de schimbat în organizare. Practic am schimbat tot sistemul de primire‑însoţire a artiştilor, tocmai în ideea de a nu avea prea multe contacte cu stafful nostru, deşi toţi eram vaccinaţi. După aceea, am avut probleme legate de accesul publicului, doar 50% la Sala Palatului şi 70% în primele zile la Ateneu, în alte săli la fel. Acestea au fost schimbările nedorite, dar am fost obligaţi să le facem. Însă din punctul de vedere al participării internaţionale, a fost un festival mare. Au fost 32 de orchestre internaţionale, din acest motiv poate fi catalogat drept cel mai mare festival din lume în anul 2021. Am avut 37 de lucrări de George Enescu, cele mai multe lucrări interpretate de la înfiinţarea festivalului până acum. Toate lucrările enesciene au fost interpretate de artişti străini, ceea ce este foarte important. Am figurat nume foarte importante, unele dintre ele au mai fost, altele au venit pentru prima dată şi surprizele au fost foarte plăcute în acest sens. Ar mai fi de spus că programul acestei ediţii a fost conceput încă din decembrie 2019, dar, din motive medicale, o parte dintre lucrări au trebuit scoase din program pentru că partitura necesita un număr prea mare de muzicieni şi probleme puneau şi repetiţiile pentru aceste lucrări. Mă refer, aici, la schimbarea pe care a trebuit să o facă directorul artistic, Vladimir Jurowski, care, iniţial, a vrut să interpreteze simfonia a IV‑a de Enescu, dar, neputând să facă repetiţiile în Germania, a preferat să vină cu o lucrare mai aerisită, fără atât de mulţi muzicieni pe scenă. A fost foarte greu să gestionăm şi contractele, deoarece fiecare ţară avea propriul sistem de securitate sanitară, fiecare orchestră a avut un sistem specific. Au fost mai multe maşini angajate pentru că unele orchestre au acceptat doar 15, 20 de persoane într‑o maşină cu 45 de locuri. Pentru noi a fost un festival plin de improvizaţie, dar nu în sensul că „merge şi aşa”. A fost o improvizaţie pe temă dată. Temele erau: asigurarea securităţii, asigurarea programului, mulţumirea publicului şi a artiştilor. La fiecare dintre aceste patru puncte pe agenda noastră, am gândit mai multe variante, pe care le‑am aplicat în funcţie de situaţie.

Şi care a fost realizarea cea mai importantă a acestei ediţii?

Eu continuu să cred că realizarea cea mai importantă a fost participarea publicului, chiar dacă s‑a impus un procent mai mic în săli, dar a fost posibilă la această ediţie şi urmărirea live, atât în ţară, cât şi în străinătate. Faptul că publicul a venit cu drag la acest festival, să vadă artiştii, pe care i‑a întâmpinat cu multă căldură, a fost cea mai mare răsplată a eforturilor noastre. Îmi aduc aminte finalul simfoniei a IV‑a de Mahler, când dirijorul Daniele Gatti a ieşit împreună cu solista în culise şi a spus: „Ce public grozav. La noi, în Germania sau în Elveţia, nu am fi avut o asemenea primire”. Şi eu a trebuit să adaug: „Vă daţi seama ce ar fi fost dacă sala era 100% plină”. Publicul a fost şi este cel care ne judecă, ne dă note şi pentru care tot festivalul trebuie să fie, în continuare, bine organizat.

Laureaţii români ai festivalului din trecut au devenit stele internaţionale: Radu Lupu, Silvia Marcovici, Remus Azoiţei. Există laureaţi la ultima ediţie în care să investiţi speranţa unei cariere similare?

Da, mă gândesc la Valentin Şerban, câştigătorul locului I, prezent într‑un concert al orchestrei din Zagreb, împreună cu câştigătorul secţiunii de violoncel. Aşa cum aţi spus şi dvs., a fost prezent Remus Azoiţei, a mai fost un laureat al anului 2001, care a câştigat secţiunea de canto, Valentin Răduţiu, într‑un proiect special Enescu, şi Mihai Ritivoiu, în Nunta lui Stravinski pentru care s‑au adus patru piane de la Viena. Este adevărat că festivalul nu se poate axa doar pe promovarea tinerilor, noi facem tot posibilul ca ei să fie promovaţi şi, pentru acest lucru, laureaţii apar şi în programele concursului. Dacă aţi văzut, în luna mai, când a avut loc partea a doua a concursului cu recitaluri, semifinale şi finale, la aceste recitaluri au participat laureaţii ediţiei precedente. Aşa se va întâmpla, sper, şi în ediţiile următoare ale concursului. Orchestra Naţională de Tineret este inclusă şi ea în politica de promovare a tinerilor, iar orchestra din Ţările Baltice era tot o orchestră de tineret. Eu cred că tinerii buni, cu o perspectivă în carieră, vor face parte, în continuare, din programul Festivalului Enescu.

Au concertat la ultima ediţie orchestre legendare, precum Concertgebouw. Care alte performanţe de la actuala ediţie vor intra în istoria festivalului?

Cred că şi Orchestra Naţională a Franţei, cu cele două concerte, Orchestra din Rotterdam, care, pentru mine, a fost o mare revelaţie, dirijată de Lahav Shani, care este, într‑adevăr, una din marile stele în ascensiune ale muzicii clasice, Orchestra Santa Cecilia din Roma. Au mai fost concertele orchestrei „Les Dissonances”, orchestră fără dirijor, care a interpretat două programe extraordinar de dificile, ce pun probleme şi unui dirijor experimentat, cu atât mai mult unei orchestre. Nu pot face un clasament, dar mă bucur că toţi cei care au venit au făcut‑o cu drag şi au cântat la marea lor valoare, nu au fost concerte doar de dragul performanţei.

