Contemporanul » Poemul lunii » Poezie de Corina Oproae

Poezie de Corina Oproae

Corina Oproae (30 martie 1973, Făgăraş) este poetă şi traducătoare, stabilită în Catalonia, la Barcelona, din 1998. A absolvit Facultatea de Litere, secţia Engleză‑Spaniolă, a Universităţii Babeş‑Bolyai din Cluj‑Napoca, unde şi‑a iniţiat activitatea profesională la Catedra de Filologie romanică, secţia Spaniolă. Predă limba engleză la un liceu şi a condus ateliere de poezie la şcoala de scriere creativă Laboratori de Lletres din Barcelona. Scrie în spaniolă şi catalană, traduce din română şi din engleză în catalană şi spaniolă. Prima sa carte de poeme în limba spaniolă, Mil y una muertes/ La Garúa Poesía (2016), a fost publicată de Editura Şcoala Ardeleană în ediţie bilingvă: Mil y una muertes/ O mie şi una de morţi (2018). Acesteia i‑a urmat Intermitencias/ Intermitenţe Sabina Editorial (2018), care este sub tipar în versiunea românească a autoarei, tot la Editura Şcoala Ardeleană. În 2019 a apărut în Columbia Temprana eternidad/ O eternitate timpurie, care include, pe lângă o selecţie de poeme deja publicate, şi poeme inedite. Recenta sa carte în spaniolă este Desde dónde amar/ De unde să putem iubi (Pre‑textos, 2021). În limba catalană a publicat volumul La mà que tremola/ Mâna care tremură (Cafè Central, 2020). A tradus în catalană şi spaniolă autori români ca, de pildă, Marin Sorescu (Premiul Cavall Verd Rafel Jaume pentru Traducere de poezie, 2013, şi Premiul Marin Sorescu, 2014), Lucian Blaga, Ana Blandiana (Premiul Jordi Domènech pentru Traducere de poezie, 2015), Angela Marinescu, Dinu Flămând, Ioan Es. Pop, Pic Adrian, Gellu Naum, Norman Manea. Din engleză în catalană a tradus‑o pe poeta americană Mary Oliver (Premiul Nollegiu, 2018), iar în română a tradus L’arquitectura de la llum/ Arhitectura luminii, a poetului catalan Antoni Clapés (Editura Şcoala Ardeleană, 2021). Este autoarea antologiei de poezie catalană contemporană La hora indefensa/ Ora inofensivă (Columbia, 2021). A fost inclusă în diverse antologii de poezie şi ediţii memoriale (Cecília Meireles, Joan Brossa sau Alejandra Pizarnik). Unele din poemele sale au fost traduse în cehă, sârbă, italiană, engleză, suedeză, franceză, portugheză, arabă, bengaleză, turcă sau ebraică.

LITANIILE GOLULUI

I.

închide ochii şi caută chipul în amintire, acolo unde numele dispare, ca şi cum ai înălţa o coloană infinită de gol sculptat în absenţă, de aer plumburiu ce‑ţi vertebrează tăcerea. nu te limita la spaţiul care ai fost vreodată şi prefă‑te că înţelegi, sau înţelege poate, că eterna moarte este naşterea, că a pleca e o fiinţare tranzitorie în ceilalţi, în mod inevitabil, în mod iremediabil.

înainte              vid   vid                       şi după

III.

corpul tău, din ce în ce mai eteric, chipul tău, din ce în ce mai hirsut, ocupă spaţiul ce dăinuie între amintire şi uitare. acolo trăiesc, deşi nu mă poţi vedea, nici recunoaşte. este locul meu predilect din clipa în care am ştiut că m‑am îmbolnăvit de inexistenţă. acolo voi rămâne, răbdătoare şi nemişcată, până ce corpul tău nu se va mai putea împuţina şi ţi se va întrezări sufletul. atunci, urma mea îţi va fi lumina ce va îmbogăţi clarobscurul simţirii, ca flama ce însufleţeşte călătoria cuvintelor dinlăuntru.

înainte              vid   vid                       şi după

IV.

trăieşti absenţe prezente ca lumina zilei într‑o vară tăcută. palpezi aluviunile sedimentate în interiorul tău. dai la o parte carnea pietrificată – geografie de viaţă ce‑şi caută rădăcinile. trăieşti absenţe îndepărtate ca fructul copt în grădina imaginată. aduni cuvintele întinse pe sfoara memoriei. le suprapui încet – joc de cărţi ce conţine misterul. intuieşti că absenţa e o călătorie definitivă ce începe în carne şi se sfârşeşte în cuvânt.

înainte              vid   vid                       şi după

VII.

eşti cel ce priveşte în timp ce viaţa trece, cel ce trăieşte în spaţiul care se iveşte între a trăi şi a contempla. a privi înseamnă a te situa în punctul exact din care viaţa te transformă în spectator. dar nu te preface. nu ţi‑e de‑ajuns să fii cel ce priveşte. pe ascuns prinzi vise pe care le lasă să zboare cei ce trăiesc doar, vise ce visează la rândul lor să fie cuvinte. le prinzi literă cu literă şi‑ţi umpli spaţiul cu vieţi străine pe care le contempli în timp ce scrii cu o cerneală ce îţi izvorăşte din privire şi din interior şi îţi recuperezi esenţa când te opreşti şi te minunezi în faţa acelor vieţi pe care privirea atentă îşi aminteşte limpede că deja le‑a trăit.

