Din ultimul număr:
Contemporanul » (Con)texte » Cultura şi ambasadorii ei

Cultura şi ambasadorii ei

Acestei explozii de civilizaţie, Horia Bădescu îi găseşte o singură explicaţie: răbdarea şi perseverenţa poporului chinez. Marele dragon s‑a trezit, constată autorul, care pare implicit să transmită un îndemn…

„Căci acum a venit vremea să batjocorim forme şi ceremonii”, citim într‑o piesă de Shakespeare, ale cărui cuvinte continuă să sară adesea din pagină în lume – dovadă că a citit‑o bine. Iată că s‑a mai ivit un factor egalizator în afară de moarte: vârsta de peste şaizeci şi cinci de ani. Printre aceştia sunt mulţi cei care intimidează prin carieră, nume, prestigiu. S‑a găsit însă măciuca demolării şi reducerii la o categorie tratată huliganic, demonizată şi agresată. „Poftim, răbufneşte ţâfnoasă, o realizatoare TV, enervată de conţinutul unei ordonanţe militare, acum bătrânii vor fi peste tot în stradă”… S‑a propus să fie târâţi vârstnicii afară din locuinţe, să fie supuşii unei testări despre care profesioniştii spun că sunt valabile doar în proporţie de 30%. Rezultă că puteau fi declaraţi bolnavi fără să fie, duşi în carantină, unde abia să se îmbolnăvească de‑a binelea. S‑a mai propus şi să fie rupţi de familie, duşi la un domiciliu forţat, ceea ce nu e nou, cei vulnerabili fizic sunt arestaţi şi în romanul Erewhon al lui Samuel Butler, dar titlul romanului e anagrama lui „niciodată”: acţiuni de acest soi ţin numai de coşmarul irealizabil al distopiei, nu se aplică realităţii, fie ea şi cetatea lui Bucur… Deşi am cunoscut totalitarismul ceauşist, obişnuiam să cred că mergem la urne pariind pe unii sau pe alţii, ca la cursele de cai. Acum ştiu că se poate să votez pentru viaţa, libertatea şi demnitatea mea.

O procesiune de forme şi ceremonii este călătoria pentru Horia Bădescu, o întâlnire a sa, ca om de cultură, cu alte culturi, către care aruncă poduri şi dă vamă prejudecăţile de care ne facem vinovaţi în confruntarea cu alteritatea. Poduri şi vămi, volumul apărut în acest an la Editura Şcoala Ardeleană, este un exerciţiu de critică a culturii, însemnările rămase în jurnale de călătorie, unele din urmă cu decenii, fiind supuse unei revizuiri nostalgice, meditative şi din perspectiva unei alte vârste şi înţelegeri. Revenirile peste o vreme în aceleaşi locuri sunt prilej pentru reflecţii asupra destinului istoric al unui popor, dar şi asupra evoluţiei propriului eu, tot mai deschis unei experienţe integratoare care îl transformă din spectator în actor al spectacolului contemplat. Nu este doar călător, în Est sau în Vest este acasă ca membru al unei comunităţi internaţionale de scriitori şi mediatori între culturi.

Trăsătura distinctivă a acestei literaturi de călătorie este percepţia empatică a unui călător care îşi ia cu sine propria lume, stabilind asemănări şi raţiuni de identificare a culturilor care vin prin sine însuşi în contact. În Armenia sau în Belgia, lui Horia Bădescu i se pare că vede oglindiri ale propriei ţări mici, expuse într‑o mai mare măsură vitregiilor istoriei, dar care restabilesc echilibrul prin zestrea de spiritualitate şi creativitate.

Cu totul impresionante paginile despre Armenia, unde, ca în mai toate ţările estice vizitate, privirea îi este acaparată de toate componentele unui spaţiu etnic sintetizate într‑o viziune unitară. Relieful ţării e arid, neprietenos, ca şi istoria acestei etnii martirizate în repetate rânduri, dar ale cărei daruri morale şi spirituale au menţinut‑o în istorie. Aşa cum au supus pământul, creând sol artificial între stânci, armenii au creat o cultură de prim rang din cele mai vechi timpuri. Respectul pentru omul de cultură se poate deduce din faptul că numele inventatorului alfabetului s‑a păstrat, ceea ce, cum remarcă autorul, s‑a mai întâmplat doar cu alfabetul chirilic, că instituţii sunt numite după figuri proeminente ale culturii, iar amfiteatrele reprezentaţiilor dramatice datează din Antichitate. Terorizaţi de istorie, armenii au continuat să creadă, fără să se înşele, în ceea ce dăinuie: emanciparea din starea naturală, lucrarea asupra naturii şi setea de cunoaştere a patrimoniului universal. Pilda unui ţăran, care, în vreme ce în jur îşi pregăteau toţi armele, el îşi ascuţea cuţitul de la plug, deoarece, spunea el, războaiele trec, dar civilizaţia se construieşte începând cu georgicile munci, îi pare lui Horia Bădescu similară… construcţiei zidului chinezesc cu scopul asigurării vieţii paşnice şi creatoare la adăpost de invazii şi războaie. Armenia e însă, în primul rând, un exemplu pentru ţările mici prin capacitatea de a rivaliza cu marile puteri în materie de monumente ale culturii. Palatul vechilor manuscrise este o colecţie de „treisprezece mii de manuscrise şi fragmente de manuscris, câteva mii de pergamente […], adică jumătate din cele douăzeci şi cinci de mii care au supravieţuit invaziilor, războaielor, masacrelor, timpului, istoriei.[…] O iubire neostoită pentru limbă şi fiinţările ei artistice, memorie esenţială pentru definirea şi dăinuirea unui popor i‑a făcut pe armeni să păstreze aceste manuscrise ca pe cele mai scumpe avuţii ale lor”. Cartea lui Horia Bădescu este prin aceste comentarii deosebit de oportună într‑o ţară în care sunt „luaţi la ţintă” oamenii de ştiinţă, artiştii şi sportivii de performanţă, adică exact cei care dau vizibilitate unei naţiuni şi o menţin în istorie, într‑o perioadă în care literatura valoroasă e înlocuită în manuale cu jurnalism ieftin.