V‑am auzit pronunţându‑vă asupra unor probleme care ţin de esenţa vieţii muzicale: internaţionalizarea şcolii noastre de muzică, reforma învăţământului muzical din perspectiva competitivităţii. De ce aţi simţit nevoia să depăşiţi preocupările strict tehnice, preocupându‑vă de destinul unei componente esenţiale a culturii române?

Pentru că, fără şcoală, fără o educaţie muzicală, în curând, vom pieri şi noi. De curând mi‑am exprimat consternarea că s‑a intenţionat ca muzica să fie scoasă din programele şcolare. Fără o generaţie educată în ideea culturii, nu doar a muzicii, societatea e în pericol şi acest lucru poate fi prevenit doar prin forţele pe care trebuie să le adunăm în jurul nostru. Este o problemă şi a Ministerului Culturii, a Ministerului Învăţământului, a şcolii în general. Noi am încercat până în 2019 să aducem tineri la concertele festivalului. Acum sălile noastre de concert nu mai sunt doar gri, ale oamenilor cu părul grizonat, au început să vină şi tineri. De data asta, îmi pare rău, nu am putut onora toate solicitările tinerilor pentru că eram îngrădiţi de numărul spectatorilor. În ediţiile trecute am putut să oferim gratuitate elevilor şi profesorilor la concursuri. Ar mai fi şi problema tinerilor pe care ni‑i dorim să rămână, în continuare, în ţară şi să facă parte din marile orchestre. Atât timp cât orchestrele din Bucureşti nu sunt încă pregătite să primească tineri, ceea ce ar însemna să renunţe la experienţa, este adevărat, mare, pe care unii membri ai orchestrei o au, dar dacă nu se dă o posibilitate şi tinerilor foarte talentaţi, aceştia vor pleca, şi nu vor pleca toţi la locuri foarte calde, ci se vor pierde acolo. De aceea România trebuie să ofere în acest moment această posibilitate să rămână în ţară şi acest lucru nu se poate face decât printr‑o activitate coordonată a tuturor factorilor decidenţi.

Într‑adevăr, adolescenţii sunt tot mai detaşaţi de fenomenul muzical şi cultural. Cum îi putem readuce în sălile de concert?

Această problemă nu o pot rezolva nici eu singur şi nici festivalul. Este un program întreg care trebuie să fie discutat, acceptat şi pus în practică. Începând de la acele ore de muzică sau de cultură generală până la problema media, care nu prezintă în acest moment activitatea culturală autentică. Nu există televiziuni, exceptând TVR‑ul, care să aibă un post de profil, celelalte nefiind interesate din cauza ratingului. Dar cred că o televiziune responsabilă trebuie să‑şi dedice şi o parte din transmisii prezentării acestor evenimente culturale. În 2018‑2019, noi am realizat un test în liceele din Bucureşti să vedem câţi dintre elevi au auzit de Festivalul Enescu. Nu pot să spun că a fost un eşec studiul nostru, dar 50% mi se pare un procent mic. Ceea ce trebuie să facă media în acest moment este, poate, similar cu ceea ce se face pentru sport. Aşa cum sunt alocate 10 minute după toate ştirile actualităţii sportive, la fel ar trebui să existe şi pentru cea culturală: muzică, teatru, literatură. Aşadar, educaţia este foarte importantă.

Care ar fi observaţiile dvs., privind în urmă toate ediţiile Festivalului „George Enescu” pe care le‑aţi condus?

Toate ediţiile au fost un crescendo, iar ultima, zic eu, a fost cea mai frumoasă, plină de evenimente. Ceea ce s‑a simţit foarte mult a fost implicarea emoţională. Din iubire au venit oamenii în săli, din iubire au venit artiştii pe scenă şi au cântat publicului, mulţi dintre cei care au lucrat pentru festival au făcut‑o din dragoste, să nu credeţi că este o mare fericire să stai de dimineaţa până seara şi să te ocupi de organizarea festivalului. Din punctul de vedere al valorii, festivalul a fost gradual. Au fost ediţii la care am avut, cred că în 2017, şapte din primele zece orchestre ale lumii, la ediţia trecută am avut şapte din cei zece cei mai buni violonişti ai lumii, deci festivalul a avut momente de glorie şi înainte, le are şi acum.

Ştim că acest festival a fost ultimul condus de dumneavoastră. Cum vedeţi ediţiile viitoare?

Evident, eu îmi doresc să continue pentru că este păcat ca după treizeci de ani să scadă ca valoare, să nu se organizeze sau să îşi schimbe specificul. Nu îmi doresc să ajungă aşa cum s‑ar fi vrut, doar un foc de paie, în ideea că în România nu se poate face nimic. Trebuie să continue festivalul şi, dacă ceea ce se va decide de către instituţii va fi şi în vederile mele, dacă voi considera că persoanele numite şi ideile festivalului vor fi continuate, atunci îmi voi oferi serviciile de consultanţă. Dacă nu, este de datoria celor numiţi să răspundă de ceea ce vor face mai departe.

■ Director executiv al Festivalului Internaţional „George Enescu”

Sorana Mănăilescu în dialog cu Mihai Constantinescu

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1881, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest