Ostrovul Învierii de Aura Christi

E prea târziu

Când spunem că e prea târziu
şi cerul ca o lespede ne-apasă,
când totul e pierdut, vândut,
mai e puţin şi sufletul ne lasă;

când nu mai e nici un cuvânt
în tolba minţii să răsară,
pustiul sapă printre cruci
şi-n pieţe – vorbe de ocară;

când totul e pe veci ucis
şi nu e nimeni să mai cânte,
şi se întorc spre-apus plângând
părinţii în morminte;

când buhele ochii-şi deschid
în nopţile cu lună neagră
spre bocetul oprit în cer,
curge nectar din inimi, piatră,

psaltirea tace şi nu mişcă
nici norul deasupra ei
şi vulturul nu se ridică,
nici mâna, gândul între tei,

nici nucii smulşi de viscol…
Când nu e nimeni să te-aline
şi-ntins în nea devii pământ
umbrit de nevăzute-albine…

Inima fiinţei

Viaţa-i un vis, din care nu te-ai
trezit, spui, şi simţi că ajungi
cât ai clipi în inima fiinţei – eul
tău fidel, în sine însuşi chircit,
ca un foetus – în pântecul mamei,
ca o rădăcină – în măruntaiele
lutului, ca miezul – în nucă
atunci când umbrele nopţii,
sfiala şi soarele mai au un pic
şi după creasta blândă a dealului
dulce împădurit or să se ducă.

Stau în inima fiinţei până uit
de mine, uit pe ce lume sunt; nici
nu mai ştiu dacă sunt. E bine aici,
în inima inimii, murmură cineva
în tine. E răcoare. Vântul şerpuieşte
uşor pe suprafaţa formelor dulci
până în punctul în care înlăuntrul
tău stând îndelung, aştepţi să afli,
să guşti, să miroşi limita de pe care
inima fiinţei e topită în inima lumii,
ca gândul, ca soarele-apune în mare.

Fragment din romanul în versuri
Ostrovul Învierii
(25 august 2016 – 16 aprilie 2017,
Învierea Domnului)

Cărți publicate de Aura Christi (vezi)