Contemporanul » (Con)texte » Românii fără cultură?

Românii fără cultură?

Pentru a coborî şi mai mult intelectualitatea în derizoriu, atacul mediatic priveşte exclusiv numele sonore, ceea ce pare o trăsătură latină, dacă mă gândesc la aforismul lui Julio Iglesias: „Oamenii trag ţintindu-⁠ţi viaţa, dacă zbori mai sus”. Mi-⁠amintesc de dialogul unor slujbaşi de la Poştă auzit întâmplător: „Ce ai, mă, cu ea?” Cel astfel interpelat s-⁠a poticnit mental, privirea i-⁠a hălăduit undeva la orizont, iar răspunsul a venit moale şi târziu: „N-⁠am nimic, dar…”.

Auzisem eu însămi o studentă refuzând şansa de a scrie pentru o publicaţie literară, unde puteam să-⁠i asigur spaţiu în acel moment. La ce bun? De ce să scrii? Era una dintre cele mai talentate studente pe care le avusesem vreodată, cu „simţul limbii”, cum se spune; se mişca lejer printre concepte, detecta, ca pe nişte metale preţioase, sensurile mai puţin evidente ale unor texte dificile şi scria elegant, cu o amprentă personală, atât în engleză, cât şi în română. Când am auzit însă pe şefa cercetării din instituţie că nu găseşte absolvenţi de masterate şi şcoli doctorale în filologie interesaţi de alcătuirea unui volum colectiv, am avut un sentiment asemănător celui provocat de ştirea că un grup de balene s-⁠a sinucis, eşuând deliberat pe plajă. Eşecul umanitar e însă şi mai înspăimântător, chiar şi decât refuzul norei bătrânului savant din filmul lui Bergman, Fragii sălbatici, de a avea copii, deoarece tinerii intelectuali renunţă astfel să perpetueze viaţa poporului lor în istorie.

Mi-⁠am început cariera la o revistă, şi-⁠mi amintesc ce însemna, pentru generaţia mea, să accezi la sfera discursului public. Un coleg a luat cu el acasă şi „forma de calandru” (o etapă a laboriosului proces de tipărire de dinainte de Revoluţie) a primului său articol. Eu nu am dormit în noaptea care a precedat apariţia revistei în care mi se Foto-04-nr-07-2014promisese debutul. Este sigur că, de-⁠ar fi să aleg între cărţile pe care le-⁠am publicat şi năucitorul pot al ultimei trageri de la loteria londoneză, aş alege fără nicio ezitare forma personalizată, „salvată” în memoria culturală a rasei, ce supravieţuieşte trupului biologic.

Dar, vai, cum s-⁠a mai degradat trupul uman în noua vârstă inspirat numită de cineva „a barbariei”! Elitele sunt în mai mare măsură expuse, brutalitatea tratamentului fiind doar în grad, nu în esenţă, diferită de bestialitatea cu care sunt ucişi câinii vagabonzi de echipe de hingheri ultrautilaţi, în plină stradă, cu o cruzime nenecesară, dar gustând lugubrele urlete ale animalelor. Un popor educat de Ţepeş să nu protesteze la ospeţele însoţite de spectacolul tragerii în ţeapă, dacă nu voiau să împărtăşească soarta victimelor, nu protestează nici acum. Radioul a devenit cronică penitenciară. Nu se ţine cont că medicii, altminteri oameni generoşi şi culţi, sunt pregătiţi pentru spectacolul morţii, sau că magistraţii, altminteri oameni eleganţi, sunt familiarizaţi cu scenariul „arest-sinucidere-atac-cerebral-moarte-⁠spital”. Cei care şi-⁠au petrecut viaţa în biblioteci şi la masa de scris înţeleg însă mai greu de ce nu mai este Radioul public o instituţie exclusiv culturală (căreia nu-⁠i sunt străine, altminteri, nici filosofia politică, nici ancheta sociologică).

Cel mai rău este atunci când trupul ajunge, cum scrie un rafinat prozator baroc englez, „în clipa supremei noastre umilinţe”, când nu te mai poţi apăra de injurii sau de tratamentul rezervat „coletelor”. Ce trebuie să fi simţit familia poetului Cezar Ivănescu, al cărui trup neînsufleţit, primit poate în ceruri, dar nu şi de oficialii Uniunii Scriitorilor, a fost „rambursat” pe tren către Iaşul ultimei ostracizări?

Boala nu e un risc mai mic. Un trup, fie el şi de academician, dacă nu e la un moment dat pe scaun, ci internat într-⁠o clinică, are toate şansele să-⁠şi găsească, la întoarcere, lucruşoarele de la birou în stradă.

Nici trupul de universitar nu se simte mai bine. Cum cărţile au fost eliminate din ecuaţie, nu funcţionează sistemul marilor universităţi străine, unde profesorii cu carieră recunoscută nu sunt smulşi din proiecte de cercetare pentru a fi făcuţi pachet de Serviciul Personal în vederea pensionării. Spune altceva Legea Învăţământului? Şi ce, nu mai sunt şi alte legi? Sau Coranul? Sau chestia aceea nouă cu „aşa vor muşchii mei?”

Nu e o exagerare. Jargonul violenţei a contaminat cercuri inimaginabile pentru o societate civilizată: presa, tinerii licenţiaţi, politicienii.

Vocile Nopţii

Întorcând spatele editurilor şi revistelor, absolvenţii desfăşoară pe site-⁠uri de socializare fresce ale anilor de studenţie cu „coşmarul depresiilor, gândurilor sinucigaşe şi al profesorilor rataţi”. Felul în care iau apărarea unor profesori e uneori mai grav decât o injurie indirectă, dat fiind limbajul de declasaţi: „Bruno, du-⁠te femeie şi bag-⁠o pe aia cu actu’ sexual de plăcere. Nu mai face confuzii imbecile între subiectul de aici […] şi subiectul facultăţii […] (la care nu inteleg de ce naiba nu ai renunţat din primul an dacă nu ţi-⁠a plăcut). Mai cădeţi dreacu’”.

Nici studenţii de la informatică nu sunt mai îngăduitori: „Peste ceea ce se predă în universităţile române, totuşi, nu se poate construi nimic. Lipseşte complet spiritul practic în ideea că spiritul academic e nepractic prin excelenţă (lucru repetat ad infinitum de către profesorii mei). Lipseşte şi capacitatea de a avansa din punct de vedere teoretic: cum poţi construi într-⁠o mlaştină unde fundaţia e atât de fluidă şi neclară?”.

Grav e atunci când obiecţiile curg într-⁠o engleză impecabilă, legitimând exerciţiul critic: „The book contains long paragraphs, often spanning more than half a page. If you’re not used to reading English from back when ‘useful’ was spelled with a double ‘l’, your reading gets difficult, it slows down. Involuntarily, you can find yourself pausing a bit at the quotes as your mind is trying to signal that there’s something different in the text now than there was a second ago.”

Ca pentru a coborî şi mai mult intelectualitatea în derizoriu, atacul mediatic priveşte exclusiv numele sonore, ceea ce pare o trăsătură latină, dacă mă gândesc la aforismul lui Julio Iglesias: „Oamenii trag ţintindu-⁠ţi viaţa, dacă zbori mai sus”. Mi-⁠amintesc de dialogul unor slujbaşi de la Poştă auzit întâmplător: „Ce ai, mă, cu ea?” Cel astfel interpelat s-⁠a poticnit mental, privirea i-⁠a hălăduit undeva la orizont, iar răspunsul a venit moale şi târziu: „N-⁠am nimic, dar…”. Probabil la fel s-⁠ar poticni condeierii întrebaţi, dacă ei chiar cred cu toată seriozitatea că literatura română trăieşte prin Luminiţa Marcu, Dorin Tudoran sau Emil Hurezeanu mai curând decât prin D.R. Popescu, Breban sau Buzura…

Ca dovadă a patimilor aprinse stârnite de elite, deşi Legea Învăţământului este lungă, un singur articol din cuprinsul ei, cel care priveşte vârsta de pensionare, a antrenat în ultimele luni toate instituţiile statului: Ministerul Învăţământului, Sindicatele, Avocatul Poporului, Senatul, Camera Deputaţilor şi din nou Guvernul… Poziţiile oficiale au cerut adoptarea modelului occidental, dacă tot are prioritate legislaţia Uniunii Europene. Între un Ordin de Ministru şi comisiile din minister sau catedre, între o şedinţă a parlamentului şi declaraţiile purtătorilor de cuvânt, între comunicatul din presă şi site-⁠urile piratereşti se interpun însă în continuare grupări „para-⁠instituţionale”, încât construcţia învăţământului seamănă din ce în ce mai mult cu faţadă reformatoare a veşnicei contrarevoluţii: Ai mister Hyde, ai dottor Jekyll/ I costruttori di questi orrori.

I costruttori di questi orrori.

Cum a început sfârşitul? Expuşi, prin Internet şi bursă, universităţii de tip occidental, aceşti studenţi au aflat, după cum am constatat, două lucruri perfect adevărate: că studiile literare sau filosofia au devenit ştiinţe cu axiome, concepte şi protocoale, altfel spus, discipline teoretizate, în care nu mai are loc legitim „mlaştina fluidă şi neclară” a umanioarelor speculative de altă dată. În al doilea rând, cunoaşterea, cum spune filosoful Francis Bacon, nu poate fi sterilă. Cultura universitară e „practică”, nu pentru că produce automobile sau alte bunuri, ci prin ordinea culturală pe care o generează. „Factorul de impact”, prezenţa unui autor în conştiinţa publică, nu doar a anagajatorului sau a iconoclastului mediatic, setat pe denigrare, este criteriul civilizaţiei exigente.

Anomalia acordării celor mai înalte demnităţi unor persoane care nu au nici măcar un site pe Google, în afara celor postate de propria instituţie, a survenit în urma abandonării, în 2005, a criteriilor internaţionale în favoarea unui „sistem explicit, cuprinzător şi unitar la nivel naţional pentru asigurarea calităţii educaţiei” (citat dintr-⁠un document oficial). Refuzând să răspundă pentru previzibila criză a învaţamântului universitar, acad. Eugen Simion şi echipa au părăsit Ministerul Educaţiei. Pentru anglistică (literatură), fiind domeniul pe care îl cunosc, s-⁠a prezentat domnul Mircea Mihăieş. Cum WebMii abundă, în cazul domniei sale, în „news” (ştiri) despre disputele politice în care e prins, iar, în cazul altora, în „books” (cărţi), cred că medalia oficială oferită de curând i s-⁠ar fi cuvenit cu prisosinţă. Dinspre partea profesională, însă, nu ştiu cum mai putem vorbi astăzi de studii literare în afara contextelor internaţionale şi a filtrelor teoretice ale comunităţii academice, cel puţin în cazul celor care decid asupra ei; or, entropia educaţională la care a contribuit domnul Mihăieş a atins cota la care nu mai există schimb între generaţii. Cum se plângea domnul Mircea Diaconu, inteligenţa şi creativitatea au fost marginalizate, discreditate, într-⁠atât încât oamenii presupuşi de carte nu mai ştiu la ce folosesc acestea…

Ocazional, rătăcit şi singular cititor, cu umilinţă îţi spun „Mea culpa!”. Dacă m-⁠am limitat, de această dată, la context, nu e pentru că nu am găsit, timp de o lună, o „floare neveştejindă” în câmpul literelor române pentru comentariu. Am vrut doar să le ocrotesc pe toate de „noapte şi frig”.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Maria-Ana Tupan

Prof. Dr. Habil. Maria-Ana Tupan (n. 1949) este autoare a unor studii de istorie, critică şi teorie literară, apărute la edituri academice din ţară şi din străinătate, precum şi a unui curs de istorie a literaturii britanice de la origini [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now