Din literatura memorialistică şi nu din scrieri istorice partinice îndeamnă Philippe Lejeune pe europeni să‑şi reconstituie trecutul, iar literatura de călătorie a devenit un gen deosebit de preţuit, care a inspirat o şcoală de studii teoretice, publicaţii, conferinţe internaţionale. Ce vede cel care călătoreşte, ce apreciază, ce demonizează sunt întrebări ale căror răspunsuri luminează ordinea intersubiectivă a valorilor pe plan internaţional la un moment dat.

Horia Bădescu vânează pretutindeni manifestările spiritualităţii: în Bulgaria, conservatorismul oraşului Plovdiv, unde se construieşte, în continuare, în stilul oraşului vechi; la Moscova, caută umbrele lui Bulgakov şi Esenin, un bulgăre de pământ de pe mormântul acestuia din urmă lipit de obraz trezind mai multe vibraţii emoţionale decât construcţiile monumentale ale oraşului; la Paris, cartierele artei, unde au înflorit impresionismul, expresionismul şi existenţialismul, în Spania, picturile lui El Greco, iar chiparoşii, doar în măsura în care seamănă cu cei pictaţi de Van Gogh; în China, delicateţea sentimentelor care contrazic stereotipul asiaticului, în palatul imperial întins pe hectare, privirea autorului oprindu‑se pe un uriaş vas de aur în care erau strânse firele de păr ale mamei înpăratului… Memoria reţine spiritul, glumele, anecdotele confraţilor literaţi şi artişti, convivialitatea întâlnirilor la care gazdele şi oaspeţii dispăreau pentru a face loc prietenilor. Horia Bădescu nu e preocupat însă de relaţiile personale; numirea ca ataşat cultural după decembrie 1989 a fost ca o recunoaştere a acestei posturi de călător care poartă cu sine zestrea sa culturală şi care caută semnele prezenţelor româneşti în ţinuturile străbătute. În Armenia, aminteşte de o geografie din secolul al şaptelea care îi menţionează pe valahi, vorbitorii de limbă română, traducătorii de literatură română sunt mereu aduşi în atenţie. În China, asistă la succesul unui film românesc cu Gheorghe Dinică şi Jean Constantin. Autorul ştie că imaginarul identitar trebuie să fie propria construcţie, că nu trebuie să te laşi absorbit în stereotipurile celuilalt. Cu o jubilaţie ridicolă, românii şi‑au însuşit stereotipul „Ţara lui Dracula”, fericiţi că de aici ies bani…

Cea mai mare parte a cărţii e dedicată Chinei. Horia Bădescu descoperă o cu totul altă Chină decât aceea din stereotipuri ale imobilităţii, monotoniei repetitive a monumentelor de artă, izolaţionismului, inerţiei: „Există fără îndoială la acest popor nu numai o vocaţie a grandorii, a exprimării pe dimensiuni care cochetează cu infinitul mare, ci şi una a miniaturalului, adică, în fapt, a exprimării aceleiaşi grandori în orizontul infinitului mic. O pasiune a minuţiei, a detaliului, care‑i permite, spre exemplu, descopunerea secvenţială a mişcării, un fel de tehnică cinemografică avant la lettre. E ceea ce se poate vedea în marea galerie pictată din Palatul de Vară al Dinastiei Qing, care oferă, pe lungimea celor şapte sute de metri pe care se întinde, opt mii de peisaje, niciunul asemănător celuilalt. Ei bine, câteva sute dintre aceste secvenţe sunt dedicate zborului graţios al unui cocor, descompunând bătaia de aripi a acestuia într‑o succesiune de secvenţe, a căror ipotetică derulare cu o viteză convenabilă ar fi creat, ca în desenul animat, imaginea vie a zborului”. Pentru un european, chipul lui Buddha este imobil şi impenetrabil. Pentru chinez, după cum descoperă autorul privind cele 508 chipuri ale lui Buddha din pavilionul statuilor din Beijing, cel care a devenit centrul celui de al patrulea cult al lumii ca răspândire, reprezintă, aici, o întreagă paradigmă a caracterului omenesc, „de la angelic la rânjetul lubric, de la bunătatea funciară la ura diabolică, de la nobleţe şi rafinament la vulgaritatea cea mai de jos.”

Revenind în 2017 în China, după un interval de patru decenii, având în minte Ţara Chitailor a Spătarului Milescu, autorul are prilejul să verifice profeţia omului politic francez Alain Peyrefitte din 1994: „Când China se va trezi …” În locul periferiei sărăcăcioase a Beijingului, îl întâmpină „un peisaj urbanistic de secolul XX”. Cândva fusese impresionat de palatul imperial construit pe câteva zeci de hectare; acum admiră estetica modelării spaţiului în sticlă şi beton, verticalizarea grandorii orientale. Acestei explozii de civilizaţie, Horia Bădescu îi găseşte o singură explicaţie: răbdarea şi perseverenţa poporului chinez. Marele dragon s‑a trezit, constată autorul, care pare implicit să transmită un îndemn.

Maria‑Ana Tupan

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Maria-Ana Tupan

Prof. Dr. Habil. Maria-Ana Tupan (n. 1949) este autoare a unor studii de istorie, critică şi teorie literară, apărute la edituri academice din ţară şi din străinătate, precum şi a unui curs de istorie a literaturii britanice de la origini [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest