Contemporanul » (Con)texte » Nietzsche şi ucenicii vrăjitori (I)

Nietzsche şi ucenicii vrăjitori (I)

Să-⁠l interpretezi pe Iuda prin „ocheanul” datoriei faţă de Israel şi al Iubirii faţă de Învăţător?… Eseista merge pe propriul traseu argumentativ pentru a-⁠l întâlni, la capăt, pe Merejkovski care concluzionează: nu arunca cu pietre în Iuda, căci aproape de el e Iisus…

Lectura nocturnă e cea mai potrivită când cobori în subteranele sufletului, cum e definit metaforic universul lui Nietzsche şi Dostoievski în cartea ce mi-⁠a alungat somnul, la fel ca în studenţie, când am citit Fraţii Karamazov. Nu e însă unicul motiv de veghe, le fel de eficientă fiind şi o discuţie la radioul pe care îl deschid pentru a afla ora, pe tema „civilizare, progres şi industrie”, ce sună la fel de coşmaresc ca în analoga noapte macedonskiană din care am citat. O voce de bărbat care nu-⁠şi pierde niciodată cumpătul asigură omenirea că, dintre primate, este specia cea mai puţin violentă; practic, de o sută de ori mai puţin violentă decât cimpanzeii…

Din subterană, fac efortul să mă ridic repede la suprafaţă, pentru o gură de aer. Unde, dacă nu în lumea universitară? Dar şi aici se coboară. Cu o sută de locuri, în primele şapte sute, dar cum topul QS World University Rankings® s-⁠a Dostoievski-Nietzsche-Elogiul-suferinteiextins la opt sute, încă nu suntem lanterna lumii. Scoase din context, asemenea statistici ar putea induce în eroare, păcatul căzând pe actualul guvern. Realitatea e cu totul alta. Păstrân­du-⁠ne în cadrul de referinţă al statisticilor, în 2005 eram încă în Top 500. Politicile educaţionale elitiste anterioare lui 2004 menţineau în activitate profesorii şi conferenţiarii până la şaptezeci de ani, iar asistenţii şi lectorii se pensionau la aceeaşi vârstă ca oricare altă categorie profesională. Legislaţia ulterioară a crescut vârsta celor din urmă cu cinci ani, nivelând în stil comunist o clasă de intelectuali pentru care se crease un statut special, ca şi pentru magistraţi, de altfel, cu deosebire că, în vreme ce aceştia din urmă vin şi se întorc în anonimat, universitarii de vârf scriu cărţile românilor, câştigându-⁠le un loc în istorie. Criteriul clasificării este „producţia ştiinţifică”, de şapte ori mai mică, în cazul universităţilor româneşti, pentru a le readuce pe locul 500. Nu e suprinzător, poate, faptul că primele zece universităţi sunt americane şi britanice, unde nu există vârstă de pensionare. Încercarea actualului ministru de a aplica standarde internaţionale atât pentru promovare, cât şi pentru menţinere la catedră, s-⁠a lovit de rezistenţa „Sistemului”. Pe de o parte, invalidarea de către Curtea Constituţională pe un motiv fals (căci nu numai în învăţământul superior, ci şi în cel preuniversitar durata angajării poate fi atât nelimitată, cât şi limitată) şi altul ridicol: valabilitatea concursului, confirmată de o carieră strălucită din momentul angajării, se pierde în funcţie de… calendar. Pe de altă parte, lovitura anti-⁠reformă din 13 Decembrie 2013 a desfiinţat iar standardele internaţionale, deschizând mediocrităţii porţile vremelnic închise. Apelul disperat al domnului Corneliu M. Crăciunescu, adresat personalităţilor din CNATDCU, ne-⁠a amintit de momentul în care Acad. Eugen Simion s-⁠a retras cu demnitate din Comisie (2005), presimţind dezastrul educaţional pe care avea să-⁠l provoace echipa Miclea-⁠Adomniţei.

Presupunând că românii vor dori totuşi să revină într-⁠un viitor nu prea îndepărat într-⁠o societate meritocratică, reproducem cele cinci principii ale sale: 1) Nu conteaza cine sunt părinţii tai, contează cine eşti tu; 2) Nu contează ce alţii pot face pentru tine, contează ceea ce tu poţi face; 3) Sexul, rasa, religia, vârsta, statutul sunt irelevante. Talentul este totul; 4) Începi de la acelaşi punct ca toata lumea şi mergi atât de departe cât te duc abilităţile tale; 5) Cele mai mari recompense le primesc cei care realizeaza cel mai mult.

Societatea studenţiei mele nu era meritocratică, se purta „dosariada”, în schimb, am avut şansa să-⁠mi modeleze gândirea ultimele raze ale inteligenţei româneşti care a izbucnit în plină eflorescenţă din puţine şi plăpânde seminţe în perioada interbelică. Încă avea trecere ideea lui G. Călinescu despre criticul literar, care trebuie să citească, nu o literatură, ci câteva. Aveam, aşadar, cursuri, cu număr aproape egal de ore, de literatură engleză, germană şi universală. Din toate aceste bibliografii, doar Doctor Faustus de Thomas Mannn mi-⁠a sedus gândirea şi doar Fraţii Karamazov de Dostoievski mi-⁠a acaparat toate puterile minţii şi sufletului, realizând eu la sfârşit că lectura mi le-⁠a modificat. Înţeleg, aşadar, ataşamentul de o viaţă – e drept, tânără, încă – al scriitoarei complete care e Aura Christi. „Complet” nu se referă aici doar la genurile practicate (poetă, prozatoare, eseistă, om de presă), ci la un nou mod de a concepe chiar natura scrisului, care nu mai e act lingvistic distinct de actul trăirii şi nici performanţă în sfera discursului public, strict delimitată de aceea a eului biografic. Aura Christi s-⁠a născut în linia unei descendenţe vechi, usheriene, hipersensibile şi maladive, a crescut întru Dostoievski, ascultând cum cad în peisajul interior, exacerbat imaginativ de miopia fizică, sunetele vocii tatălui, care-⁠i citea din romanele acestui geniu slav, părintele biologic dedublându-⁠se în tutore spiritual sau, dată fiind precocitatea fiicei, în partener socratic de dialog. Eroină a lecturii, în ciuda slăbiciunii văzului exterior, eseista glosează în marginea unei filosofii a viului, deleuziene, a fluxului vital captat în modele ale culturii, alegându-⁠şi cu mult discernământ reperele: elanul vital bergsonian ce „sculptează” personajele lui Proust, vitalismul nietzschean al istoriei ciclice care a doborât cu forţa sa primară ierarhiile, conceptele metafizicii, idolii falşi şi tabuurile morale moştenite, dezvăluindu-⁠le valoarea relativă şi natura construită, socială mai curând decât inerentă. Admirabila ei intuiţie identifică în Iisus emblema acestei filosofii, nu în polaritatea apolinic/ dionysiac propusă de prima carte a părintelui deconstrucţiei. Este vorba de Iisus din Ecce Homo, un versus cu o faţă angelică şi alta dionysiacă: nu sau unul sau altul, ci deopotrivă Dionysos şi Crucificatul.

Elogiul suferinţei (Editura Academiei, 2013) e titlul prin care autoarea resuscitează, nu doar un crez nietzschean despre efectul potenţator al acestei stări asupra sufletului, ci o întreagă poetică romantică, într-⁠un fermecător eseu, ce lunecă din discurs al înţelepciunii şi parabolă christică în volute lirice şi arabescuri metaforice pentru a plonja brusc într-⁠un registru colocvial, ironic-⁠disimulat, fără a pierde însă un suflu al continuităţii ideatic-⁠emoţionale ce nu te-⁠ar lăsa să ghiceşti că magma sa nu s-⁠a răcit niciodată de-⁠a lungul anilor în care a fost scrisă cartea.

Comentariul biblic este un pământ al făgăduinţei, Marele Cod, cum i-⁠a spus Northrop Frye, fiind prin tradiţie alegerea preferată a celor întrebaţi ce ar lua cu ei pe o insulă pustie. Aura Christi reuşeşte încă să mai suprindă printr-⁠o lectură nouă, ce aruncă lumină asupra unui loc ascuns, nu tocmai lăturalnic. Să-⁠l interpretezi pe Iuda prin „ocheanul” datoriei faţă de Israel şi al Iubirii faţă de Învăţător?… Eseista merge pe propriul traseu argumentativ pentru a-⁠l întâlni, la capăt, pe Merejkovski care concluzionează: nu arunca cu pietre în Iuda, căci aproape de el e Iisus…

Nietzsche, cel recuperat de poststructuralişti, ca şi Dostoievski, de altfel, au traversat un con de neînţelegere – cu puţine excepţii, de la Virginia Woolf la Lucian Blaga – în modernismul scindat în binarităţi şi antagonisme ireconciliabile. În Privire în Haos, Hermann Hesse îşi dezvăluie spaimele apocaliptice provocate de trasele emoţionale şi beţia imnică a lui Dmitri Karamazov. Raţionalitatea apuseană se vede confruntată cu infuzia de patos slav din romane ai căror autori nu puteau fi excluşi din galeria „geniilor europene”. Mediatoare între culturi şi sensibilităţi, Aura Christi scrie pentru publicul de limbă română din interiorul acestei sensibilităţi hipertrofiate şi al acestor profunzimi filosofice din registrul paradoxului şi aporiei. Pentru istoricul Gheorghe Barbă, Dostoievski a fost profetul unei demonii istorice. Aura Christi orchestrează tema pe patru voci: intelectul speculativ, cerul etic, afectul irepresiv şi abisul iraţional. Largheţea spiritului slav, tolerant şi vast precum întinderile stepei sau întunecimile din taiga, face loc unui Napoleon în ceasul al unsprezecelea, cel care nu credea nici în oameni, nici în Providenţă. Asocial şi antimetafizic, centrat în eul-⁠lume, el intră într-⁠o stare de anorexie în momentul în care pierde coroana şi odată cu ea lumea. Nu putem vorbi însă de vreo pledoarie în sprijinul amoralităţii, ceea ce nu a făcut nici Nietzsche. Autoarea inscripţionează doar două principii deasupra templului său etic: suferinţa e valoroasă atunci când nu paralizează psihicul, ci îl rafinează şi îl întăreşte pentru creaţie, deoarece aceasta este rădăcina ei cea mai fertilă. Din acest punct de vedere, cartea pare să ofere o versiune laică a theodiceei. Al doilea statuează inocenţa ca o condiţie a redempţiunii: omul poate greşi, dar golirea intenţionată de sufllet sau răul săvârşit cu aprobarea conştiinţei, ca în cazul lui Raskolnikov, sunt semnele Fiarei pe care le-⁠au putut citi cei care au trăit în Estul Europei în ultimul secol.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Maria-Ana Tupan

Prof. Dr. Habil. Maria-Ana Tupan (n. 1949) este autoare a unor studii de istorie, critică şi teorie literară, apărute la edituri academice din ţară şi din străinătate, precum şi a unui curs de istorie a literaturii britanice de la origini [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now