înainte              vid   vid                       şi după

IX.

dacă există posibilitatea ca nimic din ceea ce nu există să poată fi creat, dacă inclusiv nimicul este deja aici, ocupând propriul său spaţiu, dacă a crea ar putea fi doar o iluzie a eului, prefă‑te că nu te‑ai gândit la asta niciodată şi continuă să cauţi versul ce ţese poemul ca şi când ai face‑o pentru întâia oară, ca şi cum totul ar fi încă posibil.

înainte              vid   vid                       şi după

X.

suntem corpuri ce umplu spaţii. miracole în viaţă. devenim denşi, foarte denşi, şi vine moartea şi ne aduce vidul de dinainte de corp. vidul alungă spiritul şi face să ne crească în interior aripi, aripi ce se pliază cu răbdare în aşteptarea unui zbor posibil. vid care deviază drumul lacrimilor, ele curg spre interior, spre imperceptibile văi, inundă în drumul lor pietrele aspre ale memoriei, iar anteriorul vid de nespus anunţă tangibilul vid cel de mai apoi şi la mijloc, în densitate, suntem categorica premoniţie a sfârşitului.

înainte              vid   vid                       şi după

XI.

suntem cuvinte ce umplu goluri. nimic înainte şi nimic după. şi am lăsat afară orice speranţă. ne transformăm în păsări, păsări cu aripi de cristal prăbuşindu‑se pe pământul cel ud de frică şi de disperare, păsări care se nasc moarte şi nu‑şi mai amintesc limba de dinainte de a se naşte, păsări greoaie cu ochi de plumb visând totuşi să se înece din nou înlăuntrul nostru, să îşi desfacă aripile infinite şi să ne facă să ne luăm zborul spre acel efemer ce mai apoi, într‑o clipă, dizolvă şi densitatea, eliberându‑ne. suntem diafana continuare a începutului.

înainte              vid   vid                       şi după

XII.

îngădu‑i‑le în interiorul tău vulcanilor să irupă. lasă cuvintele să facă schimb între ele de litere, de silabe şi astfel să se ivească‑nlăuntrul tău tot felul de mutanţi, monştri, minuni, miracole. apoi stinge‑i cu tristeţea unei absenţe infinite sau cu vreo fericire instantanee, cu amintirea diafană pe care o păstrezi în acel potir de crin sau cu viitorul ursuz pe care îl vei descifra în a lui privire. va ţâşni mai apoi cuvântul, desluşit şi plin de sens. cuvântul care niciodată nu vine din nimic. cuvântul care pătrunde golul. cuvântul care este sângele spiritului.

înainte              vid   vid                       şi după

METAMORFOZĂ

Într‑o dimineaţă,
cu câteva vieţi în urmă,
m‑am trezit şi am decis să mă pun la încercare.
Mi‑am zis:
vei fi femeie şi bărbat,
peşte, insectă şi pasăre,
munte şi fir de nisip.

Ca şi cei care citesc sfârşitul poveştilor
înainte de a le începe,
mai întâi am fost fir de nisip
pierdut în infinitatea inexorabilă
reflectată prin permanenţa lucrurilor.
Am fost şi munte
pierdut în inconştientul muritorilor
şi m‑am simţit atât de bine în toate acele vieţi
încât m‑a tentat să fiu,
cât mai repede posibil, bărbat sau femeie.

Dar am lăsat lucrurile să‑şi urmeze făgaşul
şi am fost insectă – multiplicitate
reflectată în telurica mea existenţă.
Apoi am fost peşte
zbătându‑mă între atavicul
dus şi întors al mărilor.

Această formă de viaţă mi‑a adus
dorinţa de înălţare
şi am fost pasăre,
îmi desfăşuram aripile în cadenţa infinitului.

Şi admiram totul atât de intens,
încât în vise conversam
cu eroii ce fuseseră capabili să treacă
de toate probele până ce‑au cucerit
regatul şi prinţesa.

M‑am hotărât din nou să mă opresc
şi timp de câteva vieţi
pur şi simplu n‑am fost nimic.

Acum sunt bărbat. Acum sunt femeie.
Să nu vă miraţi dacă v‑aş mărturisi
că am fost mulţi bărbaţi şi multe femei,
şi că din toate aceste vieţi păstrez o amintire
mai netedă decât sufletul cuvintelor dintâi.

Nu aş termina niciodată dacă v‑aş spune cine am fost.
Bărbaţi şi femei
care fuseseră toţi fire de nisip.
munţi, peşti, insecte şi păsări
şi o infinitate de alte lucruri şi de alte vietăţi.
Bărbaţi şi femei pierduţi în nişte vieţi
care, aproape întotdeauna, nu erau ale lor.
Bărbaţi şi femei care au ştiut totuşi să fie ei înşişi
şi să se recunoască pe sine când se numeau
Adam şi Eva, Orfeu şi Euridice, Romeo şi Julieta,
El şi Ea, Tu şi Eu.

■ Poet, traducător, profesor, editor

Corina Oproae

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1881, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest